Ruptura de ligament încrucișat anterior (LIA)

Despre leziunile la nivelul LIA

Leziunile ligamentului încrucișat anterior reprezintă întinderea sau ruperea ligamentului încrucișat anterior (LIA) în genunchi. Rupturile pot fi parțiale sau totale. Ruptura de ligament încrucișat anterior este cea mai frecventă leziune la genunchi, care apare cu precădere la jucătorii de fotbal și baschet.

Articulația genunchiului este situată acolo unde femurul se întâlnește cu partea superioară a osului tibiei (tibia). Patru ligamente principale leagă aceste două oase:

• ligamentul colateral medial - trece de-a lungul interiorului - partea medială a genunchiului şi împiedică genunchiul să se îndoaie spre exterior;
• ligamentul încrucișat anterior - se află în mijlocul genunchiului şi împiedică alunecarea osului tibiei în fața osului coapsei - femurul;
• ligamentul încrucișat posterior - funcționează cu ligamentul încrucișat anterior şi împiedică osul tibiei să alunece înapoi sub femur;
• ligamentul colateral lateral - este situat pe faţa laterală a genunchiului, de la nivelul extremităţii distale femurale şi capul peroneului, şi împiedică translarea spre interior a genunchiului.

Gradele leziunilor de la nivelul ligamentului încrucișat anterior variază de la unu (cel mai puțin grav) la trei (cel mai grav):

• gradul unu: leziunea a întins ligamentul suficient pentru a-l deteriora, dar este încă dintr-o singură bucată și ține oasele genunchiului împreună - leziune interstiţială;
• gradul doi: rănirea a întins LIA atât de mult încât acesta a fost parțial rupt și slăbit- leziune parţială;
• gradul trei: ruptură completă - LIA este rupt în două bucăți.

Pentru a înțelege mai bine cum apar leziunile de ligament anterior încrucișat, este esențial să înțelegem structura genunchiului, cea mai mare articulație din corp și una dintre cele mai predispuse la accidentări.

Genunchiul este alcătuit din patru structuri principale: oase, cartilaj, ligamente și tendoane.

Trei oase se întâlnesc pentru a forma articulația genunchiului: femurul (osul coapsei), tibia (osul tibial) și rotula, care stă în fața articulației pentru a oferi protecție. Capetele femurului și tibiei și partea din spate a rotulei sunt acoperite cu cartilaj. Acest țesut ajută oasele genunchiului să alunece lin unele peste altele în timp ce genunchiul se îndreaptă sau se îndoaie.

Două bucăți de tesut fibrocartilaginos (meniscurile) în forma literei C acționează ca amortizoare între femur și tibie. Diferit de cartilajul articular, meniscul este dur și elastic, pentru a ajuta la amortizarea și stabilizarea articulației.

Oasele sunt legate de alte oase prin ligamente. Cele patru ligamente principale din genunchi acționează ca niște frânghii puternice pentru a ține oasele împreună și pentru a menține genunchiul stabil.

Ligamentele colaterale se găsesc pe părțile laterale ale genunchiului. Ligamentul colateral medial se află în interiorul genunchiului, iar ligamentul colateral lateral este în exterior. Acestea controlează mișcarea laterală a genunchiului.

Ligamentele încrucișate sunt în interiorul articulației genunchiului și se încrucișează pentru a forma un X cu ligamentul încrucișat anterior în față și ligamentul încrucișat posterior în spate. Ligamentele încrucișate controlează mișcarea din față și din spate a genunchiului.

În ceea ce privește mușchii, aceștia sunt legați de oase prin tendoane. Tendonul cvadriceps conectează mușchii din față a coapsei de rotulă. Tendonul patelar, pe de altă parte, merge de la rotulă la tibie.

Factori de risc

Factorii de risc pentru o ruptură de ligament încrucișat anterior (LIA) includ:

• condiție fizică proastă;
• practicarea de sporturi care implică mișcări start-stop, pivotare sau schimbări bruște de direcție. Sporturile care sporesc riscul de accidentare includ fotbalul, baschetul, tenis cu piciorul, tenis sau gimnastică;
• utilizarea de echipament sportiv nepotrivit sau excesiv de uzat;
• încălțăminte nepotrivită, care nu protejează suficient piciorul.

Nu în ultimul rând, sexul este un factor de risc pentru ruptura de ligament încrucișat anterior. Femeile sunt mai predispuse la acest tip de leziune din cauza faptului că au șolduri mai late în comparație cu bărbații, astfel că genunchii lor tind să se încline înspre interior. Această aliniere modifică articulația genunchiului, crescând riscul de leziuni ale ligamentelor în timpul mișcărilor precum sărituri, pivotare și aterizare.

Diagnosticare

În primul rând, examenul fizic este necesar pentru diagnosticarea rupturii de ligament încrucișat anterior. Acest tip de examinare include:

• palpare: genunchiul afectat prezintă hemartroză (umflare) și apare sensibilitatea liniei articulare cu o leziune meniscală asociată;
• evaluarea structurilor meniscale și ligamentare și a capacității de mișcare: genunchiul poate fi blocat din cauza leziunii meniscale asociate;
• testul Lachman este relevant în evaluarea rupturii LIA, cu 95% sensibilitate și 94% specificitate. Testul se efectuează cu pacientul în decubit dorsal și genunchiul îndoit la aproximativ treizeci de grade. Medicul ortoped trebuie să stabilizeze femurul distal cu o mână și, cu cealaltă mână, să tragă tibia înainte. Rezultatul testului poate indica ruptura ligamentului, precum și gradul leziunii;
• testul sertarului anterior se efectuează cu pacientul în poziție culcat, cu genunchiul afectat îndoit la nouăzeci de grade și piciorul plantat. Testul este pozitiv dacă există o translație anterioară excesivă a tibiei în raport cu femurul. De asemenea, poate fi utilă comparația cu genunchiul neafectat, deoarece pacienții pot prezenta o laxitate crescută a LIA care nu este patologic;
• testul de schimbare a pivotului (pivot shift) imită evenimentul de cedare real experimentat la genunchii cu deficit de LIA. Testul se efectuează prin rotirea internă a tibiei în timp ce se aplică stres asupra genunchiului și aducerea genunchiului de la extensie la flexie;
• KT-1000: se efectuează cu genunchiul în ușoară flexie și 10-30 de grade de rotație externă. Testul ajută la evaluarea și cuantificarea laxității anterioare.

Este important să se evalueze leziunile asociate, cum ar fi leziuni ligamentare colaterale mediale sau laterale, leziuni ale ligamentului colateral posterior sau leziuni meniscale.

Deși leziunea LIA poate fi diagnosticată clinic, imagistica cu rezonanță magnetică (RMN) este utilizată în majoritatea cazurilor pentru a confirma diagnosticul. RMN-ul este modalitatea primară de diagnosticare a patologiei LIA.

Nu în ultimul rând, diagnosticul poate fi pus și prin artroscopia genunchiului, pentru a diferenția rupturile complete de rupturile parțiale și rupturile cronice. Artrografia este invazivă și necesită anestezie.

Prevenție

Există mai multe metode pentru a preveni rupturile de ligament anterior încrucișat:

• menținerea mușchilor picioarelor, îndeosebi din jurul genunchilor, puternici și flexibili cu o rutină de antrenament consecventă;
• atenție sporită atunci când se efectuează mișcări bruște, precum aterizarea după o săritură, schimbările de direcție;
• evitarea activităților sportive atunci când apare oboseala: epuizarea conduce la oboseală musculară - incapacitatea mușchilor de a genera forță. Slăbiciunea musculară poate apărea din mai multe motive, inclusiv obezitatea, înaintarea în vârstă și exercițiile fizice intense.