Mâncărimi în zona intimă: cauze, tratament, prevenție

Dermato-Venerice
28 Octombrie 2024
Autor: Echipa medicală MedLife
Ce afectiuni pot indica mancarimile in zona intima

Mâncărimile în zona intimă pot indica o serie de afecțiuni, precum infectarea cu diferite virusuri sau contractarea unor boli cu transmitere sexuală. De asemenea, acestea pot fi un simptom care apare în urma unei igiene precare sau a unor iritații. Pentru a afla de ce ai mâncărimi în zona intimă, este necesar să programezi o consultație la un medic specialist. Totodată, este bine de știut că mâncărimile în zona intimă apar atât la bărbați, cât și la femei.

Simptome care pot însoți mâncărimile în zona intimă

Usturime

Usturimea în zona intimă atunci când urinezi sau când ai senzația falsă că trebuie să urinezi poate fi un semn că ai o infecție a tractului urinar, însă aceasta nu este unica posibilitate.

Usturimile și mâncărimile în zona genitală pot fi cauzate de o iritație vaginală, contractarea unui virus sau a unei infecții, bacterii sau boli cu transmitere sexuală.

De asemenea, usturimea poate să apară pe fondul unei alergii cauzate de produse de igienă care conțin parfum sau chiar și de tampoane.

Iritațiile care conduc la usturimi pot să apară din motive greu de crezut la prima vedere, cum ar fi mersul pe bicicletă, intrarea într-o piscină publică, purtarea unor haine ude pentru o perioadă mai lungă de timp, utilizarea de lenjerie intimă din materiale sintetice sau foarte strâmte.

Durere

„Vulvodinia” este numele pe care îl poartă, în termeni medicali, durerea persistentă în zona vaginală. Aceasta poate să afecteze, pe termen lung, femeile de orice vârstă și, în combinație cu mâncărimile sau cu alte simptome, poate să indice o afecțiune ce necesită supraveghere și tratament specializat. Durerea însoțită de mâncărimi în zona intimă la femei poate să însemne dezvoltarea unor afecțiuni, însă acestea vizează și bărbații, în funcție de simptome.

Inflamație

Diferite tulburări care determină infectarea sau inflamarea vaginului poartă numele de vaginită și poate să afecteze atât vaginul, cât și vulva. Această afecțiune genitală poate să apară din cauza unor drojdii sau virusuri, precum și bacterii.

Secreții anormale

Orice schimbare de culoare, textură sau miros a secrețiilor vaginale poate fi un semn al unei infecții sau a unei afecțiuni a zonei intime. Astfel, secrețiile vaginale anormale pot fi un semn de infecție a vaginului (vaginită) și/sau a colului uterin (cervicită) sau pot să indice chiar și o infecție a tractului genital superior. În astfel de cazuri este necesară confirmarea clinică prin inspecția vulvei, examenul cu speculum, verificarea inflamației sau scurgerii cervicale/vaginale cu prelevare de secreții pentru examen citologic.

Anomalii de suprafață

Anomaliile de suprafață pot să includă piele uscată și sensibilă sau descuamare în zona genitală. Acestea pot fi cauzate de virusuri și infecții și, de cele mai multe ori, necesită tratament pentru a fi rezolvate cât mai repede și cu disconfort scăzut.

Care sunt cauzele apariției mâncărimilor în zona intimă?

Mâncărimile în zona intimă pot fi cauzate de o varietate de factori, atât non-medicali, cât și medicali. Printre cele mai comune cauze non-medicale se numără: 

  • igiena necorespunzătoare (ex: utilizarea de săpunuri agresive, dușuri vaginale frecvente sau ștergerea în direcția greșită); 
  • lenjeria strâmtă sau din materiale sintetice; 
  • transpirația excesivă;
  • iritația mecanică (ex: frecarea excesivă în timpul actului sexual).

Dincolo de factorii menționați mai sus, există o gamă largă de afecțiuni care se pot manifesta prin mâncărimi în zona intimă, de la infecții la diverse afecțiuni ale pielii.

Ce afectiuni pot indica mancarimile in zona intima

Posibile afecțiuni care se manifestă prin mâncărimi în zona intimă

Candidoza

Candidoza este o infecție fungică cauzată de o drojdie (un tip de ciupercă) numită Candida. Unele specii de Candida pot provoca infecții, iar cea mai frecventă afecțiune din această sferă este Candida albicans.

Candida trăiește în mod obișnuit pe piele și în interiorul corpului, în cavitatea bucală, în gât, intestine și vagin, însă în situațiile normale ea nu produce disconfort și nu declanșează afecțiuni. În cazul în care condițiile de mediu suferă modificări, adică există un dezechilibru al microbiotei locale, atunci când survin dezechilibre hormonale, deficiențe ale sistemului imun sau după administrarea unor medicamente, Candida se poate multiplica, provocând infecții care pot genera simptome precum:

  • mâncărime sau durere vaginală;
  • durere în timpul actului sexual;
  • durere sau disconfort la urinare;
  • secreții vaginale anormale.

Toate femeile pot fi afectate de Candida cel puțin o dată în viață, însă în categoriile de risc intră, cu precădere:

  • femeile însărcinate;
  • femeile care utilizează contraceptive hormonale (de exemplu, pilule contraceptive);
  • persoanele cu diabet;
  • persoanele cu un sistem imunitar slăbit (de exemplu, din cauza infecției cu HIV sau a medicamentelor care slăbesc sistemul imunitar);
  • persoanele supuse unui tratament cu antibiotic.

Totuși, dacă ai mâncărimi în zona intimă în sarcină, de exemplu, acest lucru nu este un semn clar al candidozei vaginale, ci ai nevoie de un examen clinic și de alte analize recomandate pentru a beneficia de un diagnostic exact.

Herpes genital

Herpesul genital este una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuală și este cauzată de HSV, virusul herpes simplex. Herpesul genital poate să cauzeze durere, mâncărime și răni în zona genitală însă, în unele cazuri, nu apar simptome, iar virusul rămâne latent în organism și se poate reactiva la o anumită perioadă de timp.

Chlamydia

Chlamydia este cea mai frecventă infecție bacteriană în cazul femeilor care au mai mulți parteneri sexuali și care au, de obicei, vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Chlamydia se poate transmite în urma contactelor sexuale neprotejate și se manifestă prin mâncărimi în zona intimă atât la femei, cât și la bărbați, durere în timpul actului sexual sau secreții anormale.

Afecțiuni ale pielii

Aceste afecțiuni ale pielii cauzează mâncărimi, arsuri, durere la urinare sau în timpul actului sexual și pot să apară din cauza contractării unor infecții sau, de asemenea, pe fondul utilizării unor produse de igienă nepotrivite, care conțin parfumuri sau alte substanțe dăunătoare pielii.

Ce afectiuni pot indica mancarimile in zona intima

Când e recomandat să consulți un specialist?

Dacă te confrunți cu mâncărimi în zona intimă, în special dacă acestea persistă mai mult de câteva zile, sunt severe, se intensifică ori sunt acompaniate și de alte simptome, este necesară o consultație la medicul specialist! Numai astfel poți beneficia de un diagnostic corect și de un tratament adecvat!

Investigații recomandate

În primul rând, atunci când apar primele simptome în zona intimă, atât la bărbați, cât și la femei, este necesar un examen clinic pentru a determina cauza apariției acestor semne ale unor afecțiuni genitale.

După ce medicul identifică diagnosticul exact, este necesar să se efectueze un tratament specific, personalizat. În cazul în care nu se poate pune un diagnostic în urma examenului clinic, se pot face teste și analize specifice, fie analize de laborator, fie alte teste - la recomandarea medicului.

Tratamente pentru mâncărimi în zona intimă

În funcție de diagnosticul medicului specialist, pacienții care prezintă mâncărimi în zona intimă pot să urmeze o serie de tratamente pentru ameliorarea simptomelor, dar și pentru tratarea cauzei.

Candidoza vaginală implică un tratament cu medicamente antifungice, fie sub formă de ovule în cazul femeilor, fie printr-un medicament administrat pe cale orală, în doză unică. Dacă infecția este mai severă, medicul va recomanda un alt tratament sau mai multe doze din cele menționate anterior.

În cazul herpesului genital, acesta nu poate să fie tratat în totalitate, deoarece virusul, odată contractat, va rămâne cantonat în organism, dar simptomele pot să fie eliminate prin aplicarea de unguent pentru mâncărimi în zona intimă care favorizează vindecarea mai rapidă a rănilor cauzate de această afecțiune.

Infecția cu Chlamydia, o altă afecțiune a zonei intime, se tratează în majoritatea cazurilor, cu antibiotice. 95% dintre pacienții infectați cu Chlamydia se vor vindeca dacă urmează un tratament la recomandarea medicului specialist, fără efecte adverse semnificative.

Alte afecțiuni ale pielii, precum eczeme, piele uscată sau dermatită de contact în zona intimă, se vindecă prin aplicarea de unguente la nivel local și cu ajutorul unor tratamente medicamentoase.

Recomandări pentru ameliorarea mâncărimilor în zona intimă

  • menține o igienă corespunzătoare - spală zona intimă, cu apă călduță și eventual un săpun delicat, non-alergenic, cel puțin o dată pe zi; șterge-te ușor, tamponând, nu frecând, și evită dușurile vaginale; 
  • alege lenjerie intimă din materiale care permit pielii să respire și reduc riscul de iritație; 
  • schimbă frecvent lenjeria intimă;
  • evită produsele de igienă intimă parfumate; 
  • evită să te scarpini - scărpinatul poate agrava iritația și mâncărimile; 
  • poartă haine largi și din materiale naturale și evită hainele strâmte și sintetice; 
  • urmează tratamentul prescris de medic și indicațiile acestuia.

Metode de prevenție

Cauzele mâncărimilor în zona intimă sunt numeroase, iar pentru a preveni aceste simptome ce generează disconfort crescut, trebuie să respecți câteva lucruri importante:

  • evită contactele sexuale neprotejate;
  • abordează un ritual de igienă intimă corespunzător;
  • evită produsele de îngrijire cu parfumuri și substanțe dăunătoare pielii din zona intimă;
  • efectuează vaccinuri specifice, la recomandarea medicului;
  • monitorizează-ți sănătatea în permanență și efectuează controale ginecologice, respectiv urologice la intervale regulate de timp.

Bibliografie

  1. “Vaginal Itching: Causes, Diagnoses & Concerns - STDcheck.com.” STD Exposed - Sexual Health Blog, Jan. 2020, www.stdcheck.com
  2. “Vulvodynia (Vulval Pain)“. NHS Choices. . 2022, www.nhs.uk
  3. “Vulval & Vaginal Irritation.” Jean Hailes, 2022, www.jeanhailes.org.au
  4. “Editors | Harrison’s Principles of Internal Medicine, 19e | AccessMedicine | McGraw Hill Medical.” Mhmedical.com, 2014, https://accessmedicine.mhmedical.com
  5. Gonçalves, Bruna, et al. “Vulvovaginal Candidiasis: Epidemiology, Microbiology and Risk Factors.” Critical Reviews in Microbiology, vol. 42, no. 6, 21 Dec. 2015, pp. 905–927, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, 10.3109/1040841x.2015.1091805
  6. „Itchy Genitals: Causes, Types & Treatment”, Cleveland Clinic, 2023, my.clevelandclinic.org/health/diseases/12324-sexual-health-genital-itching
  7. Barad, David H. “Genital Itching”, MSD Manual Consumer Version, MSD Manuals, 5 May 2022, www.msdmanuals.com/home/women-s-health-issues/symptoms-of-gynecologic-disorders/genital-itching

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării