Infarct miocardic acut

Despre infarctul miocardic acut

Inima face parte din sistemul cardiovascular care mai cuprinde și diverse tipuri de vase de sânge. Arterele reprezintă un tip de vase de sânge foarte importante pentru funcționarea sistemului cardiovascular, pentru că transportă sânge bogat în oxigen la toate organele. Sângele bogat în oxigen este esențial pentru mușchiul inimii. Dacă arterele se blochează, sau se îngustează foarte mult, fluxul de sânge nu mai poate circula în mod corespunzător, ceea ce duce la producerea unui atac de cord.

Infarctul miocardic acut este o afecțiune acută extrem de periculoasă care rezultă în urma astupării (ocluziei) uneia dintre arterele coronare. Astuparea arterei se face printr-un tromb (cheag de sânge). Urmarea firească este aceea că porțiunea de miocard care era alimentată cu sânge de către acea arteră nu mai primește sânge oxigenat, ceea ce duce la necroza miocardică.

Este bine de știut că necroza nu se produce imediat după ocluzie. În mod normal începe să se manifeste cam la 20 de minute după aceea, apare în centrul zonei care nu mai este alimentată cu sânge. Întreaga zonă ajunge să fie necrozată cam în 4-6 ore. Dacă trombul (cheagul de sânge) este înlăturat în primele ore după atacul de cord, atunci fluxul de sânge prin această arteră este reluat, adică miocardul este irigat din nou (se numește reperfuzie miocardică). În acest caz, se stopează evoluția necrozei, iar aria afectată de infarct este limitată.

Acesta este motivul pentru care este recomandat ca pacientul cu infarct miocardic acut să ajungă foarte repede la un spital care poate efectua reperfuzia miocardică. La fel de important este ca infarctul să poată fi recunoscut, astfel pacientul are mai multe șanse de recuperare.

Factori de risc

Există o serie de factori de risc ai sindromului coronarian acut:

• vârsta: riscul de a face atac de cord crește odată cu vârsta. Bărbații prezintă un risc mai mare după 45 de ani, iar femeile după 55 de ani.
• dimensiunea genetică: riscul este mai mare pentru a face un atac de cord dacă în familie există un istoric de boli cardiace precoce.
• fumatul: crește riscul de atac de cord, dar și de alte afecțiuni cardiovasculare.
• obezitatea: riscul de a face atac de cord crește în cazul obezității.
• tensiunea arterială crescută: poate avea efecte negative asupra alimentării inimii. Tensiunea arterială în combinație cu obezitatea, colesterolul ridicat sau diabetul poate crește riscul de atac de cord.
• nivelul crescut de colesterol sau trigliceride: nivelul crescut de colesterol rău sau de trigliceride (trigliceridemia) poate îngusta arterele și se poate ajunge la atacul de cord.
• diabetul: nu este vorba numai de diagnosticul de diabet, ci și de dieta zilnică a pacientului.
• lipsa de exercițiu fizic: persoanele sedentare sau cele care nu efectuează exerciții fizice suficiente sunt mai predispuse la producerea unui atac de cord și la alte complicații cardiace.
• stresul: stresul pe perioade prelungite poate duce la probleme cardiace și chiar la atac de cord. De aceea este foarte important ca stresul să fie menținut sub control.
• consumul de droguri: mai ales amfetaminele sau cocaina pot duce la spasme ale arterelor coronare, iar acestea pot duce la declanșarea unui infarct miocardic acut.
• afecțiunile autoimune: cele mai importante afecțiuni autoimune (artrita reumatoidă și lupusul) cresc riscul de atac de cord.

Diagnosticare

Pentru diagnosticarea unui atac de cord, poate fi nevoie de:

• informarea medicului specialist cardiolog cu privire la simptomele resimțite de pacient.
• verificarea temperaturii, tensiunii arteriale, pulsului pacientului.
• electrocardiograma (ECG): electrocardiograma înregistrează activitatea electrică a inimii printr-o serie de electrozi fixați pe piele. Impulsurile sunt înregistrate pe un monitor, sau sunt imprimate pe hârtie. Mușchiul inimii, dacă nu este alimentat corespunzător cu sânge, nu efectuează impulsuri electrice normale, așadar ECG-ul poate indica dacă pacientul a suferit sau nu un atac de cord.
• ecocardiografia: identifică anomaliile de contractilitate şi evaluează funcţia inimii în scop prognostic.
• analizele de sânge: există anumite proteine care ajung în sânge după afectarea inimii de către un atac de cord. De aceea, se iau probe de sânge pentru a se identifica aceste proteine cardiace.
• radiografia cardiacă: permite medicului să verifice dimensiunea inimii, funcționarea vaselor de sânge.
• coronarografia: poate identifica angina sau infarctul miocardic.
• ergometria: este vorba despre o electrocardiogramă (EKG) în condiții de efort. Testul de stres evaluează modul în care inima și vasele de sânge reacționează la efort. Testul se face fie pe o bicicletă staționară, fie pe o bandă de alergare. Există și varianta administrării unui medicament pe cale intravenoasă care stimulează inima într-un mod similar cu efectuarea exercițiilor fizice.
• RMN cardiac: este o metodă precisă și avansată de diagnostic și evaluare a pacienților suspectați sau chiar diagnosticați de afecțiuni cardiace. RMN-ul cardiac nu utilizează radiații, prin urmare este o investigație care se poate repeta ori de câte ori este necesar.