Abces dentar: cauze, simptome, tratament

20 August 2025
Autor: Echipa medicală MedLife
Femeie brunetă manifestă o durere de măsea

Despre abcesul dentar

Abcesul dentar sau „puroi”, cum mai este cunoscut, reprezintă, de fapt, o infecţie la nivelul dintelui sau a gingiei din jurul lui. Astfel, putem numi două tipuri majore de abces:

  • periapical - abcesul periapical este, de fapt, o afecţiune rezultată din interiorul dintelui, de pe canal sau, altfel spus, „infecţia nervului”. Acest lucru se întâmplă fie când o carie dentară a ajuns la nerv, acesta a „murit” şi s-a infectat din cauza bacteriilor prezente la nivelul cariei, fie când un dinte a fost tratat pe canal în trecut, dar vechiul tratament a fost infiltrat cu bacterii (de exemplu, printr-o obturaţie fracturată pe unde saliva a avut acces);
  • parodontal - abcesul parodontal are loc la nivelul gingiei, frecvent între doi dinţi, acolo unde s-a acumulat tartru, placă bacteriană sau resturi alimentare.

Ambele tipuri pot apărea atât la adulţi cât şi la copii, cu menţiunea că abcesul parodontal este mai frecvent întâlnit în rândul adulţilor. De asemenea, ambele sunt caracterizate printr-o zonă inflamată, roşie, dureroasă, pacientul simte „pulsaţii” sau o durere care iradiază. În timp ce abcesul periapical poate fi palpat la nivelul rădăcinii dintelui, cel parodontal poate fi chiar la nivelul marginii gingivale, caz în care gingia este roşie, nu mai este lipită de dinte şi, prin acea zonă, iese o secreţie alb-galbenă.

Cauzele abcesului dentar

Vom menţiona, separat pentru fiecare tip de abces dentar, unele din cauzele cele frecvent întâlnite:

Cauzele abcesului periapical:

  • abcesul periapical poate fi o complicaţie a unor carii profunde, formate într-o perioadă mai lungă, care, poate, au dat dureri în trecut şi au fost ignorate sau au evoluat latent, fără simptomatologie. Rezultatul final este mortificarea nervului (ţesutul din interiorul dintelui, alcătuit din vase de sânge şi filete nervoase) şi infiltrarea acestuia cu bacterii. Odată ce spaţiul respectiv a fost închis (cu alimente, tartru), bacteriile se dezvoltă în interior şi îşi croiesc drum spre apexul sau vârful dintelui, adică la nivel osos, unde vor produce o colecţie purulentă care, pe măsură ce se dezvoltă, va da şi primele simptome clinice;
  • al doilea caz în care se poate dezvolta un abces periapical poate fi la un dinte cu un tratament de canal vechi anterior (nervul a fost scos cu ocazia unor simptomatologii dureroase înainte) însă, din varii motive, acesta nu a putut fi curăţat în totalitate şi a fost infiltrat bacterian (de exemplu, printr-o obturaţie căzută).
  • A treia situatie o intalnim in cazul unui traumatism care a condus in timp la devitalizarea nervului si infectia acestuia

Abcesul parodontal poate veni ca o complicaţie a unei gingivite sau parodontite marginale şi e cauzat de placa bacteriană prezentă la nivel gingival. De obicei, bacteriile din tartrul subgingival determină acest tip de abces. Pe măsură ce infecția se dezvoltă, țesuturile din jurul dintelui pot deveni dureroase, inflamate și sensibile la atingere. Zona afectată poate prezenta roșeață accentuată, iar gingia se poate desprinde ușor de pe dinte, formând o pungă parodontală în care se acumulează puroi. În unele cazuri, pacientul poate observa o secreție alb-gălbuie sau un gust neplăcut în gură, semne care indică prezența unei infecții active.

Neglijarea igienei orale sau amânarea tratamentului poate duce la agravarea inflamației și extinderea infecției către structurile de susținere ale dintelui. În lipsa unei intervenții adecvate, abcesul parodontal poate afecta osul alveolar și poate contribui la mobilitatea dentară. Pentru a preveni complicațiile, este recomandat să acorzi atenție semnelor timpurii și să programezi o consultație la Stomatologie, unde situația poate fi evaluată corect și tratată din timp.

Bărbat exprimă dureri dentare, pe fundal albastru

Factori de risc

În rândul factorilor de risc în determinarea unui abces dentar, menţionăm:

  • igiena orală inadecvată;
  • omiterea vizitelor la dentist;
  • neglijarea detartrajelor;
  • fumatul (risc de afecţiuni parodontale);
  • obturaţii mari;
  • prezenţa tartrului subgingival;
  • obturaţii fracturate, dinţi sparţi sau chiar resturi radiculare prezente;
  • dinti fracturaţi;
  • tratamente de canal necorespunzătoare.

Simptomele abcesului dentar

Orice tip de abces sau infecţie poate debuta cu o jenă localizată, cu o presiune la masticaţie sau senzaţia de dinte înalt (în cazul abcesului periapical). În decurs de câteva ore până la câteva zile, acesta se poate acutiza şi poate da dureri mari, pulsatile, care pot iradia.

Există manifestări diferite pentru cele două tipuri de abces dentar:

  • abcesul periapical - implică durere la masticaţie pe zona cu probleme, dintele pare că pulsează şi este înalt, gingia în dreptul lui este roşie, inflamată, iar la palpare este modificată consistenţa acesteia; în cazuri grave, pacientul poate prezenta febră;
  • abcesul parodontal - are caracter difuz, poate durea întreaga zonă (mai ales dacă acesta este situat interdentar), durerea la masticaţie este prezentă mai des în cazul dinţilor mobili, gingia este roşie şi, adesea, pare că este desprinsă de dinte, la nivelul marginii gingivale se poate exterioriza o secreţie galbenă, cu miros urât. Poate fi autolimitant atunci cand factorul determinant este indepartat (de ex un rest alimentar)

În cazuri de afectare severă, pot exista spasme musculare, stare generală alterată, mergând până la stare septică.

Diagnosticare

Medicul stomatolog este persoana avizată să pună diagnosticul de abces dentar. Acesta se pune atât pe baza semnelor clinice, a testelor efectuate asupra dintelui (de exemplu, durerea la percuţie) precum şi în urma unui examen radiologic care poate indica severitatea afectării la nivel osos.

Diagnosticul pozitiv de abces periapical se pune atunci când se constată un dinte modificat la culoare, cu obturaţii mari sau carii profunde, când pacientul acuză dureri la atingerea dintelui şi gingia la nivel apical este inflamată.

Diagnosticul de abces parodontal se pune în urma evaluării aspectului gingival, a papilei interdentare, a mobilităţii dentare sau a congestiei gingivale la nivelul coroanei dintelui.

Nu încurajăm autodiagnosticarea şi automedicaţia întrucât, unele semne precum inflamaţia gingivală, se regăsesc în ambele tipuri de abces, însă diferă topografic şi ca manifestare. Consultul medicului stomatolog rămâne cel mai sigur mod de a diagnostica şi trata corespunzător fiecare tip de infecţie dentară.

Tratamentul abcesului dentar

În urma diagnosticului de abces, medicul poate institui tratamentul de urgenţă.

Intervenții în cazul abcesului periapical:

  • în cazul abcesului periapical este necesar drenajul dintelui, care se poate face pe cale endodontică, adică prin dinte, prin eliminarea conţinutului de pe canal sau, în caz de afectare gravă cu modificarea stării generale, în caz de alte afecţiuni sistemice, se poate recurge inclusiv la tratamentul chirurgical, adică la incizia abcesului la nivelul gingiei, curăţarea acelui spaţiu cu soluţii antiseptice şi, ulterior, tratament cu antibiotic general;
  • tratamentul cu antibiotic este personalizat în funcţie de anamneza fiecărui pacient, de alte afecţiuni prezente sau de predispoziţia către alergii. Nu este recomandat un singur tip de antibiotic. După remiterea simptomatologiei, se poate efectua tratamentul endodontic, de preferat la microscop, pentru o precizie mai bună şi un prognostic pe termen lung.

Abordarea terapeutică în abcesul parodontal: în cazul abcesului parodontal, se evaluează afectarea osului precum şi implantarea dintelui şi se acţionează printr-un chiuretaj al pungilor parodontale, efectuat cu anestezie şi tratament medicamentos antibiotic general şi local, precum şi antiseptic local (clătiri, aplicări de gel la nivelul gingiei).

Un aspect foarte important este acela că, deşi o infecţie pare că „s-a spart”, s-a eliminat puroiul şi a trecut, acest lucru este fals. Spargerea la nivelul gingiei înseamnă doar că infecţia a alterat atât de mult grosimea osului, încât a ajuns imediat sub gingia acoperitoare şi şi-a creat un traseu de exteriorizare, prin care puroiul reuşeşte să dreneze, să scadă din presiunea exercitată şi, astfel, să se reducă din durere. În realitate, acest lucru nu face decât să calmeze durerea şi să îi dea pacientului falsa impresie de vindecare, întrucât afecţiunea continuă să se dezvolte la nivel osos, să crească în dimensiune şi să prezinte iar simptome atunci când lucrurile sunt şi mai complicate şi mai greu de tratat.

În ultimii ani, infecţiile dentare par a fi din ce în ce mai comune şi mai greu de tratat, mai ales din cauza faptului că pacienţii se autodiagnostichează şi se tratează cu antibiotic general. Antibioticul, de cele mai multe ori, scade nivelul infecţiei, se reduce abcesul, însă nu tratează direct cauza, iar acesta se va reinfecta în următoarea perioadă; astfel, antibioticul deja administrat poate să nu mai fie util în tratamentul abcesului. De asemenea, este foarte important ca, odată ce pacientul a început administrarea unui antibiotic, să urmeze schema completă de tratament de minimum cinci zile, tot pentru a nu determina o rezistenţă la acel antibiotic pe viitor.

Complicaţii

Netratat, abcesul dentar poate duce la complicaţii severe, punând chiar viaţa pacientului în pericol:

  • pierderea dintelui;
  • osteomielita maxilarului;
  • afecţiuni sinusale;
  • endocardite bacteriene;
  • sepsis.

Prevenţie

Ca în cazul majorităţii afecţiunilor stomatologice, controalele şi igienizările regulate, la şase luni, tratamentul cariilor precum şi o igienă dentară riguroasă pot preveni abcesele dentare. Pacientul trebuie instruit cum să evite pe viitor afecţiunile parodontale printr-o igienă adecvată, controale şi igienizări periodice, folosirea aţei dentare precum şi a apelor de gură. În plus, în cazul în care se observă o întindere mai mare a afecţiunilor parodontale, trebuie instituită terapia iniţială a acestora. O discuţie cu medicul stomatolog sau parodontolog va lămuri şi etapiza acest tratament ce trebuie urmărit şi evaluat în timp.

În cazul copiilor, este de menţionat că, deşi un abces poate apărea la un dinte de lapte ce urmează a fi schimbat, infecția poate afecta mugurele dintelui definitiv. De aceea, subliniem necesitatea tratării inclusiv a dinţilor de lapte. Durerile unui abces la un dinte de lapte pot să nu fie atât de agresive ca la un adult însă copilul poate acuza jenă, poate evita masticaţia pe partea respectivă şi se observă o umflătură la nivelul gingiei, deasupra dintelui în cauză.

Ignorarea durerii, inflamației sau a disconfortului local poate permite abcesului dentar să evolueze și să afecteze structurile din jur. O consultație stomatologică oferă șansa de a identifica sursa infecției și de a interveni înainte ca situația să se complice. Pentru tratament prompt, te poți baza pe medicii buni de la MedLife.

Bibliografie

  1. NHS. “Dental Abscess.” Nhs.uk, 18 Oct. 2017, www.nhs.uk/conditions/dental-abscess;
  2. Mayo Clinic. “Tooth Abscess - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2019, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/tooth-abscess/symptoms-causes/syc-20350901;
  3. Cleveland Clinic. “Abscessed Tooth: Tooth Infection Symptoms & Treatment.” Cleveland Clinic, 27 Mar. 2023, my.clevelandclinic.org/health/diseases/10943-abscessed-tooth.

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării