Care sunt probele funcționale respiratorii utilizate în pediatrie și de la ce vârstă pot fi folosite?
Pulsoximetria
Este cea mai cunoscută și se referă la măsurarea saturației procentuale în oxigen a sângelui arterial. Este o metodă ușoară și sigură, ce poate fi folosită în orice împrejurare, la orice vârstă. O utilizăm în situații acute sau în monitorizarea pacienților cu boli cronice.
Situațiile acute se referă la un copil cu dificultăți de respirație, adică fie nu respiră, fie face efort să respire, fie scoate zgomote anormale când respiră (șuieră, este răgușit).
De asemenea, se impune măsurarea saturației și la un copil inconștient, la un copil care are o colorație anormală a pielii (albăstruie = cianoză, sau piele foarte palidă), un copil cu convulsii, cu suspiciune de intoxicație medicamentoasă sau intoxicație cu gaze, traumatism, alergie severă, sângerare importantă, arsură, deshidratare.
Situațiile cronice se referă la copilul cunoscut cu boală pulmonară cronică (de exemplu fibroză pulmonară, fibroză chistică) sau boală cardiacă congenitală, pentru monitorizarea evoluției.
Valoarea normală a saturației oxigenului la un copil sănătos, fără boli cunoscute, ar trebui să fie 98-100%. Rezultatul poate fi influențat de condițiile măsurării. Pot apărea valori anormale atunci când degetul sau mâna unde se măsoară are tegumente reci, cicatrici, bătături, unghii false.
Tot valori anormale pot apărea în cazul în care copilul este febril, are convulsii, este anemic, are frison sau are vreo boala genetică ce implică anomalii ale hemoglobinei. Valoarea saturației sub 92% impune supraveghere medicală în spital.
Gazometria
Gazometria sau măsurarea gazelor sangvine este utilă în multe patologii nu numai în bolile pulmonare.
Reprezintă recoltarea unui eșantion mic de sânge din încheietura mâinii (artera radială), (se poate și din deget și atunci avem sânge capilar). Eșantionul se introduce într-un aparat ce citește în 1-2 minute și afișează rezultatul.
Buletinul măsoară mai mulți parametri: presiunea oxigenului și a dioxidului de carbon, aciditatea (pH-ul), deficitul de baze, bicarbonatul, electroliții (sodiu, potasiu, clor), glicemia, hemoglobina.
Astfel, în urgență, putem aprecia, doar printr-o mică înțepătură, dacă un copil are anemie severă (și are nevoie de sânge), dacă plămânii nu se oxigenează și are nevoie de internare în secția de Terapie Intensivă, dacă este deshidratat și are nevoie de perfuzie, dacă are diabet sau altă boală de metabolism, dacă este intoxicat cu gaze.
Spirometria
Spirometria măsoară volume și debite pulmonare: volumul inspirator, volumul expirator maxim în prima secundă, capacitatea vitală și altele.
Este utilizată pentru diagnosticarea și monitorizarea diverselor afecțiuni cronice pulmonare: astm, pneumopatie interstițială, fibroză pulmonară, fibroză chistică, displazie bronho-pulmonară.
Investigația este utilă și în afecțiuni musculo-scheletale precum cifoscolioza dorsală.
Este posibilă la copilul cu vârsta peste 5 ani, copilul mic neavând capacitatea de a înțelege și urma comenzile necesare pentru efectuarea acestei probe. Pentru această vârstă există probe mai complexe, care nu se efectuează decât în laboratoare specializate.
De reținut că o spirometrie anormală nu stabilește un diagnostic precis ci plasează bolnavul într-o anumită categorie de boli (exceptând astmul, unde poate pune diagnosticul, coroborat cu datele clinice), iar o spirometrie normală nu exclude o boală pulmonară, dar arată că boala nu limitează funcția pulmonară.
Cum se realizează spirometria?
Se măsoară înălțimea și greutatea copilului.
Copilul are nasul prins cu o clemă și buzele strâns lipite țn jurul unei piese bucale prin care respiră pe parcursul testului. La început respiră normal, apoi este rugat să inspire aer cât mai profund, după care să expire în forță și cât de mult posibil. Sunt necesare 3 probe cu rezultate asemănătoare.
În evaluarea astmului, proba poate fi repetată la 15 minute după administrarea de ventolin, iar dacă rezultatul îndeplinește criteriile de răspuns pozitiv (adică volumele și debitele pulmonare cresc cu un anumit procent), ajută la susținerea diagnosticului de astm.
La copii, softul de calculator al spirometrului poate include și mici jocuri (exemplu: sparge balonul, stinge lumânarea, doboară popice) care să motiveze copilul suficient de mult cât să sufle foarte tare și să reușească să efectueze proba corect.
Spirometria se efectuează la copilul cu astm bronșic ori de câte ori în evoluția bolii apare o agravare sau se dorește reducerea tratamentului pentru că totul a mers bine.
Când este contraindicată spirometria?
Atunci când copilul a suferit recent intervenții chirurgicale în sfera ORL, creier, inimă, plămân, abdomen sau dacă a avut recent sângerări nazale importante sau are hipertensiune arterială necontrolată de medicație.
De asemenea, nu trebuie administrată medicația bronhodilatatoare cu câteva ore anterior investigației.
Body-pletismografia
Este o investigație ceva mai sofisticată decât spirometria și se efectuează în centre specializate. Este indicată la copilul cu simptome cronice respiratorii la care spirometria este normală sau neconcludentă. Aduce informații suplimentare legate de volumele reziduale și rezistența în căile aeriene pe care spirometria nu le aduce.
Este o testare nedureroasă, neinvazivă, efectuată într-o cabină specială cu pereți din sticlă, prevăzută cu un microfon.
Cum se realizează?
Se măsoară înălțimea și greutatea.
Copilul are nasul prins cu o clema, este așezat pe un scaun in cabină, cu ușa închisă. Cabina are deschidere și din interior, iar comunicarea cu pacientul se face printr-un microfon. Piesa bucală de unică folosință, sterilă, se va ține între dinți, cu buzele strâns lipite pentru a evita pierderea de aer la colțurile gurii, evitând să introducă limba în tub. Nu se va deschide gura în timpul manevrelor!
După câteva respirații de repaus copilul este rugat să tragă adânc aer în piept împotriva unei mici piedici pe care o va simți la respirație. Apoi dă aerul afară din plămâni repede, cu putere și cât mai prelung și la sfârșit trage aer în piept (inspir). Este necesară efectuarea a minimum 2 teste pentru un rezultat valid. Contraindicațiile sunt aceleași ca la spirometrie.
Această probă se indică mult mai rar la copil, comparativ cu adultul.
FeNO sau dozarea oxidului de azot în aerul expirat
Aceasta este o probă care măsoară inflamația în căile aeriene. Este utilă la copii, în principal, pentru susținerea diagnosticului de astm și hiperreactivitate bronșică (nu singură) și pentru monitorizarea evoluției sub tratament a astmului bronșic. Mai este folosită și în fibroza chistică.
Oxidul nitric este un metabolit natural prezent în toate celulele corpului, cu rol în fiziologia celulară. Există o corelație între oxidul nitric și fenomenele inflamatorii, valorile NO fiind crescute în cazul inflamației alergice (eozinofilice) în căile aeriene. Măsurarea FeNO împreună cu celelalte metode de evaluare a funcției pulmonare ajută la încadrarea pacientului astmatic într-unul din nivelele de control din ghiduri. Testarea se face de către medicul pneumolog, iar testul poate fi realizat de copiii peste 5 ani în funcție de capacitatea de înțelegere a manevrei.
Copilul va goli complet plămânii, va introduce în gură piesa bucală (sterilă și de unică folosință) și va efectua un inspir forțat (adică va trage aer în piept până nu mai poate/sau își umple plămânii), urmat de un expir cu un flux constant (ca atunci când se umflă un balon) timp de 6 secunde.
Manevra durează 3-5 minute, iar rezultatul se obține imediat după terminarea probei.
Valori crescute la un copil astmatic aflat pe tratament semnifică un astm necontrolat sau lipsa aderentei la tratament.
Testul de efort
Se efectuează la copiii la care se suspicionează o forma de astm indus de efort (în general atleții). Efortul presupune alergarea pe un covor rulant sau pe bicicletă. Investigația trebuie realizată în cabinet dotat cu personal și medicație de prim ajutor, pentru cazul în care pacientul, în urma efortului, are dificultăți de respirație și are nevoie de prim ajutor.
Parametrii cardio-respiratori sunt evaluați înainte și după efort, la 15 minute. Scăderea parametrilor cu un anumit procent, conform protocolului, semnifică rezultat pozitiv și confirmă spasmul căilor respiratorii la efort.
Acestea sunt câteva din probele funcționale respiratorii la copil. Mai există și altele, unele din ele dificil de realizat întrucât echipamentele necesare sunt extrem de costisitoare, mai ales pentru copilul de vârstă mică.
