medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Atrofia musculară spinală

Atrofia musculară spinală

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre atrofia musculară spinală

Atrofia musculară spinală (SMA) este o afecțiune neuromusculară progresivă, caracterizată prin slăbiciune și atrofie musculară. Acestea apar în urma pierderii neuronilor motorii de la nivelul măduvei spinării (neuroni motori periferici). Cei mai afectați sunt mușchii trunchiului, mușchii centurilor și cei respiratori.

Atrofia musculară spinală este provocată genetic de lipsa genei SMN1 (survival motor neuron), ceea ce determină un deficit de proteină SMN1.

Boala se manifestă printr-un spectru larg de simptome, de la formele grave tip I (cele mai frecvente) - cu afectare încă din primele luni de viață și deces precoce, până la formele tip IV - cu speranță de viață relativ normală și afectare musculară ușoară.

close-up al unei persoane cu atrofie musculara spinala intr-un scaun cu rotile

Cauze

Atrofia musculară spinală este una dintre cele mai frecvente boli autozomal recesive (a doua după fibroza chistică). Pentru a dezvolta boala, ambii părinți trebuie să fie purtători ai genei modificate și amândoi trebuie să o transmită mai departe.

Afecțiunea este cauzată de mutații/ deleții ale genei SMN1 de pe cromozomul 5, care codifică sinteza proteinei SMN1. Lipsa acestei proteine perturbă activitatea neuronilor motorii, ceea ce determină disfuncția și atrofia mușchilor pe care aceștia îi inervează.

În atrofia musculară spinală, gena SMN1 lipsește, iar supraviețuirea depinde de numărul de copii ale genei asociate, SMN2. Aceasta are funcții asemănătoare, dar mult mai limitate. Cu cât pacienții au mai multe copii ale genei SMN2, cu atât mai ușoare sunt simptomele.

Gena SMN1 are un rol important și în anumite faze ale dezvoltării rinichilor, inimii, pancreasului, precum și în procesele de coagulare. De aceea, este recomandată o atenție sporită în evaluarea pacienților și sub aceste aspecte.

Factori de risc

Având în vedere ca atrofia musculară spinală este o boală genetică, nu există factori de risc cunoscuți care să crească probabilitatea de a dezvolta boala.

Simptome

Simptomele atrofiei musculare spinale diferă, în funcție de tipul afecțiunii.

Clasificarea SMA se raportează la vârsta de la debut, la achizițiile în dezvoltarea motorie și la numărul de copii ale genei asociate, SMN2 (în principiu, de la două copii - în cazul tipului I, la peste patru - în cazul tipului IV). Severitatea slăbiciunii musculare variază în funcție de tipul SMA, dar este întotdeauna progresivă.

SMA tipul I – sindromul Werdnig-Hoffmann

Este forma cea mai întâlnită (aproximativ 60% din cazuri) şi se caracterizează prin următoarele simptome:

  • deficit muscular precoce, în primele două – șase luni de viață;
  • hipotonie musculară (slăbirea mușchilor);
  • modificări articulare secundare (în special, scolioză);
  • afectare pulmonară severă.

Pacienții nu ajung niciodată să stea în șezut, majoritatea nu își pot susține capul sau să se rostogolească, au probleme cu suptul, cu deglutiția și eliminarea secrețiilor din tractul respirator; prezintă respirație abdominală și pot dezvolta ușor insuficiență respiratorie. Fără intervenție terapeutică, această formă este fatală înainte de vârsta de doi ani.

SMA tipul II - se manifestă între 6-18 luni. Pacienții pot menține poziția șezut (deși pot pierde această funcție pe parcursul bolii), dar nu pot merge.

Afectarea musculară este difuză, cu atrofia mușchilor, în special la nivelul membrelor inferioare.

Deși afectarea pulmonară este mai ușoară decât în tipul I, pacienții sunt predispuși la infecții respiratorii; funcția respiratorie se poate degrada cu timpul, mai ales odată cu dezvoltarea scoliozei, și mulți pacienți ajung să aibă nevoie de susținere ventilatorie.

SMA tipul III – a (se declanșează până în vârsta de trei ani) și b (se manifestă după vârsta de trei ani).

Pacienții ajung la vârstă adultă, pot merge, dar își pot pierde anumite capacități motorii în adolescență.

Prognosticul depinde de nivelul maxim atins al achizițiilor motorii: cu cât boala se manifestă mai târziu și pacientul a dobândit mai multe abilități motorii, cu atât prognosticul este mai favorabil.

SMA tipul IV - se manifestă la vârstă adultă, de obicei cu un deficit muscular ușor.

Unii pacienți cu SMA tip I prezintă modificări structurale cardiace. Celelalte tipuri, în general, nu prezintă complicații cardiace. De asemenea, pot apărea osteoporoza și unele disfuncții metabolice (predispoziție pentru hipoglicemie sau o hipopotasemie cronică).

Dezvoltarea psihică și cognitivă nu este afectată în atrofia musculară spinală.

concept grafic al adn-ului pentru a ilustra afectiuni genetice

Diagnosticare

Evaluarea pacienților începe cu anamneza și examenul clinic, efectuate de un medic pediatru sau un medic neurolog pediatru. Tabloul clinic care ridică suspiciunea de SMA constă în:

  • slăbiciune musculară a trunchiului;
  • slăbiciune a mușchilor proximali (mai apropiați de centrul corpului), în special a mușchilor deltoid, triceps, flexorii coapselor și extensorii genunchilor, a mușchiului biceps și a mușchilor fesieri;
  • adesea, se asociază un tremor pozițional și hipermobilitatea degetelor;
  • reflexele osteotendinoase (contracția bruscă a unui mușchi, ca răspuns la întinderea tendonului său) sunt diminuate sau abolite.

Există diferite teste clinice, care au rol atât în diagnosticare, cât și în monitorizarea ulterioară, cum ar fi scala Hammersmith și testul mersului timp de șase minute.

Biopsia musculară se poate efectua pentru a diferenția SMA de alte afecțiuni neuromusculare.

Electroneuromiograma poate fi utilă în unele cazuri, mai ales în monitorizarea pacienților, evidențiind măsura denervării musculare.

Diagnosticul definitiv se stabilește prin testare genetică a genei SMN1, prin metoda MLPA, iar stabilirea numărului de copii ale genei SMN2 se face prin test PCR cantitativ.

Tratament

Pacienții cu SMA tip I aveau un prognostic rezervat înainte de apariția terapiilor genice. Supraviețuirea pacienților cu tipul II și III a fost evident îmbunătățită odată cu apariția antibioticelor, a suportului respirator și a operațiilor de corectare a scoliozei.

Există trei terapii cu eficacitate similară, prin care se modulează activitatea SMN: se crește cantitatea de proteină produsă, se îmbunătățește supraviețuirea pacienților cu SMA tip I și se îmbunătățește funcționarea pacienților cu SMA tip I, II și III.

Cele trei terapii sunt alese în funcție de vârsta pacientului și de modul de administrare preferat. Toate necesită monitorizare atentă a eventualelor efecte adverse. Confirmarea genetică a mutației la nivelul genei SMN1 este un criteriu obligatoriu pentru inițierea acestor tratamente.

Tratamentul precoce al pacienților cu atrofie musculară tip I le oferă acestora posibilitatea de dezvoltare motorie, care era imposibilă până acum; unii dintre ei ajung chiar să poată merge. Efectul acestor terapii la pacienții adulți este încă insuficient cunoscut.

Există și studii clinice care evaluează terapii ce-și propun să stimuleze creșterea masei musculare și a funcției musculare.

Deși îmbunătățirile sunt spectaculoase, atrofia musculară spinală nu este o boală vindecabilă, iar pacienții suferă de un deficit muscular semnificativ. O abordare proactivă și multidisciplinară a terapiei de susținere este deosebit de importantă în gestionarea pacienților cu SMA:

  • managementul pulmonar: pacienții au o capacitate pulmonară redusă, din cauza slăbiciunii mușchilor intercostali, ceea ce predispune la hipoventilație; cele mai afectate sunt persoanele cu SMA tip I, II și IIIa.
    Unii pacienți necesită susținere ventilatorie non-invazivă. Evaluarea pulmonară trebuie să aibă loc o dată la șase luni și, de asemenea, poate fi indicată testarea funcției pulmonare în timpul somnului.
    Prevenția infecțiilor respiratorii prin vaccinare și abordarea tulburărilor de deglutiție, ce predispun la aspirație pulmonară, sunt esențiale.
  • managementul nutrițional și al tulburărilor de deglutiție și gastro-intestinale: tulburările de masticație și de deglutiție apar frecvent și se manifestă prin respirație greoaie în timpul mesei, pierdere în greutate, prelungirea timpului necesar pentru o masă, modificarea consistenței tolerate a alimentelor și infecții respiratorii recurente.
    Modificările articulare de la nivel cervical pot, de asemenea, îngreuna deglutiția. Evaluarea logopedică și, eventual, plasarea unei gastrostome sunt indicate în aceste cazuri.
  • tratamentul ortopedic: scolioza este o complicație frecventă care apare, mai ales, la pacienții cu SMA tip I și II, iar operațiile de corectare a acesteia sunt necesare din copilărie.
  • recuperarea medicală: este o terapie extrem de importantă, cu accent pe promovarea mobilității pacienților și reducerea complicațiilor ortopedice.
    Poziția și eventualele proteze sau dispozitive de susținere sunt importante pentru pacienți, indiferent de gradul de afectare musculară, pentru prevenția contracturilor musculare și apariția scoliozei.
  • consilierea psihologică a pacienților și a membrilor familiei, mai ales în cazurile grave și formele avansate: are un rol esențial în cadrul managementului acestei afecțiuni, alături de îngrijirile paliative în ultima perioadă a vieții pacienților sever afectați.
  • consilierea genetică după stabilirea diagnosticului: este importantă pentru a stabili riscul apariției acestei afecțiuni la un nou membru al familiei.

Complicații

Atrofia musculară spinală poate genera o serie de complicații:

  • respiratorii: infecții respiratorii, care trebuie prevenite și tratate, sau insuficiență respiratorie, care reprezintă o complicație terminală a bolii;
  • gastrointestinale: din cauza dificultăților de înghițire;
  • ortopedice: cu deformări ale scheletului, cu scolioză, cifoză, anchiloza unor articulații.

Prevenție

Atrofia musculară spinală nu poate fi prevenită, dar consilierea genetică și testarea genetică prenatală pot oferi informații importante, pe baza cărora părinții pot lua cele mai bune decizii.

Odată cu apariția tratamentelor, este recomandată diagnosticarea cât mai precoce, chiar pre-simptomatică (printr-un screening neonatal), pentru un efect terapeutic optim. Este posibilă și diagnosticarea genetică prenatală, după zece săptămâni de sarcină, prin biopsie sau amniocenteză.

De asemenea, monitorizarea multidisciplinară este indicată pentru prevenția sau corectarea precoce a complicațiilor care pot apărea: modificările de statică vertebrală și modificările articulare, contracturile musculare, complicațiile respiratorii și de alimentație.

Bibliografie

  1. Nervus. “Behandeling van Kinderen En Volwassenen Met SMA - Nervus.” Nervus, June 2022, www.nervus-online.nl
  2. Nance, Jessica Rose. “Spinal Muscular Atrophy.” CONTINUUM: Lifelong Learning in Neurology, vol. 26, no. 5, Oct. 2020, pp. 1348–1368, https://journals.lww.com
  3. Al XX-lea Congres al Societății de Neurologie din România – prezentare dr. Raluca Teleanu „Perspective practice ale tranziției pacientului pediatric cu amiotrofie spinală către serviciul de neurologie adulți”

Echipa medicală - Neurologie și Pediatrie

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.