Acid salicilic - Beneficii, proprietăți, contraindicații

Sănătate
13 Iunie 2024
Autor: Echipa medicală MedLife
acid salicilic beneficii proprietati contraindicatii

Acidul salicilic se folosește adesea în produse cosmetice care tratează acneea sau echilibrează PH-ul tenului gras. Fiind un acid solubil în grăsimi, acidul salicilic poate pătrunde în profunzimea pielii, pentru a o vindeca din interior. Tenul tratat astfel va avea un aspect sănătos, fiindu-i redată prospețimea și fermitatea.

Despre acidul salicilic

Acidul salicilic se extrage din scoarța de salcie sau mesteacăn sau se produce sintetic și se folosește atât în industria de înfrumusețare, cât și în industria farmaceutică. Este un acid care face parte din grupul beta-hidroxi acizilor (BHA), ceea ce înseamnă că are proprietatea de a fi solubil în ulei, spre deosebire de alfa-hidroxi acizi (AHA), care sunt solubili în apă. Prin urmare, acidul salicilic poate pătrunde în piele în profunzime, vindecând și tratând afecțiunile pielii din interior, în timp ce alfa-hridroxi acizii acționează de la suprafață.

În mod normal, se folosesc produse cosmetice cu o concentrație de maximum 2% de acid salicilic. Aceste produse contribuie la obținerea unui ten curat, cu aspect neted, dar și la vindecarea sau ameliorarea unor afecțiuni cum ar fi acneea sau psoriazisul.

Acidul salicilic este potrivit pentru tenurile grase și mixte, contribuind la echilibrarea nivelului de sebum, care este secretat în exces la aceste tipuri de ten. În același timp, există produse care conțin acid salicilic care tratează problemele părului gras sau mătreața. Are o acțiune exfoliantă și deschide porii, eliminând, în același timp, keratina din piele, care întărește și îngroașă pielea.

Beneficii ale acidului salicilic

Produsele cosmetice care conțin acid salicilic tratează afecțiuni ale pielii și îi conferă acesteia un aspect luminos, cu efect de întinerire. Pielea sănătoasă are o textură elastică și fermă și nu are pete, coșuri, puncte negre sau alte imperfecțiuni. Toate aceste probleme pot fi tratate cu ajutorul produselor cu acid salicilic pentru față. Acestea pot fi sub formă de serumuri, creme, alifii, loțiuni tonice, loțiuni astringente, geluri de curățare, săpunuri sau spray-uri.

Proprietăți acid salicilic

Acidul salicilic are proprietăți care conferă beneficii asupra aspectului și stării de sănătate a pielii. Printre acestea se numără următoarele:

  • Acidul salicilic are efect antimicrobian
  • Acidul salicilic are efect antiinflamator
  • Acidul salicilic are efect antiaging
  • Acidul salicilic tratează melasma
  • Acidul salicilic vindecă sau micșorează cicatricile
  • Acidul salicilic are efect de netezire a pielii
  • Acidul salicilic previne apariția ridurilor și le poate diminua pe cele existente
  • Acidul salicilic elimină celulele moarte de la suprafața pielii, prin exfoliere
  • Acidul salicilic desfundă porii și îi curăță de impurități
  • Acidul salicilic îndepărtează excesul de sebum
  • Acidul salicilic previne apariția punctelor negre
  • Acidul salicilic previne și tratează acneea
  • Acidul salicilic are efect calmant asupra pielii
  • Acidul salicilic reduce nuanța roșiatică
  • Acidul salicilic curăță tenul în profunzime
  • Acidul salicilic conferă tenului un aspect luminos
  • Acidul salicilic are efect tonifiant
  • Acidul salicilic poate trata bătăturile
  • Acidul salicilic poate trata mătreața
  • Acidul salicilic are rol în ameliorarea simptomelor de psoriazis
  • Acidul salicilic are efect de vindecare asupra negilor
  • Acidul salicilic poate fi folosit la peeling facial
  • Acidul salicilic are rol dezinfectant
  • Acidul salicilic stimulează circulația sanguină
  • Acidul salicilic regenerează pielea
  • stimulează producerea colagenului
  • Acidul salicilic uniformizează nuanța tenului
  • Acidul salicilic împiedică revenirea acneei și apariția unor erupții faciale ulterioare tratamentului

Utilizări acid salicilic

Produsele cu acid salicilic folosite în exces pot usca pielea, așa că trebuie să fie folosite conform instrucțiunilor de pe prospectul de utilizare sau conform indicațiilor medicului dermatolog. În mod normal, ele se aplică o dată pe zi, pe față, gât și decolteu sau doar pe porțiunile afectate de diverse probleme. Pentru că au rol de curățare în profunzime, se recomandă ulterior utilizarea unor produse cu efect de hidratare sau hrănire, care vor avea efect mai puternic.

Se pot folosi produse care au ca ingredient activ acid salicilic pentru a trata și afecțiuni precum dermatita seboreică din zona scalpului, psoriazisul, mătreața, calusurile și negii.

acid salicilic beneficii proprietati contraindicatii

Contraindicații acid salicilic

Există posibilitatea ca, la începutul folosirii unor tratamente cu acid salicilic, pielea să aibă reacții adverse precum înroșire, mâncărime, descuamare sau furnicături. De asemenea, acneea existentă se poate agrava inițial, înainte să înceapă vindecarea. Aceste efecte adverse vor fi reduse în timp, pe măsură ce pielea se obișnuiește cu tratamentul. Nu trebuie folosit în mod exagerat, deoarece poate usca pielea.

Este important să nu se folosească astfel de tratamente fără prescripție medicală, deoarece ele pot interacționa cu unele medicamente. Persoanele care au diabet, afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni ale rinichilor, probleme cu circulația sângelui sau probleme hepatice trebuie să apeleze la un consult medical înainte de a face orice fel de tratamente care pot interfera cu medicamentele pe care le iau.

Persoanele care au alergie la acid salicilic nu trebuie să folosească produse care îl conțin. În cazul acestora, pot apărea reacții adverse ca: mâncărimi ale feței, iritații, stare de amețeală și chiar probleme respiratorii. În astfel de cazuri este necesar imediat un consult medical și întreruperea tratamentului.

Persoanele care folosesc prea des acid salicilic pot face intoxicație cu salicilat.

Recomandări acid salicilic

Se recomandă ca produsele cu acid salicilic să fie combinate cu produse cu alți acizi cu atenție asupra dozării. O concentrație ridicată pentru ambele produse poate declanșa iritații la nivelul pielii. Nu se recomandă folosirea produselor cu acid salicilic în același timp cu retinol, pentru a evita o uscare excesivă a pielii.

Produsele cu acid salicilic pot fi folosite, în general, fără probleme împreună cu produse care conțin niacinamidă sau acid hialuronic.

Pentru ca efectele tratamentului să fie vizibile, este necesară o cură de minimum șase săptămâni. În cazul tenului afectat de acnee, produsele cu acid salicilic nu se aplică de mai mult de două ori pe zi și nu pe suprafețe mari de piele, ci doar pe zonele afectate. În mod normal, produsele cu o concentrație mai mare nu se lasă să acționeze mai mult de 20-30 de secunde, iar fața se clătește, ulterior, cu apă.

În cazul copiilor, se recomandă precauție în folosirea produselor cu acid salicilic, deoarece pielea lor e mai sensibilă și mai predispusă la apariția iritațiilor.

Acidul salicilic în sarcină și în alăptare

Se pot folosi produse care conțin acid salicilic în perioada de sarcină sau în cazul femeilor care alăptează, cu mențiunea că este recomandată o concentrație mai mică de 2% de acid. Medicul dermatolog trebuie consultat în aceste cazuri, deoarece el poate recomanda un anumit dozaj sau o combinație specială de produse.

Conform celor mai recente studii de specialitate, este puțin probabil ca acidul salicilic să fie absorbit în laptele de sân. Este important, însă, ca produsele cosmetice care îl conțin să nu fie aplicate pe piele în zone care pot intra în contact cu pielea sau gura bebelușului.

Prin aplicare topică, acidul salicilic pătrunde în piele în cantitate mică. Dacă sunt folosite cantități mari de acid salicilic, sub formă orală, acestea pot dăuna fătului și pot apărea complicații ale sarcinii, inclusiv pierderi de sarcină sau defecte congenitale. Se recomandă evitarea produselor alternative, care conțin extract de scoarță de salcie.

Medicul poate recomanda, eventual, pentru siguranță, folosirea unor produse cu acizi cu o acțiune mai blândă, cum este acidul azelaic.

Orice tip de tratamente faciale ale unor afecțiuni ale pielii trebuie făcut la recomandarea medicului dermatolog, respectând indicațiile acestuia. Un consult medical de specialitate e singurul mod în care se poate obține un diagnostic ferm și, în funcție de acesta, se poate recomanda tratamentul corect. În cazul acneei, de exemplu, produsele recomandate pentru tratare sunt alese în funcție de tipul acneei, în cazuri mai grave fiind uneori necesare și antibiotice.

Trebuie apelat de urgență la ajutor medical dacă în urma aplicării sau ingerării unor produse cu acid salicilic apar simptome adverse ca: stări de greață sau vomă, diaree, pierderi ale auzului sau țiuit în urechi, confuzie sau stare de letargie.

Bibliografie

  1. https://www.healthline.com/health/skin/salicylic-acid-for-acne
  2. https://www.mindbodygreen.com/articles/what-does-salicylic-acid-do
  3. https://www.webmd.com/drugs/2/drug-18-193/salicylic-acid-topical/salicylic-acid-for-acne-topical/details
  4. https://www.mayoclinic.org/drugs-supplements/salicylic-acid-topical-route/proper-use/drg-20066030
  5. https://mamaearth.in/blog/how-to-use-salicylic-acid-on-face/

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării