Importanța endorfinelor pentru sănătatea organismului uman

Ce sunt endorfinele?
Endorfinele sunt substanțe secretate de neuronii din creier și de glanda hipofiză care acționează la nivelul receptorilor opioizi. Rolul lor este de a reduce durerea și stresul și de a produce o stare de bine.
Cercetătorii au descoperit inițial că morfina (un derivat din opiu) are capacitatea de a reduce durerea prin acțiunea la nivelul anumitor receptori (receptori opioizi). Au lansat apoi ipoteza că organismul poate produce substanțe asemănătoare cu morfina, iar din 1975 au și reușit să izoleze substanțe de acest tip.
Practic, denumirea de endorfine provine din combinarea termenilor „endogen” (produs în organism) și„morfină” - morfină produsă de propriul organism. Endorfinele secretate de neuroni la nivelul creierului acționează local ca neurotransmițători inhibitori (adică blochează transmiterea altor semnale) și nu pot trece în sângele periferic.
În schimb, endorfinele secretate de glanda hipofiză ajung în circulația generală, acționând ca hormoni, și au același rol de blocare a semnalelor de durere din corp.
Impactul endorfinelor asupra sănătății
Sistemul endorfinic este unul dintre cele mai complexe din organism, ceea ce face să existe numeroase necunoscute și controverse în ceea ce-l privește. Un lucru este cert: având în vedere că receptorii opioizi se găsesc în toate organele, se consideră că endorfinele au efecte multiple și sunt implicate în numeroase procese.
Printre efectele recunoscute ale endorfinelor se numără:
Reducerea durerii
Reducerea durerii reprezintă cea mai cunoscută și studiată acțiune a endorfinelor și este considerată funcția lor primară.
Organismul eliberează endorfine ca răspuns imediat la un stimul dureros. Acestea au un efect analgezic mai puternic decât morfina. Efectul de reducere a durerii este de scurtă durată, dar endorfinele determină și eliberarea altor substanțe care scad senzația de durere și care au efecte prelungite (ex: dopamina).
Efectul anumitor tehnici și metode de reducere a durerii (ex: masajul, acupunctura, exercițiile fizice) poate fi atribuit, cel puțin parțial, eliberării de endorfine.
Reglarea răspunsului imun și a celui inflamator
Endorfinele reduc inflamația și modulează activitatea sistemului imun. Această acțiune evită o reacție exagerată a sistemului imun.
Deși acțiunea preponderentă a endorfinelor este una de blocare a sistemului imun, există studii care au arătat un efect protector al acestora pentru unele tipuri de cancer, prin activarea celulelor sistemului imun.
Reducerea stresului
Stresul determină eliberarea de endorfine, care ajută organismul să facă față situațiilor stresante. Se consideră că endorfinele sunt implicate în principal în atenuarea răspunsului acut la stres și nu neapărat în procesele din stresul cronic (prelungit).
Modificări comportamentale, adicții
Efectele endorfinelor asupra comportamentului sunt determinate de implicarea lor în sistemele de recompensă. Acestea stimulează eliberarea de dopamină (cu rol bine stabilit în recompensă și motivație). Endorfinele determină senzația de euforie asociată cu consumul de alcool și anumite droguri și sunt considerate un factor cheie în generarea comportamentului adictiv.
Drogurile opioide care acționează asupra receptorilor opioizi (ex: heroina) au efecte de reducere a durerii și stimulare a sistemului de recompensă. De asemenea, consumul de alcool duce la o creștere a endorfinelor, dar utilizarea cronică va fi asociată în cele din urmă cu o reducere a concentrației de endorfine.
Se pare că persoanele care au genetic concentrații mai mici de endorfine (deficit de endorfine) prezintă un risc mai mare să devină alcoolice. Se consideră că endorfinele ar fi implicate și în fenomenul de dependență de sport. În timpul exercițiilor fizice intense se descarcă endorfine, iar acest lucru se asociază cu o stare de bine și euforie, similare cu cele observate în cazul adicției de droguri.
Modificări ale comportamentelor alimentare și sexuale
Endorfinele reglează apetitul și comportamentele alimentare. Disfuncționalități ale sistemului endorfinic sunt asociate cu obezitatea morbidă.
Producția de endorfine crește atunci când mâncăm (atât prin consumul de alimente care ne plac, cât și prin senzația de sațietate care apare după ce mâncăm, chiar dacă nu am consumat alimente care ne plac în mod special). Consumul excesiv de alimente duce la o stimulare excesivă a sistemului endorfinic și contribuie la dezvoltarea obezității.
Modificări ale somnului
Endorfinele agravează insomnia și scad calitatea somnului.

Rolul endorfinelor în depresie și anxietate
Având în vedere rolul endorfinelor în modularea răspunsului la stres, se presupune că diferite afecțiuni, precum depresia și anxietatea, ar putea fi determinate de anomalii ale nivelului de endorfine.
Unele studii au arătat că persoanele cu depresie au niveluri de endorfine în sânge mai mari decât persoanele fără depresie. De asemenea, este cunoscut efectul antidepresiv al exercițiilor fizice, dar se pare că, pe termen lung, efortul fizic regulat duce la o scădere și nu la o creștere a nivelului de endorfine din sânge.
La persoanele care suferă de migrene cronice, tulburări de sindrom post-traumatic sau care au tentative de suicid au fost măsurate niveluri mai mici de endorfine în sânge.
Impactul negativ al nivelului scăzut de endorfine
Se consideră că anumite disfuncționalități la nivelul sistemului endorfinic se pot asocia cu:
- anxietate;
- depresie;
- schimbări bruște de dispoziție;
- un prag mai scăzut de apariție a durerii;
- comportamente adictive;
- tulburări de somn;
- comportament impulsiv.
Depresia: există ipoteza că persoanele care suferă de depresie ar putea avea o problemă la nivelul receptorilor de endorfine. În cazul acestora, secreția de endorfine este inadecvată: apare și atunci când, în mod normal, nu ar trebui să fie prezentă.
Fibromialgia: o afecțiune caracterizată prin durere cronică generalizată ar putea să fie cauzată, de asemenea, de o afectare a receptorilor endorfinici; pacienții, cu toate căprezintă niveluri mari de endorfine, au un prag scăzut de apariție a durerii. Lipsa de răspuns la medicația opioidă (durerea nu dispare) ar putea fi un alt argument în favoarea acestei ipoteze.
Migrenele și durerile de cap cronice: s-a observat că, la persoanele care suferă de dureri de cap cronice, nivelurile de endorfine din sânge și din creier sunt mai scăzute. Având în vedere efectul endorfinelor de reducere a durerii și inflamației, nivelul scăzut ar putea explica aceste simptome.
Anxietatea și tulburarea de stres posttraumatic: nivelurile mai scăzute de endorfine sunt asociate cu risc mai mare de apariție a anxietății și a sindromului de stres post traumatic, deoarece răspunsul organismului la stres va fi exagerat.
Demența și boala Alzheimer: s-a observat în unele studii că nivelul de endorfine la nivel cerebral este mai scăzut la persoanele cu boala Alzheimer. Este posibil ca endorfinele să aibă un efect protector la nivelul neuronilor cerebrali. Aceste observații ar putea duce la crearea unor medicamente care să încetinească procesul de distrugere neuronală.
Stimularea producției de endorfine în corp
Există mai multe metode prin care ne putem crește nivelul de endorfine din organism:
- exercițiile fizice: producția de endorfine este asociată cel mai frecvent cu exercițiile fizice. În general, cu cât este mai intens antrenamentul, cu atât va fi mai mare cantitatea de endorfine eliberată, dar există variații mari între persoane. Activități ca înotul sau mersul rapid sunt considerate activități de intensitate medie, pe când dansul și joggingul sunt activități intense. Este preferabilă alegerea unei activități fizice care să îți placă, altfel o să fie dificilă menținerea ei pe termen lung;
- râsul: poate reduce stresul și crește toleranța la durere, mai ales în context social. De asemenea, poate ajuta la crearea și menținerea legăturilor sociale;
- actele de caritate: pot să ducă la creșterea nivelului de endorfine și dopamină și pot induce o stare de bine;
- yoga, meditația, exercițiile de respirație: au un efect calmant asupra corpului și minții și reduc stresul;
- ciocolata neagră: conține substanțe ce duc la eliberarea de endorfine;
- alimentele picante: provoacă senzația de arsură pe care organismul o percepe drept durere, ceea ce îl determină să elibereze endorfine pentru atenuarea ei;
- activitatea sexuală: produce eliberarea de endorfine și alte substanțe (dopamină, oxitocină, serotonină) care induc o stare de bine;
- acupunctura și masajul: au efecte benefice asupra producției de endorfine.
Bibliografie
- Davidson, Katey. “Why Do We Need Endorphins?” Healthline, Healthline Media, 30 Nov. 2021, www.healthline.com
- “McGill University.” Office for Science and Society, 6 Apr. 2017, www.mcgill.ca
- “Endorphins - GoodTherapy.org Therapy Blog.” GoodTherapy.org Therapy Blog, 2019, www.goodtherapy.org
- “What Are Endorphins?” Mental Health America, 2022, www.mhanational.org
- Pilozzi, Alexander, et al. “Roles of β-Endorphin in Stress, Behavior, Neuroinflammation, and Brain Energy Metabolism.” International Journal of Molecular Sciences, vol. 22, no. 1, 30 Dec. 2020, p. 338, www.ncbi.nlm.nih.gov, 10.3390/ijms22010338
- “Eating Triggers Endorphin Release in the Brain.” ScienceDaily, 2017, www.sciencedaily.com
- Van Ree, J. M. “Endorphin Systems, Pain and Addiction.” Comparative Veterinary Pharmacology, Toxicology and Theraphy, 1986, pp. 455–466, https://link.springer.com, 10.1007/978-94-009-4153-3_43
- McLaughlin, Patricia J., and Ian S. Zagon. “POMC-Derived Opioid Peptides.” Handbook of Biologically Active Peptides, 2013, pp. 1592–1595, www.sciencedirect.com, 10.1016/b978-0-12-385095-9.00217-7
- Ron M. Walls MD, in Rosen's Emergency Medicine: Concepts and Clinical Practice, 2018 Pain Management
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Afecțiuni cutanate provocate de soare
În plină vară, din ce în ce mai multe persoane se confruntă cu afecțiuni ale pielii produse de expunerea la soare. Descoperă direct de la medicul dermatolog informații utile despre câteva dintre aceste reacții cutanate provocate de radiația solară. Alergia la soare este un termen folo...

Înaintarea în vârstă: Cum ne pregătim pentru schimbările ce se produc în organism?
Înaintarea în vârstă presupune, printre altele, o mai mare grijă pe care trebuie s-o acordăm sănătății. Este esențial să ne cunoaștem istoricul medical, dar și să monitorizăm cu atenție eventualele simptomele care apar, sau schimbări care se produc la nivelul organismului. �...

Avantajele îngrijirii bătrânilor la domiciliu
Serviciile medicale efectuate la domiciliu reprezintă o modalitate de a asigura pacienților confort sporit și intimitate crescută, precum și posibilitatea de a beneficia de îngrijire corespunzătoare fără a se deplasa. În perioada pandemiei, acest tip de servicii a devenit și mai căut...