Creatinkinaza MB (CK-MB)

Informații generale

Creatinkinaza MB este o fracțiune a creatinkinazei, enzimă care se găsește în mușchi și oase. În total există trei izoenzime (fracțiuni) ale creatinkinazei: CK-BB, care se găsește în creier, intestin și uter, CK-MB, care se găsește în special la nivelul inimii, mai puțin în mușchii scheltici și CK-MM, care se găsește preponderent în mușchii scheletici și mai puțin în inimă.

Cum această izoenzimă CK-MB se găsește preponderent în inimă, determinarea ei este asociată cu bolile cardiace și este folosită des în evaluarea infarctului miocardic. Determinarea CK-MB este extrem de utilă și în diagnosticul diferențial al anginei pectorale, trombembolismului pulmonar și insuficienței cardiace congestive.

În infarctul miocardic, determinarea nivelului CK-MB este utilă pentru estimarea zonei de necroză. În mod obișnuit, nivelul CK-MB din sânge este extrem de scăzut, dar în cazul infarctului, când se produce leziunea mușchiului inimii, enzima trece ușor în sânge. Când valoarea CK-MB este crescută semnificativ, se poate suspiciona că leziunea cardiacă este extinsă.

Diagnosticul de infarct miocardic nu trebuie să se bazeze numai pe determinarea CK-MB, ci trebuie să fie susținut de date clinice și de alte investigații de laborator. De aceea, în practica medicală, determinarea CK-MB este utilizată pentru a stabili probabilitatea producerii infarctului miocardic cu evaluarea simultană a trei criterii:

• CK (creatinkinaza) la bărbați este mai mare de 190U/L sau CK (creatinkinaza) la femei este mai mare de 167 U/L;
• CK-MB este mai mare de 24 U/L (și la femei și la bărbați);
• Activitatea CK-MB = 6-25 % din activitatea CK-total (și la femei și la bărbați);

Nivelul CK-MB crește în situația în care există orice fel de leziune cardiacă, nu doar în cazul infarctului. Intervențiile chirurgicale la nivelul inimii, inflamațiile, scăderea cantității de oxigen care ajunge la inimă, toate acestea pot duce la un nivel crescut de CK-MB.

Și în cazul deteriorărilor renale nivelul CK-MB crește substanțial. Un motiv în plus pentru ca analiza să nu fie folosită exclusiv pentru evaluarea infarctului miocardic.

Când este recomandată determinarea nivelului CK-MB

Determinarea nivelului CK-MB este folosită frecvent pentru a distinge între deteriorarea mușchilor scheletici și mușchiul inimii, pentru a determina dacă s-a produs un infarct miocardic în anumite cazuri în care măsurarea nivelului de troponină nu este disponibilă, pentru a detecta producerea unui infarct secundar sau pentru a monitoriza deteriorarea produsă de un atac cardiac.

Nivelul CK-MB este util pentru a determina în ce proporție mușchiul inimii a avut de suferit după un infarct și la calcularea timpului scurs de la debutul unui astfel de episod. Mai exact, nivelul acestei izoenzime, CK-MB, începe să crească la 3-6 ore de la producerea infarctului, la 12-24 de ore de la debut atinge vârful acestei creșteri, urmând ca la 36-48 de ore de la producerea infarctului să revină în valorile normale stabilite pentru CK-MB.

În comparație cu determinarea nivelului de troponină, analiza CK-MB are mai puțină precizie în diagnosticarea infarctului miocardic dar rămâne un marker cardiac extrem de util mai ales pentru apariția unui nou infarct și pentru evaluarea leziunilor cardiace.

Determinarea nivelului CK-MB poate arăta cât de eficientă a fost fibrinoliza, iar după intervențiile chirurgicale la nivelul cordului poate fi folosită pentru prognosticul evoluției pacientului.

Studii medicale recente au arătat că nivelul CK-MB crescut este în strânsă legătură cu tensiunea arterială crescută.

Pentru că CK-MB este eliberată atât în alte situații patologice, dar și de un organism sănătos în anumite condiții cum sunt exercițiile fizice intense, determinarea izoenzimei nu este folosită ca test singular pentru evaluarea infarctului miocardic. Specificitatea crescută este asigurată de calcularea fracției CK-MB/CPK. La pacientul cu infarct miocardic, CK-MB reprezintă 6-25% din totalul creatinkinazei (CPK) determinate, în comparație cu nivelul stabilit într-un organism fără afecțiuni cardiace, care nu depășește 3-5%.

În cazul pacienților care au afecțiuni musculare concomitente, nivelul CK-MB nu crește semnificativ dacă au necroze miocardice de mici dimensiuni.

Procedura recoltare

Analiza CK-MB nu necesită pregătiri speciale. Determinarea nivelului CK-MB se face dintr-o probă de sânge recoltată a jeun (pe nemâncate) sau post prandial (după masă).

În cazul în care determinarea este făcută pentru evaluarea infarctului miocardic, recoltarea probei se va face la debutul bolii și apoi la 12, 24 și 48 de ore, atunci când nivelul ar trebui să crească, să atingă vârful și, respectiv, să revină în valorile normale.

Interpretare rezultate

Deși pentru femei și bărbați sunt stabilite valori diferite ale creatinkinazei totale, pentru nivelul CK-MB intervalul de referință este similar.

O valoare normală* a CK-MB, care nu pune problema existenței unei afecțiuni și nu indică necesitatea unor investigații ulterioare, este mai mică de 24 U/L.

O singură determinare nu este suficientă pentru a diagnostica o afecțiune. Nu doar în cazul infarctului miocardic, unde se recomandă determinarea la interval de câteva ore, ci și în celelalte situații medicale este indicată prelevarea seriată a probelor biologice pentru analiză.

Valori crescute ale CK-MB au fost determinate și la alergătorii de maraton, în absența infarctului miocardic.

Creșteri ale CK-MB sunt înregistrate și în alte condiții care afectează miocardul, cum ar fi miocarditele și unele forme de cardiomiopatii. De asemenea, creșteri ale acestei izoenzime mai pot apărea în rabdomioliză, distrofie musculară Duchenne, hipertermie malignă, polimiozită/dermatomiozită, boala mixtă de țesut conjunctiv, mioglobinemie, borelioză, sindrom Reye și, rareori, în poliartrita reumatoidă cu titruri crescute de factor reumatoid.

CK-MB nu prezintă creșteri și descreșteri bruște în alte stări patologice, așa cum se întâmplă în cazul infarctelor miocardice.

*Valorile de referință sunt date de aparatură, de metoda de lucru și de reactivii folosiți și pot diferi de la un laborator la altul.