Herpes

Despre herpes

Herpesul este o afecțiune cauzată de infecția cu virusul herpes simplex (HSV), care provoacă răni sau vezicule în interiorul sau în jurul gurii sau organelor genitale, alături de alte simptome.

Există două tipuri de HSV:

• Virusul herpes simplex este un Virusul herpes simplex de tip 1 (HSV-1) care cauzează herpes oral și care afectează, de obicei, cavitatea bucală și pielea din jurul gurii, dar poate afecta și regiunea genitală;
• Virusul herpes simplex tip 2 (HSV-2) care produce, de obicei, herpes genital, de cele mai multe ori cu transmitere sexuală.

Nu există un remediu definitiv pentru herpes care, odată manifestat, poate recidiva, dar tratamentul ajută la gestionarea simptomelor și la reducerea probabilității de recidivă a focarelor și transmiterea către parteneri.

Virus comun. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproximativ 67% dintre persoanele sub 50 de ani la nivel global au o infecție cu HSV-1, iar 13% dintre persoanele de sub 50 de ani au o infecție cu HSV-2.

Herpesul genital este o infecție cu transmitere sexuală obișnuită, cu aproximativ 572.000 de infectări noi care se dezvoltă în fiecare an, conform statisticilor realizate de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.

Față de herpesul oral, o persoană cu herpes genital ar putea să nu aibă simptome sau să aibă doar simptome ușoare. Majoritatea oamenilor ar putea să nu știe că au fost infectați. Peste 80% dintre persoanele cu vârsta între 14 și 49 de ani care au herpes genital nu au un diagnostic clinic.

Simptomele caracteristice ale herpesului genital sunt mici leziuni în formă de vezicule care se formează, de obicei, în jurul gurii, a organelor genitale sau rectului. Veziculele pline cu lichid apar pe piele la câteva zile după infectare și, apoi, se transformă în răni mici, dureroase, care pot persista două - patru săptămâni după ce s-au deschis.

În timp ce herpesul genital cauzează rareori probleme grave de sănătate, HSV-2 poate fi periculos pentru femeile însărcinate și nou-născuți, în special în ultimul trimestru de sarcină. Virusul poate provoca travaliu prematur, iar bebelușii pot contracta virusul în uter sau când trec prin canalul de naștere.

În ceea ce privește herpesul oral, mai mult de jumătate dintre adulți îl dezvoltă.

Herpesul oral este cauzat, în principal, de HSV-1, deși este posibil să existe și o infecție cu HSV-2 în jurul gurii. Persoanele cu un focar de herpes oral manifestă simptome inițiale de mâncărime, arsură sau furnicături în jurul gurii, buzelor sau limbii. Mai târziu, în aceste zone sau oriunde pe piele se pot dezvolta leziuni sub formă de vezicule mici.

În categoria herpesurilor intră și Herpersul zoster, cunoscut și sub numele de „Zona Zoster”, o infecție virală cauzată de contaminarea, în antecedente, cu virusul varicelo-zosterian și reactivarea acestuia din stadiul său latent. Infecția este identificabilă prin eruptiile dureroase specifice, sub forma unor vezicule cu lichid, situate oriunde la nivelul corpului și care corespund traiectului unui nerv.

Acest tip de virus herpetic este, înainte de toate, responsabil pentru apariția varicelei. În urma vindecării formei clinice active a varicelei, virusul nu dispare din corp, ci trece într-o stare inactivă (latentă), migrând la nivelul sistemului nervos, mai exact al rădăcinilor dorsale ale măduvei spinării. De aici, în cazul reactivării, virusul traversează tecile nervoase și ajunge la nivelul pielii, corespunzător fibrelor nervoase afectate, unde se pot observa veziculele specifice.

Motivul reactivării virusului din stadiul său latent nu este nici acum complet elucidat. Totuși, cauza cea mai probabilă este reprezentată de imunitatea scăzută, mai ales în combinație cu înaintarea în vârstă. Astfel, zona zoster este o afecțiune care se dezvoltă mai mult în rândul persoanelor vârstnice, în timp ce varicela este întâlnită predominant la copii.

Factori de risc

Persoanele cu herpes genital au un risc mai mare de a contracta și transmite HIV. De asemenea, persoanele cu HIV au un sistem imunitar slăbit, crescând riscul unor complicații mai severe.

De exemplu, dacă o persoană are herpes oral și un sistem imunitar slăbit, poate avea un risc mai mare de a dezvolta keratită, un tip de inflamație a ochilor sau encefalită, care este inflamația creierului.

Dacă o persoană are un sistem imunitar slăbit și herpes genital, există, mai rar, riscul de a dezvolta o inflamație a creierului, ochilor, esofagului, plămânilor sau ficatului, precum și a unei infecții generalizate.

Diagnosticare

Diagnosticul de herpes se poate realiza prin mai multe metode:

• Evaluarea clinică prin care medicul va efectua un examen vizual pentru a determina rănilor/veziculelor. Unele focare de herpes genital sunt însoțite de febră, astfel încât semnele vitale vor fi verificate și ele. În multe cazuri, un examen clinic poate fi suficient pentru diagnostic. Cu toate acestea, pentru apariția inițială sau în cazurile în care simptomele sunt ușoare, se recomandă efectuarea un test de laborator.
• Testarea unei probe din zonele infectate, şi anume un test molecular ce folosește o etapă de amplificare care ajută la detectarea ADN-ului viral, chiar și la niveluri foarte scăzute, în timpul diferitelor stadii de infecție sau de prezentare clinică. Acest test este sensibil și specific pentru ambele tipuri de herpes și permite începerea tratamentul în aceeași zi, în cazurile care sunt pozitive.
• Test de sânge prin care poate fi detectată prezența anticorpilor virali specifici, indiferent de simptome sau infecție activă. Prezența anumitor anticorpi poate indica, de asemenea, dacă infecția a fost dobândită recent.

Prevenție

Există metode care pot reduce riscul de a dezvolta sau transmite herpes:

• folosind o barieră de protecție, cum ar fi prezervativele;
• evitarea sexului în timp ce simptomele sunt prezente;
• evitarea săruturilor și sexului oral atunci când există herpes în jurul gurii;
• spălarea temeinică a mâinilor, mai ales după atingerea zonei afectate, în timpul unui focar.

Există indicii că o imunitate scăzută, stresul, oboseala, boala și expunerea prelungită la soare/plajă pot declanșa apariția și, mai ales, recidiva simptomelor, astfel încât identificarea și evitarea acestor factori declanșatori poate ajuta la reducerea numărului de îmbolnăviri.