Insomnia: Simptome, cauze, factori de risc, criterii de diagnostic

Tipuri de insomnie

Insomnia este o tulburare de somn. Acestea pot fi împărțite în patru categorii majore, conform Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mentale(DSM-IV):

• Tulburări de somn primare – disomniile (anomalii în calitatea, cantitatea și reglarea somnului) și parasomniile (comportament anormal sau evenimente fiziologice, în asociere cu somnul).
• Tulburări de somn în legatură cu altă tulburare mentală.
• Tulburarea de somn datorată unei condiții medicale generale.
• Tulburarea de somn indusă de o substanță.

Vom dezbate mai jos tulburările de somn primare, în special disomniile. Disomniile sunt tulburări primare ale inițierii și menținerii somnului sau somnolență excesiva, manifestându-se prin perturbare în cantitate, calitate sau reglare a somnului. (Aici se poate include insomnia primară, hipersomnia primară, narcolepsia, tulburarea de somn în legatură cu respirația, tulburarea ritmului circadian al somnului și disomnia fără altă specificație).

Cauze

Cele mai multe cazuri de insomnie primară au un debut brusc în cursul unui stres psihologic sau medical. Insomnia primară persista, de obicei, mult timp după ce problema s-a rezolvat, din cauza intensificării excitației și condiționării negative. Există însă unele cazuri când aceasta poate apărea treptat, fără un stresor clar și începe, de regulă, în perioada de adult tânăr, mai rar în cazul copilăriei și adolescenței.

Evoluția ei este variabilă și poate fi limitată la o perioadă de câteva luni, dacă este precipitată de un stresor psihosocial sau medical, care își găsește rezolvarea mai târziu.

Măsurătorile polisomnografice prezintă uneori o varietate considerabilă de la o noapte la alta, iar pacienții nu prezintă, de regulă, o somnolență măsurabilă crescută, prin testarea în laborator a somnului. Persoanele cu insomnie primară pot avea scoruri ridicate la inventarele de personalitate sau la autodescrierile psihologice.

Criterii de diagnostic clinic

1. Dificultatea în inițierea sau menținerea somnului (cauza predominantă) pentru cel puțin o lună;
2. Detresa sau deteriorarea semnificativă clinică, în domeniile importante de funtționare;
3. Perturbarea somnului NU survine exclusiv în cursul narcolepsiei, tulburării de somn, în legătură cu respirația, tulburarea ritmului circadian de somn sau a unei parasomnii;
4. Perturbarea NU survine în cursul altei tulburări mentale și NU se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe.