Laringita la copii: cauze, simptome, diagnostic și tratament

Cauze

Laringita poate avea cauze infecțioase (cel mai frecvent) sau non-infecțioase.

Agenții virali cel mai adesea incriminați sunt:

• rinovirusul;
• parainfluenza virus;
• virusul sincițial respirator (RSV);
• coronavirusul;
• adenovirusul;
• influenza virus.

Crupul viral este cea mai frecventă formă de laringită acută la copil, manifestându-se cu precădere la grupa de vârstă șase luni - trei ani. Vârful maxim de incidență este la sfârșitul toamnei - începutul iernii (frecvent, virus parainfluenzae tip 1).

Etiologia bacteriană este mai rară, cel mai des fiind incriminați agenții bacterieni:

• Haemophilus influenzae;
• Streptococcus pneumoniae;
• Moraxella catarrhalis.

Etiologia fungică este extrem de rară şi, de obicei, apare la copiii cu imunosupresie.

Cele mai importante cauze non-infecțioase sunt:

• suprasolicitarea corzilor vocale (plâns, țipăt): este frecventă la bebeluși; de multe ori, se întâmplă ca sugarii care plâng sau țipă mult să devină disfonici (răgușiți), ceea ce-i alarmează pe părinți;
• refluxul gastroesofagian: din cauza conținutului acid care refulează către esofag apare o iritație a mucoasei laringelui, ceea ce provoacă, de asemenea, disfonie; această simptomatologie este des întâlnită la sugar și la copilul mic;
• alergiile;
• astmul: sunt situații în care medicația antiastmatică poate duce la disfonie prin iritație chimică determinată de agenții inhalatori, sau la laringită fungică, după inhalarea corticoizilor;
• poluarea;
• inhalarea de noxe.

Simptome

Simptomele laringitei la copii sunt diferite, în funcție de tipul afecțiunii:

• laringita acută simplă: este caracterizată prin disfonie, tuse lătrătoare; nu apar tirajul și dispneea;
• laringita acută spasmodică (striduloasă): manifestările apar brusc, în timpul nopții, aparent pe fondul unei sănătăți bune; se caracterizează prin tuse lătrătoare, stridor (un sunet aspru, provocat de turbulența coloanei de aer care trece printr-o zonă cu obstrucție parțială, în laringe sau trahee, ceea ce determină un complex de vibrații în țesuturile din jur), disfonie, dispnee inspiratorie.

De obicei, pacienții nu au febră și lipsesc sau sunt minime semnele de infecție virală a căilor respiratorii superioare; în majoritatea cazurilor, simptomatologia se remite brusc și este autolimitată (de obicei, în cursul aceleiași nopți).

Există riscul de recurență a acestei afecțiuni; în această situație, în afara etiologiei virale, este incriminată și o reacție inflamatorie de tip alergic, cu producerea de imunoglobuline IgE împotriva virusului parainfluenzae;

• laringita acută subglotică (crupul viral): reprezintă inflamația regiunii subglotice a laringelui, ce apare în contextul unei infecții respiratorii de etiologie virală.

Manifestările clinice de debut sunt cele ale unei infecții acute de căi respiratorii superioare (obstrucție nazală, rinoree abundentă seroasă, odinofagie, febră), ce preced, de obicei, cu una - două zile, manifestările crupului viral; aceste manifestări se instalează, în cele mai multe cazuri, brusc și constau în disfonie, stridor, tuse lătrătoare și dispnee inspiratorie.

Când inflamația laringelui se extinde și la nivelul bronhiilor, afecțiunea se numește laringo-traheo-bronșită. Stridorul apare în acest caz și la inspirație, și la expirație; în plus, sunt prezente și simptomele obstrucției bronșice (wheezing, expir prelungit).

Manifestările clinice apar la copil mai ales noaptea și în timpul efortului vocal (plâns, țipăt). În formele severe, boala se poate manifesta cu fenomene de insuficiență respiratorie (stridorul se aude atât în inspir, cât și în expir, apar bătăi ale aripioarelor nazale și tiraj supra, intra și subcostal);

• epiglotita acută (laringită acută supraglotică): reprezintă o infecție bacteriană a porțiunii supraglotice a laringelui; este dată frecvent de haemophilus influenzae tip B.

Este o urgență medicală care necesită internarea pacientului, de obicei, în terapie intensivă și inițierea rapidă a oxigenoterapiei și a tratamentului antibiotic intravenos.

Pacientul are aspect toxic (febră înaltă, palid, anxios), voce stinsă, durere la deglutiție, sialoree (copilul nu își poate înghiți saliva și aceasta se scurge la exterior, în afara cavității bucale), dispnee inspiratorie accentuată, poziție caracteristică (așezat, cu capul flectat în față), stare generală de rău.

Tratament

Tratamentul administrat în laringita acută depinde de forma și de severitatea bolii:

• laringita acută simplă: este forma cea mai ușoară de laringită, ce necesită administrare de aerosoli cu aer umidificat, aport suplimentar de lichide, pentru o bună hidratare; nu este nevoie de tratament cu antibiotic și nici de corticoterapie. Ca terapie adjuvantă, se pot utiliza spray-uri și comprimate de supt, precum și siropuri cu efect antiseptic, antiviral și emolient;
• laringita striduloasă: necesită administrarea de inhalații cu aer umidificat; trebuie evitat contactul cu aerul rece. Nu necesită administrare de antibiotic și nici corticoterapie. Spray-urile și siropurile cu efect adjuvant pot fi benefice. În caz de recidivă, trebuie luată în considerare adenoidectomia (îndepărtarea chirurgicală a polipilor).
• laringita acută subglotică:

Forme ușoare și moderate: tratamentul presupune menținerea unei atmosfere umede, evitarea contactului cu aerul rece, administrarea corticoterapiei;

Formele grave: în afara tratamentului aplicat în cazurile ușoare, se instituie: oxigenoterapie, aerosoli cu substanțe simpatomimetice la intervale de patru - șase ore, hidratare intravenoasă și, la nevoie, antibiotic. Formele severe presupun internare obligatorie.

• laringita acută supraglotică (epiglotita): tratamentul trebuie instituit imediat iar copilul necesită internare la terapie intensivă; anamneza trebuie făcută foarte rapid și concis. Primordiale sunt asigurarea oxigenoterapiei și a permeabilității căilor respiratorii, prin scurtcircuitarea laringelui (prin intubație traheală sau, dacă nu este posibil, prin traheostomie). Se instituie corticoterapie intravenos sau intramuscular și, rapid, antibioterapie pe cale intravenoasă.

Eficiența siropurilor de tuse este intens discutată de specialiști. În cazul tusei uscate, unele siropuri inhibă centrul nervos al tusei din creier; copilul nu mai tușește, însă nici nu mai elimină secrețiile acumulate în căile respiratorii, riscând să se înece; de aceea, aceste siropuri nu sunt indicate înaintea vârstei de șase ani. În cazul tusei productive, există siropuri mucolitice, care acționează prin fluidificarea secrețiilor bronșice și ajută la expectorarea lor; nici acestea nu sunt recomandate până în șase ani, deoarece până la această vârstă, copiii nu știu să expectoreze și se pot îneca.

Complicații

Complicațiile cele mai frecvente care apar în evoluția laringitei la copii sunt:

• laringita cronică;
• extinderea procesului infecțios (otită medie acută, bronșiolită/bronșită acută);
• suprainfecția bacteriană (traheita, pneumonia, abcesul epiglotic, artrita septică, șocul septic);
• insuficiența respiratorie acută;
• sindromul de deshidratare (prin aport insuficient);
• accidentele mecanice (pneumothorax, pneumomediastin, emfizem subcutanat);
• edemul pulmonar (prin inspir forțat cu glota închisă);
• stopul cardio-respirator;
• decesul prin asfixiere.