Publicat la: 
17/04/2018

hemoroizi: cauze, simptome, tratament

Aparitia hemoroizilor este insotita de simptome neplacute si, de cele mai multe ori, persoanele care observa sange in scaun sau dureri in zona anala nu apeleaza destul de repede la ajutor medical. Pentru tratarea eficienta, dar si pentru a evita agravarea hemoroizilor este important sa stim care sunt cele mai frecvente simptome, care sunt cauzele si care sunt metodele de tratament recomandate.

Ce sunt de fapt hemoroizii

Hemoroizii sunt niste dilatatii venoase patologice (la fel ca varicele) la nivelul canalului anal. Aceste structuri devin patologice cand se inflameaza iar persistenta inflamatiei duce catre o dilatatie vasculara patologica  (indiferent de localizare: interna sau externa).

Cauzele care duc la aparitia hemoroizilor

  • constipatia cronica - este o cauza a aparitiei bolii hemoroidale, deoarece, din cauza defecarii ingreunate, se acumuleaza presiune in zona rectului formand un obstacol in calea de intoarcere sanguina, care cauzeaza inflamarea vaselor de sange
  • acumularea de presiune in zona bazinului - pe langa aceasta cauza, hemoroizii pot aparea in urma acumularii de presiune in zona anala care afecteaza circulatia sangelui si provoaca inflamarea vaselor de sange. acumularea de presiune poate fi influentata de factori precum obezitatea, ridicarea greutatilor, sedentarismul si statul pe scaun pentru perioade indelungate. Femeile insarcinate pot fi si ele afectate de boala hemoroidala
  • factori alimentari - aparitia hemoroizilor poate fi influentata si de factori alimentari, precum consumul exagerat de condimente sau alimente picante, precum piperul, ceapa, usturoiul sau mustarul iute
  • sEDENtaRisMUL- lipsa miscarii, dar si statul pe scaun pentru perioade indelungate pot provoca aparitia hemoroizilor.
  • consumul redus de lichide - acesta este una din cauzele care provoaca un tranzit intestinal lent si poate duce ulterior la aparitia constipatiei si a hemoroizilor. Pentru a preveni astfel de probleme, este recomandat un consum ridicat de apa, de minimum 2 litri pe zi
  • dieta saraca in fibre - este unul dintre motivele care favorizeaza aparitia constipatiei, implicit si a inflamarii vaselor de sange si aparitia hemoroizilor
  • abuzul de alcool - acesta provoaca dilatarea vaselor de sange de-a lungul tubului digestiv si a vaselor rectale. Dilatarea duce, la randul ei, la acumularea sangelui in hemoroizi si la inflamarea lor

Tipuri de hemoroizi si clasificarea lor in functie de stadiul bolii

  • hemoroizihemoroizi interni - acestia se afla in interiorul canalului anal si nu provoaca dureri, deoarece sunt foarte putini nervi in acea zona. singurul simptom pe care il poti recunoaste este aparitia sangerarilor in momentul defecarii.
  • hemoroizi externi - apar sub pielea din jurul anusului, unde exista numerosi nervi, astfel ca pe langa sangerari, pot aparea si dureri locale. Uneori, hemoroizii pot creste si provoca umflaturi in zona anusului. ii poti recunoaste dupa textura moale si umeda a umflaturii si a nuantei de roz mult mai deschisa decat in restul zonei. Pot provoca dureri in momentul defecarii
  • hemoroizi trombozati - in momentul in care se formeaza cheaguri de sange in interiorul umflaturilor, in cazul hemoroizilor externi, pot aparea dureri si sangerari frecvente

Cele trei tipuri de hemoroizi sunt clasificati in patru stadii diferite de dezvoltare, in functie de care poate fi stabilit un tratament adecvat de catre medic:

  • stadiul I - este momentul in care apar sangerarile anale (rectoragii) la  defecatie, fara prolabarea maselor hemoroidale (hemoroizi interni).
  • stadiul II - odata cu hemoragia, va aparea si prolapsul maselor hemoroidale, insa acestea se pot reduce spontan.
  • stadiul III – in timpul defecatiei sau la efort se poate produce prolapsul maselor hemoroidale care trebuie impinse inapoi in rect, fiind reductibile manual
  • stadiul IV - masele hemoroidale ies in afara anusului sub forma unei umflaturi ireductibile.

Cele mai frecvente simptome

Persoanele care sufera de hemoroizi pot experimenta diferite senzatii neplacute de durere si disconfort. Uite care sunt cele mai frecvente simptome pe care ar trebui sa le ai in vedere:

  • sangerare anala - aceasta poate aparea in timpul defecarii, insa cantitatea de sange pierduta este destul de mica si doar in unele cazuri poate duce la aparitia anemiei severe
  • dureri - durerile si disconfortul in timpul defecarii reprezinta un simptom al bolii hemoroidale. Hemoroizii se pot umfla si deveni durerosi atunci cand apar leziuni pe suprafata lor sau cand se formeaza cheaguri de sange in interiorul lor. Durerile mai pot sa apara si in timpul statului indelungat pe scaun
  • prurit anal - se manifesta prin aparitia unei senzatii de mancarime, fiind insotita si de senzatii de arsuri si dureri locale
  • inflamatii - atunci cand se formeaza cheaguri de sange la nivelul hemoroizilor, acestia se inflameaza si devin tari si durerosi la atingere. La exterior capata o culoare albastra spre violet.

Atunci cand apar unul dintre simptomele de mai sus, este important sa apelezi la medicul specialist pentru a incepe un tratament potrivit si pentru a elimina posibilitatea ca boala sa evolueze si sa prezinte alte complicatii.

Diagnosticarea corecta a bolii hemoroidale si investigatii specifice

Diagnosticul pentru boala hemoroidala este pus dupa o investigatii specifice si dupa o discutie amanuntita a doctorului cu pacientul cu privire la istoricul afectiunilor si a simptomelor asociate. Examenul proctologic reprezinta examinarea canalului anal si a rectului inferior si, in functie de stadiul bolii, presupune urmatoarele investigatii:

  • tuseul rectal - este un examen digital pentru verificarea completa a rectului inferior si a canalului anal pentru diagnosticarea (prin palpare) a formatiunilor patologice din interior, de pe peretii rectali si a mucoasei rectale.
  • anuscopia sau rectoscopia (de cele mai multe ori videoasistata) - permite examinarea anusului si a rectului inferior cu ajutorul unui anuscop, un tub metalic cilindric, cu o lungime in jur de 10 cm, dotat cu un sistem optic. anuscopia permite diagnosticarea hemoroizilor, a fisurilor si fistulelor anale.

Doar dupa o examinare completa se poate ca medicul dumneavoastra sa puna un diagnostic cat mai corect pentru alegerea unui tratament adecvat corespunzator tuturor afectiunilor dumneavoastra. Confirmarea diagnosticului poate include si investigatii mai amanuntite: 

  • endoscopia digestiva inferioara (rectosigmoidoscopia) - examinarea rectului poate fi facuta cu un rectoscop si are scopul de a investiga  partea inferioara a tractului gastrointenstinal, care cuprinde colonul, rectul si colonul sigmoid.
  • colonoscopia, in schimb, presupune examinarea intregului colon, evaluarea starii mucoasei intestinului gros si ajuta la detectarea hemoroizilor interni. sigmoidoscopia si colonoscopia sunt procedee de diagnostic care mai pot detecta si afectiuni mai grave precum cancerul de colon sau bolile inflamatorii ale acestuia.
  • videoanuscopia - cu ajutorul unui dispozitiv prevazut la un capat cu o camera video ce vizualizeaza prin intermediul unui anuscop de plastic introdus in canalul anal.

Ce complicatii pot sa apara daca nu tratezi la timp hemoroizii

Daca tratamentul pentru boala hemoroidala este amanat, pot aparea diferite complicatii. Desi aceste situatii sunt rare, acestea pot fi incadrate in doua categorii:

  • anemie - sangerarile cronice pot duce la pierderea unor cantitati mari de sange si la aparitia anemiei. anemia inseamna ca organismul nu mai are suficiente globule rosii care sa duca oxigenul spre restul celulelor din corp. simptomele anemiei sunt oboseala, slabirea organismului si stari de lesin.
  • tromboza hemoroidala acuta - sau strangularea hemoroizilor din cauza faptului ca pachetul hemoroidal nu mai primeste cantitatea necesara de sange. Prima manifestare este aparitia unei umflaturi externe in zona anusului, de marimea unui bob de fasole, cu o textura mai dura. in urma acestei complicatii pot sa apara episoade de durere acuta

Tratamentul hemoroizilor in functie de stadiul lor de dezvoltare

Pentru tratarea eficienta a hemoroizilor exista diverse mijloace medicale si tehnologii, iar alegerea metodei de tratament adecvata trebuie facuta de un medic specialist, dupa determinarea stadiului bolii:

  • scleroterapie - este o procedura recomandata pentru hemoroizii interni de mici dimensiuni, de gradul i sau ii. scleroterapia presupune injectarea unei substante care cicatrizeaza tesutul inflamat si reduce fluxul de sange catre hemoroid.
  • bandajarea hemoroizilor - ligaturarea cu benzi elastice este efectuata in cazul hemoroizilor interni de gr. 1, 2 si foarte selectiv in gr. 3. Procedura presupune aplicarea unor benzi speciale de cauciuc care reduc dimensiunea hemoroizilor si faciliteaza caderea lor, fara durere.
  • terapia de coagulare in infrarosu - este folosita pentru a trata hemoroizii de dimensiuni mici si medii. Caldura creata de lumina infrarosie produce cicatrizarea tesutului si disparitia hemoroidului.
  • hemoroidectomia - daca procedurile de mai sus nu dau rezultate, se poate interveni chirurgical. aceasta procedura presupune indepartarea hemoroizilor interni sau externi care sunt intr-un stadiu avansat -- este cea mai eficienta metoda de tratament, evident cand vorbim de gesturi chirurgicale, pot aparea complicatii, iar refacerea dureaza intre doua si patru saptamani. Dupa interventie, se va aplica un anestezic local, iar ameliorarea durerii dureaza intre 3 si 6 saptamani. Complicatiile includ sangerari, dureri si retentie urinara sau infectii locale.
  • medicamente - pentru tratarea hemoroizilor, este recomandata utilizarea unor medicamente care sa calmeze durerea si, in acelasi timp, sa reduca inflamatia.
  • unguente si supozitoare - pentru oprirea proceselor de inflamatie si reducerea acestora .

Cum previi aparitia si dezvoltarea hemoroizilor

Pentru prevenirea aparitiei hemoroizilor din timp este important sa respecti cateva indicatii cu privire la modul de viata si la dieta:

  • corectarea dietei - alimentatia zilnica trebuie sa includa o cantitate suficienta de apa (cel putin doi litri de apa) si alimente cu nivel crescut de fibre precum porumb, ovaz, nuci, fasole, dovlecei. include in alimentatie legume si fructe proaspete. O dieta corecta si echilibrata inseamna si o functionare normala a tranzitului si, implicit, un risc mai mic de aparitie a constipatiei, care este un factor de risc in aparitia patologiei hemoroidale..
  • evitarea condimentelor si alcoolului - exclude din alimentatie produsele picante, condimentate, prajite sau afumate si bauturile alcoolice tari. acestea contribuie la dilatarea vaselor de sange din zona anala si duc la aparitia bolii.
  • evitarea sedentarismului - statul pe scaun pentru o perioada indelungata si chiar statul in picioare poate duce la aparitia hemoroizilor. Este indicat sa faceti o pauza de cel putin cinci minute la fiecare ora si sa va ridicati de pe scaun sau sa inlocuiti scaunul moale cu unul mai tare.
  • igiena corecta - ca sa preveniti acutizarea bolii este important sa adoptati o igiena corecta. Evitati fortarea excesiva si statul prelungit pe WC deoarece ambii sunt factori care pot duce la dezvoltarea crizelor hemoroidale. Daca suferiti de hemoroizi cronici, este recomandat sa renuntati la folosirea hartiei igienice si sa o inlocuiti cu servetele umede sau spalare cu apa la temperatura camerei sau putin mai rece.
  • stil de viata sportiv - daca aveti un stil de viata sedentar, ar trebui sa incepeti sa faceti mai multa miscare cum ar fi gimnastica, inotul sau chiar plimbari mai lungi pe jos.
  • renuntarea la efortul fizic intens - daca prezentati simptomele unui inceput de boala hemoroidala, este recomandat sa renuntati la efortul fizic intens pentru a evita suprasolicitarea musculara din zona bazinului si perineului. Este interzisa practicarea exercitiilor de forta pe aparate de fitness, ridicarea greutatilor, mersul pe bicicleta si calaria.

In ceea ce priveste hemoroizii, este important sa preveniti cauzele care duc la aparitia lor, iar in cazul in care va confruntati deja cu aceasta problema, cel mai indicat este sa apelati la medicul specialist pentru a primi un tratament corespunzator. Daca amanati tratarea hemoroizilor, acestia se pot agrava si va fi nevoie de interventii chirurgicale.

Taguri Medlife: 
Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Aparitia hemoroizilor este insotita de simptome neplacute si, de cele mai multe ori, persoanele care observa sange in scaun sau dureri in zona anala nu apeleaza destul de repede la ajutor medical. ...
  Dr. Adrian Ghenea / Foto: MedLife   Boala hemoroidala este o boala comuna. Statisticile arata ca jumatate dintre noi vom avea hemoroizi dupa varsta de 50 de ani. Aceasta boala poate aparea si...