Frica de câini

Despre frica de câini

Cinofobia reprezintă frica persistentă și irațională de câini, care provoacă simptome severe de anxietate.

Numele acestei tulburări provine din cuvântul grecesc „cyno” (câine) și „phobia” (frică). Copiii și adulții cu această frică fac tot posibilul să evite câinii; pot simți o anxietate severă, până la atac de panică, chiar și atunci când doar aud un câine lătrând, când se uită la un film sau merg într-un loc unde s-ar putea afla un câine.

Această fobie specifică nu se limitează doar la câinii de talie mare, percepuți ca agresivi; un cinofob se poate teme chiar și de cel mai mic și mai inofensiv patruped. Chiar dacă persoana în cauză poate fi conștientă de faptul că marea majoritate a câinilor nu reprezintă o amenințare reală, ea îi pot vedea ca fiind amenințători și înfricoșători și este incapabilă să-și controleze frica.

Fobiile specifice, cum este și frica de câini, afectează aproximativ 7-9% din populație. Sunt destul de comune încât sunt recunoscute oficial în Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM-5).

Factori de risc

Factorii de risc în apariția fricii de câini pot include:

• experienţa: situațiile traumatizante pot expune o persoană riscului de a dezvolta cinofobie;
• sexul: femeile au risc mai mare de a dezvolta această afecțiune;
• vârsta: fobiile afectează atât copiii, cât și adulții; în unele cazuri, anumite frici pot apărea pentru prima dată în jurul vârstei de 10 ani, dar se pot declanșa și mai târziu în viață;
• istoricul familial: dacă o persoană are o rudă apropiată care suferă de o fobie sau de anxietate, este mai probabil să dezvolte astfel de tulburări;
• temperamentul: este posibil ca o persoană să aibă un risc mai mare de a dezvolta cinofobie dacă are o fire mai sensibilă;
• istoricul de afecțiuni mintale, precum tulburare obsesiv-compulsivă, depresie, tulburări anxioase;
• consumul sau abuzul de substanțe, precum alcool sau droguri.

Diagnosticare

Procesul de diagnosticare a unei persoane care suferă de frică de câini presupune o discuție cu medicul, în care acesta va evalua simptomele, inclusiv când apar și cum afectează pacientul. Psihiatrul poate întreba, de asemenea, despre experiențele anterioare cu câini și despre istoricul familial de fobii.

Pentru a pune diagnosticul de cinofobie medicul specialist va căuta să fie întrunite mai multe criterii:

• frica de un anumit obiect sau situație: în cazul cinofobiei, obiectul care provoacă frica sunt câinii;
• răspuns imediat de anxietate la obiect: o persoană cu cinofobie va experimenta întotdeauna, sau aproape întotdeauna, un răspuns imediat de anxietate la câini;
• frica excesivă: o persoană va simți frică sau anxietate care este disproporționată cu pericolul real;
• evitare sau suferință: persoana va evita în mod activ câinii sau va suporta o situație în care câinii sunt prezenți cu o suferință extremă;
• efectul asupra vieții unei persoane: fobia afectează și limitează în mod semnificativ viața unei persoane;
• persistență: persoana va experimenta, de obicei, frica timp de șase luni sau mai mult;
• simptomele nu sunt provocate de o altă tulburare.

Prevenție

Există o serie de măsuri ce pot fi luate pentru a preveni efectele fricii de câini:

• învață să faci față anxietății: acest lucru poate fi realizat prin practici de mindfulness, cum ar fi meditația sau yoga;
• evitarea nu este un răspuns: această tactică nu face decât să amplifice frica, făcându-te să eviți mai multe locuri;
• informează-te despre câini: cu cât o persoană știe mai multe despre câini, cu atât este mai puțin probabil să se teamă de ei; o mai bună înțelegere a modului în care se comportă câinii și care sunt caracteristicile lor, te poate face mai încrezător în capacitatea ta de a interacționa cu ei;
• practică interacțiunea în condiții sigure: expunându-te treptat la diferite rase de câini, poți ajunge treptat să te simți mai confortabil în preajma lor.