Hidrocel

Descoperă informații utile despre hidrocel: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre hidrocel

Hidrocelul reprezintă o acumulare de lichid în jurul testiculului (hidrocel testicular) sau la nivelul funiculului spermatic (hidrocel funicular/ chist de cordon spermatic). Se observă o mărire a scrotului sau o umflătură deasupra testiculului, care nu pare să deranjeze.

Hidrocelul congenital este întâlnit la 1-2% dintre nou-născuți, chiar mai frecvent la copiii născuți prematur.

Tipuri

Hidrocelul poate fi de mai multe tipuri, în funcție de criterii diferite:

După mecanismul de apariție:

hidrocel congenital, cel mai frecvent întâlnit la copii:
- comunicant: persistă întreg canalul peritoneo-vaginal și lichidul circulă între scrot și cavitatea peritoneală; în acest caz, există variații de volum ale scrotului, existând momente în care scrotul este foarte destins și momente în care pare că hidrocelul a dispărut (de obicei, este mai voluminos seara și mai redus dimineața);
- necomunicant: canalul peritoneo-vaginal s-a închis, dar în vaginala testiculară a rămas încă lichid; chistul de cordon spermatic poate fi considerat o variantă a hidrocelului necomunicat, funicular: lichidul peritoneal persistă pe traiectul canalului peritoneo-vaginal, acest canal închizându-se inferior și superior de acest chist.
hidrocel dobândit (secundar unei alte afecțiuni), cel mai frecvent întâlnit la adulți.

După localizare:

hidrocel testicular: există lichid în jurul testiculului;
hidrocel funicular: lichidul nu ajunge până la testicul, deoarece canalul peritoneo-vaginal s-a închis distal, undeva deasupra acestuia.

Pentru controale, tratamente și intervenții medicale realizate la cele mai înalte standarde, vă așteptăm la Spitalul de Pediatrie MedLife. Medicii cu experiență și aparatura medicală performantă garantează cele mai bune rezultate, într-un mediu modern și prietenos cu cei mici.

Cauze

Cauzele apariției hidrocelului diferă, în funcție de tipul lui:

hidrocelul congenital: în timpul vieții intrauterine, testiculele se formează în cavitatea abdominală, apoi migrează spre scrot, „împingând” peritoneul (membrana care tapetează abdomenul pe interior) sub forma canalului peritoneo-vaginal, până în scrot; după ce testiculul ajunge în scrot, acest canal se închide. În cazul bebelușilor cu hidrocel congenital, această închidere este incompletă – rămâne o deschidere îngustă, care comunică cu cavitatea peritoneală și prin care pătrunde lichid peritoneal; acest canal restant are un diametru foarte mic și prin el nu poate avansa o ansă intestinală, de aceea hidrocelul nu se complică cu o strangulare de ansă (ocluzie intestinală);
hidrocelul dobândit: apare prin secreția excesivă, anormală, a vaginalei testiculare; este numit și „secundar”, deoarece, de cele mai multe ori, are drept cauză o altă afecțiune. Acest tip de hidrocel este întâlnit mai frecvent la adulți. Există mai multe mecansime de apariție:
- infecții locale;
- traumatisme;
- tumori testiculare;
- torsiune de testicul (torsiunea de hidatidă Morgagni).
Uneori, nu se poate stabili o cauză exactă a secreției anormale de lichid - hidrocel idiopatic.

Factori de risc

În cazul hidrocelului congenital, nașterea prematură poate fi considerată un factor de risc. La copiii născuți la termen, fără alte boli, nu se cunosc alte cauze.

În ceea ce privește hidrocelul secundar, factorii de risc sunt reprezentați de patologiile care îl pot provoca.

Simptome

Simptomele hidrocelului pot fi variate, în funcție de tipul afecțiunii:

hidrocelul congenital: de cele mai multe ori, încă de la naștere, se poate observa un hemiscrot sau întreg scrotul mărit în volum, fără semne de inflamatie; copilul nu acuză dureri (cei de vârstă mai mare);
hidrocelul secundar: pacientul sesizează creșterea în volum a hemiscrotului, o jenă locală (tumoră) sau durere (după un traumatism, în cazul torsiunii de testicul sau hidatidă); prezența durerii trebuie tratată ca o urgență medicală și trebuie mers la un consult chirugical, pentru a exclude o torsiune de testicul.

Diagnosticare

Diagnosticarea hidrocelului este facilă. Anamneza aduce informații privind debutul afecțiunii, contextul apariției (traumatisme, suspiciune de infecție urinară, durere în antecedente).

În cazul hidrocelului congenital, cel mai frecvent la copii, modificările scrotului pot fi prezente de la naștere sau pot apărea pe parcursul primilor ani de viață, în condiții de creștere a presiunii intraabdominale (cauzate de constipație, diareee, balonare persistentă, tuse, infecții respiratorii, limfadenită mezenterică, ascită de diverse cauze). De cele mai multe ori, părinții observă variații de volum, ceea ce sugerează un hidrocel comunicant.

La examenul clinic local, chirurgul va aprecia volumul bursei scrotale, prezența eventualelor semne inflamatorii, va palpa testiculul, va căuta semnele unei hernii inghinale (asociate sau ca diagnostic diferențial). Se constată un hemiscrot sau întregul scrot mărit în volum, dar nedureros, de consistență moale sau dură (în funcție de cantitatea de lichid), uneori translucid, transiluminabil și fără modificări de volum în cursul examinării.

În sprijinul examenului clinic, ca investigație complementară (pentru a măsura testiculul și cantitatea de lichid peritesticulară și a evidenția, eventual, asocierea cu o hernie inghinală), se recomandă o ecografie inghino-scrotală. În funcție de vârsta și evoluția copilului, aceasta poate fi repetată la interval de câteva luni.

La nevoie, dacă există suspiciunea privind o patologie infecțioasă, se recomandă și alte analize:

sumar de urină;
urocultură;
teste de sânge.

Tratament

Primul pas în abordarea terapeutică este luarea în evidență a pacientului de către un chirurg care va urmări evoluția bolii.

Intervenția chirurgicală nu se va efectua în momentul diagnosticării (ca în cazul herniei inghinale), deoarece nu există riscul strangulării. La sugar se poate aștepta închiderea canalului peritoneo-vaginal (filiform, în cazul hidrocelului), deoarece în multe cazuri acest lucru se întâmplă spontan. Copilul va fi urmărit clinic și ecografic până la vârsta de un an - un an și jumătate. După această vârstă, în caz de persistență a lichidului peritesticular sau funicular, se va efectua intervenția chirurgicală sub anestezie generală, în regim de programare.

Este important de reținut că nu este vorba de puncționarea scrotului și evacuarea lichidului, ci de întreruperea comunicării dintre scrot și abdomen, adică de ligatura și excizia canalului peritoneo-vaginal; operația propriu-zisă este asemănătoare cu cea pentru hernia inghinală la copil.

Intervenția pentru hidrocelul congenital este una clasică, nu laparoscopică, și durează aproximativ o oră (incluzând și anestezia generală); incizia situată în regiunea inghinală este de mici dimensiuni. După identificarea, ligaturarea/ legarea și excizia/ îndepărtarea canalului peritoneo-vaginal, se evacuează lichidul peritesticular; uneori, este nevoie să se excizeze și o parte din vaginala îngroșată („punguța” în care este situat testiculul), alteori se face doar eversarea acesteia; la final, plaga se suturează intradermic, pentru rezultate cosmetice cât mai bune.

În cazul hidrocelului secundar (de obicei, la adult) se intervine în mod uzual printr-o incizie la nivelul scrotului, deoarece afecțiunea se situează strict la acest nivel.

După intervenția chirurgicală este necesară evitarea efortului fizic pentru aproximativ o lună. Pacientul va reveni la control la șapte – zece zile după operație; până atunci este recomandat repaosul la domiciliu. Copilul operat este bine să stea acasă aproximativ două săptămâni.

Complicații

Orice intervenție chirurgicală poate presupune complicații; există complicații asociate anesteziei (care vor fi discutate cu medicul anestezist la consultul preoperator) și complicații asociate intervenției chirurgicale propriu-zise.

În timpul operației pot apărea sângerări, prin lezarea unor vase de sânge, se pot secționa anumite structuri anatomice, care vor trebui identificate și suturate.

Imediat postoperator, de cele mai multe ori, apare un edem scrotal (o umflatură), posibil și o echimoză. Uneori, apar tulburări de sensibilitate din cauza secționării unor filete nervoase. Rareori, plaga se poate infecta.

Pe termen lung, complicațiile sunt rare, de amintit fiind retracția testiculului sau atrofia acestuia.