Polipectomia: Ce este și când este recomandată această procedură

Ce este polipectomia
Polipectomia reprezintă procedura de îndepărtare a polipilor care pot cauza simptome, pot fi canceroși sau necesită examinare detaliată. Cele mai frecvente tipuri de polipectomie sunt cele uterine și de colon. Cu toate acestea, un medic poate efectua o polipectomie pe orice zonă a corpului care dezvoltă polipi, cum ar fi nasul sau stomacul.
Un polip este o excrescență care începe în țesut și se extinde în spațiul gol din jurul acestuia.
În ce constă procedura
O polipectomie simplă este o procedură endoscopică în cadrul căreia un tub lung și flexibil, care are atașată o cameră luminoasă, este introdus în diverse canale ale corpului. De exemplu, o colonoscopie folosește un colonoscop pentru a examina intestinul gros, iar o histeroscopie folosește un histeroscop pentru a examina uterul.
Medicul specialist va trece endoscopul prin anus, prin colul uterin ori prin gât pentru a ajunge la organul de interes. Camera va proiecta imagini pe un ecran, iar medicul va folosi aceste imagini pentru a ghida endoscopul spre locul unde se află polipul. Este posibil ca acesta să pompeze dioxid de carbon prin endoscop pentru a umfla organul, astfel încât să poată vedea mai bine.
Medicul va introduce instrumente mici prin endoscop pentru a îndepărta polipul. Procedura poate implica forcepsul chirurgical pentru a prinde polipul sau un dispozitiv de prindere cu sârmă, pentru a-l răzui. Instrumentele sunt fie înghețate, fie încălzite, pentru a ajuta la imobilizarea excrescenţei. Există numeroase tehnici și metode dedicate îndepărtării diverselor tipuri de polipi, din diferite regiuni ale organismului.
O polipectomie simplă îndepărtează polipul de la bază sau de la tulpină, fără a tăia țesutul din jur. Ca urmare, este posibil să rămână în urmă o cantitate mică de țesut pe care medicul o va arde cu un dispozitiv electrocauterizator, instrument care transportă un curent electric, pentru a se asigura că polipul nu va creşte din nou și, de asemenea, pentru a preveni sângerarea.
În cazul unor polipi mai mari, care nu pot fi îndepărtați endoscopic, poate fi necesară o intervenție chirurgicală la nivelul intestinului.
Odată ce excrescenţa a fost îndepărtată, ea va fi trimisă la un laborator de anatomie patologică pentru a se verifica dacă polipul este benign (necanceros) sau malign (canceros). Rezultatele se obţin, de obicei, într-o săptămână dar, uneori, poate dura mai mult.
Când este recomandată polipectomia
Majoritatea persoanelor cu polipi nu știu că îi au. Atunci când aceștia provoacă simptome, medicul poate recomanda teste de screening. În unele cazuri, medicii descoperă polipii întâmplător, în cadrul altor investigaţii.
Pacienţii care manifestă simptome provocate de aceste excrescenţe, cum ar fi durerea sau sângerarea, trebuie să opteze în cele mai multe situații pentru îndepărtarea polipilor.
Recomandări înainte de intervenție
Pregătirea pentru o polipectomie depinde de tehnica chirurgicală aleasă de medic și de localizarea polipilor. Unele proceduri, cum ar fi îndepărtarea polipilor uterini cu anestezie locală, este posibil să nu aibă nevoie de nicio pregătire specială.
În acelaşi timp, polipectomia de colon necesită ca acesta să fie gol. Astfel, pacienţii vor fi nevoiţi să folosească clisme, laxative sau ambele, în cele 12-24 de ore înainte de operație.
Recomandări după intervenție
Recuperarea după o polipectomie de colon este destul de rapidă și majoritatea oamenilor pot reveni imediat la dieta obișnuită. Totuşi, imediat după procedură, este indicat să nu conduceți timp de 24 de ore.
Efectele secundare minore, cum ar fi gaze, balonare și crampe, se rezolvă, de obicei, în decurs de o zi. În cazul unei proceduri mai complicate, recuperarea completă poate dura până la două săptămâni.
Medicul dumneavoastră vă va da câteva instrucțiuni despre cum să vă îngrijiți. Este posibil să vă ceară să evitați anumite băuturi și alimente care vă pot irita sistemul digestiv timp de două-trei zile după intervenţie. Acestea pot include: ceai, cafea, sifon, alcool, alimente picante.
Este normal să aveți unele sângerări pentru câteva zile după o polipectomie uterină, dar apelați la medic dacă sângerarea este foarte abundentă, dacă se oprește și apoi începe din nou sau dacă are un miros urât, simptom care ar putea indica o infecție.
Riscuri asociate cu polipectomia
La fel ca orice intervenție, polipectomiile implică și ele anumite riscuri. Acestea includ:
- Perforația organelor - poate apărea atunci când medicul chirurg perforează organul pe care îl operează. Acest lucru poate fi fatal, dar este extrem de rar;
- Infecție - polipectomia creează o rană și, la fel ca în cazul oricărui tip de rană, există posibilitatea unei infecții. Aceasta este mai probabilă atunci când pacienţii nu urmează sfaturile post operatorii ori în cazul existenţei unor afecţiuni conexe;
- Sângerare excesivă - uneori, rana nu se vindecă în mod corespunzător, provocând sângerări excesive;
- Îndepărtare incomplete - în unele cazuri, prima procedură poate lăsa o parte din țesut în urmă, fiind astfel necesară o a doua polipectomie.
Bibliografie
- Villines, Zawn. “What You Need to Know about a Polypectomy.” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 17 Feb. 2022, www.medicalnewstoday.com
- Young, Becky. “Polypectomy.” Healthline, Healthline Media, 28 Sept. 2017, www.healthline.com
- “Polypectomy: Definition, Preparation, Procedure & Recovery.” Cleveland Clinic, 2022, https://my.clevelandclinic.org
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Chirurgia endometriozei profunde
Femeile care se confruntă cu endometrioză se luptă adesea cu dureri care le împiedică să ducă o viață normală. Această afecțiune are un impact semnificativ atât asupra stării fizice, cât și emoționale, iar ignorarea simptomelor duce la complicații grave. Din fericire, chirurgia end...

Rejuvenare vaginală: Ce trebuie să știi despre această procedură
Rejuvenarea vaginală este un termen larg ce se referă la toate tratamentele și procedurile, atât interne, cât și externe, prin care poate fi modificată anatomia vaginală. Femeile recurg la această soluție fie din motive estetice, fie pentru a rezolva probleme medicale. Nașterile sa...

Tratament chirurgical pentru hipospadias: Ce trebuie să știi
Hipospadiasul este o anomalie foarte frecventă care afectează 1:125 din băieți. Cuvântul „hypospadias“ provine din greacă („hypo” înseamnă mai jos și „spadias” înseamnă deschidere) și a fost descris pentru prima dată de Galen în primul secol d. Hr. În Statele Unite,...