Frica de locuri publice (Agorafobie)

Cauze

Ca în majoritatea tulburărilor mintale, apariția agorafobiei este generată de interacțiunea a doi factori: un „teren” vulnerabil și un factor de stres. Nu s-a stabilit că existența anumitor experiențe din copilărie, a anumitor trăsături de personalitate sau a anumitor factori de risc psihosocial ar fi implicate în declanșarea agorafobiei, însă hiperprotecția parentală, pavorul nocturn (tulburare de somn) sau coșmarurile din copilărie, pierderile, traumele și predispoziția genetică au fost asociate cu apariția acestei tulburări anxioase în viața de adult tânăr. 

De asemenea, există o corelație cu tulburarea de panică, declanșarea agorafobiei fiind frecvent asociată cu apariția unui atac de panică într-o situație specifică. 

Studiile arată că există o corelație și între agorafobie și problemele de orientare spațială, evidențiindu-se și o disfuncție vestibulară (responsabilă cu dificultăți în menținerea echilibrului) discretă la aceste persoane; într-un studiu realizat în realitatea virtuală, agorafobicii au prezentat dificultăți în procesarea datelor audiovizuale. 

Ca în toate tulburările anxioase, și în cazul agorafobiei este vorba despre un deficit de neurotransmisie cerebrală, care poate fi corectat prin intervenții specifice.

Simptome

Simptomele tipice agorafobiei sunt foarte bine sintetizate în Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, ediția a cincea (DSM 5) și vizează, în special, prezența fricii sau a anxietății marcate în următoarele situații:

• utilizarea transportului public;
• prezența în spații deschise;
• prezența în spații închise;
• statul la rând sau în mulțime;
• ieșirea singur în afara casei.

Disconfortul generat de aceste contexte poate atinge, frecvent, intensitatea unui atac de panică, caracterizat prin:

• frică intensă, care se instalează în contextul menționat;
• palpitații, bătăi rapide de inimă;
• lipsă de aer, senzație de sufocare;
• durere sau presiune în piept;
• amețeală sau senzație de cap gol;
• tremurături, senzație de amorțeală;
• transpirații;
• valuri de frig sau căldură;
• tranzit accelerat, dureri abdominale;
• sentiment de pierdere a controlului;
• frică de moarte, de a înnebuni.

De obicei, astfel de simptome însoțesc debutul agorafobiei, ulterior, comportamentul de evitare previne apariția atacurilor de panică, dar și facilitează cronicizarea afecțiunii. Suferința subiectivă și impactul asupra funcționării zilnice a pacientului sunt semnificative, iar durata simptomelor trebuie să depășească șase luni.

Frecvent, aceste persoane au nevoie de o persoană de siguranță, care să îi însoțească în afara casei, dar, în cazurile severe, ajung sechestrate în casă de propria frică, incapabili să socializeze sau să desfășoare activități cotidiene normale. Gesturi de rutină, cum ar fi traversarea străzii, devin victorii majore pentru cei acaparați de această fobie.

Tratament

Agorafobia este cea mai invalidantă dintre afecțiunile fobice, se asociază frecvent cu tulburarea de panică și are un impact dramatic asupra funcționării individului. Tendința evolutivă este spre cronicizare, asociind frecvent numeroase comorbidități.

Cea mai eficientă metodă de abordare s-a dovedit a fi psihoterapia, în special terapia cognitiv-comportamentală. Tratamentul începe prin psihoeducație, descrierea cercului vicios al anxietății și conștientizarea rolului nefast al comportamentelor de evitare.

Există tehnici simple, care pot fi folosite în momentul apariției unui atac de panică, limitând extinderea acestuia:

• rămâneți unde sunteți: încercați să rezistați impulsului de a fugi, iar, dacă sunteți la volan, trageți pe dreapta;
• focus: încercați să vă focusați atenția pe ceva neamenințător și vizibil, cum ar fi trecerea timpului pe ceas, lucruri din magazin, și reamintiți-vă că gândurile și senzațiile înfricoșătoare sunt pasagere;
• respirați încet și adânc: numărați până la trei la fiecare respirație;
• provocați-vă frica: repetați-vă constant că frica nu este reală;
• folosiți vizualizarea creativă: înlocuiți gândurile negative cu locuri sau situații care vă fac să vă simțiți liniștiți și relaxați;
• nu încercați să vă „luptați” cu atacul de panică: acest lucru poate agrava simptomele.

Există, de asemenea, numeroase schimbări de viață și elemente de psihoigienă, care pot fi de ajutor, ca în majoritatea afecțiunilor psihiatrice; acestea se referă la mișcarea fizică, alimentația sănătoasă, respectarea orelor de somn, evitarea substanțelor toxice și a drogurilor.

Combinarea terapiei cognitiv-comportamentale cu antidepresive s-a dovedit ușor superioară monoterapiei.

Anumite medicamente și-au demonstrat utilitatea în tratamentul agorafobiei, în special medicamentele din categoria inhibitorilor recaptării serotoninei sau analogi de GABA, care reglează funcția de comunicare dintre neuroni la nivelul sistemului nervos central. De asemenea, o tehnică folosită în special în terapia traumei, EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing), s-a dovedit a da rezultate și în agorafobie.

Complicații

Agorafobia are un impact puternic asupra libertății individuale, de socializare, uneori asupra funcționării profesionale și a vieții de familie. Există forme severe, în care individul este sechestrat la domiciliu de propria anxietate, fiind incapabil să se deplaseze; alteori, deplasarea necesită prezența unei persoane de siguranță.

Cele mai frecvente afecțiuni cu care se asociază agorafobia sunt depresia, dependența de alcool și de alte substanțe psihoactive, inclusiv medicamente cu potențial adictiv, precum și gândurile suicidare sau chiar tentativele.