Boli cronice: ce sunt, cum pot fi prevenite?

Bolile cronice nu pun viața în pericol, dar necesită tratament adecvat și o monitorizare medicală atentă. Tocmai de aceea, pacienții care sunt diagnosticați cu astfel de afecțiuni pot fi ajutați de abonamente medicale individuale, pentru că acestea le permit accesul nu numai la cei mai buni medici specialiști, dar și la aparatură medicală de ultimă generație, ori de câte ori este nevoie.
Serviciile medicale la care au pacienții acces în baza abonamentelor medicale individuale sunt la cele mai înalte standarde în hyperclinicile și spitalele MedLife din întreaga țară. Un alt aspect foarte important este cel legat de punctele de recoltare, acestea depășind deja 200 în întreaga țară.
Ce sunt bolile cronice?
Bolile cronice sunt afecțiuni care se manifestă pe perioade îndelungate, simptomele acestora fiind ameliorate de tratamentele recomandate de medicii specialiști. Cauzele acestor afecțiuni sunt multiple și pot implica inclusiv factori de risc importanți (precum fumatul, factorii genetici, dieta nesănătoasă, sedentarismul, consumul de alcool, stresul). Pentru că presupun un disconfort substanțial, nu dispar și nici nu se vindecă vreodată, bolile cronice trebuie să fie atent monitorizate atât de pacient, cât și de medic. În lipsa unui tratament adecvat, astfel de afecțiuni ajung să pună viața pacientului în pericol (infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral). Despre unele dintre aceste patologii se știe că necesită tratamente îndelungate și o monitorizare medicală adecvată (diabet, artrită).
Exemple de boli cronice
Printre bolile cronice se află:
Cancer pulmonar
Cancerul pulmonar se poate controla prin măsuri de prevenție specifică (renuntarea la fumat, scaderea nivelurilor inalte de radon din locuinte), depistarea timpurie a afecțiunii și strategii specifice de tratament, care diferă de la pacient la pacient, în funcție de simptome și de severitatea bolii.
Cancer colorectal
Prevenția este foarte importantă în cazul cancerului colorectal. Este cauzat de factori precum:
- lipsa mișcării;
- consum redus de fructe și legume;
- dietă săracă în fibre;
- obezitate;
- fumatul;
- consumul crescut de grasimi animale;
- carne rosie;
- afumaturi;
- glucide rafinate;
- aport insuficient de calciu;
- aport caloric excesiv;
- abuz de alcool.
Riscul cancerului colorectal crește odată cu vârsta.
Boli cardiovasculare ischemice
Bolile cardiovasculare ischemice pot fi prevenite prin renunțarea la fumat, o alimentație sănătoasă și activitate fizică, cel puțin 30 de minute pe zi, 6 zile pe săptămână, reducerea nivelurilor crescute de colesterol. Aceste afecțiuni necesită o atentă monitorizare medicală și tratament adecvat.
Diabet
Diabetul este o afecțiune gravă, mai ales prin prisma complicațiilor care pot apărea și afecta mai toate organele corpului. Cea mai bună strategie de prevenire a diabetului este aceea de a ține glicemia sub control, de a avea un regim alimentar echilibrat, bogat in fibre si sarac in grasimi, de a tine sub control greutatea corporala și de a face mișcare. Majoritatea persoanelor care au fost diagnosticate cu diabet au peste 65 de ani (mai ales cu diabet de tip 2), dar diabetul poate apărea la orice vârstă.
Afecțiunile rinichilor
Rinichii joacă un rol esențial pentru sănătatea noastră, sunt organe care curăță sângele, elimină reziduurile, filtrează lichidele și mențin un echilibru al sărurilor și mineralelor din corp. În acest fel, tensiunea arterială este menținută în parametrii normali. Cele mai multe afecțiuni ale rinichilor pot fi prevenite numai că, în cele mai multe cazuri, pacienții ajung prea târziu la medic, atunci când rinichii sunt deja afectați, deoarece simptomele si semnele clinice care ingrijoreaza pacientul apar tardiv. Dacă patologia este identificată în faze incipiente, simptomele afecțiunilor și evoluția bolii pot fi ameliorate semnificativ, prin tratament.
Afecțiunile plămânilor
O afecțiune gravă a plămânilor este boala pulmonară obstructiv cronică, ce se agravează în timp. Se manifestă prin respirație șuierătoare, tuse cu expectorație, persistenta și o senzație de disconfort la nivelul toracelui. Cea mai importantă cauză a acestei patologii este fumatul, dar boala poate apărea și ca urmare a expunerii la substanțe iritante sau aer poluat.
Osteoporoză
Osteoporoza este o afecțiune care se caracterizează prin pierderea densității osoase. Fragilizarea oaselor poate duce la fracturi, mai ales la nivelul șoldului, coloanei vertebrale, sau la nivelul încheieturii mâinii. Riscul cel mai mare de a dezvolta osteoporoza îl au femeile, dar există și bărbați diagnosticați cu această boală. Numărul femeilor care suferă de osteoporoză este semnificativ mai mare, se crede că afecțiunea poate fi declanșată și de schimbările care au loc în organismul femeilor odată cu instalarea menopauzei.
Astm bronșic
Astmul bronșic este una dintre cele mai frecvente boli cronice. Se caracterizată prin inflamația și îngustarea căilor aeriene ce determină limitarea fluxului de aer. Astmul bronșic poate apărea la orice vârstă și se manifestă cel mai frecvent prin:
- tuse (în special nocturnă sau la efort);
- senzație de lipsă de aer;
- respirație șuierătoare (wheezing);
- presiune la nivelul pieptului (constricție toracică).
Întârzierea stabilirii diagnosticului în cazul astmului bronșic poate conduce la leziuni ireversibile la nivelul plămânilor, așadar este necesar un diagnostic cât mai precoce, un tratament prescris de medicul pneumolog și o monitorizare periodică.
Artrită
Artrita poate fi o cauză de invaliditate. Există măsuri care pot duce la ameliorarea manifestărilor, dar nu întotdeauna acestea dau randamentele dorite. Este vorba despre exerciții fizice moderate, aerobe și de tonifiere care, dacă sunt efectuate periodic, diminuează durerile articulare și rigiditatea. În plus, exercițiile fizice cresc flexibilitatea și rezistența și împiedică atrofierea mușchilor, menținând capacitatea de autoîngrijire.
Depresie
Depresia se manifestă printr-un acut sentiment de inutilitate, lipsă de energie, dificultatea de implicare în orice activitate, oricât de ușoară ar fi. Această afecțiune poate fi prevenită printr-un regim de viață sănătos, o alimentație echilibrată, exerciții fizice regulate, somn suficient, un echilibru corect între muncă și relaxare.

Manifestări generale ale bolilor cronice
Bolile cronice reprezintă afecțiuni de lungă durată care pot afecta diferite sisteme ale organismului și pot avea manifestări diverse. Printre simptomele generale comune ale bolilor cronice se numără oboseala persistentă, durerea continuă și fluctuațiile de greutate. Oboseala poate fi cauzată de incapacitatea organismului de a funcționa la capacitate maximă, iar durerea poate afecta diferite părți ale corpului, în funcție de specificul bolii. Fluctuațiile de greutate, fie creșteri, fie scăderi, pot fi rezultate ale modificărilor metabolice sau ale efectelor secundare ale tratamentului.
O altă manifestare generală a bolilor cronice este impactul asupra stării emoționale și mentale. Pacienții pot experimenta sentimente de anxietate, depresie sau stres din cauza confruntării constante cu simptomele și limitările impuse de boală. Acest aspect emoțional poate duce la izolarea socială și la dificultăți în menținerea unei calități a vieții adecvate. Managementul emoțional al bolii este necesar pentru a ajuta pacienții să facă față provocărilor zilnice și să mențină un echilibru psihic.
Bolile cronice pot influența activitățile zilnice și funcționarea generală a organismului. Simptomele precum dificultățile respiratorii, problemele digestive sau tulburările de somn pot limita capacitatea unei persoane de a desfășura activitățile obișnuite. În timp, aceste limitări pot duce la scăderea capacității de muncă și la necesitatea adoptării unor măsuri speciale pentru a gestiona simptomele. Diagnosticul precoce, un plan de tratament bine structurat și adaptat nevoilor individuale este esențial pentru a controla simptomele, a împiedica progresia bolii și a îmbunătăți calitatea vieții pacienților cu boli cronice.

Recomandări de gestionare a bolilor cronice
Gestionarea unei boli cronice poate fi o provocare continuă, dar adoptarea unor strategii eficiente poate face diferența în menținerea calității vieții. Printre acestea se află:
- respectarea cu strictețe a planului de tratament prescris de medic. Aceasta include administrarea corectă a medicamentelor, respectarea programului de vizite medicale și efectuarea investigațiilor necesare. Colaborarea deschisă și constantă cu echipa medicală este esențială pentru a monitoriza evoluția bolii și pentru a ajusta tratamentul, dacă este necesar;
- educația medicală pacientului. Acesta învață să-și recunoască simptomele, să-și administreze tratamentul și să ia decizii corecte. Utilizarea carnetelor de monitorizare (ex: glicemie, tensiune), implică pacientul în planul de tratament.
- managementul stresului are, de asemenea, rol în viața persoanelor care se confruntă cu boli cronice. Stresul si anxietatea pot agrava simptomele și pot avea un impact negativ asupra stării generale. Tehnicile de relaxare, cum ar fi meditația, yoga sau respirația profundă, pot ajuta la reducerea stresului și la îmbunătățirea stării de bine;
- menținerea unor relații sociale sănătoase, a exercițiilor fizice personalizate și implicarea în activități plăcute și relaxante pot contribui la echilibrul emoțional.
Măsuri de prevenție a bolilor cronice
Prevenția este cea mai bună metodă de a ne proteja de bolile cronice. Iată care sunt cele mai importante măsuri pe care le poți lua în considerare:
- renunță la fumat: fumatul este un important factor de risc pentru multe afecțiuni grave, inclusiv pentru cancerul de plămâni;
- nu renunța la mișcare fizică în fiecare zi: reduci astfel riscul de obezitate, infarct, diabet zaharat, depresie, osteoartrită;
- redu orele pe care le petreci în fața ecranelor: odihnește-ți ochii cel puțin 10 minute la o oră de lucru la computer, ridică-te de pe scaun, fă câțiva pași, întinde-te sau fă exerciții simple de stretching, folosește un birou reglabil;
- adoptă un program de masă sănătos: renunță la mâncat în fața televizorului, în trafic sau în fața computerului;
- nu face abuz de sare: sarea crește presiunea arterială, un important factor de risc al bolilor cronice cardiace și renale;
- limitează consumul de zahăr și îndulcitori: astfel ții departe diabetul, dar și complicațiile acestei afecțiuni și alte boli metabolice;
- consumă fructe și legume, dar și cereale bogate în grâu integral: acestea scad riscul de cancer colorectal, dar și de alte afecțiuni ale sistemului digestiv.
Așadar, pentru a preveni bolile cronice este nevoie de schimbări majore ale stilului de viață, renunțarea la fumat, o activitate fizică regulată și o dietă echilibrată și sănătoasă. De asemenea, vizitele regulate la medicul de familie sunt un factor esențial în prevenția bolilor cronice deoarece acesta este informat cu privire la istoricul familial, riscul de a dezvolta anumite patologii cât și antecedentele personale fiziologice si patologice ale pacientului.
Abonamentul medical individual de la MedLife te ajută să previi și să monitorizezi afecțiunile cronice. Iată care sunt cei 5 pași prin care pot fi achiziționate aceste abonamente:
- Intri în Shop sau în aplicația mobilă, la secțiunea Abonamente;
- optezi pentru unul dintre cele 4 tipuri de abonamente pentru adulți, sau unul dintre cele 3 tipuri de abonamente pentru copii;
- selectezi modul în care vrei să faci plata: trimestrial, semestrial sau anual;
- semnezi contractul;
- faci plata online.
Disclaimer: Articolul de față oferă informații generale despre bolile cronice și nu înlocuiește consultul medical. Pentru un diagnostic precis și recomandări de tratament, te sfătuim să consulți un medic.
Bibliografie
- CDC. “About Chronic Diseases.” Centers for Disease Control and Prevention, 4 Oct. 2024, www.cdc.gov/chronic-disease/about/index.html. Accesat la 18 feb. 2025;
- Medline Plus. “Living with a Chronic Illness - Reaching out to Others: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2016, medlineplus.gov/ency/patientinstructions/000602.htm. Accesat la 18 feb. 2025;
- CDC. “Living with a Chronic Condition.” Chronic Disease, 28 May 2024, www.cdc.gov/chronic-disease/living-with/index.html. Accesat la 18 feb. 2025.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Disruptori endocrini: ce sunt şi ce efecte au
Disruptorii endocrini sunt substanțe care pot interfera cu sistemul endocrin al organismului, rețeaua de glande și hormoni care reglează funcții esențiale precum creșterea, metabolismul, reproducerea și starea de spirit. Aceste substanțe chimice pot imita, bloca sau modifica hormonii natura...

Termometru cu mercur spart: indicaţii şi recomandări
Un termometru cu mercur este un dispozitiv de măsurare a temperaturii format dintr-un tub de sticlă umplut cu mercur, un metal care se dilată și se contractă uniform la schimbările de temperatură. Pe măsură ce temperatura crește, mercurul se dilată și urcă în tubul capilar îngust, iar...

Vaccin nazal împotriva COVID-19: ce trebuie să știi despre el
Pandemia de COVID-19 a schimbat fundamental modul în care lumea privește sănătatea publică și vaccinarea. După dezvoltarea rapidă a vaccinurilor tradiționale, oamenii de știință și medicii s-au concentrat pe găsirea unor soluții alternative – vaccinuri mai ușor de administrat și c...