Vaccinarea copiilor cu vârste între 0 și 14 ani - vaccinuri obligatorii și opționale
Ce sunt și cum funcționează vaccinurile
Vaccinul reprezintă o modalitate simplă, eficientă și certificată ce oferă protecție împotriva bolilor de diverse tipuri, înainte de a intra în contact cu acestea. Prin vaccinare, corpul recurge la metode de apărare naturale pentru a-și construi rezistența la anumite afecțiuni și infecții și pentru întărirea sistemului imunitar.
Prin vaccinare, sistemul imunitar își creează anticorpi, procesul fiind același cu situația în care organismul este expus la o anumită boală.
Mecansimul specific de actiune al vaccinurilor difera in functie de tipul de vaccin:
- Vaccinuri vii atenuate - aceste vaccinuri contin o forma a virusului sau bacteriei “slabita” (atenuata) in laborator, astfel incat sa nu provoace boala, dar este inca “vie” si capabila sa se replice intr-o masura limitata. Ofera, de obicei, o imunitate de lunga durata obtinta dupa doar una sau doua doze (de ex: vaccinul anti reujeola-rubeola-oreion, varicela);
- Vaccinuri inactivate - sunt create din virusuri sau bacterii care au fost “omorate” (inactivate), folosind metode de laborator (de ex: vaccin antigripal injectabi, hepatita A, majoritatea vaccinurilor antipolio);
- Vaccinuri conjugate - folosesc parti specifice ale agentului patogen (ex: vaccinul antipneumococic).
Unele vaccinuri se administrează în doză unică, în timp ce altele pot să necesite și rapel. Cercetările în domeniu arată că rapelul (o a doua/a treia doză de vaccin) are un rol important în consolidarea imunizării și reprezintă o soluție pentru a combate boala, mai ales dacă o singură doză nu asigură protecție pe perioadă îndelungată sau pentru întreaga viață.
Schema de vaccinare obligatorie în România
- BCG (profilaxia primară a tuberculozei);
- DTP (vaccin împotriva difteriei, tetanosului și a tusei convulsive);
- DT (vaccin împotriva difteriei și tetanosului);
- VPOT (vaccin împotriva poliomielitei);
- HepB (vaccin antihepatită B);
- ROR (vaccin împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei);
- Hib (vaccin împotriva Haemophilus influenzae);
- Vaccin impotriva Streptococcus pneumoniae (Pneumococ).
Iată lista de vaccinuri ale copilăriei prevăzute în calendarul național de vaccinare (include schema de vaccinare pentru bebeluși):
- În primele 24 de ore de la naştere, în maternitate, se va realiza vaccinul hepatitic B (Hep B), iar în primele zile de viaţă, între 2 şi 7 zile, tot în maternitate, nou-născutul va primi vaccinul de tip Calmette Guerrin (BCG).
- La vârsta de 2 luni, bebeluşul va primi, în cabinetul medicului de famile sau pediatru, 2 vaccinuri: vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular-poliomelitic-Haemophilus B-Hepatitic B (DTPa-VPI-HiB-Hep. B) şi vaccinul pneumococic conjugat, schemă care se va realiza şi la 4, dar şi la 11 luni. De asemenea, la 6 ani va fi efectuat, vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular-poliomelitic (DTPa-VPI), iar la 14 ani rapel pentru DTPa.
- Odată cu împlinirea vârstei de 1 an (12 luni), tot medicul de familie sau pediatru va administra copilului şi vaccinul rujeolic-rubeolic-oreion (ROR), care presupune un rapel la vârsta de 5 ani. In cazul epidemiilor declarate de rujeola se poate administra o doza suplimentara de ROR la varsta de 9 luni.
Vaccinuri opționale
Pe lângă schema obligatorie de vaccinare, există și posibilitatea de administrare a unor vaccinuri opționale, pentru a evita contractarea anumitor boli. În România, acestea sunt:
- Vaccinul împotriva rotavirusului;
- Vaccinul antigripal;
- Vaccin împotriva varicelei;
- Vaccin antimeningococic - B/YACW;
- Vaccin hepatitic A;
- Vaccin antiHPV;
- Vaccin antiSARS-COV-2.
Vaccinul antigripal
Vaccinul antigripal se poate administra copiilor începând cu vârsta de 6 luni. Acesta are rol în producerea de anticorpi pentru combaterea gripei, o boală contagioasă care poate duce la complicații precum bronșita, pneumonia și encefalita. Copiii sunt mai predispuși decât adulții la complicații severe cauzate de gripă.
Exista si varinanta de administrare intranazala pentru vaccinul antigripal, acesta fiind indicat copiilor cu varsta de peste 2 ani.
Vaccinul împotriva rotavirusului
Acest vaccin protejează împotriva rotavirusului, un virus de tip ARN, ce aparține familiei Reoviridae și reprezintă cea mai frecventă cauză de diaree la sugari și copii mici, fiind un virus extrem de contagios.
Prima doză de vaccin antirotavirus poate fi administrată începând cu vârsta de 6 saptamani, iar cea de-a doua se va face înainte de vârsta de 24 de săptămâni (trebuie să existe un interval de cel puțin 4 săptămâni între doze).
Vaccinul împotriva varicelei
Acest vaccin se poate administra începând cu vârsta de 9 luni. Se poate administra atât copiilor, cât și adulților. Rolul său este de a proteja împotriva varicelei, o boală infecţioasă foarte contagioasă, cauzată de virusul varicelo-zosterian (VZV).
Pentru eficiență maximă, se administrează două doze la distanță de minim 6 săptămâni.
Vaccinul antimeningococic
Acest tip de vaccin oferă protecție împotriva meningitei, cea mai frecventă formă de infecție a sistemului nervos central. Este o afecțiune severă, cu risc letal și de vindecare cu sechele grave. Punerea cât mai rapidă a unui diagnostic și, implicit, începerea de urgență a tratamentului, reprezintă elemente cheie în managementul acestei urgențe medicale.
Există mai multe tipuri de vaccin antimeningococic. Medicul pediatru este cel în măsură sã vă îndrume către schema optima de vaccinare.
Exista vaccin antimeningococic B si antimeningococic ACYW. In functie de varsta de incepere a vaccinarii antimeningococice, exista scheme bine definite de vaccinare.
Vaccinul hepatitic A
Vaccinul hepatitic A contribuie la producerea de anticorpi pentru hepatita A, cunoscută și ca boala mâinilor murdare. Vaccinarea reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenire a hepatitei A, reducând semnificativ incidența bolii și complicațiile asociate acesteia.
Vaccinul împotriva hepatitei A la copii se poate face începând cu vârsta de 12 luni și se administrează în două doze de vaccin. Este de preferat ca a doua doză să se administreze în interval de 6 luni fara a depasi 1 an de la prima administrare.
Vaccinul HPV
Vaccinul HPV se recomandă să fie făcut între 9 și 45 de ani, ideal intre 11 si 26 de ani. Rolul său este de a preveni complicațiile cauzate de virusul HPV, cum ar fi cancerul ovarian, cancerul vulvar, anal, penian sau chiar orofaringian. Virusul papiloma uman (HPV) este cea mai frecventă infecție cu transmitere sexuală la nivel mondial.
În România, vaccinul împotriva virusului papiloma uman este disponibil gratuit pentru toți tinerii, fete și băieți, cu vârste între 11 și 26 de ani, în cadrul Programului Național de Vaccinare. Vaccinarea este recomandată înainte de debutul activității sexuale, dar vaccinul poate fi administrat și ulterior, în funcție de vârstă și istoricul medical.
Înainte de vârsta de 15 ani, vaccinul se administrează în două doze (la interval de 6-12 luni), iar după vârsta de 15 ani, în trei doze (a doua administrată la 1-2 luni după prima, iar a treia la 6 luni după prima doză).
Vaccinul împotriva COVID-19
Vaccinurile împotriva COVID-19 sunt vaccinuri opționale. Cu ajutorul acestora, sistemul imunitar produce anticorpi meniți să combată efectele negative și complicațiile produse de virusul SARS-COV-2.
Aceste vaccinuri au fost dezvoltate rapid în contextul pandemiei și s-au dovedit eficiente în prevenirea formelor severe ale bolii, spitalizărilor și complicațiilor asociate, cum ar fi pneumonia sau afectarea organelor vitale.
Vaccinurile disponibile includ formule adaptate la tulpinile actuale ale virusului, ceea ce le face mai eficiente în prevenirea îmbolnăvirilor și în reducerea răspândirii COVID-19 în comunitate. Administrarea vaccinurilor opționale este recomandată în special pentru:
- persoanele în vârstă;
- persoanele cu boli cronice sau sistem imunitar compromis;
- personalul medical și alte categorii profesionale cu risc crescut de expunere.
Riscurile întârzierii sau a refuzului vaccinării
Copiii care nu sunt vaccinați pot transmite boli prevenibile prin vaccinare în școli și în comunitate şi pot infecta bebelușii care sunt prea mici pentru a fi complet imunizați, dar și oamenii de orice vârstă care nu pot fi imunizați din motive medicale(de ex: persoane in tratament imunosupresor).
Pe de altă parte, dacă se întârzie efectuarea vaccinului și nu se respectă schema de vaccinare, e posibil ca organismul să nu mai răspundă la vaccin, iar boala să se manifeste ca și cum vaccinarea nu ar fi existat.
De semenea, sunt vaccinuri a caror administrare este limitata de varsta (vezi vaccinul antirotaviral, anti Haemophilus Influenzae). Prin urmare depasirea varstei de administrare prevazuta in prospect face imposibila efectuarea acestor vaccinuri.
Beneficii și efecte adverse ale vaccinurilor
Beneficiile vaccinurilor sunt multiple, atât pentru fiecare individ în parte, cât și pentru întreaga comunitate. Vaccinurile au rol foarte important în prevenția bolilor, atât pentru propria persoană, cât și pentru persoanele din jur, deoarece riscul de a transmite un virus sau bacterie scade semnificativ odată ce ești vaccinat. De asemenea, prin vaccinare se pot evita complicațiile diverselor boli infecțioase, inclusiv decesul, deoarece anticorpii acționează pentru a ține boala sub control.
Dacă nu există boli conexe sau contraindicații în efectuarea vaccinului, administrarea nu va produce efecte adverse, în ciuda miturilor care circulă. De exemplu, unele persoane cred că vaccinarea le va provoca boala, ceea ce nu este adevărat. Într-adevăr, în urma administrării unui vaccin pot să apară simptome specifice bolii, însă acestea sunt ușoare și dispar în scurt timp.
Mai mult, nu este suficient să consideri că vaccinarea comunității te ferește de boală. Este important să ai propria protecție și să apelezi la vaccin conform schemei obligatorii și în funcție de bolile noi care apar.
Întrebări frecvente (FAQs)
Ce este un vaccin și cum funcționează?
Vaccinul este o metodă sigură și eficientă de prevenire a bolilor. Acesta stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi fără a provoca boala, pregătind organismul să recunoască și să combată virusurile sau bacteriile în cazul unei expuneri reale.
Care sunt vaccinurile obligatorii pentru copii în România?
Printre vaccinurile obligatorii se numără BCG, DTP/DT, VPOT, HepB, ROR, Hib și vaccinul pneumococic.
Care sunt câteva dintre vaccinurile opționale care se pot administra copiilor?
Lista vaccinurilor opționale pentru copii cuprinde vaccinul antigripal, cel împotriva rotavirusului, vaccinul împotriva varicelei, cel antimeningococic, vaccinul antiHPV și vaccinul COVID-19.
Vaccinurile sunt sigure pentru copii?
Da, dacă nu există contraindicații, vaccinurile nu provoacă efecte adverse grave. Uneori pot apărea reacții ușoare, cum ar fi febră, durere sau roșeață la locul injectării, care dispar de obicei rapid.
Pot vaccina copilul dacă am întârziat schema de vaccinare?
Da, însă este important să se reia vaccinarea cât mai repede, pentru a asigura protecția completă. Întârzierea poate reduce eficiența vaccinului și crește riscul de boală.
Atentie! Sunt anumite vaccinuri care nu mai pot fi adminsitrate dupa varsta recomandata pe prospect.
Vaccinarea este importantă doar pentru copilul meu sau și pentru comunitate?
Vaccinarea protejează atât individul, cât și comunitatea, reducând riscul de transmitere a bolilor și protejând persoanele care nu pot fi vaccinate din motive medicale.
Vaccinurile protejează și împotriva formelor severe ale bolilor?
Da, vaccinurile reduc riscul de complicații severe, spitalizări și decese asociate bolilor infecțioase, chiar dacă persoana vaccinată se îmbolnăvește ușor.
Bibliografie
- “Item.” Who.int, 2023, www.who.int
- “Centrul Național de Supraveghere Şi Control al Bolilor Transmisibile - Calendarul National de Vaccinare.” Cnscbt.ro, 2019, www.cnscbt.ro
- World. “How Do Vaccines Work?” Who.int, World Health Organization: WHO, 8 Dec. 2020, www.who.int
- “Chickenpox Vaccine.” NHS, Mar. 2024, www.nhs.uk/vaccinations/chickenpox-vaccine/.
- “Hepatitis a Vaccine (Intramuscular Route) - Side Effects & Uses.” Mayo Clinic, 2025, www.mayoclinic.org/drugs-supplements/hepatitis-a-vaccine-intramuscular-route/description/drg-20067499.
- “HPV Vaccine: Get the Facts.” Mayo Clinic, 2025, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hpv-infection/in-depth/hpv-vaccine/art-20047292.
- “Rotavirus Vaccine.” NHS, Mar. 2024, www.nhs.uk/vaccinations/rotavirus-vaccine/.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Lipsa de fier la copii: cauze, simptome și tratamentul deficienței de fier
Deficiența de fier apare atunci când corpul copilului nu are destul fier pentru a-și menține funcțiile obișnuite. Fierul este indispensabil pentru sinteza de hemoglobină, substanța care transportă oxigenul din plămâni spre restul corpului. Prin aportul corect de fier, copiii cresc armonios, au imuni...
Infectiile gastrointestinale la copii in sezonul cald - cauze, simptome, investigatii de laborator, prevenire si tratament
Infecțiile gastrointestinale reprezintă inflamația stomacului și intestinelor, cauzată de obicei de virusuri, bacterii sau paraziți. Copiii sunt mai expuși în zilele calde deoarece bacteriile și virusurile se dezvoltă rapid la temperaturi ridicate. De exemplu, un copil care gustă un fruct nespălat s...
Sănătatea celor mici: controale pediatrice periodice la MedLife
Mulți părinți privesc vizita la pediatru strict ca pe o necesitate în cazul unei răceli sau altor boli. Totuși, rolul controalelor medicale periodice la copii este mai mult mai complex, iar beneficiile vizitelor regulate la medicul pediatru sunt multiple.Detectarea timpurie a unor eventuale probleme...