Despre hipercalcemie
Hipercalcemia este afecțiunea care apare atunci când nivelurile de calciu din sânge sunt mai mari decât în mod normal. Hipercalcemia poate fi clasificată în funcție de severitate ca ușoară, moderată sau severă. Calciul este unul dintre cele mai importante și comune minerale din organism, iar cea mai mare parte a sa este stocată în oase.
Prezența calciului este necesară și în sânge, pentru că ajută la contracția mușchilor, funcționarea nervilor, funcționarea corectă a mușchiului inimii, dar și la coagularea sângelui, în caz de sângerare.
Nivelurile de calciu din sânge și oase sunt controlate de doi hormoni: hormonul paratiroidian și calcitonina. Un rol important în menținerea nivelului de calciu în organism îl are și vitamina D , cu ajutorul căreia calciul se absoarbe din alimentele consumate.
Atunci când apar anumite afecțiuni sau din cauza unor medicamente, organismul nu mai controlează adecvat nivelul de calciu din sânge și pot apărea creșteri, denumite hipercalcemie.
Hipercalcemia poate afecta pe oricine, la orice vârstă, dar este cel mai frecventă întâlnită la femeile peste 50 de ani, după instalarea menopauzei. În majoritatea cazurilor, hipercalcemia este determinată de hiperactivitatea glandei paratiroide și afecțiuni cancerigene (hipercalcemie malignă).
Majoritatea cazurilor de hipercalcemie nu pun viața în pericol, iar numeroase persoane nici nu prezintă vreun simptom. Afecțiunea este depistată adesea timpuriu, în momentul realizării analizelor de sânge de rutină.
Dacă nu este însă depistată la timp și se instalează hipercalcemia severă, pot apărea probleme mai grave, cum ar fi: insuficiență renală, aritmie și chiar comă.
Cauze
Peste 25 de boli diferite, diverse medicamente și chiar deshidratarea pot cauza hipercalcemia. Hiperparatiroidismul primar și diverse tipuri de cancer sunt însă principalele afecțiuni care determină hipercalcemia.
Glandele paratiroide sunt patru glande mici situate în spatele glandei tiroide, la nivelul gâtului. Ele produc hormon paratiroidian, care, la rândul său, reglează calciul din sânge. Hiperparatiroidismul apare atunci când una sau mai multe dintre glandele paratiroide devin hiperactive și eliberează prea mult hormon paratiroidian, ceea ce va determina creșterea concentrațiilor de calciu din sânge. Aceasta este principala cauză a hipercalcemiei, în special la femeile cu vârsta peste 50 de ani.
Alte afecțiuni care pot determina apariția hipercalcemiei sunt:
- bolile granulomatoase (Tuberculoza, Sarcoidoza) care determină creșterea nivelului de vitamina D, ducând la o absorbție mai mare a calciului, cu efect direct de creștere a nivelului de calciu din sânge;
- diverse tipuri de cancer (cancerul pulmonar, cancerul de sân, cancere ale sângelui).
O altă cauză a creșterii nivelului calciului în sânge este utilizarea unor medicamente sau suplimente alimentare, cum ar fi:
- diureticele - care pot determina o pierdere severă de apă din organism și o reducere a excreției de calciu prin urină, ceea ce provoacă creșterea nivelului de calciu în sânge;
- litiul - determină eliberarea unei cantități mai mari de hormon paratiroidian;
- antiacide - conțin carbonat de calciu care poate duce la niveluri ridicate de calciu în sânge.
Și deshidratarea poate determina creșterea nivelului de calciu prin reducerea volumului de sânge. La persoanele cu boală renală cronică, efectele deshidratării sunt mai mari.
Factori de risc
Factorii de risc ai hipercalcemiei sunt:
- tulburare paratiroidiană;
- cancer;
- boli de rinichi;
- boli pulmonare;
- afecțiune genetică care cauzează probleme cu nivelul de calciu;
- medicamente sau suplimente, care cresc nivelul de calciu.
Simptome
Majoritatea persoanelor care prezintă hipercalcemie nu au simptome, pentru că afecțiunea este deseori descoperită în stadiu incipient. Cazurile mai severe sau cele care persistă pe termen lung pot provoca următoarele simptome:
- urinare frecventă;
- stare de sete accentuată;
- oboseală;
- greață și vărsături;
- constipație;
- scăderea poftei de mâncare;
- dureri osoase;
- dureri de cap;
- tulburări de memorie, depresie sau iritabilitate;
- dureri, slăbiciune sau crampe musculare și/sau spasme.
Diagnosticare
Hipercalcemia este deseori identificată la analizele de sânge de rutină, atunci când este realizat un panel metabolic complet sau un panel metabolic de bază, care include și un test de calciu în sânge. Aceste teste permit medicilor să detecteze din timp nivelurile anormale ale calciului în sânge.
Nivelurile de calciu din sânge indică diferite grade de severitate a hipercalcemiei:
- Hipercalcemie ușoară - 10,5 până la 11,9 miligrame pe decilitru (mg/dl);
- Hipercalcemie moderată - 12,0 până la 13,9 mg/dl;
- Hipercalcemie severă - criză hipercalcemică (urgență medicală) – nivel peste 14,0 mg/dl.
Dacă apar simptome ale hipercalcemiei sau dacă există risc de a dezvolta hipercalcemie ca urmare a unui diagnostic de cancer, medicul poate solicita diferite analize de sânge pentru a determina prezența afecțiunii.
Dacă nivelul de calciu din sânge este ridicat, specialistul care urmărește evoluția bolii trebuie să revizuiască tratamentul medicamentos, să verifice istoricul medical și, cel mai probabil va efectua și un examen fizic.
Dacă nu este identificată o cauză clară care determină nivelul ridicat de calciu în sânge, medicul poate solicita și teste suplimentare, în special un consult endocrinologic, care poate releva anumite afecțiuni hormonale, în funcție de care se pot realiza și alte analize mai aprofundate.
Pentru a diagnostica hipercalcemia, dar și cauza care o provoacă, medicul poate solicita oricare dintre următoarele teste:
- test de sânge pentru calciu;
- test de sânge pentru hormonul paratiroidian (PTH);
- test de sânge pentru proteina asociată cu PTH (PTHrP);
- test de sânge pentru vitamina D;
- test de urină pentru calciu.
Dacă medicul suspectează că hiperparatiroidismul primar cauzează hipercalcemia, va recomanda un test imagistic pentru a identifica eventuale modificări pe glandele paratiroide. Teste imagistice care pot fi utile în diagnosticarea hiperparatiroidismului includ:
- ecografia glandelor paratiroide;
- scintigrafia pentru paratiroide;
- SPECT-CT.
- RMN de regiune cervicală, mediastin.
Tratament
Tratamentul hipercalcemiei depinde de cauza care o provoacă și de severitatea acesteia. În cazurile ușoare de hipercalcemie, medicul va recomanda:
- aport suplimentar de apă;
- renunțarea la unele tipuri de diuretice;
- administrarea unor diuretice care cresc excreția de calciu;
- reducerea sau întreruperea administrării de antiacide care conțin calciu;
- reducerea sau întreruperea administrării de suplimente de calciu sau suplimente care conțin calciu, cum ar fi multivitaminele.
Dacă hipercalcemia se datorează hiperactivității glandei paratiroide, medicul va recomanda, cel mai probabil, o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea acesteia.
În cazul diagnosticului de cancer, care provoacă și hipercalcemie, medicul poate sugera administrarea anumitor medicamente:
- bifosfonați;
- denosumab - pentru persoanele care nu răspund la bifosfonați.
Dacă hipercalcemia este severă și provoacă simptome semnificative, este necesară spitalizarea imediată pentru administrarea intravenoasă de fluide și alte tratamente.
Prognosticul în cazul diagnosticării hipercalcemiei depinde, la fel ca tratamentul, de cauza care o provoacă și de severitatea afecțiunii. Atunci când hipercalcemia este cauzată de o afecțiune benignă sau de o situație temporare, prognosticul este, în general, bun.
Persoanele care prezintă hipercalcemie din cauza diagnosticului de cancer au adesea simptome serioase și necesită spitalizări frecvente.
Complicații
Pe termen lung, complicațiile hipercalcemiei sunt rare, deoarece nivelurile de calciu sunt verificate în analize de sânge de rutină, iar medicii depistează afecțiunea din timp.
Totuși hipercalcemia poate determina și complicații care includ:
- nefrocalcinoză - depozite de calciu în rinichi, care provoacă disfuncția renală;
- insuficiență renală;
- pietre la rinichi;
- hipertensiune arterială;
- osteoporoză;
- chisturi osoase;
- fracturi osoase.
Prevenție
Hipercalcemia poate fi prevenită în anumite cazuri. Evitarea consumului excesiv de suplimente de calciu și a tabletelor antiacide pe bază de calciu sunt doar câteva dintre principalele metode de prevenție.
Dacă există istoric și antecedente familiale de hipercalcemie, pietre la rinichi sau afecțiuni paratiroidiene, este necesar să informați medicul curant. De asemenea, evitați aportul de suplimente alimentare, vitamine sau minerale fără a discuta mai întâi cu medicul specialist.
Dacă există deja antecedente familiale de hiperparatiroidism, medicul vă va informa despre riscul de a dezvolta hipercalcemie.
Dacă apar și simptome de hipercalcemie, trebuie să contactați medicul specialist pentru opțiunile de tratament.
Întrebări frecvente despre hipercalcemie
Ce este hipercalcemia?
Care sunt cauzele cele mai frecvente ale hipercalcemiei?
Ce simptome poate produce hipercalcemia?
Cum se diagnostichează hipercalcemia?
Când este hipercalcemia periculoasă?
Cum se tratează hipercalcemia?
Poate fi prevenită hipercalcemia?
Ce diferență este între calciu seric total și calciu ionic?
Hipercalcemia afectează rinichii?
Când trebuie să mergi la medic?
Bibliografie
- Delgado, Amanda. “Hypercalcemia: What Happens If You Have Too Much Calcium?” Healthline, Healthline Media, 7 Aug. 2012, www.healthline.com/health/hypercalcemia. Accessed 23 Nov. 2025.
- “Hypercalcemia Causes, Symptoms, and Treatments.” UPMC | Life Changing Medicine, 2025, www.upmc.com/services/kidney-disease/conditions/hypercalcemia. Accessed 23 Nov. 2025.
- Sira Sooparb. “Hypercalcemia: What Is It, Symptoms, Causes and Treatment.” MedPark Hospital, 20 Mar. 2024, www.medparkhospital.com/zh-CN/disease-and-treatment/hypercalcemia. Accessed 23 Nov. 2025.
Echipa medicală - Medicina de familie
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.