Amilazurie

Informații generale

Testele ce măsoară nivelul de amilază urinară sau amilază serică sunt utilizate în diagnosticul afecțiunilor pancreasului, cum ar fi pancreatita, în perforațiile intestinale, a ulcerului gastric sau tulburări ale glandelor salivare.

Amilazele sunt un grup de enzime hidrolaze cu rolul de a degrada carbohidrații complecși în fragmente de dimensiuni reduse. Există două tipuri de amilaze, alfa-amilaza și beta-amilaza, acestea deosebindu-se prin modul în care divizează legăturile moleculelor de amidon.

Amilaza este secretată de pancreasul exocrin, enzima fiind sintetizată de celule acinare pancreatice, urmând ca apoi să fie excretată în tractul intestinal. O cantitate considerabilă de amilază este produsă de glandele parotide, urmând ca în cantități mai reduse să fie secretată și de ovare, placentă, ficat sau intestin subțire. Izoenzimele pancreatice și salivare se găsesc în ser.

Alfa-amilaza sau ptialina este produsă de glandele salivare ale mamiferelor și, implicit, ale omului, are un pH optim de 6.7-7.0 și acționează asupra amidonului din bolul alimentar de la nivelul cavității bucale. Chiar dacă alimentele nu rămân pentru o perioadă lungă în gură, acțiunea alfa-amilazei continuă la nivelul stomacului pentru mai multe ore, unde alimentele sunt amestecate cu enzimele stomacale a căror aciditate inactivează ptialina. Acțiunea optimă a alfa-amilazei ține cont de mai multe criterii și anume: cât de mult acid gastric se găsește la nivelul stomacului, cât de bine sunt amestecate alimentele și enzimele prezente în stomac și cât de repede este golit conținutul stomacului. În condiții normale, aproximativ 35% din amidonul ingerat poate fi descompus de către alfa-amilază în maltoză în timpul digestiei.

Beta-amilazele sunt enzime prezente în drojdii, mucegaiuri, bacterii sau semințe.

Când este recomandată determinarea amilazuriei

Determinarea amilazuriei este recomandată atunci când există simptomatologia specifică tulburărilor pancreatice. Simptomele pot apărea brusc sau lent și pot include:

• Dureri abdominale, în special în partea superioară a acestuia;
• Febră;
• Greață;
• Vărsături;
• Icter;
• Pierderea poftei de mâncare;
• Aspect neobișnuit al scaunului.

Determinarea amilazuriei este recomandată în caz de:

• Pancreatită cronică;
• Cancer pancreatic;
• Fibroză chistică;
• Consum ridicat de alcool;
• Diagnosticul pseudochistului de pancreas.

Procedura recoltare

Analiza amilazuriei nu necesită pregătiri speciale. Aceasta se realizează dintr-o probă de urină spontană recoltată într-un recipient din plastic special pentru colectarea urinei.

Interpretare rezultate

Analiza amilazuriei se realizează utilizându-se metoda spectrofotometrică.

Valori de referință*: < 460 U/L

*Valorile de referință sunt date de aparatură, de metoda de lucru și de reactivii folosiți și pot diferi de la un laborator la altul.