Consult reumatologie: în ce constă, cum te pregătești

15 Octombrie 2025
Autor: Echipa medicală MedLife
Femeie reumatolog completand fisa unui pacient in cabinetul medical

Importanța consultului reumatologic

Un consult reumatologic este esențial atunci când apar primele semne de durere sau inflamație articulară, tendinoasă, musculară sau alte semne și simptome generale, precum febra, astenia, fatigabilitatea, asociată cu dureri musculoscheletale. Medicul reumatolog poate identifica din timp afecțiunile din zona sa de interes și poate recomanda tratamente personalizate pentru prevenirea complicațiilor.

Consultația reumatologică timpurie crește șansele de a menține o bună mobilitate a articulațiilor și, ca urmare, o calitate optimă a vieții.

Este esențial ca prezentarea la un consult reumatologic să nu fie amânată, întrucât întârzierea diagnosticului și inițierii tratamentului poate favoriza progresia bolii și poate conduce la afectarea ireversibilă nu doar a articulațiilor, ci și a altor structuri ale aparatului locomotor, precum tendoanele, ligamentele, mușchii și oasele. În formele severe, pot apărea și manifestări sistemice, cu impact asupra organelor interne.

Cum poate ajuta consultul reumatologic la prevenirea complicațiilor?

Consultul reumatologic este important și pentru că poate preveni apariția unor complicații, deoarece printr-un diagnostic precoce se poate iniția rapid un tratament adecvat.

Ce este reumatologia și ce afecțiuni tratează un medic reumatolog?

Reumatologia este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticarea și tratamentul bolilor aparatului musculo-scheletal, a țesuturilor moi și a afecțiunilor autoimune.

Printre cele mai frecvente afecțiuni reumatologice se numără: osteoartrita, artrita reumatoidă, guta, lupusul eritematos sistemic, spondilita anchilozantă, artropatia psoriazică, fibromialgia,  alături de alte boli autoimune sistemice.

Aceste patologii se pot manifesta printr-o varietate de simptome, inclusiv durere articulară persistentă, redoare matinală (rigiditate articulară apărută dimineața), inflamație localizată sau generalizată, precum și prin manifestări sistemice cum ar fi oboseala cronică, mialgiile (dureri musculare) și afectarea funcțională progresivă a aparatului locomotor. În cazul bolilor autoimune, pot fi implicate și alte organe și sisteme, precum pielea, rinichii, plămânii sau sistemul cardiovascular, sistemul nervos central, ceea ce face diagnosticarea și monitorizarea lor cu atât mai complexă.care se manifestă cu simptome de tipul: oboseală cronică, dureri musculare și inflamații.

Bolile care sunt vizate de domeniul reumatologiei sunt:

  • afecțiunile inflamatorii;
  • afecțiunile degenerative;
  • bolile autoimune ale articulațiilor și țesuturilor moi.

Deoarece durerile osoase sau articulare pot avea cauze variate și uneori simptome similare, este important să înțelegeți diferența dintre competențele medicului reumatolog și ale medicului ortoped, pentru a vă adresa specialistului potrivit.

Medicul reumatolog se ocupă de diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor inflamatorii, autoimune și degenerative care afectează articulațiile, mușchii, oasele și țesuturile conjunctive. Exemple de astfel de boli includ: artrita reumatoidă, artrita psoriazică, lupusul eritematos sistemic, spondilita anchilozantă, guta și fibromialgia.

În schimb, medicul ortoped tratează în principal afecțiunile traumatice sau mecanice ale sistemului musculo-scheletal, cum ar fi: fracturi, rupturi de ligamente sau tendoane, leziuni/ rupturi musculare, precum alte condiții care necesită intervenție chirurgicală ortopedică (ex. protezarea articulațiilor, reconstrucții ligamentare, tendinoase etc.).

Medic reumatolog analizand mainile pacientului pentru diagnosticarea artrozei

Când este recomandat să consulți un medic reumatolog

Consultul la medicul reumatolog este recomandat în prezența unor simptome persistente care pot sugera o boală reumatică. Printre cele mai frecvente se numără: durerea articulară cronică, tumefacția (umflarea) articulațiilor, rigiditatea articulară, în special cea resimțită dimineața, limitarea mobilității, precum și oboseala accentuată sau inexplicabilă, care nu se ameliorează prin odihnă.

Prezența unor boli reumatice în rândul rudelor apropiate (părinți, frați, surori) poate reprezenta un factor de risc semnificativ, în special în cazul afecțiunilor cu componentă autoimună sau genetică, cum ar fi artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, spondilita anchilozantă sau artropatia psoriazică.

Identificarea unui istoric familial pozitiv pentru astfel de patologii poate ghida clinicianul în stabilirea riscului individual și poate justifica monitorizarea periodică sau evaluarea precoce în prezența unor simptome sugestive.

Care sunt simptomele care nu trebuie ignorate și care trebuie să îndrume pacientul către reumatolog? În primul rând durerile articulare persistente, umflarea/ tumefierea  articulațiilor și senzația de rigiditate a acestora, mai ales în primele ore ale zilei.

Există situații în care este indicat un consult reumatologic de urgență, în special atunci când apar dureri articulare intense, inflamații severe (tumefacție, roșeață, căldură locală, limitare funcțională) sau febră asociată acestor manifestări.

Aceste simptome pot sugera o formă activă sau agresivă de boală reumatică, cum ar fi o artrită acută, o criză de gută, o infecție articulară (artrită septică) sau debutul unei boli autoimune sistemice.

Cum se desfășoară o consultație reumatologică

O consultație reumatologică are, în general, o durată cuprinsă între 30 și 60 de minute și debutează cu o anamneză detaliată, care urmărește identificarea simptomelor actuale, a debutului și evoluției acestora, precum și a istoricului medical personal și familial, în special în ceea ce privește afecțiunile reumatologice sau autoimune.

Ulterior, medicul efectuează examinarea clinică reumatologică, care constă în evaluarea atentă a articulațiilor (pentru depistarea durerii, inflamației, deformărilor sau limitărilor de mișcare), a forței și tonusului muscular, a mobilității generale și a tegumentelor, pentru a identifica eventuale manifestări cutanate sugestive pentru boli autoimune (cum ar fi lupusul sau psoriazisul).

Această etapă este esențială pentru orientarea diagnosticului și stabilirea investigațiilor suplimentare necesare (analize de laborator, imagistică etc.).

Medicul rematolog va recomanda și alte investigații reumatologice, precum analize de sânge pentru determinarea markerilor inflamatori, teste autoimune, radiografii, ecografii articulare sau RMN. Pe baza tuturor acestor informații, se va stabili diagnosticul de boală reumatică și, ulterior, un plan de tratament personalizat.

Cum te pregătești pentru consultul reumatologic?

Pregătirea pentru un consult reumatologic este importantă pentru ca medicul să poată pune un diagnostic corect și să recomande tratamentul potrivit.

Etapele recomandate pentru un consult reumatologic complet sunt:

  • pregătirea tuturor documentelor și a informațiilor medicale anterioare, respectiv analize de sânge, radiografii, RMN, ecografii articulare, scrisori medicale sau bilete de ieșire din spital, inclusiv o listă cu medicația anterioară și prezentă, precum și dozele administrate;
  • descrierea exactă a simptomelor, respective tipul durerii, localizarea, momentul apariției, durata, frecvența și ce anume o agravează sau o ameliorează. Trebuie menționate stări precum rigiditate matinală, umflături, febră, oboseală sau modificări la nivelul tegumentului, mucoaselor, simptome din partea altor organe si sisteme ( plămâni, inimă, rinichi, ochi, tub digestiv);
  • istoricul familial presupune informarea medicului în legătură cu alte persoane apropiate care au diagnostic al unor afecțiuni reumatologice (artrită reumatoidă, lupus, spondilită anchilozantă, gută), necesar stabilirii și evaluării riscului genetic;
  • pregătirea unei liste cu întrebări pentru a fi adresate medicului, despre investigații reumatologice necesare, cauzele simptomelor și opțiunile de tratament ale unor posibile boli reumatice. De asemenea, în lipsa unui diagnostic de boală reumatică, medicul poate fi consultat în legătură cu pașii de prevenție ce pot fi urmați pentru evitarea declansării unei boli reumatice;
  • pregătirea fizică pentru consult constă în purtarea unor haine lejere, ușor de îndepărtat, pentru examinarea reumatologică a articulațiilor;
  • medicul trebuie informat și asupra altor detalii, cum ar fi obiceiurile zilnice, activitatea profesională, eventual sportul practicat sau nivelul de stres.

Durata consultației reumatologice

În general, o primă consultație la medicul reumatolog durează între 30 și 60 de minute, dar vizitele ulterioare, dedicate monitorizării, pot fi mult mai scurte.

Poți face o programare la un reumatolog în cadrul MedLife folosind varianta online sau telefonic. Costul unui consult la un specialist în reumatologie variază în funcție de experiența medicului.

După consultație: următorii pași și așteptări

După consultație, se vor recomanda eventuale investigații suplimentare pentru confirmarea unui diagnostic și, ulterior, se vor comunica indicațiile de tratament, respectiv medicație, terapie fizică, precum și modificări ale stilului de viață. De asemenea, se vor face recomandări privind programări ulterioare de monitorizare, la care este esențial să fie comunicate orice modificări ale condițiilor anterioare și orice apariție a unor alte simptome.

Recomandări practice și sfaturi pentru pacienți

Un consult în specialitatea reumatologie nu se limitează doar la stabilirea diagnosticului și inițierea tratamentului, ci oferă și oportunitatea de a dobândi informații esențiale privind gestionarea pe termen lung a afecțiunii, menținerea sănătății articulare și prevenirea complicațiilor sau progresiei bolii.

Principalele recomandări și sfaturi practice pentru pacienți includ:

  • pregătirea pentru discuția cu medicul reumatolog – notarea simptomelor, momentul apariției lor, durata și factorii care le agravează sau le ameliorează. Prezentarea documentelor medicale anterioare, rezultate de investigații reumatologice, analize de sânge sau rapoarte imagistice;
  • adoptarea unui stil de viață activ, dar adaptat afecțiunii - exerciții fizice moderate, recomandate de medic sau kinetoterapeut, pentru menținerea mobilității și evitarea suprasolicitării articulațiilor afectate;
  • adaptarea alimentației – menținerea unei diete echilibrate, bogată în legume, fructe, pește și cereale integrale. În cazul unui diagnostic de gută trebuie limitat consumul de alimente bogate în purine (carne roșie, organe, fructe de mare);
  • gestionarea durerii și a stresului - aplicarea metodelor non-farmacologice (comprese calde/reci, masaj, stretching) și a tehnicilor de relaxare (meditație sau respirație profundă);
  • prevenție și monitorizare - controale periodice pentru ajustarea tratamentului bolilor reumatice și respectarea cu strictețe a recomandărilor privind medicația prescrisă.

Întrebări frecvente despre consultul reumatologic

Când ar trebui să merg la un consult reumatologic?

Este recomandat dacă ai dureri articulare persistente, umflături, rigiditate, oboseală inexplicabilă sau dacă există cazuri de boli reumatice în familie.

Ce diferență este între medicul reumatolog și ortoped?

Reumatologul tratează bolile inflamatorii, autoimune și degenerative ale articulațiilor, mușchilor și țesuturilor moi, iar ortopedul se ocupă de afecțiuni traumatice sau mecanice, cum ar fi fracturi sau rupturi ligamentare.

Cum se desfășoară o consultație reumatologică?

Consultația include anamneză detaliată, examinare clinică a articulațiilor, mușchilor și pielii, și poate continua cu analize de sânge, imagistică sau teste autoimune, pentru a stabili diagnosticul și planul de tratament.

Cum mă pot pregăti pentru consultația reumatologică?

Trebuie să aduci toate documentele medicale anterioare, să notezi simptomele și istoricul familial, să faci o listă cu întrebări pentru medic și să porți haine lejere pentru examinarea articulațiilor.

Ce urmează după consultul reumatologic?

Medicul poate recomanda investigații suplimentare, tratament medicamentos, terapie fizică și schimbări în stilul de viață, precum și programări regulate pentru monitorizarea evoluției bolii.

Bibliografie

  1. Upham, Becky. “What Happens at the First Appointment with a Rheumatologist?” EverydayHealth.com, 2018, www.everydayhealth.com/how-you-can-have-effective-appointment-with-your-rheumatologist/. Accessed 26 Sept. 2025.
  2. Tyler. “What to Expect at Your First Rheumatologist Appointment - United Hospital Center Rheumatology.” United Hospital Center Rheumatology, 3 Dec. 2018, wvrheumatology.com/what-to-expect-at-your-first-rheumatologist-appointment/. Accessed 26 Sept. 2025.
  3. Watson, Stephanie. “How to Prepare and What to Know before Your First Visit with a Rheumatologist.” Healthline, Healthline Media, 5 Feb. 2018, www.healthline.com/health/beyond-back-pain-with-as/rheumatologist-visit. Accessed 26 Sept. 2025.
  4. “How to Prepare for Your Rheumatology Appointment.” Rheumatology.org, 2023, rheumatology.org/patient-blog/how-to-prepare-for-your-rheumatology-appointment. Accessed 26 Sept. 2025.

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării