Otita

Despre otită

Otita reprezintă un proces inflamator care se dezvoltă la nivelul urechii și care poate cuprinde pavilionul urechii, tegumentul conductului auditiv extern și mucoasa urechii medii.

Tipuri de otită

În funcție de localizarea inflamației, otitele sunt împărțite în trei categorii.

Otitele externe care afectează pavilionul auricular și conductul auditiv extern și care pot fi:

• otite acute externe difuze (întâlnite la înotători);
• otite acute externe localizate (care sunt localizate la nivelul foliculilor piloși);
• otite externe cronice (simptomatologia durează peste 6 săptămâni);
• otite eczematoase (cuprind o serie de afecțiuni dermatologice);
• otite externe maligne sau necrotizante (apar prin extensia infecției în țesuturile profunde ale conductului și sunt întâlnite, mai ales, la persoanele cu imunitate scăzută precum diabetici, bolnavi de SIDA)
• otomicoze (produse de anumite specii de fungi din genul Aspergillus și Candida).

Otitele medii care determină inflamarea timpanului și a mucoasei căsuței timpanului.

Otitele interne sau labirintitele sunt o formă mult mai rară de otite, localizate la nivelul labirintului urechii și reprezintă mai mult o stare inflamatorie a urechii interne, decât o infecție în sine. Aceasta se vindecă, de cele mai multe ori, de la sine.

Otita la copii

La copil, otita externă este mai rar întâlnită comparativ cu otita medie. Ea apare mai frecvent la copiii care practică înotul, la cei care trăiesc în condiții cu umiditate excesivă sau la copiii ai căror părinți le șterg excesiv conductele cu bețișoare port coton.
Otita externă la copilul mic se manifestă frecvent prin agitație, plâns neconsolabil, refuzul alimentației, frecarea capului pe pernă, aducerea mâinii spre ureche, rar otoree purulentă, urât mirositoare și febră.

Factori de risc

La apariția otitei externe contribuie și o serie de factori favorizanți, dintre care, cei mai importanți sunt:

• Climatul cald și umed
• Umiditatea cronică de la nivelul conductului auditiv extern care produce modificarea florei saprofite cu proliferarea bacteriilor gram negative precum Pseudomonas aeruginosa
• Retenția de corpi străini și detritusuri epidermice
• Purtarea protezelor auriculare sau a altor dispozitive
• Traumatismele locale produse de bețișoarele port coton, agrafe sau de corpi străini, care sunt mai frecvent întâlnite la copiii mici
• Diminuarea secreției ceruminoase prin curățarea excesivă a cerumenului, care are rol protector al tegumentului datorită activității sale bactericide
• Otoreea cronică
• Iradierea
• Diabetul zaharat
• Stările de imunosupresie precum diabetul zaharat, infecția HIV, neoplasmele

În etiologia otitei medii sunt incriminați o serie de factori favorizanți, precum:

• infecții de vecinătate precum rinofaringita, rinosinuzita acută, adenoidita acută
• obstrucții mecanice produse de vegetații adenoide, deviație de sept nazal, rinită cronică hipertrofică
• intervenții chirurgicale precum adenoidectomia și tamponamentul nazal anterior și posterior
• vârsta sub 2 ani când tuba auditivă este scurtă și aproape orizontală, iar aerarea este scăzută la nivelul urechii medii din cauza resturilor neresorbite din timpul vieții intrauterine
• bolile infecto-contagioase (gripa, scarlatina, rujeola)
• alergiile și terenul atopic
• condițiile de mediu neprielnice, cu frig, umezeală, aglomerație
• alimentația artificială (este cunoscut faptul că hrănirea la sân aduce nu numai necesarul caloric pentru o dezvoltare armonioasă a copilului, ci și un aport crescut de anticorpi de la mamă)
• boli care scad imunitatea precum diabetul zaharat, infecția HIV, hipovitaminozele

Diagnosticare

În diagnosticarea atât a otitei externe cât și a celei medii este nevoie de un consult la medicul specialist ORL pe baza anamnezei, examenului clinic ORL și a investigațiilor de laborator și a unui examenul audiometric, solicitat în cazul otitei medii.

La examenul clinic ORL prin inspecție, pentru otita externă se pot evidenția:

• decolarea pavilionul auricular din cauza împăstării tegumentelor retroauriculare
• tumefacția și hiperemia tegumentelor conductului auditiv extern mergând până la stenoză consecutivă
• durerea accentuată de tracțiunea pavilionului, introducerea speculului otoscopului și palparea tragusului este caracteristică
• otoreea seroasă sau purulentă (nu există întotdeauna)
• miringita (inflamația timpanului) apare prin evoluția îndelungată a otitei externe sau prin extensia infecției la nivelul membranei timpanice

La palparea regiunii cefalice se poate evidenția prezența unei adenopatii satelite cu localizare cervicală superioară, parotidiană sau retroauriculară.

Examenul clinic ORL pentru diagnosticarea otitei medii aspectul clinic diferă în funcție de fază:

• în faza inițială timpanul este hiperemic inițial de-a lungul mânerului ciocanului, apoi aspectul de extinde la nivelul întregului timpan. Treptat timpanul devine mat, bombat, cu triunghi luminos absent
• în faza a doua prin timpan se pot observa bule de aer sau nivel de lichid care bombează timpanul
• în faza a treia apare o perforație, localizată în cadranul inferior al timpanului, prin care se scurg, pulsatil, secreții purulente
• în faza a patra secrețiile purulente diminuă până la dispariție, iar perforația se închide

În cazul otitei medii este necesar şi un examen audiometric care se realizează într-o cameră izolată fonic și constă în funcție de vârstă în:

• audiogramă tonală liminară care poate fi realizată la copiii cu vârsta peste 6 ani. Ea indică o hipoacuzie de tip transmisie
• impedansmetria este utilă pentru diagnosticul otitei medii la copiii sub 6 ani. În acest caz graficul este o timpanogramă de tip B

Investigațiile de laborator utile pentru diagnosticarea și tratarea otitei sunt:

• hemoleucograma care indică o leucocitoză
• proteina C reactivă este crescută
• viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) crescută
• examenul secreției otice după paracenteză sau perforarea spontană a timpanului cu realizarea de frotiu, cultură și antibiogramă sunt importante pentru alegerea antibioticului
• prelevarea secreției auriculare cu frotiu, cultură și antibiogramă/antifungigramă (pentru pacienții cu otită externă)

Prevenție

Pentru a preveni apariția otitelor externe trebuie, în primul rând, înlăturați factorii care pot duce la apariția lor:

• evitarea pătrunderii apei în urechi, a soluțiilor concentrate de săpun sau a detergenților;
• evitarea curățării urechii prin utilizarea bețișoarelor de ureche, a agrafelor sau a altor obiecte;
• evitarea introducerii în conduct a dopurilor siliconice, a căștilor intraauriculare;
• uscarea conductului auditiv extern cu aer cald;
• vaccin antistafilococic;
• echilibrarea diabetului zaharat și a imunodeficienței.

În cazul otitelor medii, prevenția constă în:

• control ORL periodic pentru supravegherea copiilor care au avut mai multe episoade de otită medie acută până la vârsta de 3 ani;
• măsuri de igienă, suflarea corectă a nasului;
• alimentația echilibrată, alimentarea la sân a sugarului;
• evitarea frigului, a umezelii, a aglomerațiilor, a zonelor poluate, a fumatului activ sau pasiv;
• crenoterapie sau cură heliomarină;
• vaccinoterapie atât impotriva bolilor infecto-contagioase ale copilăriei cât și vaccin specific antipneumococic sau anti-Haemophilus influenzae tip B;
• intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea obstrucțiilor mecanice produse de vegetațiile adenoide, rinita cronică hipertrofică, deviația de sept nazal, polipoza nazală, tumori nazo-sinusale.