Stern: rol, funcții și afecțiuni comune

Anatomia sternului

Sternul este un os plat, median, poziționat anterior în cavitatea toracică, între coaste și deasupra diafragmei. Se întinde vertical de la baza gâtului până în partea superioară a abdomenului și este ușor palpabil sub piele. Acesta se articulează cu claviculele în partea superioară și cu coastele 1–7 în lateral, făcând parte din ceea ce se numește „cutia toracică anterioară”.

Anatomic, sternul este compus din trei segmente: manubriul, corpul sternului și procesul xifoid. Manubriul este partea superioară, groasă și lată, care se articulează cu claviculele și prima coastă. Corpul sternului reprezintă cea mai lungă porțiune, unde se atașează majoritatea coastelor adevărate. Procesul xifoid este extremitatea inferioară, cartilaginoasă la început, care se osifică odată cu înaintarea în vârstă.

Pe lângă aspectul său anatomic extern, sternul este alcătuit intern din țesut osos compact și spongios, bogat vascularizat. În măduva osoasă a sternului se produce hematopoieză – formarea celulelor sangvine – de aceea acest os este uneori utilizat pentru biopsii medulare.

Vascularizația sternului este asigurată de ramuri ale arterei toracice interne, iar inervația provine din nervii intercostali anteriori. Această rețea neurovasculară este importantă nu doar pentru nutriția osoasă, ci și pentru durerea resimțită în afecțiunile sternale.

În ansamblu, sternul funcționează ca un element de legătură centrală în arhitectura toracelui, conferind rigiditate și stabilitate. Este implicat direct în susținerea coastelor și în menținerea formei caracteristice a toracelui.

Dezvoltarea embriologică și variații anatomice

Sternul se dezvoltă embriologic din mai mulți centri de osificare numiți sternobrații, care apar în jurul săptămânii 6–9 de gestație. Aceștia fuzionează treptat într-o structură unitară până la vârsta de 25 de ani, proces esențial pentru formarea unui stern complet.

Procesul xifoid este ultima componentă care se osifică, adesea rămânând cartilaginoasă până la maturitatea adultă. Acest detaliu explică variațiile observate la radiografii sau în timpul intervențiilor chirurgicale.

O varietate de variații anatomice congenitale pot apărea, printre care sternul bifid – o despicătură în porțiunea superioară, sau sternul hipoplazic – un stern subdezvoltat. De regulă, acestea nu produc simptome, dar pot fi relevante în cazuri chirurgicale.

Unele persoane prezintă un proces xifoid proeminent, ceea ce poate fi confundat cu o masă subcutanată. Alteori, sternul poate prezenta curburi anormale congenitale, influențând postura toracică sau respirația.

În chirurgia plastică și toracică, aceste variații trebuie recunoscute pentru a evita complicațiile. Imagistica modernă permite o evaluare precisă a acestor anomalii înainte de intervenții.

Investigații și diagnostic

Primul pas în evaluarea sternului este examinarea fizică, care poate revela sensibilitate, deformare sau inflamație localizată. Palparea atentă a sternului oferă indicii despre cauza durerii.

Radiografia toracică este adesea utilizată pentru a identifica fracturi, deformări sau leziuni osoase. Cu toate acestea, nu toate leziunile sunt vizibile pe radiografie, în special fracturile fine.

Tomografia computerizată (CT) oferă detalii mult mai clare ale structurii osoase și este de preferat în traumatisme sau suspiciuni de tumori. CT-ul permite identificarea cu precizie a localizării și extinderii unei leziuni.

Rezonanța magnetică (MRI) este utilă în evaluarea părților moi, inflamațiilor sau tumorilor care invadează sternul. De asemenea, oferă o imagine clară asupra medularei osoase.

În cazurile suspecte de neoplazii osoase, se poate efectua o scintigrafie osoasă, pentru a evalua activitatea metabolică a sternului și prezența eventualelor metastaze. În paralel, pot fi recomandate și analize de sânge (VSH, proteina C reactivă, markeri tumorali).

Importanța sternului în chirurgia toracică

Sternul este frecvent implicat în chirurgia toracică, în special în chirurgia cardiacă, unde se efectuează o sternotomie mediană pentru a permite accesul la inimă și vasele mari. Este o incizie standard în bypass-ul coronarian și în intervențiile asupra valvelor cardiace.

Această procedură necesită secționarea completă a sternului, urmată de fixare cu sârme sau plăci speciale. Vindecarea osoasă este un aspect critic post-operator, influențată de factori precum osteoporoza, diabetul sau infecțiile.

Complicațiile posibile includ dehiscența sternului, infecții profunde (mediastinită) sau pseudoartroza, toate necesitând intervenții suplimentare. Supravegherea atentă este esențială pentru un prognostic favorabil.

Progresele în tehnologia chirurgicală au permis dezvoltarea de alternativa minim invazive, care evită sternul sau folosesc incizii parțiale. Totuși, în multe cazuri, sternotomia rămâne cea mai sigură opțiune.

Sternul este mai mult decât un simplu os toracic – el are un rol vital în protejarea organelor interne, susținerea respirației și menținerea integrității structurale a toracelui. Înțelegerea anatomiei și funcțiilor sale este esențială pentru diagnosticarea corectă și tratamentul eficient al numeroaselor afecțiuni. De la traumatisme la afecțiuni inflamatorii sau malformații congenitale, sternul merită o atenție medicală corespunzătoare. O abordare multidisciplinară poate asigura recuperarea completă și o calitate optimă a vieții pentru pacienți.

Disclaimer: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările specialistului.