Bebe la trei luni - Dezvoltare și informații utile

La trei luni, bebelușii sunt sociabili și le place să interacționeze cu persoana care îi îngrijește. Dorm mai mult și mai așezat decât până acum, sunt mai activi și își formează unele obiceiuri și preferințe. Bineînțeles că fiecare bebeluş este unic şi limitele în ceea ce priveşte dezvoltarea, somnul şi hrănirea sunt destul de largi.
Dezvoltarea bebelușului la trei luni
Creșterea fizică a bebelușului de trei luni este vizibilă față de lunile anterioare, el poate lua în greutate 2-4 kilograme (în medie, se mai adaugă 750 de grame la greutatea de la 2 luni) și poate crește în lungime câte trei centimetri.
Bebe la trei luni începe să doarmă mai mult pe parcursul nopții și este mai atent când i se vorbește sau i se cântă, uitându-se la persoana cu care interacţionează.
Este vârsta la care poate fi încurajat să rostească primele cuvinte, deoarece va avea tendința de a imita ce aude, va scoate sunete formate din vocale când i se vorbeşte şi chicoteşte.
Recunoaște cu ușurință obiectele aflate în apropiere și le poate urmări cu privirea dacă este vorba despre obiecte în mișcare sau chiar o persoană care se plimbă prin încăpere. De asemenea, poate să lovească obiectele din apropiere.
Bebelușul își descoperă mâinile și picioarele la trei luni. Ţine pumnii desfăcuţi în 50 % din timp, începe să sugă mai des degetul mare, să își privească şi să analizeze degetele de la mână, să ridice picioarele spre cap, să ducă picioarele în gură și să își țină mâinile în apropierea feței. Se pot folosi în continuare mănuși, dar se recomandă tăierea cu atenție a unghiilor, pentru că bebelușul se poate zgâria singur. Nu este nevoie să se încerce împiedicarea bebelușului de a-şi suge degetele, este un obicei care ar trebui să dispară de la sine mai târziu.
Având mai multă forță în picioare, pe care le întinde și le mișcă în mod constant, bebe la trei luni își poate împinge tălpile în podea, atunci când este susținut.
Bebelușul de trei luni va începe să își manifeste preferințe pentru anumite texturi sau obiecte, cum ar fi jucăria sau păturica preferată. Acestuia îi place să fie mângâiat sau masat ușor pe spate și recunoaște mirosul persoanei care îl îngrijește.
Un bebe la trei luni poate ridica la 90 de grade capul și îl poate menține ridicat când este susținut.
Când se afla pe burtă, se sprijină pe antebrațe şi se rostogoleşte pe o parte.
Ce știe să facă un bebe la trei luni
Bebe la trei luni se poate ridica sprijinindu-se pe antebrațe, ca urmare a exercițiilor în care este așezat temporar pe burtică, pentru două-trei minute, sub supraveghere. În același timp, mușchii gâtului devin mai puternici, așa că își poate susține capul singur pentru scurt timp, atunci când este ținut în brațe.
Dacă ajunge la o jucărie nu o poate ridica, dar o poate strânge dacă i se pune în mână. Este mult mai sociabil și comunicativ, doarme mai mult și mănâncă mai rar, dar în cantități mai mari și nu mai are așa des dureri de burtică, urmare a colicilor. De asemenea, face grimase la gust acru sau la zgomot puternic.
Părinții îi înțeleg mai bine nevoile, din felul în care acesta se manifestă, iar comunicarea se îmbunătățește substanțial.
Cât doarme un bebe la trei luni
Un bebe la trei luni doarme mai puțin decât în primele luni, în medie 12-16 ore, dar reușește uneori să doarmă toată noaptea sau în jur de 7-9 ore pe noapte. Somnul poate începe seara devreme, nu la ora la care ar adormi, în mod normal, și părinții. În paralel cu somnul de noapte care continuă să câștige în consistență, bebelușul are parte de 3-4 somnuri de zi, cu o perioadă de veghe (perioada cât este treaz între somnuri) de 1 ora-1,5 ore. Există și copii care dorm mai mult ziua. Important este ca bebelușul să aibă mai multe ore de somn neîntrerupt, să se poată odihni.
Unii părinți încearcă, la această vârstă, să determine bebelușul să aibă o serie de activități care să îl obosească, de exemplu sesiuni de joacă sau plimbări prelungite, în speranța că, ulterior, va dormi mai mult. Bebelușii au tendința, însă, de a reacționa invers la oboseală, intervine suprastimularea şi supraoboseala, devenind agitați și nereușind să adoarmă. Părinții pot urmări semnele care anunță că bebelușului îi e somn: acesta cască, își freacă ochișorii, priveşte în gol, încetează activităţile și devine ușor neliniștit.
Pot fi încercate unele metode care să devină rutină premergătoare pentru somn. Așezarea lângă bebeluș a unei jucării sau pături care îi place, asigurarea unui mediu liniștit, lipsit de zgomot sau lumină puternică și o temperatură reglată la nivel optim pentru ca micuțul să nu se încălzească prea tare sau să nu îi fie frig sunt detalii care pot chiar să îi dea stare de somnolență mai târziu, prin asociere. De asemenea, părinții sau îngrijitorii pot încerca să așeze copilul în pătuț la aproximativ aceleași ore, în speranța că bebelușul va deprinde și un program de somn. Specialiștii recomandă ca atunci când bebelușul se trezește din somn noaptea să fie lăsat aproximativ 30 de secunde înainte să se intervină. Dacă părintele sau îngrijitorul merge imediat la el, acesta se va trezi complet și nu va învăța să readoarmă singur.
Alimentație bebe la trei luni
Un bebe la trei luni poate fi alăptat normal sau se poate alterna alăptarea cu hrănirea cu lapte formulă. Medicul pediatru poate decide dacă este nevoie și de anumite suplimente sau tratamente. Un pachet de servicii medicale de prevenție gândit special pentru primele luni ale bebelușului poate să reprezinte și el o opțiune bună în acest moment.
În mod normal, la trei luni continuă suplimentarea hranei cu vitamina D sub formă de picături, chiar dacă bebelușul are parte de plimbări în aer liber.
Un bebe la trei luni poate ajunge la cinci mese pe zi, consumate la intervale de aproximativ cinci ore. Mesele sunt mai consistente, așa că nu mai e nevoie să fie atât de dese. Totuși, bebelușul poate deprinde obiceiul de a cere să fie alăptat și din plictiseală, din obișnuință sau ca formă de alint, alinare, fără să îi fie, neapărat, foame. Uneori, el adoarme în timpul mesei.
Câte scaune are un bebe de trei luni
Un bebe la trei luni are, în mod normal, scaun la scurt timp după ce a fost alăptat sau mai rar, în cazul în care este hrănit cu lapte formulă. Nu este anormal ca bebelușul de trei luni să aibă un singur scaun pe zi sau să treacă două sau mai multe zile fără niciun scaun.
Scaunul are o textură relativ moale și nuanțe care variază de la maro-gălbui până la verde. Medicul pediatru trebuie să fie anunțat dacă bebelușul se constipă des, dacă scaunul prezintă urme de sângerare, având nuanțe de roșu până la negru sau dacă are o textură argiloasă.
Cât urinează un bebe de trei luni
Nu există un standard legat de cât urinează bebe la trei luni, însă media este de minimum 5-6 scutece schimbate pe zi, până la 10 scutece. Bebelușul urinează mai rar sau mai des în funcție de cât lichid bea. Important este să bea suficient lapte pentru a fi hidratat corespunzător.
Comportament normal bebe trei luni
Este normal ca la trei luni bebelușul să încerce să imite sunetele pe care le aude și să reacționeze la zgomote. Poate fi stimulat prin cântece, jocuri, i se poate vorbi și i se poate citi. Este atent când cineva bate din palme, zâmbește des și poate să râdă chiar și în hohote. Răspunde prin gângurit și diverse sunete sau chiar țipete atunci când i se vorbește și pare că încearcă și el să comunice astfel. Se recomandă să i se vorbească, dar și să i se răspundă uneori la sunetele pe care le scoate cu sunete similare. Va fi pentru el o formă de comunicare și va înțelege că i se acordă atenție.
Motive de îngrijorare la bebelușul de trei luni
Bebe la trei luni poate prezenta simptome ale unor afecțiuni mai greu de observat. Următoarele manifestări pot reprezenta semnale de alarmă și trebuie să fie transmise medicului pediatru sau medicului de familie:
- Bebelușul de trei luni nu ia deloc în greutate;
- Bebelușul de trei luni are un apetit scăzut;
- Bebelușul de trei luni nu poate fixa obiecte sau persoane cu privirea;
- Bebelușul de trei luni are privirea încrucișată;
- Bebelușul de trei luni are scaun cu urme de sânge;
- Bebelușul de trei luni urinează rar și în cantități foarte mici, sesizat prin schimbarea foarte rară a scutecelor;
- Bebelușul de trei luni are zone înroșite sub scutece, care pot duce la eritem fesier.
Alte informații utile referitoare la bebelușii de trei luni
Bebe la trei luni poate trece printr-un nou puseu de creștere, care se poate manifesta prin agitație sau stări de nervozitate, ori nevoie crescută de afecțiune și ținut în brațe. Uneori, puseul de creștere îl poate ține mai mult treaz noaptea sau poate avea un somn agitat, cu treziri dese. Creșterea nu se manifestă doar la nivel fizic, ci vor fi și elemente care țin de dezvoltarea aptitudinilor. După un puseu de creștere, transformarea este vizibilă, iar bebelușul are nevoie de hăinuțe cu un număr mai mare. Aceste manifestări au loc în ritm diferit la fiecare bebeluș.
Vizita medicală este obligatorie la orice semn de boală, în cazul unor accidente sau dacă bebelușul are febră crescută care nu cedează. Medicul pediatru este singurul în măsură să indice tratamente în caz de nevoie. Unele tratamente pot interfera cu alăptarea, așa că, în cazul unor afecțiuni, există posibilitatea să se indice înțărcarea bebelușului și începerea hrănirii cu lapte formulă exclusiv la biberon.
În același timp, mămicile care alăptează trebuie să știe că nu au voie să ia medicamente în această perioadă fără acordul medicului, chiar dacă este vorba despre medicamente care nu necesită prescripție medicală, cum ar fi cele pentru răceli ușoare.
Manifestările anxioase sau depresia post partum sunt subiecte care trebuie să fie, de asemenea, semnalizate și tratate în caz că își fac apariția. Toate aceste detalii trebuie să fie discutate cu medicul specialist.
Bibliografie
- https://www.verywellfamily.com
- https://www.whattoexpect.com
- https://www.pregnancybirthbaby.org.au
- https://www.webmd.com
- https://www.babycenter.com
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Sunete albe: ce sunt, cum funcționează, recomandări
Termenul de sunet alb se referă la sunete care combină toate frecvențele ce pot fi percepute de urechea umană, adică cele între 20 și 20.000 de hertzi. Sunetul alb este un sunet constant, cu sau fără inflexiuni acustice. Acesta marchează zgomotele care apar în mod natural într-un...

Bebe la o lună - Dezvoltare și informații utile
Un nou născut în familie aduce multă bucurie, dar și multe întrebări legate de comportamentul normal și etapele de dezvoltare ale bebeluşului, de care trebuie să țină cont părinții. Un bebeluș de o lună trece printr-o perioadă de adaptare la noul mediu de viaţă şi este înc...

Bebe la două luni - Dezvoltare și informații utile
La două luni bebelușii au în continuare un program haotic, dar deprind rapid obiceiuri și aptitudini noi. Bebelușii de două luni cresc în dimensiune, li se schimbă trăsăturile și zâmbesc mai des, poate fi prezent zâmbetul social, spre bucuria părinților, pe care deja îi recunosc....