Penicilina: ce este, utilizare, recomandari

Tipuri de penicilină

Penicilinele sunt împărțite în funcție de modul de fabricație, dar și de rezistența la bacterii.

Penicilinele naturale - reprezintă penicilina pură, care se găsește în mediul înconjurător, fiind nesintetizată de oameni. Aceștia doar izolează penicilina din culturi, urmând ca, mai apoi, acesta să fie prelucrată în medicamente. Ca și peniciline naturale avem Penicilina G sau benzilpenicilină, care este utilizată împotriva cocilor Gram-pozitivi, a spirochetelor și a unor bacterii anaerobe, dar și Penicilina V sau fenoximetilpenicilina, asemănătoare cu Penicilina G dar care are o rezistență crescută la de acidul gastric, ceea ce înseamnă că poate fi administrată sub formă orală.

Peniciline semisintetice - reprezintă variante ale penicilinei ce au fost modificate cu scopul de a se crea antibiotice cu o eficiență mult mai crescută. Acestă categorie include:

• Peniciline rezistente la penicilinază: oxacilina, cloxacilina;
• Aminoxipeniciline: ampicilină, amoxicilină;
• Peniciline cu spectru extins, în special pentru infecțiile nosocomiale: ticarcilina, piperacilina.

Penicilinele semisintetice sunt disponibile atât sub formă de pastile, cât și sub formă intravenoasă.

Peniciline combinate cu alte tipuri de medicamente (inhibitori de beta-lactamază) pentru a le spori eficacitatea: amoxicilină și clavulanic, ticarcilină și acid clavulanic.

Ce proprietăți are penicilina?

Proprietăți farmacodinamice - penicilinele acționează prin inhibarea sintezei peretelui celular bacterian, ducând astfel la distrugerea celulei bacteriene. Penicilinele au un spectru de activitate larg, numeroasele variații de penicilină fiind utilizate atât în tratarea infecțiilor cu bacterii Gram-pozitive (Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae, Treponema pallidum), cât și a infecțiilor cu bacterii Gram- negative (E.coli).

Proprietăți farmacocinetice - absorbția penicilinei poate să difere în funcție de tipul acesteia. Penicilina V prezintă stabilitate crescută în mediu acid, fiind astfel administrată pe cale orale, ceea ce nu se întâmplă și cu penicilina G, care este inactivată în mediu acid, astfel că se administrează sub formă injectabilă.

Distribuție - penicilina prezintă distribuire uniformă în majoritatea țesuturilor, mai puțin la nivelul sistemului nervos central, unde acționează în cantități semnificative doar în cazul unei inflamații a meningelui.

Excreție - penicilinele sunt excretate sub formă activă prin rinichi, devenind astfel eficiente în combaterea infecțiilor tractului urinar.

Când este recomandată utilizarea penicilinei?

Penicilinele sunt utilizate în tratamentul unui spectru larg de infecții, cum ar fi:

• Sifilis
• Infecții ale gâtului
• Meningită
• Leptospiroză
• Endocardite bacteriene
• Faringită cauzată de streptoccoc
• Actiomicoză
• Profilaxia reumatismului articular acut

Alte informații despre penicilina

Administrarea de antibiotice în situații în care aceasta nu este necesară poate duce la dezvoltarea de rezistență la antibiotice. Bacteriile dezvoltă un sistem prin care se pot proteja permanent de antibiotice. În astfel de situații, medicul specialist poate recomanda realizarea unei antibiograme, dar și schimbarea tratamentului. Rezistența la antibiotice apare atunci când antibioticele nu sunt administrate corect, fie prin neterminarea tratamentului, fie prin administrarea de antibiotic în cazul unei infecții virale.

Penicilina este un antibiotic sigur pe parcursul sarcinii, dar și administrat copiilor.

Cazurile de alergie la penicilină sunt foarte rare, iar pentru prevenirea unei reacții adverse, se pot realiza teste alergologice.