Care sunt tulburările de limbaj ale copilului?
Tulburările de limbaj ale copilului pot afecta semnificativ dezvoltarea sa comunicativă și socială. Acestea nu includ afazia, care este o tulburare dobândită în urma unor leziuni cerebrale sau accidente vasculare cerebrale.
Printre cele mai comune tulburări se numără:
- tulburarea specifică de dezvoltare a limbajului expresiv, în care copilul are dificultăți în a-și exprima gândurile și ideile prin vorbire;
- tulburarea specifică de dezvoltare a limbajului receptiv, unde copilul întâmpină probleme în a înțelege ce i se spune;
- tulburarea specifică de dezvoltare a vorbirii articulate, ce se manifestă prin dificultăți în pronunțarea corectă a sunetelor și cuvintelor.
Identificarea și intervenția timpurie sunt necesare pentru a ajuta copiii să depășească aceste provocări și să își dezvolte abilitățile de comunicare.
Tulburarea specifică de dezvoltare a limbajului expresiv
Tulburarea specifică de dezvoltare a limbajului expresiv este o afecțiune în care copilul întâmpină dificultăți în a-și exprima gândurile și ideile prin vorbire. Aceasta poate include probleme în formarea propozițiilor complexe, utilizarea corectă a cuvintelor și dezvoltarea unui vocabular adecvat vârstei.
Părinții spun despre copilul lor că „știe tot, înțelege tot, dar nu vorbește la fel de mult că alți copii de vârsta lui”. Puțini dintre acești copii au un nivel intelectual scăzut. De fapt, ei au doar un ritm mai lent de dobândire a abilităților de exprimare verbală pe fondul unui pattern normal de dezvoltare.
Copiii cu această tulburare au un vocabular redus, în raport cu vârstă și cu nivelul de dezvoltare, dificultăți de comunicare prin intermediul cuvintelor, au o incapacitate de exprimare prin cuvinte care variază de la imposibilitatea totală de pronunție a unui cuvânt până la pronunția de cuvinte sau de sunete izolate, propoziții scurte și incomplete. Comunicarea non-verbală se situează la nivelul corespunzător vârstei și nu sunt prezente afectări neurologice.
Tulburarea specifică de dezvoltare a limbajului receptiv
Tulburarea specifică de dezvoltare a limbajului receptiv este o afecțiune în care copiii au dificultăți în a înțelege și procesa limbajul vorbit și scris. Aceasta nu este cauzată de probleme de auz sau de inteligență, ci de dificultăți în a lega cuvintele de idei și concepte.
Copiii cu această tulburare pot părea că nu înțeleg ce li se spune, ceea ce poate duce la dificultăți în a urma instrucțiuni sau în a răspunde la întrebări. Simptomele tulburării de limbaj receptiv includ adesea probleme în a înțelege glumele, a răspunde corect la întrebări și a urmări conversațiile.
Copiii pot părea retrași sau timizi, deoarece nu reușesc să înțeleagă pe deplin ce se discută în jurul lor. Această afecțiune poate afecta și capacitatea de a organiza gândurile, atât în vorbire, cât și în scris. Cauzele exacte ale acestui tip de tulburare de limbaj nu sunt pe deplin cunoscute, dar pot include factori genetici și probleme în timpul sarcinii sau nașterii.
Tulburarea specifică de dezvoltare a vorbirii articulate (tulburare fonologică)
Tulburarea specifică de dezvoltare a vorbirii articulate, cunoscută și sub denumirea de „tulburare fonologică”, se manifestă prin dificultăți în producerea sunetelor vorbirii în mod corect și consistent, în funcție de vârsta și stadiul de dezvoltare al copilului. Copiii cu această tulburare pot înlocui, omite sau distorsiona sunetele în mod constant. Aceste erori de pronunție nu sunt cauzate de probleme fizice, structurale, neurologice sau de auz.
Simptomele tulburării fonologice includ greșeli de pronunție care persistă dincolo de vârsta la care majoritatea copiilor au învățat să vorbească corect. Copiii pot avea dificultăți în a pronunța anumite sunete sau pot folosi sunete incorecte în mod repetat. Aceștia pot întâmpina provocări în a învăța să citească și să scrie, deoarece sunetele și literele nu sunt asociate corect în mintea lor.
Cu sprijinul adecvat, copiii pot învăța să pronunțe corect sunetele și să își îmbunătățească claritatea vorbirii. Acest lucru poate avea un impact pozitiv asupra abilităților lor de comunicare și asupra încrederii în sine.
