Hepatita

Despre hepatită

Hepatita este termenul folosit pentru a descrie o inflamație a ficatului care poate fi cauzată fie de infecția cu unul dintre virusurile hepatice (A, B, C, delta, E), care determină hepatita virală, precum şi alte virusuri (virusuri herpetice precum Epstein-Barr, Herpes simplex, virusul varicelo-zosterian), fie de alți factori, cum ar fi substanțele chimice, medicamentele, alcoolul, anumite mutații genetice sau de un sistem imunitar care reacționează exagerat la substanțe din mediu care sunt, în mod normal, inofensive, și care atacă în mod eronat ficatul (hepatita autoimună).

Hepatita poate fi acută, cu debut brusc, cu perioadă scurtă de incubație, sau cronică, devenind o afecțiune pe termen lung și care, de obicei, are o simptomatologie mai subtilă dar care determină leziuni hepatice progresive către ciroză și/sau neoplasm hepatocelular.

În funcție de tipul de virus sau de cauza care a condus la apariția hepatitei, evoluția bolii poate fi diferită, de la forme asimptomatice la forme fulminante și, respectiv, de la infecții autolimitante la forme cronice care pot asocia, în timp, progresia către ciroză sau carcinom hepatocelular.

Hepatita poate fi:

• acută - durează mai puțin de șase luni;
• cronică - durează mai mult de șase luni.

Cele mai frecvente cauze de apariţie a hepatitei sunt cele cu origine virală. Dintre acestea, cele mai frecvent întâlnite şi care reprezintă o problemă de sănătate publică în lume sunt:

• virusul hepatic B (VHB);
• virusul hepatic C (VHC);
• virusul hepatic D (VHD) asociata cu VHB.

Hepatitele determinate de virusurile hepatice A și E sunt, de obicei, cauzate de ingestia de alimente sau apă contaminate, în timp ce hepatitele B, C și D apar ca urmare a contactului cu fluidele corporale infectate.

Cea mai întâlnită modalitate de transmitere a acestor virusuri este prin intermediul sângelui sau a anumitor obiecte contaminate cu sânge infectat, prin proceduri medicale invazive în care se foloseste instrumentar chrurgical contaminat, dar și direct de la mamă la copil la naștere, de la membru al familiei la copil și, de asemenea, prin contact sexual (în cazul hepatitei B).

În cazuri rare, hepatita A poate determina decesul, dar există vaccinuri sigure și eficiente care protejează împotriva acestui virus. Persoanele care au un risc crescut de a face hepatită A includ:

• persoanele care călătoresc mult și în țări subdezvoltate;
• persoanele cu identitate sexuală homosexuală;
• persoane cu acces limitat la apă potabilă;
• persoanele care locuiesc în zone cu condiţii igienice şi sanitare necorespunzătoare;
• partenerii sexuali ai persoanelor cu hepatită A;
• persoane care se confruntă cu lipsa adăpostului;
• persoanele care folosesc droguri (intravenoase în special, prin utilizare în comun a acelor contaminate).

Tipurile de hepatită

Hepatita A - este rezultatul unei infecții cu virusul hepatic A (VHA). Acest tip de virus provoacă hepatite acute, cu evoluţie autolimitantă, care nu necesită tratament şi, de regulă, nu conduc către o hepatită cronică.

Hepatita B – în majoritatea cazurilor de infecţie cu virusul hepatic B (VHB) survenită la adult, se înregistrează o curăţare a virusurilor spontan, în decurs de şase luni din momentul infecţiei acute, fără a fi nevoie de administrare de tratament antiviral. În caz contrar, atunci când infecţia apare în copilărie, majoritatea cazurilor vor evolua către o hepatită cronică cu afectare hepatică îndelungată, estimându-se că aproximativ 257 de milioane de oameni în întreaga lume trăiesc cu această boală.

Hepatita C - virusul hepatic C (VHC) este responsabil de apariţia unei infecţii acute care, în majoritatea cazurilor, evoluează către hepatită cronică, asociind în timp complicaţii precum fibroza hepatică, cu evoluţie lent progresivă către ciroza hepatică și este printre cele mai frecvente infecții virale transmise prin sânge, milioane de oameni trăind în prezent cu o formă cronică a acestei infecții.

Hepatita D - este o formă rară de hepatită care apare doar prin suprainfecţia hepatitei B. Virusul hepatic D (VHD) provoacă inflamația ficatului, ca și alte tulpini, dar o persoană nu o poate contracta, fără o infecție deja existentă cu virusul hepatic B. La nivel global, acest tip de hepatită afectează aproape 5% dintre persoanele cu hepatită cronică B.

Hepatita E - este o boală transmisă prin consumul de apă contaminată cu virusul hepatic E (VHE). Este întâlnită în principal în zonele în care nu există sisteme de epurare a apei și igienizarea surselor de apă este slabă ori absentă și, de obicei, rezultă din ingerarea de materii fecale care contaminează alimentarea cu apă. Hepatita E este de obicei acută și este deosebit de periculoasă pentru femeile însărcinate.

Factori de risc

Există mai mulți factori care pot crește riscul de hepatită. În funcție de tipul acesteia, ei pot include:

• consumul de apă contaminată;
• sexul neprotejat;
• partenerii sexuali multipli;
• utilizarea de droguri injectabile;
• consumul excesiv de alcool;
• utilizarea inadecvată sau abuzul de medicamente;
• expunerea la substanțe toxice;
• traiul sau călătoriile în zone cu condiții igienico-sanitare precare/ în zone cu rată ridicată de infectare;
• contactul cu instrumente medicale nesterilizate sau sânge infectat (personalul medical prezintă un risc mai ridicat de a contracta anumite tipuri de hepatită);
• unele boli (ex: diabetul, obezitatea, bolile cu transmitere sexuală etc.).

Diagnosticare

Diagnosticul de hepatită este stabilit de medicul specialist infecționist, care evaluează mai mulți factori diferiți pentru a stabili tipul de afecțiune. Controlul medical presupune verificarea simptomelor, efectuarea unui examen fizic complet, recomandarea testelor și analizelor specifice, dar și verificarea unui istoric al călătoriilor, deoarece infecțiile cu hepatita E, de exemplu, sunt endemice în unele zone de pe glob.

Dacă medicul suspectează infecţia cu un virus hepatic, va solicita efectuarea analizelor de sânge pentru a determina tipul de virus care provoacă afecțiunea. Rezultatele testelor de laborator se obțin, de regulă, în câteva zile.

Diagnosticul tipului de hepatită trebuie să fie rapid și precis, în condițiile în care unele tipuri de hepatită se ameliorează de la sine, dar altele se pot transforma în boli cronice și pot afecta iremediabil ficatul și pot provoca neoplasm hepatic.

Dacă medicul are suspiciunea că infecția este cu virusul hepatiei cronice, B sau C, poate solicita efectuarea unei biopsii hepatice, pentru a verifica dacă nu există deja leziuni ale ficatului.

Realizarea cât mai rapidă și precisă a testelor pentru o formă cronică de hepatită este foarte importantă pentru a reduce sau a opri efectele grave pe care virusul le poate provoca ficatului.

Din păcate, numeroși oameni care sunt infectați cu hepatită C sunt asimptomatici, motiv pentru care este bine ca, periodic, să fie efectuate analize pentru testarea hepatitei C, mai ales de cei care:

• sunt născuți între anii 1945 și 1965;
• au primit medicație pentru factorul de coagulare a sângelui, înainte de 1987;
• au primit transfuzii de sânge sau un transplant de organ înainte de 1992;
• sunt în proces de dializă de mulți ani;
• sunt consumatori de droguri ilegale injectabile (chiar și o singură dată);
• sunt diagnosticați cu HIV;
• au fost expuși la virusul hepatitei C, fie ca lucrător de laborator, în domeniul sănătății, fie prin contact direct, prin intermediul unei transfuzii de sânge sau a unui transplant de la un donator cu hepatită C;
• s-au infectat la naștere, mama având hepatită C.

Pentru a diagnostica hepatita sunt solicitate, de obicei, următoarele teste și analize:

1. Anamneză şi istoric medical amănunţit;
2. Examen fizic complet, care poate sau nu evidenția inflamația ficatului;
3. Teste de sânge care determină nivelul ridicat al enzimele hepatice, care apar crescute atunci când ficatul este afectat sau infectat;
4. Teste de sânge pentru a identifica prezența oricăruia dintre cele cinci tipuri de virusuri care cauzează hepatita de cauză virală;
5. Ecografie a ficatului, pentru a detecta orice modificare a structurii acestuia;
6. Biopsie hepatică pentru a confirma diagnosticul, atunci când alte teste nu sunt concludente și pentru a determina gradul exact de afectare a ficatului.

Prevenție

Pentru a preveni infectarea cu unul dintre cele cinci tipuri de virusuri ale hepatitei, trebuie avută în vedere reducerea riscului care poate crește în următoarele condiții:

• Utilizarea drogurilor injectabile și folosirea acelor la comun cu alți consumatori;
• Practicarea sexului oral și/sau anal neprotejat;
• Mai mulți parteneri sexuali;
• Consumul mare de alcool;
• Alimentație deficitară;
• Dializă renală pe termen lung;
• Călătoria în țări cu salubritate slabă sau inexistentă;
• Activitate într-un spital sau azil de bătrâni.

Există mai multe moduri prin care pot fi reduse șansele de a face hepatită:

• Imunizare cu vaccinuri pentru hepatita A și hepatita B.
• Folosirea prezervativului.
• Folosirea acelor și seringilor de unică folosință.
• Practicarea unei bune igiene personală.
• Folosirea în exclusivitate doar a obiectelor de igienă personală.
• Verificarea metodelor de sterilizare când faceți tatuaje sau piercing-uri.
• Luarea măsurilor de precauție în călătoriile în zone ale lumii cu o salubritate slabă.
• Consumul de apă îmbuteliată în călătorii.

Prevenirea transmiterii hepatitei variază în funcție de tipul de virus care o provoacă. Medicii recomandă screening regulat pentru hepatita A, B și C, mai ales pentru persoanele care se înscriu în grupele ridicate de risc. De asemenea, pentru femeile însărcinate sau care plănuiesc o sarcină sunt recomandate analize pentru depistarea precoce a hepatitelor B și C.

În cazul hepatitelor A și E care se răspândesc în mod frecvent prin intermediul alimentor și apei infestate cu materii fecale purtătoate a virusurilor, sunt recomandate următoarele măsuri de prevenție:

• Spălarea frecventă a mâinilor, după folosirea toaletei și întotdeauna înainte de a mânca.
• Consumul de alimente complet gătite și depozitate în mod corespunzător.
• Aportul de apă doar îmbuteliată, mai ales în timpul călătoriilor.
• Evitarea consumului de fructe și legume care nu pot fi irigate și spălate din surse de apă igienizate.
• Vaccinare anti-VHA (2 doze) sau imunizare concomitentă anti-VHA şi anti-VHB.
• în China se utilizează un vaccin anti-VHE, însă în Europa există indicaţie limitată pentru vaccinarea anti-VHE.

Pentru prevenția hepatitelor B, C și D și pentru minimizarea riscului de transmitere, în cazul infectării, pot fi luate următoarele măsuri:

• Discuția deschisă cu orice partener sexual despre posibilitatea infectării cu virusurile hepatice.
• Utilizarea obligatoriei a prezervativului, mai ales cu parteneri ocazionali.
• Utilizarea acelor și seringilor de unică folosință.
• Evitarea utilizării periuțelor de dinți, a aparatelor de ras și a instrumentelor de manichiură, altele decât cele personale.
• Verificarea metodelor de sterilizare îaninte de folosirea oricărui echipament de tatuaj sau acupunctură.
• Vaccinare anti-VHB a nou-născuţilor, sau la vârsta adultă fie 3 doze de vaccin anti-VHB la 0, 1 şi 6 luni, fie imunizare concomitentă anti-VHA şi anti-VHB.
• Pentru prevenirea transmiterii verticale (de la mamă la făt), este importantă monitorizarea viremiei (numărul de virusuri) în timpul sarcinii, iar naşterea se va efectua prin cezariană.

Persoanele care prezintă risc crescut de expunere la hepatita B pot întreba medicul specialist cu privire la variantele de vaccinare, dar pentru hepatita C nu există vaccin.