Trucuri în tratamentul otitei seroase: suflatul nasului des sau mestecatul unei gume
Ce este otita seroasă?
Otita seroasă este o problemă foarte importantă de sănătate în cadrul ORL, o boală destul de gravă și de serioasă.
Otita seroasă este de fapt o inflamație a cavității timpanice, a urechii medii. Mai este denumită și otită medie cu efuziune sau otită medie nesupurată.
Urechea medie este foarte importantă deoarece este acea cavitate prin care se transmite unda sonoră ca noi să auzim corect. Această cavitate se află în spatele timpanului, unde se află și cele 3 oscioare pe care le știm cu toții: scărița, nicovala și ciocanul. Timpanul și acest lanț osicular transmit unda sonoră din aer către urechea internă. Această cavitate trebuie să conțină aer cu aceeași presiune ca și cea de afară. Dacă avem vreo viroză sau nasul înfundat, avem de-a face cu otita seroasă.
Acest aer din cavitatea timpanică nu vine prin conducta auditivă externă, ci prin nas și prin trompa lui Eustachio. Trompa lui Eustachio este un canal musculo-cartilaginos care se află în spatele nasului, între nas și această cavitate timpanică. Aerul trebuie să pătrundă prin nas, prin trompa lui Eustachio și apoi în urechea medie.
Dacă noi suntem răciți, avem nasul înfundat și secreții în nas și nu le suflăm afară, acele secreții se duc prin trompa lui Eustachio și se adună în cavitatea timpanică, iar mediul aerian care ar trebui să fie acolo se transformă într-un mediu lichidian și apare această otită medie seroasă.
Care sunt simptomele otitei seroase?
Simptomul principal este hipoacuzia, scăderea auzului. De asemenea, poate să apară și durerea auriculară, otalgia. Putem să mai auzim un țiuit în ureche, tinitus, presiunea lichidiană care se formează în cavitatea timpanică se repercutează și asupra urechii interne și poate să ne dea și amețeli.
La ce vârste poate să apară otita seroasă și care sunt principalele cauze?
Poate să apară la orice vârstă, din copilărie până la bătrânețe. Cel mai frecvent apare în copilărie, între vârstele 2–6 ani, din cauza obstrucției nazale importante.
La adult, în spatele nasului avem o cavitate – cavum, în care intră aer și se duce prin trompa lui Eustachio în urechea medie. În schimb, la copii, în cavitatea din spatele nasului avem vegetațiile adenoide, polipii. Acei polipi care la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 4 ani sunt foarte crescuți, obstrucționează calea aerului dintre nas și urechea medie și trompa lui Eustachio. Aerul nu mai poate să intre cum trebuie și să se ventileze urechea medie.
Copiii nu știu să-și sufle nasul și atunci, în viroze, secrețiile din nas care în mod normal ar trebui să fie eliberate în afară se adună în spatele nasului și în vegetațiile adenoide și apoi intră în trompa lui Eustachio și în cavitatea timpanică și se adună acolo.
De aceea la copii este foarte important să știm să tratăm otita seroasă și să îi dăm importanță. Dar această otită apare și la adulți și la oamenii în vârstă, pe fond de viroză, pe fond de nas înfundat.
Cum se pune diagnosticul de otită seroasă?
Diagnosticul se face prin examenul clinic ORL, prin vizualizarea nasului și a obstrucției nazale, prin vizualizarea faringelui și examenul otoscopic sau otomicroscopic al urechii. Se observă conducta auditivă liberă, fără niciun fel de ceară, se observă un timpan mat, congestionat, fără triunghi luminos și în spatele lui se observă acel nivel lichidian pe care l-am menționat mai sus.
Pe lângă acest examen clinic, pentru un diagnostic corect, este necesară și o investigație cu un timpanometru: timpanogramă sau impedancemetrie. Această investigație arată clar dacă există o otită seroasă.
Cum tratăm otita seroasă?
Tratamentul otitei seroase este complicat și complex. Otita seroasă nu e o simplă viroză, nu se tratează în câteva zile. Evoluția otitei seroase este de 2–3–4 săptămâni. Ea poate să dureze și 3 luni dacă nu este tratată corect.
În primul și în primul rând se face decongestionare nazală. Trebuie să desfunzi nasul foarte bine prin tratament decongestionant sau, cel mai bine, prin metoda aerosolilor, care sunt foarte buni pentru a decongestiona nasul.
Pe lângă această decongestionare se face și un tratament antiinflamator, antialergic, ca să reducem inflamația mucoasei, și mucolitic, pentru a elimina secrețiile care se adună în spatele nasului și în urechea medie.
Cum ajută suflatul nasului des sau mestecatul unei gume în cazul otitei seroase?
Sunt anumite „șmecherii” simple, dar foarte eficiente, care pot ajuta în tratamentul otitei seroase, alături de medicația recomandată de medicul ORL. Aceste metode nu înlocuiesc tratamentul medicamentos, însă contribuie semnificativ la eliminarea lichidului acumulat în spatele timpanului și la refacerea funcției normale a urechii medii.
Suflatul nasului des și corect
Una dintre cele mai importante măsuri este suflatul des al nasului. Lichidul din cavitatea timpanică se poate evacua doar dacă presiunea dintre nas și urechea medie este echilibrată. Prin suflatul nasului, se eliberează secrețiile din fosele nazale și se reduce riscul ca acestea să ajungă prin trompa lui Eustachio în ureche.
Este vital ca pacientul să fie învățat să nu forțeze excesiv, pentru a preveni durerea sau disconfortul și pentru a evita împingerea secrețiilor nazale infectate în ureche, în cazul unei suprainfecții.
Mestecatul unei gume
Mestecatul unei gume ajută la deschiderea trompei lui Eustachio, facilitând intrarea aerului în urechea medie. Mestecatul gumei (în special la adulți) este o metodă simplă de a stimula această deschidere și, implicit, de a ajuta la egalizarea presiunii și la drenarea lichidului acumulat.
Alte trucuri utile în tratamentul otitei seroase
Înghițitul în sec sau suptul unei bomboane/ acadele pot, de asemenea, ajuta la deschiderea trompei lui Eustachio, prin care intră aer și mobilizează secrețiile din cavitatea timpanică. Copiilor le dăm acadele doar în timpul tratamentului otitei seroase.
Posibile complicații ale otitei seroase
Otita seroasă, la început, e o infecție virală. Sunt niște secreții seroase catarale. Poate nu sunt atât de importante pentru oamenii din jur, dar dacă stau acolo, ele se suprainfectează bacterian și ajungem la puroi în spatele timpanului, ajungem la o otită acută medie, purulentă, care, încetul cu încetul, încearcă să se elimine cumva, și cum trompa lui Eustachio este blocată, se elimină prin timpan, perforând timpanul. Și ajungem la secreții purulente în conducta auditivă externă, acestea fiind exteriorizate.
Această infecție se duce în afară, dar poate să inflameze în jur și urechea și poate să ducă inclusiv la abcese cerebrale sau abcese mastoidiene în spatele timpanului. De aceea este foarte important să tratezi otita seroasă de la primul pas.
La MedLife găsești medici buni, pregătiți să-ți ofere tratamente și recomandări personalizate pentru gestionarea otitei seroase. Programează-te la o consultație și asigură-te că iei măsuri la timp pentru a evita complicațiile!
Întrebări frecvente
Care sunt cauzele care duc la otita seroasă?
Putem spune că motivul din spatele dezvoltării otitei seroase este nasul înfundat. La copii, cauza principală este prezența vegetațiilor adenoide mari, hipertrofiate, și la adulți prezența unei rinite sau a unei deviații de sept.
De ce apare otita seroasă mai frecvent la copiii mici?
Pe lângă prezența vegetațiilor adenoide (polipilor) care blochează trompa, copiii mici au trompa lui Eustachio mai scurtă, mai orizontală și mai puțin eficientă decât adulții, permițând secrețiilor să ajungă mai ușor în urechea medie.
Este recomandată extragerea polipilor la copiii cu otită seroasă?
Da, la copii otita seroasă se menține cu lunile acolo și se agravează din cauza prezenței polipilor. Și într-adevăr, în multe cazuri, este recomandată scoaterea polipilor. La foarte mulți pacienți s-a observat că, după ce au scos polipii, n-au mai făcut otite seroase și nu s-au mai agravat. Intervenția chirurgicală a polipilor este o intervenție destul de ușoară.
De ce ajută suflatul nasului și mestecatul gumei în caz de otită seroasă?
Aceste gesturi simple ajută la deschiderea trompei lui Eustachio, egalizează presiunea în urechea medie și facilitează drenajul lichidului acumulat. Sunt măsuri eficiente, ușor de aplicat și recomandate atât adulților, cât și copiilor.
Cum trebuie să suflu nasul în timpul tratamentului pentru otită seroasă?
Pentru a ajuta la evacuarea lichidului din cavitatea timpanică, este esențial să sufli nasul des și blând, concentrându-te pe o nară pe rând. Suflatul corect creează presiune pozitivă în nazofaringe. Este foarte important să eviți să forțezi excesiv pe ambele nări simultan, pentru a nu împinge secrețiile către ureche.
Pot face aerosoli pentru a trata otita seroasă?
Da, aerosoli sunt o metodă foarte eficientă de decongestionare nazală. Ei ajută la fluidizarea secrețiilor și la reducerea inflamației mucoasei, pregătind calea pentru drenajul secrețiilor din nazofaringe și urechea medie.
Bibliografie
- „Otitis Media (Serous)”, MSD Manual Professional Edition, 2024, www.msdmanuals.com/professional/ear-nose-and-throat-disorders/middle-ear-and-tympanic-membrane-disorders/otitis-media-serous.
- Suvarnsit, Kanokrat, et al. „Xylitol-Gum Chewing for the Management of Otitis Media with Effusion”, Authorea, 2025, www.authorea.com/users/314768/articles/445208-xylitol-gum-chewing-for-the-management-of-otitis-media-with-effusion, https://doi.org/10.22541/au.158775624.45457509.
- „What to Know about Serous Otitis Media (Fluid in the Ears)”, Verywell Health, 2025, www.verywellhealth.com/serous-otitis-media-1192122.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Tratamentul cu laser CO2 pentru leziuni cutanate benigne, explicat de dr. Mihaela Radu, medic specialist dermatologie
Laserul cu dioxid de carbon (CO2) este folosit în chirurgia dermatologică de mai bine de 30 de ani și este considerat standardul de aur pentru vaporizarea țesuturilor moi. Pacienții pot beneficia de o gamă largă de tratamente pentru diverse afecțiuni, printre care cele mai frecvente sunt con...
Fistulele anale: Cauze, simptome, diagnosticare și tratament
Fistulele anale reprezintă leziuni infectate dezvoltate între piele și anus. Pot afecta semnificativ calitatea vieții și necesită, în cele mai multe cazuri, intervenție chirurgicală. Recunoașterea timpurie a simptomelor și stabilirea la timp a unui diagnostic corect sunt esențiale pentru...
Tumorile spinale: interviu cu dr. Dan Şuiagă, medic primar neurochirurgie, MedLife Medical Park
Tumorile spinale sunt mase de ţesut anormal care se dezvoltă la nivelul coloanei vertebrale. Ele se împart în:leziuni benigne;leziuni maligne.Tumorile spinale benigne rareori se operează. Este indicată intervenția chirurgicală atunci când tumora afectează osatura şi determină un risc de ...