Catecolaminele sunt sintetizate in creier, medulosuprarenale, celulele cromafine dispersate in alte tesuturi si in terminatiile nervoase ale sistemui nervos simpatic (1).
Pasul initial in sinteza catecolaminelor este conversia tirozinei in L-dopa (3,4-dihidroxi-fenilalanina) sub actiunea tirozinhidroxilazei. Printr-o succesiune de reactii, L-dopa este transformata in dopamina (D), norepinefrina (noradrenalina) (NE) si epinefrina (adrenalina) (E), ultimele trei amine fiind cunoscute generic sub denumirea de catecolamine.
Epinefrina este produsa aproape in exclusivitate la nivel medulosuprarenal (unde raportul intre NE/E este de 1:4); cum toate cele trei catecolamine sunt produse si in afara medulosuprarenalei, raportul NE/E in periferie este de 9:1 (2)
Catecolaminele sunt metabolizate prin reactii catalizate de doua enzime: COMT (catechol – O – metiltransferaza) si MAO (monoamin oxidaza). In primul rand, produsii de degradare rezultati sunt:
- din dopamina: 3-metoxi-tiramina si 3,4-dihidroxi-fenilacetic acid
- din norepinefrina: normetanefrina (NMN) si 3,4-dihidroxi-mandelic acid
- din epinefrina: metanefrina (MN) si 3,4-dihidroxi-mandelic acid.
Sub actiunea acelorasi enzime (COMT si MAO) asupra acestor produsi intermediari se formeaza produsii finali ai degradarii catecolaminelor. Astfel, produsul final al degradarii dopaminei este acidul homovanilic (HVA). Produsul final al degradarii norepinefrinei si epinefrinei, respectiv normetanefrinei si metanefrinei este acidul vanilmandelic (VMA) (1).
Termenul de metanefrine cuprinde generic produsii intermediari ai degradarii catecolaminelor, respectiv normetanefrina si metanefrina.
Noradrenalina (NE) produce o crestere a rezistentei vasculare la nivel periferic ca urmare a vasoconstrictiei cu cresterea tensiunii sistolice si diastolice; reflex se va produce si o crestere a ritmului cardiac.
Adrenalina (E) produce o crestere a tensiunii sistolice cu o scadere a celei diastolice si cresterea ritmului cardiac. In plus, adrenalina are si efecte metabolice: suprima secretia de insulina si creste secretia glucagonului; simultan se produce o scadere a consumului periferic de glucoza si o stimulare a glicolizei si a gluconeogenezei. Rezultatul acestor actiuni il reprezinta hiperglicemia.
Adrenalina (E) produce si o crestere a concentratiei sanguine a acizilor grasi neesentiali prin activarea lipazei (1).
Feocromocitomul este o tumora rara, secretanta de catecolamine. Este responsabil de <1% din cauzele de hipertensiune secundara. Desi 90% din feocromicitoame sunt de natura benigna, prin puseele de hipertensiune si aritmiile pe care le genereaza pot ameninta viata pacientilor. Initial, feocromocitomul a fost asociat cu 3 sindroame ereditare: von Hippel-Lindau, MEN 2 (multiple endocrine neoplasia type 2) si neurofibromatoza tip 1; in prezent se cunosc 10 gene ce pot suferi mutatii care duc la formarea unui feocromocitom (3)
Aproximativ 85% din tumori sunt localizate la nivelul glandei suprarenale si 98% sunt localizate intraabdominal; 10-15% sunt localizate in afara glandei suprarenale (paragangliom). Astfel de localizari in celule cromafine extraadrenale sunt: organul Zuckerckandl, peretele vezicii urinare, inima, mediastin, carotida (3).
Feocromocitomul este mai frecvent in decadele 3 si 4 de varsta. Aproximativ 10% apar la copii, din care 50% sunt solitare, cu localizare suprarenala, 25% bilaterale si 25% extrasuprarenale (3)
Dozarea catecolaminelor si metanefrinelor in plasma si urina se recomanda pentru diagnosticarea feocromocitomului la pacienti ce prezinta: dureri de cap, transpiratii, palpitatii, tremor, greata, slabiciune, paloare, anxietate, dureri epigastrice, dureri in flanc, constipatie, pierdere in greutate, asociate cu pusee de hipertensiune sau hipertensiune rebela la tratament (3)
Ca prima intentie se recomanda dozarea metanefrinelor libere plasmatice (MN si NMN).
Dozarea catecolaminelor plasmatice (NE, E, D) este recomandata in plin puseu hipertensiv. Dozarea catecolaminelor (NE, E, D) si metanfrinelor (MN, NMN) din urina de 24 de ore este recomandata suplimentar la dozarile plasmatice si in special in cazul feocromocitomului sporadic (2)
Valori mici ale catecolaminelor si metanefrinelor se pot intalni in situatii foarte rare: sindrom Riley-Day, sindrom Shy-Drager, sindrom Lesh-Nyham (1)
Valori crescute ale catecolaminelor si metanefrinelor sunt intalnite in feocromocitom si alte tumori secretante de catecolamine (paragangliom, neuroblastom).
Concentratii plasmatice ale catecolaminelor si metanefrinelor ce depasesc de 4 ori valoarea normala indica cu mare probabilitate diagnosticul de feocromocitom.
O excretie urinara de catecolamine sau metanefrine ce depaseste de 3 sau 4 ori valoarea normala indica cu mare probabilitate diagnosticul de feocromocitom.
Se recomanda ca recoltarea sangelui in vederea dozarii catecolaminelor si metanefrinelor plasmatice sa se faca cu pacientul in clinostatism. Pot exista cresteri de peste 50% ale valorilor catecolaminelor in ortostatism fata de clinostatism (1) Catecolaminele prezinta ritm circadian, de aceea se recomanda recoltarea lor dimineata. La pacientii varstnici exista nivele plasmatice mai crescute ale noradrenalinei cu posibilitatea obtinerii rezultatelor fals pozitive; se recomanda dozarea din urina din 24 de ore. Se va tine seama de diferentele de specificitate si sensibilitate in selectionarea testelor in vederea diagnosticarii feocromocitomului (FC) (2) Sensibilitate % Specificitate % FC ereditar FC sporadic FC ereditar FC sporadic Plasma Metanefrine 97 99 96 82 Catecolamine 69 92 89 72 Urina Metanefrine fractionate 96 97 82 45 Catecolamine fractionate 79 91 96 75 Metanefrine totale 60 88 97 89 Ac.vanilmandelic 46 77 99 86.
O serie de medicamente interfera cu secretia si metabolismul catecolaminelor ducand la rezultate fals pozitive (+) (2):
- Plasma Urina NMN NE MN E NMN NE MN E Antidepresive triciclice + + - - + + - - Phenoxybenzamine + + - - + + - - Buspirone - - - - - - + - Blocanti adrenergici - - - - - + - - Blocanti alfa-adrenergici - - + - + + + + Blocanti de canale de calciu - + - - - + - + Simpatomimetice + + - - + + - -
Sunt necesari 10 ml urina din cantitatea totala de urina din 24 ore.
Dimineaţa pacientul urinează dar nu reţine această urină; colectează apoi într-un vas curat de 2-3 litri toate emisiunile de urină până in dimineaţa în ziua următoare, inclusiv; omogenizează (prin agitare) urina recoltată; măsoară întreaga cantitate si reţine 10 mL în pahar de plastic de unică folosinţă pentru urină.
