Sindromul intestinului scurt

Cauzele sindromului intestinului scurt

Cauzele ce pot determina sindromul de intestin scurt sunt: 

• rezectiile pentru abdomen acut chirurgical;
• boala Crohn;
• cancer de intestin subtire sau alte neoplasme cu invazie la acest nivel;
• interventii chirurgicale de by-pass in cazul obezitatii morbide si malformatii ale intestinului (cauze frecvente la copil).

Simptomele sindromului intestinului scurt

Simptomele sunt in functie de lungimea si functionarea intestinului restant, dar diareea poate aparea, iar deficientele nutritionale sunt frecvente.

Diagnosticarea sindromului intestinului scurt

Antecedentele de interventie chirurgicala abdominala in care a fost interesat intestinul subtire, asociate cu semne si simptome specifice (diaree, steatoree, astenie fizica si psihica, anemie, etc) orienteaza diagnosticul catre sindromul de intestin scurt.

Tratamentul sindromului intestinului scurt

Tratamentul consta in mese reduse cantitativ, antidiareice si uneori nutritie parenterala sau transplant de intestin.

Rezectia vasta a intestinului se practica in boala Crohn, infarctul mezenteric, enterita de radiatie, cancere, volvulus si malformatii congenitale. 

Rezectia jejunala reduce semnificativ absortia nutrientilor pentru ca jejunul este prima zona de digestie si absortie a majoritatii substantelor nutritive. Ca rezultat, ileonul se adapteaza prin intensificarea functiei de absortie a vililor sai, ceea ce are ca rezultat o imbunatatire treptata a absortiei nutrimentelor.

Ileonul este sediul absortiei vitaminei B12 si acizilor biliari. Diareea severa si malabsortia apar atunci cand mai mult de 100 cm din ileon sunt rezecati. Interesant este ca nu exista nicio adaptare compensatorie a jejunului restant. In consecinta, apare malabsortia grasimilor, vitaminelor libosolubile si vitaminei B12. In plus, acizii biliarineabsorbiti din colon determina o diaree secretorie. Pastrarea colonului poate reduce semnificativ pierderile de apa si electroliti. Rezectia ileonului terminal si a valvei ileocecale poate predispune la proliferare bacteriana.

In perioada postoperatorie imediata, diareea este de obicei severa cu pierdere semnificativa de electroliti. Trebuie instituita nutritie parenterala totala (NPT) si monitorizare intensiva a lichidelor si electrolitilor (inclusiv Calciu si Magneziu). O solutie orala izoosmotica de sodiu si glucoza (asemanatoare formulei de rehidratare orala OMS) este introdusa lent in faza postoperatorie, odata ce pacientul este stabilizat, iar eliminarea de fecale este sub 2 L/zi.

Pacientii cu rezectii extensive (jejunul restant sub 100 cm) si cei cu pierderi excesive de hidroelectrolitice necesita NPT pe toata durata vietii.

Pacientii cu jejunul restant peste 100 cm pot beneficia de o nutritie adecvata pe cale orala. Grasimile si proteinele din dieta sunt in general bine tolerate, spre deosebire de carbohidrati care contribuie la incarcatura osmotica semnificativa. Ideal, 40% dintre calorii ar trebui furnizate de grasimi.

Pacientii care prezinta diaree dupa mese trebuie sa primeasca antidiareice (ex. loperamid) cu o ora inainte de masa. Colestiramina, 2-4 g in timpul mesei, reduce diareea asociata cu malabsortia acizilro biliari. Administrarea intramusculara, lunar, de vitamina B12 se face la pacientii cu deficienta demonstrata. Majoritatea pacientilor trebuie sa beneficieze de suplimente vitaminice, calciu si magneziu.

Poate aparea hipersecretie acida gastrica, ce poate dezactiva enzimele pancreatice, de aceea se administreaza blocante H2 sau inhibitori ai pompei protonice.

Transplantul de intestin subtire se poate efectua la pacientii care nu sunt candidati la NPT pe perioada lunga si la care fenomenele de adaptare nu au aparut.