Implantarea stimulatorului cardiac: indicații, procedura, întrebări frecvente

Ce este un stimulator cardiac

Un stimulator cardiac este un dispozitiv electronic de dimensiuni mici care trimite impulsuri electrice musșhiului inimii, pentru a stimula inima să mențină un ritm cardiac adecvat, în special în cazul bradicardiei, aritmiilor, insuficienței cardiace congestive și cardiomiopatiei hipertrofice.

Tipuri de stimulatoare folosite

• Stimulatorul cardiac unicameral - acest tip de stimulator trimite impulsuri electrice către ventriculul sau atriul drept al inimii. Stimulatorul este compus din generator de puls și o sondă de stimulare.
• Stimulatorul cardiac bicameral - transportă impulsuri electrice la ventriculul și atriul drept al inimii pentru a ajuta controlul contracțiilor dintre cele două camere. Stimulatorul este compus din generator de puls și două sonde de stimulare. Este cea mai utilizată metodă de pacing.
• Stimulatorul cardiac biventricular (terapie de resincronizare cardiacă) cu sau fără suport de defibrilare - este destinat persoanelor care au insuficiență cardiacă și probleme cu bătăile inimii. Acesta stimulează ventriculul drept și stâng pentru a face inima să bată mai eficient. Stimulatorul este format din trei sonde, dintre care una la nivelul ventricului drept, a doua la nivelul peretelui lateral al ventriculului stâng și cea de-a treia la nivelul atriului drept. Prin stimularea biventriculară se restabilește contracția sincronă a celor doi ventriculi.

În mod normal, ventriculul drept și ventriculul stâng (camerele inferioare ale inimii) se contractă în același timp. În cazul unor tipuri de insuficiență cardiacă se produc anomalii care fac ca această contracție să nu se mai realizeze simultan, ceea ce duce la afectarea funcției, simptomele fiind: durere în piept, respirație dificilă, edeme, probleme renale, amețeli, stare generală alterată.

Modelul tradițional, numit și stimulator transvenos, este plasat sub piele și se conectează la inimă prin intermediul unor sonde. Stimulatorul tradițional este compus din:

• Generator de puls /generator de impulsuri electrice, situat la nivelul peretelui toracic, subcutanat (sub piele) sau, în anumite cazuri, sub mușchi.
• Senzori – sunt sisteme/circuite aflate în interiorul generatorului de puls prin care aparatul poate obține informații suplimentare pentru a se adapta nevoilor persoanei. Prin intermediul senzorilor, majoritatea stimulatoarelor moderne își pot adapta frecvența în funcție de necesitățile organismului.
• Sonde/electrozi - care au rolul de a transmite impulsul electric între generator și mușchiul inimii, ancorate în țesutul cardiac. Una sau două sonde flexibile sunt introduse printr-o venă mare de la nivelul toracelui în mușchiul inimii, până la nivelul ventriculului și/sau atriului drept, în funcție de afecțiunea medicală. Celălalt capăt este conectat cu generatorul de impulsuri.

Un stimulator cardiac biventricular funcționează ca un stimulator cardiac convențional, dar folosește un al treilea fir pentru a trimite impulsuri electrice la inimă, pentru a resincroniza contracțiile ventriculului stâng al inimii. De asemenea, există și variante de stimulatoare cardiace wireless, mai mici, fără sonde, plasate în interiorul inimii.

Mod de realizare

Pregătirea pentru intervenție

Înainte de efectuarea intervenției, persoana va urma o serie de analize medicale, specifice cardiologiei intervenționale.

La indicația medicului specialist, persoana în cauză va înceta administrarea unor medicamente. Dacă persoana suferă de diabet zaharat, medicul va oferi indicațiile necesare pentru tratamentul curent și administrarea de insulină. Persoana este supusă unui repaus alimentar cu o seară înainte de procedură.

Procedura propriu-zisă

Procedura de implant stimulator cardiac poate dura între două și cinci ore.

Procedura se efectuează în spital și necesită o spitalizare de cel puțin 24 de ore. De obicei, persoana poate fi externată a două zi după implantarea stimulatorului cardiac, dacă nu apar diverse complicații.

Pentru a preveni infecția și pentru a menține locul de inserție a stimulatorului cardiac steril, se administrează un antibiotic la începutul procedurii și la 12 ore postprocedural. De asemenea, persoanei îi este administrat un anestezic local, pentru a rămâne conștientă în timpul procedurii.

Persoana este conectată la mai multe monitoare care permit echipei să verifice ritmul cardiac, tensiunea arterială și saturația oxigenului în timpul procedurii. Echipa medicală monitorizează continuu starea pacientului în timpul procedurii.

Monitoarele utilizate în timpul procedurii sunt următoarele:

• Defibrilator /stimulator cardiac - permite reglarea ritmului ritmului cardiac în cazul în care este prea lent sau prea rapid;
• Electrocardiograma sau EKG - monitorizează impulsurilor electrice;
• Monitorizarea tensiunii arteriale - verifică tensiunea arterială pe tot parcursul procedurii;
• Monitorul oximetru - verifică nivelul de oxigen din sânge;
• Fluoroscopia: un aparat mare cu raze X care ajută medicii să vizioneze sondele pe un ecran în timpul procedurii.

Un stimulator cardiac poate fi implantat folosind abordarea endocardică sau epicardică:

• Abordarea endocardică sau transvenoasă reprezintă metodă tradiționala și cea mai puțin invazivă. Un anestezic local este administrat persoanei pentru a amorți zona. Se face o incizie în zona subclaviculară prin care se introduc sondele și stimulatorul cardiac. Sondele se introduc prin puncție într-o venă și apoi sunt ghidate spre mușchiul inimii. Un capăt se atașează la mușchiul inimii, iar celălalt, atașat la generatorul de impulsuri, este plasat într-un „buzunar” creat sub piele, în zona superioară a toracelui.
• Abordarea epicardică este o metodă mai puțin utilizată la adulți, dar preferată în cazul intervențiilor la copii. Procedura se efectuează cu anestezie generală. Chirurgul atașează vârful sondei în mușchiul inimii, iar celălalt capăt, atașat la generatorul de impulsuri, este plasat într-un „buzunar” crestat sub pielea din abdomen.

Deși recuperarea cu abordarea epicardică este mai lungă decât cea a abordării transvenoase, tehnicile minim invazive permit spitalizări mai scurte și timpi de recuperare mai rapizi.

Setările stimulatorului cardiac sunt efectuate de către medicul specialist. După procedura de implantare a stimulatorului cardiac, medicul utilizează un dispozitiv extern, un programator, pentru a stabili setările finale ale stimulatorului cardiac.

Medicul specialist alege metodă de implant stimulator cardiac cea mai potrivită în cazul fiecărei persoane.

Recuperarea după intervenție

Este posibil ca persoana care a suferit o intervenție pe cord să simți disconfort în zona implantului stimulator cardiac în primele 48 de ore după procedură. Medicul poate indica administrarea unor medicamente antidureroase.

În camera de spital, un monitor special, cu telemetrie, va supraveghea continuu ritmul cardiac. De asemenea, va fi nevoie de asistență cu ajutorul unui monitor holter care înregistrează ritmul cardiac timp de 12 ore.

După procedura se efectuează o radiografie toracică pentru a verifica starea plămânilor, precum și poziția stimulatorului cardiac și a sondelor. Înainte de externare, monitorul holter va fi îndepărtat, rezultatele vor fi analizate de medicul specialist, iar funcționalitățile dispozitivului verificate. Dacă este necesar, setările stimulatorului pot fi modificate cu ajutorul unui programator.

La externarea din spital veți primi instrucțiuni specifice despre cum să vă îngrijiți după procedură, inclusiv specificații privind administrarea de medicamente, îngrijirea intervenției, întreținerea stimulatorului cardiac și un program de urmărire.

După efectuarea intervenției veți primi un document care indică tipul de stimulator cardiac, data implantului, medicul care a efectuat implantul. Pacientul trebuie să poarte cardul de identitate al aparatului asupra sa permanent și să îl prezinte în cazul în care are nevoie de îngrijire medicală.