Wheezing

Despre respirația șuierătoare

Termenul de wheezing-ul se referă la sunetul strident, identificabil la ascultare, pe care îl emite respirația atunci când, la nivelul căilor aeriene, mari există un obstacol în inhalarea sau exalaţia (eliminarea) aerului.

Wheezing-ul sau respirația șuierătoare poate fi auzit, în general, doar prin ascultarea cu un stetoscop, dar, uneori, poate fi perceput și în apropierea pacientului care se confruntă cu acest simptom.

Zgomotul respirației șuierătoare poate varia în funcție de zona care este blocată sau îngustată. De exemplu, îngustarea sistemului respirator superior poate produce o respirație șuierătoare mai răgușită, în timp ce obstrucționarea localizată din zona inferioară sună muzical, ca un instrument de suflat.

Oricine, de la sugari la adulți în vârstă, poate dezvolta respirație șuierătoare. Copiii cu astm bronșic îl dezvoltă cel mai frecvent. Wheezing-ul este întâlnit destul de frecvent la sugari, estimându-se că până la 30% dintre aceștia dezvoltă respirație șuierătoare în primul lor an de viață.

Frecvența apariției wheezing-ului la bebeluși are drept cauză dimensiunile mici ale căilor respiratorii. La copiii sub doi ani, wheezing-ul este asociat bronșiolitei, o afecțiune comună și ușor de tratat.

În cazul adulților, fumătorii și persoanele diagnosticate cu emfizem pulmonar sau insuficiență cardiacă sunt cele mai predispuse la respirație șuierătoare.

Respirația șuierătoare este, în mod tradițional, asociată cu diagnosticul de astm. Astmul, precum și unele reacții alergice, pot determina formarea de mucus, inflamarea căilor respiratorii și îngustarea acestora, ducând la apariția șuieratului la respirație.

Factori de risc

Wheezing-ul se poate manifesta la persoane de orice vârstă, de la sugari la oameni în vârstă. Cu toate acestea, anumiți factori de risc cresc șansele de a dezvolta o respirație șuierătoare. Existența în familie a unor boli ereditare, cum ar fi astmul, este considerat un factor de risc în apariția wheezing-ului.

Riscul apariției respirației șuierătoare poate apărea mai ales la:

• persoanele diagnosticate cu cancer pulmonar;
• copiii mici care frecventează creșa sau locuiesc cu frați mai mari, din cauza expunerii crescute la infecții;
• fumătorii (chiar și cei care au renunțat).

Evitarea factorilor de risc, cum ar fi fumatul, poate ajuta la îmbunătățirea respirației șuierătoare. Persoanele care sunt diagnosticate cu anumite afecțiuni din categoria de risc trebuie să evite factorii declanșatori care pot determina apariția respirației șuierătoare.

Diagnosticare

Pentru stabilirea unui diagnostic de wheezing, medicul specialist va efectua un examen medical care include întrebări legate de momentul apariției zgomotului făcut la respirație, de durata fenomenului, dacă apare la efort, dacă se produce pe inspirație, expirație sau în ambele momente, dacă se produce ziua sau noaptea, dacă fumați sau dacă respirația șuierătoare apare la ingerarea anumitor alimente.

Diagnosticul este pus după ascultarea respirației și a sunetelor pe care plămânii le fac. Totodată, pentru stabilirea unui diagnostic de wheezing, medicul ar putea recomanda și următoarele teste:

• radiografie;
• teste ale funcției pulmonare;
• test de sânge pentru verificare nivelului de oxigen (nivelul prea scăzut de oxigen poate semnala o problemă pulmonară).

Dacă respirația șuierătoare apare la un copil, medicul va verifica dacă nu există corpi străini înghițiți sau inhalați de cel mic.

Wheezingul cronic apare la pacienții care au deja un istoric cunoscut de tulburări pulmonare, cum ar fi astmul, boală pulmonară cronică obstructivă sau insuficiență cardiacă. La acești pacienți, respirația șuierătoare este considerată o exacerbare a afecțiunii pulmonare.

Wheezingul acut este diagnosticat frecvent în relație directă cu o reacție alergică sau o stare de șoc anafilactic iminent, mai ales dacă există semne de prurit pe piele dar nu și simptome ale unei infecții ale căilor respiratorii superioare.

La sugari, asocierea respirației șuierătoare cu momentul primirii hranei sau cu vărsăturile poate determina un diagnostic de reflux gastroesofagian. De asemenea, respirația șuierătoare persistentă, manifestată la vârste fragede, poate fi cauzată de o anomalie congenitală sau structurală.

Wheezingul persistent, care debutează brusc, poate da indicația prezenței unui corp străin, în timp ce debutul lent progresiv poate fi un semn al compresiei de o tumoră sau un ganglion limfatic în creștere.

Pentru a determina definitiv diagnosticul și a elimina complicațiile, sunt recomandate următoarele teste:

• oximetria pulsului;
• radiografia toracică (dacă diagnosticul este neclar);
• măsurarea gazelor din sângele arterial;
• testarea funcției pulmonare, pentru a confirma limitarea fluxului de aer.

Prevenție

În cazul anumitor afecțiuni cronice de sănătate, cum ar fi astmul, respirația șuierătoare nu poate fi prevenită. Cu toate acestea, administrarea medicamentelor prescrise imediat ce își fac apariția primele simptomele poate ajuta la o ameliorare mai rapidă.

Alte modalități de a preveni apariția wheezing-ului sunt:

• evitarea fumatului;
• reducerea expunerii la alergeni sau declanșatoare de astm;
• gestionarea simptomelor de bază.