Informații generale
Determinarea cantității de mangan seric este recomandată în cazul suspiciunii de intoxicație cu acest element.
Manganul (Mn) este atât un oligoelement esențial, dar și unul toxic pentru organismul uman, în funcție de nivelurile sale în țesuturi.
Manganul este o componentă a unor enzime mitocondriale (piruvat carboxilază, superoxid dismutază) și are rol în activarea a numeroase enzime (decarboxilaze, transferaze, hidrolaze), deținând un rol esențial în metabolismul glucidic și lipidic, formarea țesutului osos și procesele de reproducere.
Manganul provenit din exploatarea minieră este folosit în industria oțelului pentru purificare. Astfel, acest element ajunge în aer, este inhalat și poate avea efecte toxice pentru persoanele expuse la cantități mari de praf și fum contaminat cu mangan.
Niveluri crescute de mangan pot induce efecte neurotoxice, inclusiv manganismul, o boală asemănătoare bolii Parkinson, în timp ce nivelurile scăzute au fost asociate cu un risc mai mare de hipertensiune arterială, disfuncție renală, diabet de tip 2.
Manganul este prezent într-o varietate mare de alimente, inclusiv cereale integrale, scoici, stridii, midii, nuci, soia și alte leguminoase, orez, legume cu frunze, cafea, ceai și multe condimente, cum ar fi piperul negru. Cantități scăzute de mangan se întâlnesc și în apa potabilă.
Când este recomandată determinarea manganului seric
Determinarea cantității de mangan seric este recomandată pentru monitorizarea tratamentului cu mangan în alimentația parenterală și în suspiciune de intoxicație cu mangan.
Manganul se poate determina și în urină, iar această analiză este recomandată pentru confirmarea intoxicației cu mangan, pentru monitorizarea tratamentului cu mangan, dar și a terapiei chelatoare în manganism.
Procedura recoltare
Titrarea anticorpilor anti-SLA se realizează dintr-o probă de sânge venos, recoltată à jeun (pe nemâncate) sau postprandial.
Nu este necesară o pregătire prealabilă a pacientului.
Dacă au fost administrate substanțe de contrast care conțin iod sau gadoliniu, probele trebuie recoltate după 96 de ore de la administrare.
Interpretare rezultate
Intervalul de referință* utilizat de laboratorul MedLife pentru manganul seric este același indiferent de vârsta și sexul pacientului, iar un nivel normal se situează în intervalul: 4.2 – 16.5 µg/L.
*Valorile de referință sunt date de aparatură, metoda de lucru și de reactivii folosiți și pot să difere de la un laborator la altul.
Bibliografie
- Filippini, Tommaso, et al. “Determinants of Serum Manganese Levels in an Italian Population.” Molecular Medicine Reports, vol. 15, no. 5, 24 Mar. 2017, pp. 3340–3349, www.spandidos-publications.com, https://doi.org/10.3892/mmr.2017.6379
- Guan, Guoyu, et al. “Association between Serum Manganese and Serum Klotho in a 40–80-Year-Old American Population from NHANES 2011–2016.” Frontiers in Aging, vol. 4, 8 Mar. 2023, www.frontiersin.org, https://doi.org/10.3389/fragi.2023.1120823
- “Office of Dietary Supplements - Manganese.” Nih.gov, 2020, https://ods.od.nih.gov
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.