Banner FT4 (Tiroxina libera)

FT4 (Tiroxina libera)

Află informații utile despre această analiză:

  • Când este recomandată
  • Care este procedura de recoltare
  • Ce semnifică rezultatele obținute

Informații generale

Glanda tiroidă, cunoscută și sub numele de „glanda cu formă de fluture”, este situată central, la nivelul gâtului. În ciuda dimensiunilor reduse, tiroida controlează aproape orice proces din organismul uman. Primul aspect de care se ocupă tiroida este secreția hormonilor ce au rol în metabolism, adică în reglarea proceselor de transformare a substanțelor nutritive în energie. Pe lângă acest lucru, tiroida joacă un rol important în funcționarea inimii, a tractului digestiv sau a creierului.

Disfuncțiile tiroidei afectează starea de sănătatea a organismului, iar cea mai bună metodă de verificare a funcționalității glandei este prin analizarea valorilor T4.

Valorile T4 libere pot să ofere cel mai bun indiciu al disfuncției tiroidei, deoarece hormonul T4 liber este mai puțin sensibil la modificările proteinelor de legare din ser.

Tiroxina (T4) circulă în sânge ca un amestec în echilibru de hormon liber și seric legat de proteine. Globulina care leagă tiroxina (TBG), albumina și pre-albumina se leagă de aproximativ 75%, 10%, respectiv 15% din totalul T4 circulant. Legarea tiroxinei de aceste proteine se face astfel încât mai puțin de 0,03% este prezent în circulație ca formă liberă, T4 liber.

Acest procent mic din T4 total reprezintă hormonul disponibil fiziologic care este activ din punct de vedere biologic. Odată ce T4 liber este absorbit de celulele țintă, se restabilește nivelul circulant de T4 liber. Echilibrul are ca rezultat menținerea unei constante a nivelul de T4 liber atunci când apar modificări fie în concentrație, fie în afinitatea proteinelor de legare din ser.

Probă Free T4 (Tiroxina liberă) Medlife

Când este recomandată dozarea Free T4

Dozarea tiroxinei totale sau libere (TT4, FT4) este recomandată în următoarele situații:

  • În situația unei valori anormale de TSH;
  • Pentru confirmarea disfuncțiilor tiroidiene (hiper sau hipofuncție);
  • Pentru monitorizarea terapiei de substituție;
  • Screeningul unei tiroide hipofunctionale la nou născuți;
  • Suspiciune de hipertiroidism sau hipotiroidism secundar (hipotalamic sau hipofizar).

Procedura recoltare

Se recoltează sânge venos în vacutainer de biochimie, fără anticoagulant, cu sau fără gel separator. Se prelevează circa 5 mL de sânge venos într-un vacutainer de biochimie de la plica cotului.

De asemenea, se recomandă repausul alimentar cu circa 8 ore înainte de recoltare. În cazul tratamentelor cu medicamente ce scad valorile lipidelor din sânge, medicamente ce au în compoziţia lor tiroxina, este bine ca acestea să fie întrerupte cu 4-6 săptămâni înaintea recoltării probei biologice. Se evită astfel apariţia rezultatelor neconcludente şi a interferării medicamentoase.

Interpretare rezultate

Valorilele de referință* ale T4 liber se încadrează în următoarele intervale:

VârstaValoare (pmol/L)
< 3 luni11.5 - 28.3
3 - 12 luni11.9 - 25.6
1 - 6 ani12.3 - 22.8
6 - 11 ani12.5 - 21.5
11 - 20 ani12.6 - 21
> 20 ani12 – 22

*Valorile de referință sunt date de aparatura, metoda de lucru și reactivii folosiți și pot diferi de la un laborator la altul.


Interferențe analitice

Administrarea unor medicamente pot duce la obținerea de rezultate neconcludente sau discordante în dozarea total T4, dar și T4 liber (Free T4).


Valori scăzute

Valori scăzute ale T4 și FT4 se întâlnesc în:

  • insuficiența tiroidiană, hipofizară, hipotalamică;
  • deficit de iod;
  • cretinism;
  • mixedem;
  • boala Cushing;
  • hipotiroidie în tratament cu TT3;
  • trimestrul 3 de sarcină;
  • insuficiență renală;
  • ciroză hepatică.

Valori crescute

Valori crescute ale TT4 și FT4 se întâlnesc în:

  • hipertiroidism (boala Graves, gușă);
  • tireotoxicoza iatrogenă;
  • tiroidita acută.

Întrebări frecvente despre FT4 (Tiroxina liberă)

Ce este FT4 (tiroxina liberă) și de ce este importantă?

FT4 reprezintă fracțiunea liberă (nelegată de proteine) a hormonului tiroxină produs de glanda tiroidă. Doar forma liberă este activă biologic și poate intra în celule pentru a regla metabolismul, temperatura corporală, ritmul cardiac, funcția digestivă și activitatea sistemului nervos. FT4 este unul dintre principalii hormoni tiroidieni, alături de T3, și este esențial pentru dezvoltarea normală a creierului la copii și pentru menținerea energiei și echilibrului metabolic la adulți. Determinarea FT4 oferă o imagine mai precisă a funcției tiroidei decât măsurarea tiroxinei totale, deoarece nu este influențată de variațiile proteinelor de legare din sânge.

Când este recomandată analiza FT4?

Dozarea FT4 este indicată atunci când există simptome sugestive de disfuncție tiroidiană, cum ar fi oboseală persistentă, creștere sau scădere inexplicabilă în greutate, palpitații, anxietate, intoleranță la frig sau căldură, căderea părului ori tulburări menstruale. De asemenea, este utilă pentru monitorizarea tratamentului în hipotiroidism sau hipertiroidism și în evaluarea modificărilor valorilor TSH. În multe cazuri, medicii recomandă interpretarea FT4 împreună cu TSH pentru a diferenția între hipotiroidism primar, hipertiroidism sau tulburări de reglare la nivel hipofizar.

Ce înseamnă un nivel crescut al FT4?

Un FT4 crescut sugerează, cel mai frecvent, hipertiroidism – o stare în care tiroida produce hormoni în exces. Cauze frecvente includ boala Basedow-Graves, nodulii tiroidieni hiperfuncționali sau administrarea excesivă de hormoni tiroidieni. Clinic, pot apărea simptome precum scădere în greutate, tahicardie, transpirații, nervozitate și tremor. Interpretarea trebuie făcută întotdeauna împreună cu TSH și tabloul clinic, deoarece există situații particulare (de exemplu, tratamente sau afecțiuni asociate) care pot modifica valorile fără a indica neapărat un hipertiroidism clasic.

Ce indică un nivel scăzut al FT4?

Un nivel scăzut al FT4 este sugestiv pentru hipotiroidism, o afecțiune caracterizată prin producția insuficientă de hormoni tiroidieni. Cea mai frecventă cauză este tiroidita autoimună (Hashimoto), dar pot exista și alte motive, precum intervenții chirurgicale tiroidiene, tratamente cu iod radioactiv sau anumite medicamente. Simptomele pot include oboseală marcată, creștere în greutate, piele uscată, constipație, depresie și senzație de frig. Dacă FT4 este scăzut și TSH este crescut, diagnosticul de hipotiroidism primar este foarte probabil.

Cum trebuie pregătită analiza și cum se interpretează corect rezultatele?

Analiza FT4 se face din sânge venos și, de regulă, nu necesită pregătiri speciale; totuși, este recomandat ca recoltarea să se facă dimineața, înainte de administrarea dozei zilnice de levotiroxină (dacă există tratament). Valorile de referință pot varia ușor între laboratoare, iar interpretarea corectă depinde de contextul clinic, vârstă, sarcină și tratamentele urmate. De aceea, rezultatul nu trebuie analizat izolat, ci corelat cu TSH, eventual FT3 și cu evaluarea medicală completă.

Bibliografie

  1. Schroeder, Amy C., and Martin L. Privalsky. “Thyroid Hormones, T3 and T4, in the Brain.” Frontiers in Endocrinology, vol. 5, 31 Mar. 2014, www.frontiersin.org, 10.3389/fendo.2014.00040
  2. Silva, Juneo F, et al. “Thyroid Hormones and Female Reproduction†.” Biology of Reproduction, 14 May 2018, https://academic.oup.com, 10.1093/biolre/ioy115

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu