Infecţii urinare: cauze, tipuri, simptome, diagnostic, tratament şi prevenţie

Despre infecția urinară

Infecțiile tractului urinar, al doilea cel mai frecvent tip de infecție din organism, sunt cauzate de o serie de bacterii. Acestea pot apărea în orice parte a sistemului urinar, care include rinichii, ureterele, vezica urinară și uretra, atunci când bacteriile depășesc mecanismele de apărare ale sistemul urinar. Cele mai multe infecții implică, însă, tractul urinar inferior - vezica urinară și uretra.

Femeile prezintă un risc mai mare de a dezvolta o infecție urinară decât bărbații. Dacă o infecție este limitată la vezica urinară, aceasta poate provoca dureri şi urinări frecvente. În cazul în care infecția se extinde la rinichi, pot apărea probleme grave de sănătate.

Tipuri de infecții urinare

O infecție urinară este clasificată ca fiind „simplă” sau „complicată”. Cele simple afectează, de obicei, tractul urinar inferior şi produc doar simptome locale. Infecţiile urinare complicate se pot manifesta prin grave semne locale (sângerări, scurgeri purulente etc.) sau la distanţă (infecţia altor organe ale tractului urinar, precum rinichii, sau adiacente acestuia, precum prostata ori testiculele).

În funcţie de zona afectată, infecţiile urinare pot fi clasificate în următoarele categorii:

• cistita - este cel mai comun tip de infecţie care afectează, de obicei, doar femeile. Aceasta reprezintă o inflamaţie a vezicii urinare, fiind cauzată de colonizarea unor bacterii. Cele mai frecvente tipuri de bacterii responsabile pentru apariţia cistitelor provin de la nivelul tractului intestinal: Escherichia coli, Enterococ, Proteus, Klebsiella etc. Escherichia coli este responsabilă pentru aproximativ 80% din infecțiile urinare simple;
• uretrita - aceasta reprezintă o inflamaţie a uretrei, secundare unei infecţii uretrale, ce apare, de obicei, la bărbaţi şi este cauzată de agenţi patogeni precum Chlamydia sau gonococul, care se transmit cu uşurinţă prin contact sexual neprotejat;
• prostatita - este o infecţie a prostatei şi poate reprezenta o problemă gravă de sănătate în rândul bărbaţilor. Prostata este un organ vecin vezicii urinare, o glandă ce aparţine aparatului urogenital masculin. Mai exact, este zona de intersecţie între calea genitală şi cea urinară;
• pielonefrita - reprezintă o infecţie localizată la nivelul rinichilor, cauzată de colonizarea bacteriană a tractului urinar superior (bazinet, calice, parenchim renal). Cistita acută poate favoriza ascensiunea infecţiei de la nivelul vezicii urinare la nivelul rinichiului. Aceasta poate să apară şi la bărbaţi sau la copii (fiind una dintre infecţiile urinare comune la copiii cu vârste mai mici de un an), însă este mult mai rar întâlnită decât la femei. Pielonefrita este o formă gravă a infecției urinare și necesită tratament medical prompt.

Factori de risc

Frecvenţa infecţiilor urinare este mai mare la femei datorită unor factori de risc anatomici, dietetici sau comportamentali. Majoritatea femeilor se confruntă cu cel puţin o infecție urinară pe parcursul vieții lor.

Factorii de risc pentru infecţia urinară, specifici sexului feminin, includ:

• anatomia - anatomia locală a aparatului urinar feminin poate predispune la apariţa infecţiilor, ca urmare a faptului că uretra feminină este foarte scurtă (1-2 cm), are un calibru mai larg decât al bărbaţilor şi este situată în zona pelviană, în apropierea vaginului şi a orificiului anal. În acest fel, contaminările locale se pot produce mult mai uşor;
• aportul insuficient de lichide - consumul scăzut de lichide poate favoriza apariţia infecţiilor la nivelul vezicii urinare, ca urmare a stagnării, pentru un timp mai lung, a urinei, ceea ce creează, astfel, un mediu propice pentru colonizarea bacteriană;
• activitatea sexuală - contactele sexuale pot favoriza colonizarea bacteriană locală; de obicei, se recomandă micţionarea după un contact sexual;
• anumite tipuri de metode contraceptive - utilizarea diafragmei pentru contracepție poate crește riscul de infecţie urinară. Folosirea spermicidelor poate, de asemenea, să crească acest risc;
• menopauza - după menopauză, o scădere a estrogenului circulant poate provoca modificări ale mucoasei tractului urinar, care pot crește riscul de infecţie urinară.

Alți factori de risc pentru infecţiile urinare includ:

• afecţiuni congenitale ale tractului urinar - existenţa unor afecţiuni congenitale ale tractului urinar care predispun la probleme de continenţă şi evacuare a tractului urinar sau la reflux vezico-ureteral sunt asociate frecvent cu infecţii urinare ce pot avea risc de complicaţii. De aceea, se recomandă diagnosticarea şi tratamentul acestor afecţiuni încă din copilărie;
• blocaje în tractul urinar - blocajele urinare se pot manifesta ca: retenţie (când urina nu poate fi evacuată spontan) sau hidronefroză (la nivelul ureterului apare un blocaj ce împiedică evacuarea urinei din rinichi spre vezica urinară). În ambele cazuri, există un mare risc de colonizare şi infecţie a urinei stagnante, de aceea, se recomandă deblocarea cât mai rapidă a organului afectat;
• un sistem imunitar suprimat - bolile autoimune, pacienţii oncologici sau cei care au avut un transplant recent şi care urmează tratamente imunosupresoare au o afectare importantă a sistemul imunitar, ceea ce scade apărarea organismului împotriva microbilor. Acest lucru poate crește riscul de apariţie a unor infecţii urinare, frecvent complicate;
• utilizarea cateterului - persoanele care nu pot urina singure, cele spitalizate, cele care au afecţiuni neurologice invalidante care fac dificilă controlarea urinării ori cele paralizate trebuie, adesea, să folosească un tub numit cateter urinar. Utilizarea unui cateter crește riscul de infecţie urinară;
• o procedură urinară recentă - o intervenție chirurgicală asupra tractului urinar sau o examinare a tractului urinar care implică instrumente medicale poate avea riscuri de apariţie a unei infecţii urinare. Însă, datorită măsurilor de profilaxie preoperatorii şi a respectării normelor de asepsie intraoperatorii, aceste riscuri sunt diminuate semnificativ.

Diagnosticare

În urma evaluării simptomelor pacientului, medicul urolog va solicita efectuarea unui sumar de urină, pentru evidenţierea elementelor specifice unei infecţii urinare şi a unei uroculturi, pentru a identifica bacteria/bacteriile care produc infecţia. Totodată, urocultura va include şi o antibiogramă, care indică lista de antibiotice pentru infecții urinare la care sunt sensibile bacteriile identificate.

Dacă o persoană are infecţii urinare recurente, pe lângă un sumar de urină și o urocultură, medicul poate solicita şi teste de diagnosticare suplimentare, pentru a determina dacă există şi alte cauze, anatomice sau funcționale, ale aparatului urinar. Astfel de teste pot include:

• imagistică de diagnosticare - implică evaluarea tractului urinar cu ajutorul ultrasunetelor (ecografiei), sau, dacă este necesar pentru diagnosticul unor complicaţii ale infecţiilor sau al unor afecţiuni concomitente, scanarea CT sau RMN a tractului urinar;
• urodinamică - determină modul în care tractul urinar stochează și eliberează urina;
• cistoscopia - îi permite medicului să vadă interiorul vezicii urinare și al uretrei, cu ajutorul unei lentile de cameră introdusă prin uretră, printr-un tub lung și subțire.

Diagnosticul infecțiilor urinare pot implica o colaborare dintre medicul de familie, medicul urolog și, în cazul pacientelor, medicul ginecolog - mai ales în prezența unor factori favorizanți precum menopauza sau alte afecțiuni genitale asociate.

Prevenție

Acești pași pot contribui la reducerea riscului de infecții urinare:

• consumul de lichide, în special apă, în cantitățile recomandate. Consumul de apă ajută la diluarea urinei şi la urinarea frecventă iar, astfel, facilitează eliminarea bacteriilor din tractul urinar înainte ca o infecție să poată începe. Alternativ, se pot consuma și ceaiuri pentru rinichi și infecții urinare;
• ștergerea zonei intime din față spre spate după urinare și după o mișcare intestinală. Acest lucru ajută la prevenirea răspândirii bacteriilor de la anus la vagin și uretră;
• golirea vezicii urinare imediat după contactul sexual pentru a ajuta la eliminarea bacteriilor;
• evitarea produselor feminine potențial iritante precum spray-uri, deodorante, creme și pudre. Folosirea acestora în zona genitală poate irita uretra;
• înlocuirea metodei contraceptive. Diafragmele, prezervativele nelubrifiate sau cele tratate cu spermicid pot contribui la dezvoltarea bacteriilor.

Infecțiile urinare, deși frecvent întâlnite, pot fi tratate eficient atunci când sunt identificate din timp și gestionate corespunzător. Printr-un diagnostic precis și un plan terapeutic adaptat, majoritatea cazurilor evoluează favorabil, fără complicații. Adoptarea unui stil de viață echilibrat, menținerea unei igiene adecvate și respectarea recomandărilor medicale contribuie la reducerea riscului de recurență. Colaborarea dintre pacient și medicul specialist este extrem de importantă pentru prevenirea și tratamentul acestei afecțiuni. O îngrijire medicală de calitate contribuie la menținerea sănătății tractului urinar pe termen lung.