Mandibula: anatomie și afecțiuni comune

Ce este mandibula?
Mandibula, cunoscută popular ca „maxilarul inferior”, este cel mai mare și mai puternic os al feței umane, având un rol esențial în funcții fundamentale precum masticația, vorbirea și susținerea structurii faciale. Află care este anatomia mandibulei și cum influențează biomecanica capului și gâtului. Îți prezentăm cele mai comune afecțiuni ale mandibulei și modalitățile de prevenție.
Anatomia mandibulei: componentele principale
Mandibula este un os nepereche, în formă de potcoavă, situat în partea inferioară a feței.
Părțile principale ale mandibulei
Mandibula este alcătuită din două componente esențiale:
- corp mandibular (corpus mandibulae): partea orizontală, care formează baza mandibulei și conține alveolele dentare inferioare (procese alveolare) unde sunt fixați dinții mandibulari;
- ramuri mandibulare (ramus mandibulae): două extensii verticale situate posterior, care se ridică din corpul mandibulei spre articulația temporomandibulară.
Detalii structurale ale mandibulei
Mandibula este singurul os mobil al craniului (cu excepția oaselor auzului), articulându-se cu osul temporal prin intermediul articulației temporomandibulare (ATM).
Unghiul mandibulei (angulus mandibulae)
Punctul unde corpul și ramura se întâlnesc, un reper anatomic important în intervenții chirurgicale și în evaluările traumatice.
Procesul coronoid și condilul mandibular
- procesul coronoid: inserția mușchiului temporal;
- condilul mandibular: partea articulației temporomandibulare, care se articulează cu fosa mandibulară a osului temporal.
Foramenul mandibular și canalul mandibular
- foramen mandibular (gaura mandibulară): situată pe fața internă a ramurii mandibulare, permite trecerea nervului și vaselor alveolare inferioare;
- canalul mandibular: adăpostește nervul alveolar inferior, o ramură a nervului mandibular (V3 din nervul trigemen), responsabil pentru inervația dinților inferiori.
Simfiza mandibulară (symphysis menti)
Reprezintă linia mediană unde cele două jumătăți ale mandibulei se unesc în dezvoltarea fetală. Este vizibilă uneori ca o linie verticală fină în radiografii și alte tehnici de imagistică medicală din radiologie.
Rolul mandibulei în organismul uman
Cu toate că este adesea asociată doar cu masticația, mandibula are un rol esențial în numeroase funcții vitale ale organismului uman.
Rol funcțional: masticația
Cel mai evident rol al mandibulei este participarea activă la masticație, adică procesul de zdrobire și mărunțire a alimentelor. Mișcările complexe ale mandibulei — verticale, laterale și anteroposterioare — sunt realizate prin acțiunea sincronizată a mușchilor masticatori (maseter, temporal, pterigoid lateral și medial) și a articulației temporomandibulare (ATM).
Mandibula susține dinții inferiori, care colaborează cu cei superiori în procesul de tăiere și triturare a alimentelor. În lipsa unei funcții mandibulare corecte, pot apărea probleme digestive, întrucât alimentele nu mai sunt suficient de bine fragmentate pentru a fi prelucrate eficient de stomac.
Rol în vorbire (articulație fonetică)
Mandibula este esențială în articularea sunetelor. Mișcările precise ale mandibulei permit poziționarea limbii și a buzelor într-un mod optim pentru emiterea fonemelor. Mobilitatea mandibulei influențează claritatea vorbirii, iar disfuncțiile ATM sau traumatismele mandibulare pot duce la tulburări de vorbire precum disartria sau bâlbâiala funcțională.
Rol în deglutiție (înghițire)
În timpul deglutiției, mandibula are un rol biomecanic în stabilizarea cavității bucale și în controlul presiunii musculare. Colaborarea dintre mandibulă, limbă și palatul dur este vitală pentru trecerea alimentelor din cavitatea orală în faringe.
Rol în respirație și poziționarea limbii
Poziția mandibulei influențează poziționarea limbii în repaus, ceea ce are impact direct asupra căilor respiratorii superioare. Dacă mandibula este retrognată (poziționată posterior), limba poate obstrucționa faringele, favorizând apariția sindromului de apnee în somn. O mandibulă bine dezvoltată contribuie la o respirație nazală corectă și la reducerea sforăitului.
Rol estetic și structural
Mandibula definește conturul inferior al feței, influențând aspectul estetic, profilul facial și percepția de simetrie. Dimensiunea, poziția și simetria mandibulei afectează estetica bărbiei și linia maxilarului. Anomaliile mandibulare (prognatism, retrognatism) pot afecta negativ încrederea în sine și pot necesita corecții ortodontice sau chirurgicale.
Rol neurologic și senzorial
Mandibula este străbătută de ramuri ale nervului mandibular (V3 din nervul trigemen), responsabil de:
- inervația senzitivă a dinților inferiori, gingiilor, bărbiei și buzei inferioare;
- inervația motorie a mușchilor masticatori.
Orice afectare a acestui nerv (de exemplu, în cazul unei fracturi mandibulare sau compresii nervoase) poate duce la:
- amorțeală (parestezii);
- durere neuropatică;
- slăbirea mușchilor masticatori.
Rol în echilibrul postural și biomecanica capului
Mandibula influențează poziția capului și a coloanei cervicale prin conexiunile musculare și articulare. Dezechilibrele ocluzale sau disfuncțiile ATM pot contribui la:
- tensiune musculară cronică la nivelul gâtului și umerilor;
- cefalee de tip tensional;
- tulburări posturale și dezechilibru general.

Afecțiuni comune ale mandibulei: simptome, cauze, tratamente
Mandibula, prin complexitatea sa anatomică și biomecanică, este predispusă la numeroase afecțiuni care pot varia de la disconfort ușor la dureri cronice, tulburări funcționale sau chiar deformări structurale. Medicii ORL și de alte specialități consideră că cele mai des întâlnite afecțiuni ale mandibulei sunt:
Disfuncția articulației temporomandibulare (ATM)
Disfuncția articulației temporomandibulare (ATM) este o tulburare musculo-scheletală care afectează articulația dintre mandibulă și osul temporal al craniului.
Simptome ale disfuncției articulației temporomandibulare
- durere la deschiderea gurii, mestecare sau vorbire;
- zgomote articulare (clicuri, trosnituri);
- limitarea deschiderii bucale (trismus);
- dureri de cap, de ureche sau în zona gâtului.
Cauze ale disfuncției articulației temporomandibulare
- bruxism (scrâșnirea dinților);
- dezechilibru ocluzal (mușcătură incorectă);
- stres cronic și tensiune musculară;
- traumatisme sau artrită la nivelul articulației.
Tratamente pentru disfuncția articulației temporomandibulare (ATM)
- fizioterapie și exerciții de relaxare mandibulară;
- gutieră de relaxare pentru bruxism;
- medicamente antiinflamatoare (AINS), relaxante musculare;
- injecții cu acid hialuronic sau toxină botulinică (în cazuri severe);
- chirurgie artroscopică sau deschisă – în cazuri rare și avansate.
Fracturile mandibulare
Reprezintă una dintre cele mai frecvente leziuni ale regiunii faciale și implică o discontinuitate a osului mandibular, cauzată de traumatisme directe sau indirecte. Fiind singurul os mobil al craniului și cu o expunere anatomică importantă, mandibula este predispusă la fracturi în contextul accidentelor rutiere, agresiunilor, căderilor sau impacturilor sportive.
Simptome ale fracturilor mandibulare
- durere intensă, umflătură, hematoame;
- dificultate la deschiderea gurii sau la mestecat;
- mobilitate anormală sau deplasare vizibilă a mandibulei;
- malocluzie (mușcătură schimbată);
- amorțeală în zona bărbiei (datorită afectării nervului alveolar inferior).
Cauze ale fracturilor mandibulare
- traume directe (accidente auto, căderi, agresiuni);
- accidente sportive;
- osteoporoză sau tumori (care slăbesc structura osoasă).
Tratamente pentru fracturi mandibulare
- imobilizare cu sârmă intermaxilară (în cazuri simple);
- osteosinteză cu plăci și șuruburi (intervenție chirurgicală);
- reabilitare funcțională prin fizioterapie postoperatorie.
Bruxismul
Bruxismul este o tulburare caracterizată prin scrâșnirea sau încleștarea involuntară a dinților, fie în timpul somnului (bruxism nocturn), fie în stare de veghe (bruxism diurn).
Simptome de bruxism
- uzura accentuată a dinților;
- durere mandibulară matinală;
- tensiune musculară la nivelul maseterilor;
- dureri de cap și cervicale.
Cauze ale bruxismului
- stres emoțional cronic;
- tulburări ale somnului;
- factori genetici sau ereditari;
- anomalii dentare.
Tratamente pentru bruxism
- gutieră de protecție nocturnă;
- tehnici de reducere a stresului (terapie cognitiv-comportamentală, yoga);
- medicație anxiolitică în cazuri selecționate;
- corecții ocluzale prin ortodonție sau protetică.
Malocluzia mandibulară (mușcătură incorectă)
Reprezintă o aliniere defectuoasă a dinților și/sau a maxilarelor, care afectează relația corectă dintre mandibulă (maxilarul inferior) și maxilarul superior.
Simptome ale malocluziei mandibulare
- dezechilibru estetic facial;
- dificultate la masticație;
- tensionare musculară și dureri faciale;
- tulburări ale vorbirii.
Cauze ale malocluziei mandibulare
- factori genetici (mandibulă prea mică sau prea mare);
- suptul degetului sau folosirea îndelungată a suzetei în copilărie;
- pierderea timpurie a dinților.
Tratamentul malocluziei mandibulare
- aparat ortodontic fix sau mobil;
- chirurgie ortognatică (în cazurile severe);
- terapie miofuncțională pentru corectarea obiceiurilor nocive.
Osteomielita mandibulei
Este o infecție gravă a osului mandibular, care implică inflamația măduvei osoase, a corticalei și a țesuturilor adiacente.
Simptomele osteomielitei mandibulei
- durere intensă, persistentă;
- umflături, inflamație, roșeață locală;
- febră, stare generală alterată;
- fistule sau secreții purulente în cazurile avansate.
Cauze ale osteomielitei mandibulei
- infecții dentare netratate (abcese periapicale);
- intervenții chirurgicale complicate;
- traumatisme;
- imunitate scăzută (diabet, boli autoimune).
Tratamentul osteomielitei mandibulei
- antibioterapie intravenoasă prelungită;
- chirurgie de drenaj sau rezecție osoasă;
- controlul infecției de cauză dentară sau sistemică.
Tumori benigne și maligne ale mandibulei
Tumorile mandibulei reprezintă un grup heterogen de leziuni care pot fi benigne (necanceroase) sau maligne (canceroase), afectând osul mandibular, țesuturile adiacente sau originea dentară. Deși unele tumori mandibulare evoluează lent și pot fi asimptomatice, altele se dezvoltă agresiv și necesită intervenție chirurgicală majoră sau tratament oncologic complex.
Simptome ale tumorilor mandibulei
- umflături persistente;
- durere localizată sau difuză;
- amorțeală sau parestezii;
- deplasarea dinților sau dificultăți de masticație.
Cauze ale tumorilor mandibulei
- tumori benigne: ameloblastom, osteom, chisturi odontogene;
- tumori maligne: carcinom scuamos, metastaze osoase;
- factori genetici, infecțioși (de exemplu HPV), iradiere.
Tratamente pentru tumorile mandibulei
- excizia chirurgicală completă;
- reconstrucție mandibulară (grefe osoase, plăci titan);
- radioterapie și chimioterapie în cazurile oncologice.
Afecțiunile mandibulei sunt frecvente și adesea subdiagnosticate, însă pot afecta profund calitatea vieții pacientului. Simptome precum durerea, disfuncția mandibulară, mobilitatea anormală sau amorțeala nu trebuie ignorate. Un diagnostic precoce, bazat pe evaluare clinică și imagistică, alături de un tratament multidisciplinar — stomatologic, ortodontic, chirurgical sau neurologic — pot duce la restabilirea funcției și confortului pacientului.
Bibliografie
- Journal of Oral and Maxillofacial Surgery (JOMS) - Mandibular Fractures (joms.org/article/S0278-2391(21)01101-0/fulltext);
- National Library of Medicine - Uncovering the unique characteristics of the mandible to improve clinical approaches to mandibular regeneration ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10063818/);
- Radiopaedia - Mandible (radiopaedia.org/articles/mandible) - accesate la 30.04.2025.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Glanda pineală (epifiza): ce este şi ce rol are în organism
Glanda pineală (epifiza) este o glandă endocrină mică, în formă de mazăre, situată adânc în centrul creierului, între cele două emisfere, sub corpul calos (care unește cele două emisfere)....

Hipotalamus: funcții, rol, afecțiuni asociate
Hipotalamusul este o structură glandulară mică, dar crucială, a creierului, situată chiar sub talamus și deasupra glandei pituitare. Prin producerea și eliberarea de hormoni specifici, hipotalamusul comunică cu glanda pituitară pentru a influența numeroase funcții corporale, legând efect...

Glanda suprarenală: funcţii, rol, afecţiuni asociate
Glandele suprarenale sunt glande endocrine pereche, având formă triunghiulară și dimensiuni mici, situate la polul superior al celor doi rinichi:Fiecare este formată din două părți principale :cortexul suprarenalei (corticosuprarenală) - stratul exterior, format din zona glomerulară, zona ...