Despre infecția cu Klebsiella pneumoniae
Klebsiella pneumoniae este o bacterie Gram-negativă care face parte din flora intestinală normală. Atâta timp cât rămâne în tractul digestiv, nu prezintă pericol. Însă atunci când pătrunde în alte zone ale corpului – plămâni, sânge, sistem nervos – devine un agent infecțios major.
Klebsiella pneumonia poate cauza diverse tipuri de infecții, inclusiv:
- pneumonie;
- infecții ale sângelui (bacteriemie sau septicemie);
- meningită (infecția membranelor creierului și măduvei spinării);
- infecții ale rănilor (inclusiv cele chirurgicale);
- infecții cutanate (celulită);
- peritonită;
- infecții ale tractului urinar (în special la pacienții care au avut montat un cateter urinar în timpul spitalizării).
Capacitatea unor tulpini de Klebsiella pneumoniae de a dezvolta rezistență la multiple antibiotice le conferă statutul de „superbacterii", făcându-le extrem de greu de tratat.
Cauze
Există numeroase tipuri de bacterii Klebsiella pneumoniae, diferențiate prin faptul că unele sunt înconjurate de capsule care înconjoară celulele lor, iar altele nu. Cercetătorii au identificat în prezent 77 de tipuri capsulare. Bacteriile Klebsiella fără capsule sunt mai puțin infecțioase decât cele cu capsule.
Mulți oamenii sunt purtători de Klebsiella pneumoniae, dar nu vor dezvolta o infecție. Persoanele cu sistemul imunitar slăbit, din cauza medicamentelor sau a afecțiunilor medicale, au un risc mai mare de declanșare a unei infecții cu această bacterie.
În unele populații, infecțiile cu Klebsiella pneumoniae sunt cea mai frecventă cauză a pneumoniei dobândite în spital. În regiunile vestice, Klebsiella cauzează rareori meningită, în timp ce în zonele asiatice, infecția cu K. pneumoniae este o cauză principală, responsabilă pentru aproximativ 25-40% dintre cazurile de meningită bacteriană, la adulți.
Un procent mic de oameni dezvoltă meningită K. pneumoniae din abcese hepatice, pentru că bacteriile din abces pot migra la sistemul nervos central.
În mediul spitalicesc, cateterele și instrumentele infectate, folosite în procedurile medicale, pot transmite K. pneumoniae în tractul urinar, fluxul sanguin și rănile deschise.
În ceea ce privește modalitățile de transmitere a infecției cu Klebsiella pneumoniae, acestea includ:
- utilizarea echipamentului medical contaminat (de exemplu, catetere sau ventilatoare);
- contact cu sol sau apă contaminate;
- picături respiratorii provenite de la tușit sau strănut;
- contact direct piele pe piele cu alte persoane;
- intervenții chirurgicale.
Factori de risc
Klebsiella pneumoniae poate provoca infecții severe, în special la persoanele cu factori de risc predispozanți, cum ar fi:
Factori de risc medicali:
- imunodepresia – pacienții cu HIV/SIDA, cei care urmează tratamente cu chimioterapie sau terapia cu corticosteroizi.
- diabetul zaharat – nivelurile crescute de zahăr din sânge favorizează dezvoltarea bacteriilor.
- boli cronice – BPOC, insuficiența renală, bolile hepatice sau cardiovasculare cresc susceptibilitatea la infecții;
- pacienți spitalizați – cei din secțiile de terapie intensivă (ATI) sau internați pe termen lung sunt expuși unui risc mai mare;
- ventilația mecanică – intubarea și utilizarea ventilatoarelor pot facilita colonizarea cu Klebsiella pneumoniae;
- utilizarea cateterelor urinare sau venoase – cresc riscul de infecții nosocomiale.
Factori de risc legați de tratamente:
- antibioterapia excesivă sau inadecvată – favorizează apariția tulpinilor rezistente;
- chirurgia recentă – intervențiile, în special cele abdominale, cresc riscul de infecții.
Factori de risc de mediu:
- expunerea în spitale și centre de îngrijire medicală – contactul prelungit cu medii medicale poate duce la colonizarea bacteriilor;
- igiena deficitară – nerespectarea regulilor de igienă a mâinilor contribuie la transmiterea bacteriei.
Factori de risc individuali:
- vârsta înaintată – persoanele peste 65 de ani sunt mai susceptibile la infecții severe;
- consumul de alcool sau fumatul – afectează sistemul imunitar și cresc riscul de infecții pulmonare.
Simptome
Simptomele infecției cu Klebsiella pneumoniae depind de zona din corp infectată și includ:
- febră;
- tuse;
- dureri în piept;
- dificultăți de respirație;
- stare generală alterată;
- mucus roșcat, asemănător jeleului.
Simptomele infecției tractului urinar includ:
- durere la urinare;
- senzația de urinare continuă;
- nevoie urgentă de urinare;
- durere sub osul pubian;
- dureri lombare: semn de pielonefrită;
- urină cu sânge (tulbure și urât mirositoare).
Simptomele meningitei:
- febră mare, care apare brusc;
- durere severă de cap;
- rigiditatea gâtului;
- diaree și vărsături;
- somnolență și dificultăți de trezire
- pierderea poftei de mâncare, sete sau ambele;
- sensibilitate la lumină;
- somnolență extremă;
- confuzie;
- convulsii.
Simptome ale infecției sângelui:
- febră;
- frisoane;
- ritm cardiac rapid;
- tensiune arterială scăzută;
- ameţeală;
- durere în abdomen;
- greață și vărsături;
- diaree;
- erupție cutanată sau piele decolorată;
- hipotermie sau o temperatură scăzută a corpului;
- transpiratii reci;
- respirație rapidă;
- confuzie;
- delir.
Simptomele abceselor hepatice:
- febră;
- frisoane;
- durere în partea dreaptă sus a abdomenului.
Simptome ale rănilor și infecțiilor chirurgicale:
- roşeaţă;
- căldură;
- umflare;
- vindecare lentă;
- febră;
- durere;
- puroi în rană.
Simptome ale infecției cutanate:
- durere (uneori durerea extremă este singurul simptom);
- umflare;
- roşeaţă.
Diagnosticare
Pentru a pune diagnosticul de infecție cu Klebsiella pneumoniae, medicul infecționist poate recomanda o serie de teste, în funcție și de tipul de infecție suspectat, cum ar fi:
- analize de sânge;
- teste ale sputei (amestec de salivă și mucus);
- analize de urină;
- secreție din plagă.
Medicul poate solicita investigații imagistice, cum ar fi o radiografie toracică, pentru a determina afectarea pulmonară.
Tratament
Antibioticele sunt principalul tratament pentru infecțiile cu Klebsiella pneumoniae. În urma analizelor de sânge și urină se va stabili și antibioticul cel mai potrivit pentru a trata infecția.
Durata tratamentului este de maximum două săptămâni, iar prescripția trebuie respectată întocmai pentru a evita revenirea infecției.
Dacă există diagnosticul de infecție rezistentă la antibiotice, medicul va decide cea mai bună abordare de tratament, luând în considerare și un alt tip de antibiotic sau o combinație de mai multe antibiotice.
Complicații
Infecția cu Klebsiella pneumoniae poate determina complicații grave, mai ales la pacienții imunocompromiși sau spitalizați, cum ar fi:
- pneumonie severă și sindrom de detresă respiratorie acută;
- sepsis și șoc septic;
- infecții urinare complicate;
- abcese și infecții diseminate la nivelul articulațiilor (artrită septică, fasceită necrozantă, osteomielită);
- endocardită și infecții vasculare (tromboflebită septică);
- meningită și infecții neurologice;
- infecții cu tulpini rezistente la antibiotice.
Riscul de complicații și prognosticul general în cazurile de infecție cu Klebsiella pneumoniae depind de mai mulți factori. Infecțiile localizate în organe vitale sau care se răspândesc rapid în sânge, plămâni sau sistem nervos prezintă un risc mult mai mare de evoluție severă. De asemenea, tulpinile rezistente la antibiotice limitează opțiunile terapeutice și cresc riscul complicațiilor. Starea generală de sănătate a pacientului va influența și ea prognosticul.
Prevenție
În mediul spitalicesc, poate fi dificil de prevenit infecția cu Klebsiella pneumoniae, dar există măsuri pentru a evita transmiterea bacteriilor, cum ar fi:
- păstrarea unei igiene riguroase a mâinilor înainte de a mânca;
- evitarea atingerii ochilor, nasului sau gurii cu mâinile nespălate;
- evitarea contactului cu persoanele care tușesc și strănută;
- solicitarea de schimbare a bandajelor sterile pe orice rană;
- dezinfectarea mâinilor după contactul cu obiectele din spațiile medicale.
Medicii buni de la MedLife îți pot oferi mai multe recomandări și sfaturi pentru prevenirea infecției cu Klebsiella pneumoniae.
Întrebări frecvente despre infecția cu Klebsiella pneumoniae
Ce este Klebsiella pneumoniae?
Infecția urinară cu Klebsiella pneumoniae este periculoasă?
Ce analize se fac pentru Klebsiella pneumoniae?
De unde se poate lua infecția cu Klebsiella?
Bibliografie
- Nunez, Kirsten. “What You Need to Know about a Klebsiella Pneumoniae Infection.” Healthline, Healthline Media, 10 May 2019, www.healthline.com/health/klebsiella-pneumonia
- Caporuscio, Jessica. “What to Know about Klebsiella Pneumoniae.” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 19 Feb. 2020, www.medicalnewstoday.com/articles/klebsiella-pneumoniae
- Griffin, R Morgan. “Klebsiella Pneumoniae: What to Know.” WebMD, 15 Feb. 2018, www.webmd.com/a-to-z-guides/klebsiella-pneumoniae-infection
- “Klebsiella Pneumoniae Infection: Causes & Symptoms.” Cleveland Clinic, 15 Sept. 2025, my.clevelandclinic.org/health/diseases/klebsiella-pneumoniae.
Echipa medicală - Pneumologie
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.