Cupru urinar

Informații generale

Cuprul este unul dintre cele mai abundente oligoelemente (elemente chimice care sunt necesare în cantități mici în organism) întâlnit în concentrații mari în creier, ficat, inimă și rinichi. Acest mineral este o componentă esențială în metabolismul glucidic, sinteza hemoglobinei, colagenului, catecolaminelor (epinefrină sau adrenalină, norepinefrină sau noradrenalină și dopamină) și neurotransmițătorilor. Rolul cuprului este, de asemenea, important la nivelul sistemului nervos.

Deficiența de cupru poate produce o gamă largă de afecțiuni: hernii, anevrisme, ruperea vaselor de sânge, anemie feriprivă, probleme articulare, tulburări ale creierului, pierderea pigmentului și creștere întârziată la copii. Aportul excesiv de cupru poate provoca icter, greață, vărsături, cefalee, dureri abdominale. Cu toate acestea, atât excesul, cât și deficiența de cupru sunt rare.

Analiza care determină cuprul urinar măsoară cantitatea de cupru din urină.

Când este recomandată determinarea cuprului urinar

Determinarea cuprului urinar se recomandă, în principal, în cazul suspiciunii de boală Wilson. Boala Wilson este o tulburare genetică rară, caracterizată prin mutații ale genei ATP7B care duc la acumularea în exces a acestui element în organism. Se manifestă prin leziuni hepatice, manifestări neuropsihice și anemie hemolitică.

Mai puțin frecvent, testul este utilizat și pentru monitorizarea intoxicației cronice care apare în urma unei perioade lungi de timp de expunere sau în urma absorbției unei cantități mari de cupru.

În mod obișnuit, se recomandă determinarea cuprului seric împreună cu nivelul de ceruloplasmină, iar în cazul în care rezultatul acestor teste este anormal sau neclar, se poate recomanda determinarea cuprului urinar.

Rareori, determinarea cuprului urinar poate fi folosită pentru diagnosticarea sindromului Menkes. Sindromul Menkes este o tulburare multisistemică letală a metabolismului cuprului, ce are ca principale manifestări neurodegenerarea progresivă și tulburările țesutului conjunctiv. Această afecțiune apare din cauza mutațiilor în gena ATP7A.

Procedura recoltare

Determinarea cuprului urinar se efectuează dintr-un eșantion din urina colectată pe parcursul a 24 de ore.

Prima urină de dimineață se aruncă, iar restul cantității de peste zi și noapte se adună într-un recipient curat cu volum de minimum 2 litri și cu capac. Se păstrează la întuneric.

Urina de a doua zi de dimineață se adaugă peste urina strânsă în recipient. Se citește volumul total și se notează, iar din recipient se decantează o cantitate de urină (cca 10 ml) într-o eprubetă luată în prealabil de la laborator, după ce se omogenizează bine întreaga cantitate de urină. Pe eprubetă se notează volumul total de urină strâns în 24 de ore.

Interpretare rezultate

Cuprul urinar se determină prin spectrometrie de absorbție atomică (AAS), iar intervalul de referință* este 15 – 70 μg/24 ore, indiferent de sex și vârstă.

*Valorile de referință sunt date de aparatură, de metoda de lucru și de reactivii folosiți și acestea pot să difere de la un laborator la altul.