Brânca ursului: beneficii, recomandări, contraindicații

Sănătate
16 Iulie 2024
Autor: Echipa medicală MedLife
branca ursului beneficii recomandari contraindicatii

Brânca ursului, sau Heracleum sphondylium, este o plantă perenă care își are originea în regiunile din Europa și Asia. Are o tulpină înaltă, de până la 2 metri, cu frunze mari, penate, care aduc aminte de laba ursului, de unde și denumirea populară, și flori albe, dispuse în inflorescențe mari. Este o plantă medicinală populară, folosită de secole în medicina tradițională pentru o gamă variată de probleme. Despre câteva dintre potențialele beneficii și utilizări ale acestei plante, precum și despre contraindicațiile sale vă vom spune mai multe în acest articol.

Ce beneficii are brânca ursului?

Rădăcinile și părțile aeriene ale Heracleum spondylium sau brânca ursului sunt apreciate pe scară largă pentru proprietățile lor tonice, afrodiziace, vasodilatatoare, antihipertensive, sedative și digestive. Acestea sunt folosite în tratamentul diverselor tulburări digestive, inclusiv dispepsie (indigestia) și diaree, precum și în gestionarea hipertensiunii arteriale. Planta este, de asemenea, cunoscută pentru abilitatea sa de a accelera vindecarea rănilor și de a ameliora problemele menstruale.

În România, extractul de părți aeriene ale brâncii ursului este considerat a fi un puternic afrodiziac și antihipertensiv. Este adesea utilizat ca remediu naturist pentru sterilitate, atât la bărbați, cât și la femei, impotență, frigiditate, hipertensiune și alte afecțiuni.

Unele dintre efectele menționate mai sus au fost confirmate și de studii. Există mai multe cercetări ce susțin efectele vasodilatatoare ale acestei plante. În plus, studiile au mai evidențiat proprietățile sale antioxidante, antibacteriene, antifungice și citotoxice. Extractul de brânca ursului, de exemplu, a prezentat activitate antibacteriană împotriva unor bacterii precum Staphylococcus aureus, Enterococcus faecalis, Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, Listeria monocytogenes, Shigella, Streptococcus pyogenes și Candida albicans, în timp ce uleiul esențial de brânca ursului a arătat o bună activitate antifungică împotriva Candida glabrata, dar și efecte citotoxice moderate. 

Recomandări: când și cum se poate folosi brânca ursului

Brânca ursului este o plantă medicinală valoroasă, cunoscută pentru numeroasele sale potențiale beneficii pentru sănătate. Utilizarea acesteia poate varia în funcție de forma sub care este administrată. Ea se găsește pe piață sub formă de infuzii, tincturi, capsule sau unguente. Alegerea formei de administrare este un aspect foarte important și depinde de nevoile individuale ale fiecărui pacient, dar și de recomandările medicului sau ale unui farmacist.

Infuziile și ceaiurile de brânca ursului se prepară din părțile aeriene ale plantei și sunt recomandate ca afrodiziace sau pentru combaterea hipertensiunii arteriale. Pentru preparare, se folosesc 2-3 lingurițe de plantă uscată la 250 ml de apă fierbinte, iar amestecul se lasă la infuzat timp de 10-15 minute. Infuzia se poate consuma ca atare sau diluată cu apă, în funcție de preferințe. Decoctul de rădăcină de brânca ursului se utilizează în special pentru combaterea dizenteriei.

În cazul problemelor ginecologice sau de fertilitate, este recomandat extractul de părți aeriene de brânca ursului. Acesta poate avea și efecte sedative asupra sistemului nervos și poate fi utilizat ca antidepresiv. Extractul de brânca ursului se poate găsi în magazinele naturiste și se recomandă administrarea conform instrucțiunilor de pe ambalaj.

Tinctura de rădăcină de brânca ursului este folosită în cazul impotenței sau al frigidității. Pentru prepararea tincturii, planta uscată se macerează în alcool timp de 2-3 săptămâni. Este esențial să se respecte dozele recomandate de către medici în utilizarea oricărui produs pe bază de brânca ursului, pentru a evita posibilele efecte adverse.

branca ursului beneficii recomandari contraindicatii

Contraindicații și precauții pentru brânca ursului

Indiferent de beneficiile ce îi sunt atribuite, brânca ursului trebuie utilizată cu precauție, deoarece poate declanșa reacții cutanate severe la unii utilizatori. În contact cu lumina solară intensă, substanțele chimice din seva acestei plante pot provoca iritații, senzație de arsură sau vezicule pe piele. Dacă ați intrat în contact cu seva de brânca ursului, spălați bine pielea cu apă și săpun și evitați expunerea la soare pentru cel puțin 48 de ore. Dacă achiziționați suplimente cu brânca ursului din farmacie, asigurați-vă că citiți cu atenție prospectul pentru a afla exact cum le puteți utiliza și care sunt dozele recomandate. 

Persoanele care urmează un tratament medicamentos sau care au fost diagnosticate cu o anumită afecțiune ar trebui să consulte un medic înainte de a utiliza brânca ursului. În plus, nu există suficiente studii despre efectele plantei asupra femeilor însărcinate, a celor care alăptează și a copiilor, prin urmare, este recomandat ca aceste categorii de persoane să evite suplimentele cu brânca ursului. Se recomandă, de asemenea, evitarea sau utilizarea sa cu precauție de către persoanele cu sensibilitate la plante din familia Apiaceae (pătrunjel, morcov, țelină).

Este important să vă amintiți că brânca ursului și alte plante medicinale nu pot înlocui tratamentul convențional pentru o anumită afecțiune. Pot fi utilizate ca tratament complementar, dar doar cu acordul medicului și cu respectarea indicațiilor acestuia. 

Brânca ursului prezintă o serie de beneficii potențiale pentru sănătate, susținute de studii științifice. Cu toate acestea, este importantă utilizarea sa responsabilă, după consultarea medicul dumneavoastră și respectând dozele recomandate.

Bibliografie

  1. Benedec, Daniela, et al. „Chemical, Antioxidant and Antibacterial Studies of Romanian Heracleum Sphondylium”, ResearchGate, Societatea de Științe Farmaceutice din România, 2017, www.researchgate.net/publication/316959240_Chemical_antioxidant_and_antibacterial_studies_of_Romanian_heracleum_sphondylium.
  2. Matarrese, Eleonora, and Massimiliano Renna. „Prospects of Hogweed (Heracleum Sphondylium L.) as a New Horticultural Crop for Food and Non-Food Uses: A Review”, Horticulturae, vol. 9, no. 2, 11 Feb. 2023, pp. 246–246, www.mdpi.com/2311-7524/9/2/246, https://doi.org/10.3390/horticulturae9020246.
  3. Mir Babak Bahadori, et al. „The Genus Heracleum: A Comprehensive Review on Its Phytochemistry, Pharmacology, and Ethnobotanical Values as a Useful Herb”, ResearchGate, Wiley, 17 Oct. 2016, www.researchgate.net/publication/304540062_The_Genus_Heracleum_A_Comprehensive_Review_on_Its_Phytochemistry_Pharmacology_and_ Ethnobotanical_Values_as_a_Useful_Herb.

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării