De la prima tiroidectomie, la supraspecializarea în chirurgia endocrină
Decizia de a se supraspecializa în chirurgia endocrină a venit natural, chiar dacă începuturile au fost marcate de rezerve. „Prima operație la care am participat în postura de rezident în Spitalul CFR a fost realizată de domnul profesor Mircea Cazacu și era o tiroidectomie (n.r. – îndepărtare chirurgicală a glandei tiroide). Am fost mâna a treia în cadrul operației. Mâna a treia stă, de obicei, deasupra bolnavului. Se uită de sus în jos la bolnav, nu are prea multe de făcut. Profesorul Cazacu opera tiroida așa cum se opera pe vremuri. Adică făcea tiroidectomie subtotală, nu scotea toată tiroida, lăsa un pic de țesut, pentru a nu risca să lezeze nervii care merg la corzile vocale. Din cauza acestui – zic eu – compromis, pacienții sângerau excesiv. Așa, stând eu la capul bolnavului, practic mă gândeam: «Niciodată nu o să-mi doresc să operez tiroidă. Niciodată nu o să fac asta». Și uite că au trecut anii și, în prezent, cea mai frecventă operație pe care o realizez este tiroidectomia. Desigur, acum sunt înarmat cu experiența acumulată și cu un set de tehnici moderne, indispensabile unui rezultat superior pentru pacient”, spune dr. Simescu.
Mentorii care au format chirurgul de astăzi
Formarea profesională a dr. Simescu a fost influențată decisiv de mentorii pe care i-a întâlnit în perioada rezidențiatului la Spitalul Universitar CFR din Cluj-Napoca: dr. Mircea Cazacu și dr. Valentin Muntean. Cu acesta din urmă, pe care îl consideră cel mai mare chirurg pe tiroidă din România, a și ajuns ulterior să facă echipă la Spitalul MedLife Humanitas: „Acesta a fost norocul meu. Profesorul Mircea Cazacu a fost primul meu mentor și omul care m-a învățat rigoare, ordine și reguli și ce înseamnă să investighez și să tratez pacientul holistic. Cu profesorul Valentin Muntean am o relație absolut specială, lucrăm în continuare împreună. Formăm o echipă la Spitalul MedLife Humanitas, îl ajut cu cazurile lui, dânsul mă ajută cu ale mele. Suntem o echipă rodată.”
O altă întâlnire definitorie a fost cea cu profesorul Martin Walz, pe care l-a cunoscut în 2012, în cadrul unui curs de chirurgie endocrină minim invazivă la centrul de laparoscopie IRCAD din Strasbourg, Franța. „Un mare, mare profesor de chirurgie generală și endocrină, cu cea mai mare experiență din lume în chirurgia suprarenalelor. A făcut atunci o operație de suprarenalectomie (n.r. – îndepărtarea glandei suprarenale) în 20 de minute, în situația în care această operație durează cam o oră și jumătate, două ore. El a realizat-o în 20 de minute după propria lui tehnică și care este în prezent tehnica cea mai elegantă”, își amintește dr. Simescu.
Impresionat de această întîlnire, dr. Simescu a făcut un gest despre care nici el nu credea că va avea sorți de izbândă: i-a scris direct profesorului Walz, fără vreo recomandare sau cunoștință comună: „I-am căutat adresa de mail pe internet și i-am scris. I-am spus că sunt un chirurg tânăr din România și l-am întrebat dacă vreodată ar putea să mă primească să învăț de la dumnealui. Nu îmi închipuiam că îmi va răspunde. În 5 minute mi-a răspuns. Nu mi-a venit să cred! Mi-a lărgit mult orizontul vizavi de tot ce înseamnă chirurgia în general, chirurgia modernă. Am învățat de la el în două săptămâni cât probabil o făcusem în jumătate de rezidențiat”.
Experiența din Germania și întoarcea în țară
După rezidențiat, din dorința de a-și perfecționa tehnicile chirurgicale și de a înțelege direcția în care evoluează chirurgia modernă, dr. Simescu a urmat cursuri și stagii în afara țării. „Operam deja în spitalul de stat, dar tot aveam sentimentul că vreau mai mult. Și am profitat de șansa de a fi făcut școala germană cu limba germană matern. Așa că am plecat în străinătate, în Germania mai precis, unde am efectuat mai multe stagii care m-au făcut să înțeleg direcția în care se îndreaptă chirurgia modernă.”
Ulterior, colaborarea cu dr. Walz i-a adus o ofertă de a se muta la Essen, pe care inițial a refuzat-o. Câțiva ani mai târziu, a luat totuși decizia de a renunța la cariera din România și de a se muta în Germania. Experiența ce a urmat nu l-a convins însă să și rămână în acea țară. „Am hotărât la un moment dat, după încă câțiva ani, totuși, să plec în Germania, de data asta într-un alt loc, într-un Centru de excelență în chirurgie endocrină de lângă München. Mi-am ars toate corăbiile, cum a făcut Cortez când a ajuns în America. Am renunțat la cariera universitară și la postul din Clinica Chirurgie IV, mi-am golit casa și am plecat împreună cu soția mea. Din păcate, însă, acolo nu a fost așa cum credeam. Din mai multe puncte de vedere, dar mai ales pentru că nu aveam autonomie, nu puteam opera cum consideram eu, după tehnica dr. Walz, coroborat cu faptul că aveam inima mică pentru că acasă îl lăsasem singur pe tatăl meu, care avea niște probleme de sănătate. Soția mea, care mă cunoaște foarte bine, într-o zi s-a uitat în ochii mei și m-a întrebat: «Vrei să mergi acasă, așa e? Hai să mergem.» Și asta am făcut”, povestește dr. Răzvan Simescu.
