medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Infecția cu gardnerella vaginalis

Infecția cu gardnerella vaginalis

Descoperă informații utile despre infecția cu gardnerella vaginalis: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre infecția cu gardnerella vaginalis

Gardnerella vaginalis este un tip de bacterie ce se găsește în mod natural în interiorul vaginului, ca parte a florei vaginale; aceasta conține mai multe tipuri de bacterii (în cantități diferite), care ajută la menținerea vaginului sănătos.

Bacteriile coexistă într-un echilibru delicat. Când acest echilibru este afectat iar nivelul de gardnerella vaginalis crește prea mult, există riscul de apariție a unei infecții vaginale numite vaginoză bacteriană.

Când oamenii de știință au descoperit pentru prima dată gardnerella vaginalis în 1955, au crezut că este o bacterie dăunătoare, ce provoacă infecții vaginale. Cercetările recente arată, însă, că lucrurile nu stau deloc așa, iar gardnerella vaginalis nu poate fi singura responsabilă de declanșarea unei infecții.

Acum știm că această bacterie joacă un rol important în menținerea unui pH sănătos sau a unei cantități normale de aciditate în secreţia vaginală. Un vagin sănătos are un interval de pH de 3,8 până la 4,5. Bacteriile care alcătuiesc flora vaginală lucrează pentru a menține acest nivel de aciditate în cantitățile potrivite pentru combaterea infecțiilor. Când nivelul de aciditate scade, gardnerella vaginalis se înmulțește prea mult și atunci poate apărea infecția.

Este important de menționat că gardnerella vaginalis și vaginoza bacteriană nu sunt același lucru; prima reprezintă, mai degrabă, o cauză pentru apariția celei de-a doua. Concret, femeile care se confruntă cu vaginoză au prea puține bacterii lactobacillus în vagin și prea multe bacterii gardnerella, ceea ce duce la creșterea pH-ului vaginal la 4,6 sau mai mult.

Medic prezinta macheta vaginului, uterului si ovarelor

Cauze

Cauzele exacte ale creșterii excesive a gardnerella vaginalis nu sunt pe deplin înțelese. Cu toate acestea, există câțiva factori care pot contribui la dezvoltarea sa:

  • perturbarea pH-ului vaginal: vaginul are un nivel de pH natural acid care ajută la menținerea unui echilibru sănătos al bacteriilor; atunci când acest nivel este dereglat, poate crea un mediu favorabil creșterii în exces a gardnerella vaginalis;
  • activitate sexuală: deși gardnerella vaginalis nu este considerată o infecție cu transmitere sexuală, ea se poate răspândi prin contact sexual;
  • antibiotice: utilizarea lor poate perturba echilibrul bacteriilor din vagin și poate crește riscul de creștere excesivă a gardnerella vaginalis; acest lucru se întâmplă pentru că antibioticele pot ucide unele bacterii utile, permițând celor oportuniste, precum gardnerella vaginalis, să se înmulțească;
  • modificări hormonale: schimbările care apar la nivel hormonal (în special în timpul sarcinii sau la menopauză) pot modifica mediul vaginal și pot crește riscul de vaginoză bacteriană;
  • igienă precară: curățarea incorectă sau folosirea unor produse neadecvate pentru organele genitale pot perturba, de asemenea, flora vaginală și pot crește riscul de dezvoltare excesivă a gardnerella vaginalis.

Factori de risc

Factorii de risc pentru infecția cu gardnerella vaginalis includ:

  • parteneri sexuali multipli: legătura dintre contactele sexuale și înmulțirea excesivă a bacteriei nu este clară, dar infecțiile vaginale afectează mai des persoanele care au parteneri sexuali diferiți sau noi;
  • dușuri vaginale: vaginul se curăță singur, așa că nu este necesară clătirea cu apă sau cu alte soluții; dușurile vaginale perturbă echilibrul sănătos al bacteriilor, ceea ce poate duce la o creștere excesivă a bacteriilor anaerobe, provocând infecții;
  • lipsa naturală a bacteriilor lactobacillus: dacă vaginul nu produce suficienți lactobacili, riscul de apariție a infecției cu gardnerella vaginalis este mai mare.

Simptome

Cel mai frecvent simptom al infecției cu gardnerella vaginalis este vaginoza bacteriană. Este posibil ca unele femei care se confruntă cu această afecțiune să nu aibă niciun simptom, dar altele pot prezenta:

  • secreții vaginale anormale;
  • mâncărime sau iritație vaginală;
  • senzație de usturime în timpul urinării;
  • miros vaginal neplăcut;
  • inflamații la nivelul uterului și trompelor uterine - dacă infecția apare simultan cu alte bacterii; pot duce la infertilitate dacă sunt lăsate netratate.

Infecția cu gardnerella poate prezenta simptome și la bărbați:

  • roșeață la nivelul pensiului sau uretrei;
  • durere la urinare;
  • mâncărime;
  • secreție la nivelul uretrei.

În cele mai multe cazuri, bărbații care au infecție cu gardnerella vaginalis sunt asimptomatici și nu au nevoie de tratament. Cu toate acestea, dacă infecția reapare frecvent la o femeie, medicul poate recomanda și tratarea partenerului.

Reprezentare microscopica pentru virusul care provoaca infectia cu gardnerella vaginalis

Diagnosticare

Diagnosticul de infecție cu gardnerella vaginalis este stabilit de medicul ginecolog. Acesta va evalua semnele de infecție, acordând atenție în special scurgerilor sau mirosurilor vaginale.

Pentru a confirma un diagnostic, medicul poate recomanda și o cultură vaginală, în care scurgerile vaginale sunt colectate cu un tampon sau periuţă și trimise la laborator pentru analize. Prin aceasta este posibilă confirmarea exactă a bacteriilor responsabile de infecție, folosind ca referință în planul de tratament.

Pentru bărbați, diagnosticul trebuie confirmat de medicul urolog, după evaluarea simptomelor.

Tratament

Infecția cu gardnerella vaginalis este ușor de vindecat. Tratamentul implică:

  • antibiotice: reprezintă cea mai frecventă formă de tratament și pot fi administrate pe cale orală sau local, sub formă de cremă sau gel;
  • probiotice: sunt bacterii benefice care pot ajuta la restabilirea echilibrului natural al florei vaginale; suplimentele probiotice sau consumul de alimente bogate în probiotice, cum ar fi iaurtul sau chefirul, pot ajuta la refacerea florei vaginale;
  • acid boric: este un compus natural care poate fi folosit pentru a ajuta la restabilirea echilibrului normal al pH-ului vaginului; este disponibil sub formă de supozitoare intravaginale;
  • evitarea iritanților: agenții iritanți precum săpunurile dure, produsele parfumate și dușurile vaginale pot perturba flora vaginală și pot crește riscul de infecție;
  • schimbări ale stilului de viață: anumiți factori ai stilului de viață, cum ar fi fumatul și dieta necorespunzătoare, pot crește riscul de infecție.

Conform ghidurilor clinice, prezența gardnerella vaginalis nu trebuie tratată dacă nu există simptome.


Complicații

Dacă este lăsată netratată, infecția clinică cu gardnerella vaginalis poate crește riscul de a dezvolta mai uşor infecții cu transmitere sexuală, inclusiv HIV, Chlamydia și Gonoreea. Acest lucru se întâmplă deoarece perturbă microflora vaginală, facilitând proliferarea infecțiilor cu alți agenți patogeni, în cazul infestării cu aceştia.

La femei, infecția cu această bacterie poate provoca boala inflamatorie pelvină sau complicații în timpul sarcinii, cum ar fi travaliul și nașterea prematură. Alte complicații includ:

În general, infecția cu gardnerella vaginalis nu prezintă complicații la bărbați; în condiții normale, organismul elimină bacteria la timp.

Prevenție

Pentru a ajuta la prevenirea infecției cu gardnerella vaginalis, este esențial să mențineți nivelurile naturale ale pH-ului vaginal dar şi o bună igienă vaginală. Puteți face acest lucru prin:

  • evitarea dușurilor vaginale: perturbă echilibrul natural al florei vaginale;
  • utilizarea săpunului fără parfum și a apei calde pentru curățarea zilnică a vaginului;
  • contacte sexuale protejate;
  • limitarea numărului de parteneri sexuali;
  • purtarea lenjeriei din bumbac pentru a preveni umiditatea, un mediu în care se pot dezvolta bacteriile dăunătoare;
  • ștergerea din față în spate după ce ați folosit toaleta, pentru a preveni accesul bacteriilor din fecale în vagin.

Bibliografie

  1. Clinic, Cleveland. “Gardnerella Vaginalis: Causes, Symptoms & Treatment.” Cleveland Clinic, 2024, my.clevelandclinic.org/health/body/22001-gardnerella-vaginalis
  2. “Gardnerella Vaginalis: Signs, Symptoms & Treatment.” Healthcentral.com, 4 Mar. 2024, www.healthcentral.com/condition/gardnerella-vaginalis.
  3. Topline MD. “Gardnerella Vaginalis: Everything You Need to Know about This Common Infection | Trogolo Obstetrics and Gynecology.” Trogolo Obstetrics and Gynecology - OBGYN Specialist, 25 Mar. 2023, www.toplinemd.com/trogolo-obstetrics-and-gynecology/gardnerella-vaginalis-everything-you-need-to-know-about-this-common-infection/.
  4. “Gardnerella: What Is It, Symptoms, Causes & Treatment.” Tua Saúde, 20 Oct. 2022, www.tuasaude.com/en/gardnerella-vaginalis/.
  5. Olson, Amanda. “Gardnerella Vaginalis: Normal Levels, Purpose, and More.” Intimate Rose, Intimate Rose, 20 Oct. 2023, www.intimaterose.com/blogs/womens-health/gardnerella-vaginalis
  6. Cassano, Olivia. “Understanding Gardnerella Vaginalis.” Evvy.com, Evvy, 24 Aug. 2023, www.evvy.com/blog/gardnerella-vaginalis
  7. Check, STD. “Gardnerella Vaginalis - Symptoms, Treatment, Causes | STDcheck.com.” STD Exposed - Sexual Health Blog, 23 May 2023, www.stdcheck.com/blog/gardnerella-vaginalis-std/

Echipa medicală - Ginecologie și Obstetrica - Ginecologie

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2025 Acest site este proprietatea MedLife S.A. Toate drepturile rezervate.