RUTINA DE VINERI
20% reducere la consultații și analize!
Despre frica de șerpi
Ofidiofobia reprezintă frica intensă și irațională de șerpi. Este una dintre cele mai frecvente fobii specifice, un tip de tulburare de anxietate, care poate provoca o suferință semnificativă și comportamente de evitare.
Persoanele cu frică de șerpi pot avea, de asemenea, și alte fobii asociate, printre care:
- herpetofobie (frica de reptile în general);
- batracofobie (frica de broaște);
- tanatofobie (frica de moarte, pe care unii o pot asocia cu mușcătura de șarpe).
Termenul „ofidiofobie” provine din cuvântul grecesc „ophio” sau termenul latin modern „ophidia” (șarpe) și cuvântul grecesc „fobie” (frică).
Cauze
Medicii nu au stabilit cu exactitate ce provoacă fobiile specifice, cum este și frica de șerpi, dar majoritatea sunt de părere că acestea sunt adesea cauzate de o combinație de mai mulți factori:
- predispoziție genetică: unii oameni au un istoric familial de tulburări de anxietate și fobii specifice;
- comportament învățat: o persoană are un risc mai mare să dezvolte ofidiofobie dacă un prieten apropiat sau o rudă a avut o teamă intensă de șerpi;
- superstiții și semnificații culturale: multe povești și credințe culturale contribuie la ofidiofobie; de exemplu, șerpii sunt adesea asociați cu minciuna, răul, ispita și păgânismul;
- experiențe traumatizante asociate cu șerpii: oamenii pot dezvolta ofidiofobie după ce au fost mușcați de un șarpe sau au asistat la o astfel de situație;
- stres pe termen lung: stresul cronic poate reduce capacitatea unei persoane de a face față situațiilor intense, ceea ce duce la un răspuns disproporționat de frică;
- procesele chimice din creier: atunci când sunt dezechilibrate, substanțele chimice (neurotransmițători) serotonina și dopamina pot provoca anxietate și pot declanșa fobii;
- factori evolutivi: este posibil ca oamenii să fi dezvoltat frica de șerpi ca mecanism de supraviețuire, din cauza potențialei lor amenințări în mediul ancestral.
Factori de risc
Deși oricine poate dezvolta o fobie față de șerpi, anumiți factori de risc cresc probabilitatea de a suferi de ofidiofobie; printre aceștia se numără:
- un membru apropiat al familiei cu ofidiofobie;
- un membru apropiat al familiei cu alt tip de fobie;
- altă afecțiune mintală, cum ar fi o tulburare anxioasă;
- structură anxioasă;
- experiență traumatizantă legată de șerpi;
- vârsta sub 20 de ani, deoarece majoritatea fobiilor se dezvoltă în timpul copilăriei sau adolescenței.
Simptome
O persoană se poate confrunta cu simptome ale ofidiofobiei când vede șerpi, când se gândește la ei sau când vede o imagine, ori aude un sunet care amintește de aceștia.
Simptomele fricii de șerpi pot varia semnificativ de la o persoană la alta:
Simptome fizice:
- bătăi rapide ale inimii (palpitații);
- transpirație;
- tremurături sau frisoane;
- dificultăți de respirație;
- greață sau disconfort stomacal;
- senzație de gură uscată;
- tensiune musculară;
- amețeli și leșin.
Simptome psihice:
- frică intensă până la atacuri de panică;
- senzație de groază;
- anxietate anticipativă;
- hipervigilență;
- comportament de evitare;
- suferinţă emoţională semnificativă.
Diagnosticare
Frica de șerpi se încadrează în categoria fobiilor specifice, necesitând respectarea criteriilor de diagnostic utilizate pentru fobiile specifice în general.
Medicul psihiatru va pune o serie de întrebări, referitoare la:
- antecedentele de tulburări anxioase, incluzând fobiile;
- istoricul medical al pacientului și pe cel familial;
- tratamente administrate în mod curent.
Pentru a fi diagnosticată cu ofidiofobie, o persoană trebuie să îndeplinească mai multe criterii cheie:
- frica trebuie să fie persistentă, excesivă și nerezonabilă; poate apărea fie în prezența șerpilor, fie atunci când aceștia nu sunt prezenți;
- vederea unui șarpe duce la un răspuns imediat de anxietate, în majoritatea situațiilor;
- frica este excesivă și disproporționată în raport cu amenințarea, iar pacientul recunoaște acest lucru, dar nu poate controla anxietatea;
- pacientul evită locurile sau situațiile în care ar putea fi prezenți șerpi; dacă trebuie să se afle într-o astfel de situație, persoana în cauză se va confrunta cu frică, anxietate sau suferință extremă;
- anticiparea contactului cu șerpi și comportamentele de evitare pot avea un impact semnificativ asupra vieții de zi cu zi a individului;
- frica durează de minimum șase luni;
- fobia nu este explicată mai bine de o altă tulburare sau problemă de sănătate mintală.
Tratament
O persoană care se confruntă cu o formă ușoară de ofidiofobie este posibil să nu aibă nevoie de tratament. Dar dacă frica de șerpi provoacă simptome semnificative ori dacă interferează cu viața de zi cu zi, pot fi recomandate o serie de terapii:
- terapia cognitiv-comportamentală: este un tip de psihoterapie structurată, care poate ajuta la înțelegerea și controlarea gândurilor și emoțiilor; include terapia prin expunere, care ajută la înfruntarea treptată a temerilor;
- hipnoterapia: sub hipnoză, pacientul este mai deschis la sugestie și schimbare, iar un terapeut poate desensibiliza individul la obiectul fobiei;
- medicație: o serie de medicamente pot reduce anxietatea și simptomele fizice ale acesteia.
Complicații
Complicațiile fricii de șerpi pot implica dezvoltarea altor fobii și tulburări anxioase, ceea ce duce la un impact negativ asupra vieții de zi cu zi:
- activități restricționate;
- comportamente de evitare;
- atacuri de panică;
- impact social și ocupațional;
- suferință emoțională.
Prevenție
Nu există o modalitate dovedită de a preveni fobia de șerpi. Multe persoane cu ofidiofobie pot dezvolta mai multe tulburări anxioase asociate, dar și tulburări afective. De aceea, este important să învețe cum să gestioneze orice simptom al primei frici, înainte de a dezvolta anxietăți suplimentare.
Bibliografie
- Murphy, Nicole. “What Is Ophidiophobia?” CPD Online College, Aug. 2022, https://cpdonline.co.uk
- Clinic, Cleveland. “Ophidophobia (Fear of Snakes): Causes, Symptoms & Treatment.” Cleveland Clinic, 2022, https://my.clevelandclinic.org
- “What to Know about Ophidiophobia (Fear of Snakes).” WebMD, WebMD, 14 June 2021, www.webmd.com
Alte afecțiuni similare
Frica de înălțime
Acrofobia, cunoscută și ca „frica de înălțime” sau „rău de înălțime”, face parte din categoria fobiilor specifice; aparține subgrupului de fobii situaționale, adică...
Vezi detalii
Frica de locuri publice (Agorafobie)
Fobia reprezintă teama irațională față de un obiect, o activitate sau o situație, teamă care determină un comportament de evitare a stimulului fobic și care este...
Vezi detalii
Frica de oameni
Antropofobia este o frică irațională de oameni (sau de societate). Această condiție provoacă pacientului un disconfort sever atunci când se află în prezența unei alte...
Vezi detalii
Frica de singurătate
Frica de singurătate, numită și autofobie, este o tulburare de anxietate caracterizată printr-o frică intensă și persistentă de izolare.Persoanele cu autofobie pot...
Vezi detalii
Furunculoză
Furunculoza constă în apariția unui abces dureros care se formează sub piele atunci când bacteriile infectează și inflamează unul sau mai mulți foliculi de păr....
Vezi detalii
Galactoreea
Galactoreea este o afecțiune caracterizată prin secreția spontană, persistentă și uneori excesivă de lapte din sâni, fără legătură cu alăptarea sau nașterea. Galactoreea...
Vezi detalii
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.
