Roșu în gât la bebeluși

Pediatrie
22 Octombrie 2024
Autor: Echipa medicală MedLife
Mama si bebelus plangand de durere de gat

Roșu în gât la bebeluși apare de obicei din cauza infecțiilor virale sau, mai rar, este datorat infecțiilor bacteriene. Modul în care se tratează depinde de cauza afecțiunii care a generat roșul în gât. Este nevoie ca bebelușul să fie consultat de către medic dacă există suspiciunea de roșu în gât, suspiciune care apare când acesta prezintă febră, refuzul alimentației, nas înfundat sau secreții nazale.

Pentru controale, tratamente și intervenții medicale realizate la cele mai înalte standarde, vă așteptăm la Spitalul de Pediatrie MedLife. Medicii cu experiență și aparatura medicală performantă garantează cele mai bune rezultate, într-un mediu modern și prietenos cu cei mici.

Despre roșu în gât

Roșu în gât este denumirea dată unei iritații și inflamații dureroase a mucoasei care tapetează faringele, datorată de cele mai multe ori unui virus.

Dacă bebelușul are roșu în gât, cel mai des poate fi vorba despre o răceală comună, care în termeni medicali se numește Rinofaringită acută, deoarece pe lângă durerea din gât, copilul prezintă asociat și nas înfundat sau secreții la nivelul foselor nazale. Care pot fi apoase sau chiar purulente Poate fi vorba, însă, și de alte afecțiuni, cum ar fi boala gură-mână-picior, care apare mai des la copiii mai mici de cinci ani. La copiii care prezintă această afecțiune, pe lângă febră, durere și roșu în gât, această boală se manifestă și prin prezența unor erupții cu vezicule care apar în gură, pe mâini, picioare sau fese. În afară de odihnă și lichide, medicul specialist poate recomanda și tratament medicamentos. Boala gură-mână-picior trece în aproximativ 7-10 zile, ca și răcelile comune. Copilul trebuie să fie izolat în casă până la vindecare, deoarece această afecțiune este o boală contagioasă.

Roșu în gât la bebeluși apare atunci când pe lângă faringe se inflamează și amigdalele (tonsilele). Bebelușul cu faringoamigdalită poate refuza mâncarea, deoarece îi este greu să înghită. În același timp, poate avea febră și poate saliva mai des decât în mod normal. Amigdalitele apar mai ales în sezonul rece. Ele se pot trata, la indicațiile medicului, cu medicamente antiinflamatoare. În cazul faringitei, în special când copilul nu prezintă nas înfundat sau secreții nazale trebuie luată în considerare o infecție bacteriană care cauzează atât inflamarea faringelui, a amigdalelor, cât și inflamarea ganglionilor limfatici din zona gâtului.

Cauze pentru roșu în gât

Infecțiile virale includ răcelile comune, gripa sau febra glandulară (mononucleoză infecțioasă). În cazul febrei glandulare, apar și ganglioni inflamați, precum și o stare prelungită de oboseală.

Infecțiile bacteriene apar mai rar și pot include infecția cu streptococ sau infecții cu alte bacterii. În cazul infecției cu streptococ pot apărea și alte simptome ca erupția caracteristică din scarlatină, ganglioni inflamați febră, dureri de stomac și stări de vomă. Herpangina, boală virală în care apar aftele sau ulcerele bucale, este o altă afecțiune care se manifestă cu roșu în gât.

Factori de risc pentru roșu în gât

Nu se recomandă să li se dea bebelușilor miere, apă sau mâncare obișnuită. Conform specialiștilor, un bebeluș nu ar trebui să fie hrănit decât cu lapte matern sau lapte praf cu o formulă specială până la cel puțin șase luni. Riscul de deshidratare este redus dacă sunt alăptați mai des, nu este nevoie să se introducă apă în alimentație. În același timp, chiar dacă mierea poate reduce inflamația gâtului la copii mai mari, în cazul bebelușilor nu este recomandată până la 12 luni, deoarece există riscul să facă botulism.

La bebeluși cu roșu în gât nu sunt permise medicamente pentru răceală sau tuse date după ureche. Nu se dau medicamente destinate adulților, nici în cantități mici sau pisate și dizolvate în lapte. Bebelușii nu trebuie să ia decât tratamente prescrise de către medicul pediatru. Acestea pot fi furnizate cu ajutorul unei seringi sau puse în sticla cu lapte, dacă bebelușul mănâncă în mod normal toată cantitatea. Dacă bebelușul vomită tratamentul sau refuză să îl ia, trebuie apelat la reevaluare medicală.

Simptome care pot ridica suspiciunea de roșu în gât

Iritațiile de la nivelul gâtului pot fi dureroase pentru bebeluș, iar durerea este intensificată atunci când acesta plânge. Printre simptomele îngrijorătoare se numără agitația, lipsa apetitului sau evitarea înghițirii. Bebelușul poate saliva mai mult decât în mod obișnuit, nu își poate deschide gura complet, poate avea respirație greoaie, gâtul umflat, precum și dificultate la înghițire.

Mama cu bebelus la doctor

Diagnosticare pentru roșu în gât

Părinții trebuie să se prezinte de urgență cu bebelușul la medic dacă apar simptome cum ar fi:

  • refuză hrănirea;
  • are urină de culoare închisă;
  • are iritații pe corp;
  • pare apatic și bolnăvicios;
  • are un sistem imunitar slăbit sau o boală de bază;
  • are la nivelul gâtului umflături vizibile;
  • are febră la o vârstă de mai puțin de trei luni;
  • are probleme clare cu respirația;
  • i se colorează buzele, degetele sau pielea într-o nuanță albăstruie;
  • își retrage mușchii din zona coastelor la fiecare respirație;
  • are convulsii sau își pierde cunoștința.

Medicul pediatru este cel care investighează și pune diagnosticul. Dacă medicul bănuiește că poate fi vorba despre o infecție cu streptococ, va avea nevoie de exsudat faringian, o probă locală luată cu ajutorul unui bețișor cu vată special conceput în acest scop. Dacă, în schimb, suspectează o infecție virală, de cele mai multe ori nu vor fi necesare probe de sânge dacă medicul pediatru consideră că este vorba despre o răceală comună.

Tratament pentru roșu în gât

În cazul bebelușilor care sunt alăptați, hrănirea poate ușura senzațiile neplăcute. În cazul bebelușilor cu roșu în gât, se recomandă ca hrănirea cu lapte matern să aibă loc la cerere, cât de des doresc aceștia. Astfel va înceta plânsul și se va estompa durerea.

În cazul unei infecții virale, nu se tratează cauza, ci simptomele. Se pot recomanda soluții saline pentru desfundarea nasului, spray cu efect de amorțire pentru gât și fluide pentru rehidratare orală. Medicul specialist poate recomanda medicamente care să ușureze durerea, în anumite doze.

Copiii mai mari pot consuma mai multe lichide în perioada respectivă sau pot încerca înghețate din piureuri de fructe.

Dacă este vorba despre o infecție bacteriană, medicul specialist este cel care recomandă tratament cu antibiotice. Dacă infecția cauzează acumularea de puroi în gât, poate fi nevoie de spitalizare cu tratament cu antibiotice administrate intravenos dacă copilul nu acceptă sau nu tolerează antibioticul administrat pe guriță.

În cazul îngrijirii la domiciliu, poate fi recomandată folosirea unui umidificator de cameră.

Prevenție pentru roșu în gât

Pentru a preveni apariția unor afecțiuni care se pot manifesta prin roșu în gât, se urmărește în primul rând întărirea sistemului imunitar. Acest lucru crește rezistența organismului, astfel încât, în caz de îmbolnăvire, afecțiunea va trece mai repede, fără a avea efecte adverse. În cazul unui sistem imunitar slăbit, organismul este predispus la îmbolnăviri și mult mai puțin rezistent.

Pentru un sistem imunitar puternic, organismul are nevoie, printre altele, de hrană sănătoasă, hidratare optimă, igienă corect menținută, precum și activități fizice sau plimbări în aer liber. Bebelușii plimbați la ore potrivite la lumina soarelui pot avea mai rar tendința de a se îmbolnăvi.

Indiferent de la ce se face roșu în gât la bebeluși, este foarte important să nu i se administreze medicamente ca tratament fără a se consulta mai întâi medicul pediatru. Antibiotic la copii cu roșu în gât se folosește doar în cazul unor infecții bacteriene. Apariția oricăror simptome care prezintă motive de îngrijorare înseamnă că bebelușul trebuie să fie dus de urgență la medic.

Bibliografie

  1. https://www.medicalnewstoday.com/articles/baby-sore-throat
  2. https://www.medicalnewstoday.com/articles/baby-sore-throat#when-to-see-a-doctor
  3. https://www.whattoexpect.com/childrens-health-and-safety/sore-throats-in-children.aspx
  4. https://www.healthline.com/health/baby/baby-sore-throat
  5. https://www.healthychildren.org/English/health-issues/conditions/ear-nose-throat/Pages/When-a-Sore-Thoat-is-a-More-Serious-Infection.aspx

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării