Laringită (acută și cronică)

Cauze

Cauzele frecvente ale laringitelor acute pot fi:

• excesul vocal;
• expunerea la noxe;
• infecțiile de tract respirator superior, mai frecvent cele virale.

Mai rar, inflamația laringelui apare pe fondul unor boli autoimune precum: poliartrita reumatoidă, granulomatoza Wegener sau sarcoidoza.

Infecțiile tractului respirator superior, de obicei virale, pot fi produse de următoarele virusuri:

• rhinovirus;
• virusurile influenza și parainfluenza;
• virusul sincițial respirator;
• adenovirus;
• virusul rujeolei;
• virusul urlian (oreion);
• bordetella pertussis;
• virusul varicelo-zosterian.

Alte cauze ale laringitei acute pot fi: boala de reflux gastroesofagian (BRGE), poluarea, trauma vocală, utilizarea de inhalatori pentru tratamentul astmului.

Laringita cronică se caracterizează printr-o evoluție mai îndelungată a simptomelor ce poate fi accentuată de::

• factori de mediu, precum inhalarea fumului de țigară sau a aerului poluat cu substanțe chimice gazoase;
• iritație indusă de substanțele inhalatorii utilizate în tratamentul astmului bronșic;
• utilizarea excesivă a corzilor vocale (efort vocal prelungit, țipatul sau vorbitul în șoaptă);
• refluxul gastroesofagian.

Factori de risc

Printre factorii de risc în declanșarea laringitei se numără:

• profesiile care necesită un efort vocal intens și prelungit (cântăreții, actorii, profesorii etc.);
• persoanele care lucrează în medii poluate cu fum (pompierii, fochiștii, barmanii);
• mediile cu substanțe chimice (lucrătorii din industria chimică, mecanicii auto, hairstyliști).

Simptome

Pe fondul simptomelor caracteristice infecțiilor de tract respirator superior (febră, tuse iritativă), laringita se manifestă, în primul rând, prin disfonie (voce răgușită). La acestea se pot adăuga următoarele semne și simptome:

• senzație de gât iritat;
• oboseală;
• stare generală alterată;
• odinofonie (durere laringiană, la trecerea aerului prin căile respiratorii);
• disfagie (imposibilitatea de a înghiți alimente);
• odinofagie (durere la înghițit);
• dispnee (tulburări respiratorii);
• rinoree anterioară (secreții nazale care se scurg în nas);
• rinoree posterioară (secreții nazale care se scurg din nas in gât).

La copii, laringita acută apare mai frecvent după vârsta de trei ani. O formă severă, care apare mai ales la copiii vârsta între unu și trei ani și care necesită tratament de urgență este laringita acută subglotică. Aceasta debutează brusc și se manifestă prin:

• dispnee inspiratorie accentuată (insuficiență respiratorie);
• tiraj;
• cornaj (zgomot la trecerea aerului prin căile respiratorii);
• cianoză (tenta albăstruie a pielii, unghiilor și mucoaselor, care apare ca urmare a lipsei oxigenului în sânge);
• tuse lătrătoare, asociată cu voce clară;
• agitație;
• stare generală alterată.

Diagnosticare

Diagnosticul de laringită poate fi stabilit pe baza anamnezei și a simptomelor, dar este confirmat prin examinarea vizuală a laringelui.

În timpul consultului realizat de medicul ORL-ist, pacientul va beneficia de o examinare corectă a capului și a gâtului, implicând și inspectarea vizuală a laringelui.

Orice răgușeală care persistă mai mult de trei săptămâni necesită un consult la medicul specialist, care poate efectua o laringoscopie indirectă sau directă, pentru a exclude alte patologii, precum cancerul laringian, nodulii vocali sau papiloamele laringiene.

Pentru stabilirea diagnosticului de laringită nu sunt absolut necesare analizele de laborator. Cu toate acestea, exsudatul faringian poate fi util pentru identificarea agentului infecțios și stabilirea tratamentului antibiotic.

Spre deosebire de investigațiile de laborator, cele imagistice sunt absolut necesare pentru stabilirea diagnosticului și, uneori, a cauzei laringitei. Din această categorie fac parte:

• laringoscopia indirectă: permite vizualizarea indirectă a laringelui, pentru a se verifica prezența inflamației sau a unor vase mici dilatate la nivelul corzilor vocale;
• fibroscopia laringiană directă: permite o examinare mai atentă a laringelui pe un monitor; această investigație presupune anestezia locală;
• videostroboscopia laringiană asociată fibroscopiei: permite, pe lângă vizualizarea endo-laringelui și analizarea mișcărilor corzilor vocale; această metodă de examinare poate evidenția o asimetrie sau o întârziere a mișcării corzilor vocale.

Tratament

Anumite măsuri pot ajuta la ameliorarea intensității simptomelor din laringita acută:

• aerosolii: umezesc căile aeriene superioare și ajută la îndepărtarea secrețiilor; se pot utiliza inhalații cu vapori calzi de soluții alcalinizante (ceai de mușețel);
• hidratare intensă cu băuturi calde (nu fierbinți);
• comprese calde slab alcoolizate în jurul gâtului;
• repausul vocal total este recomandat, chiar dacă acest lucru este aproape imposibil de realizat. Vorbitul șoptit este contraindicat, deoarece supune laringele la un efort suplimentar;
• utilizarea antihistaminicelor și a corticosteroizilor nu este utilă, arată studiile, deoarece lasă falsa impresie a rezolvării laringitei, iar pacientul are tendința de a-și folosi vocea, ceea ce duce la apariția unor noi leziuni;
• pacienții fumători trebuie să renunțe la fumat (chiar dacă afecțiunea este de cauză infecțioasă, continuarea fumatului întârzie procesul de vindecare).

Tratamentul medical constă în tratarea cauzei care stă la baza apariției laringitei și presupune:

• tratamentul simptomatic al infecțiilor virale cu antiinflamatorii, antitusive, antiseptice orale, imunostimulatoare;
• tratamentul antibiotic al infecțiilor bacteriene;
• tratamentul refluxului gastro-esofagian (BRGE): include modificarea dietei și a stilului de viață, precum și medicație antireflux.

În cazul laringitei cronice, pe lângă tratamentul recomandat în cazul laringitei acute, se recomandă eliminarea factorilor de mediu ce o întrețin.

Complicații

Complicațiile laringitelor, deși apar rar, sunt grave și pot pune în pericol viața pacientului. Printre acestea se numără:

• laringita cronică: simptomele sunt aceleași ca cele ale laringitei acute însă acestea persistă mai mult de 21 de zile.
• edemul laringian: se manifestă inițial prin durere intensă la înghițire, cu senzație de corp străin și febră, ce apare la 24-48 de ore de la debutul laringitei acute. Treptat, respirația devine din ce în ce mai dificilă;
• pericondrita: are, cel mai frecvent, origine streptococică și se manifestă prin durere accentuată la înghițire, asociată cu inflamarea zonei cervicale anterioare (la nivelul cartilajului tiroid). Sub tratament antibiotic, are o evoluție favorabilă, dar poate fi urmată de sechele foarte grave;
• flegmonul perilaringian: reprezintă propagarea procesului infecțios în spațiile celulare ale gâtului, cu inflamarea dureroasă a gâtului, otalgie reflexă și afectarea severă a stării generale;
• abcesul laringian: reprezintă o colecție purulentă, produsă frecvent de Stafilococ, Streptococ, Pseudomonas sau Proteus, localizată la nivelul laringelui. Se manifestă prin durere intensă la înghițire, cu iradiere în urechi, salivație intensă și accese de tuse iritativă pe fond febril. Dispneea și răgușeala se accentuează progresiv și pot pune în pericol viața pacientului.

Prevenție

Pentru a preveni apariția episoadelor de laringită trebuie urmate câteva recomandări:

• evitarea fumatului;
• utilizarea de măști speciale, în cazul expunerii la medii foarte poluate sau cu noxe profesionale;
• evitarea excesului vocal (țipete, conversații îndelungate, cântat) și alternarea perioadelor de efort vocal cu perioade de repaus;
• tratarea afecțiunilor cronice ce se pot asocia cu laringita, precum boala de reflux gastro-esofagian;
• consultarea medicului de familie sau a medicului specialist pentru tratarea infecțiilor virale sau bacteriene, evitând automedicația sau remediile neavizate.