Publicat la: 
2/10/2013

Tulburarea bipolara, numita si depresie maniacala, este o conditie medicala care determina schimbari extreme de dispozitie. Persoanele afectate se pot simti foarte fericite pentru cateva saptamani, ca apoi sa se cufunde intr-o depresie adanca. Durata acestor stari variaza in functie de fiecare pacient in parte.

Faza simptomelor depresive
Fara tratament, o persoana afectata de tulburarea bipolara poate experimenta episoade intense de depresie. Simptomele includ tristete, anxietate, pierderea energiei si dificultati de concentrare. Pacientii isi pot pierde interesul fata de activitatile care ii satisfaceau inainte. De asemenea, acestia se pot ingrasa sau pot slabi, dorm prea mult sau prea putin si au ganduri suicidale.

Faza simptomelor maniacale
In timpul unei faze maniacale, pacientii au tendinta de a se simti euforici, ceea ce duce la o stima de sine exagerat de mare si la agitatie. Comportamentele nesabuite, inclusiv cheltuielile risipitoare, indiscretiile sexuale si abuzul de substante, sunt comune in aceasta faza.

Tulburarea bipolara de tip I si tulburarea bipolara de tip II
Persoanele cu tulburare bipolara de tip I au episoade maniacale sau episoade mixte, avand unul sau mai multe episoade depresive. Persoanele cu tulburare bipolara de tipul II experiementeaza episoade depresive majore. Acestia experiemnteaza hipomania, o conditie care este mai putin intensa decat mania su care dureaza mai putin de o saptamana.

Episoadele mixte
Persoanele care au episoade mixte experimenteaza mania si depresia in acelasi timp. Acest lucru duce la un comportament imprevizibil si este mai comun in randul pacientilor care au dezvoltat tulburarea bipolara la o varsta frageda, in special in timpul adolescentei. Estimarile arata ca 70% dintre pacientii cu aceasta afectiune experimenteaza episoade mixte.

Cauzele tulburarii bipolare
Medicii nu sunt in totalitate siguri de cauzele tulburarii bipolare. Teoria principala sugereaza ca substantele chimice din creier fluctueaza anormal. Atunci cand nivelurile anumitor substante devin prea mari, pacientul dezolvta mania. Atunci cand nivelurile sunt foarte scazute, acesta experimenteaza depresia.

Cine este predispus la dezvoltarea tulburarii bipolare?
Tulburarea bipolara afecteaza barbatii si femeile in mod egal. In cele mai multe cazuri, debutul simptomelor are loc intre 15 si 30 de ani. Persoanele care au rude ce sufera de tulburarea bipolara au sanse mai mari sa fie diagnosticati cu aceasta afectiune. Evenimentele stresante si abuzul de droguri pot declansa ciclul starilor contradictorii.

Diagnosticarea tulburarii bipolare

Un pas important in diagnosticarea tulburarii bipolare este excluderea altor factori care ar putea cauza schimbarile de dispozitie. Acestea pot include infectii ale creierului sau alte afectiuni neurologice, abuzul de substante, problemele cu tiroida, tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie, efectele secundare ale unor medicamente sau alte tulburari psihice. Nu exista niciun test de laborator pentru identificarea tulburarii bipolare. De obicei, psihiatrul pune diagnosticul bazandu-se pe istoria medicala a pacientului, pe starea sa de spirit si pe alte simptome.


Programeaza-te pentru o consultatie la una din urmatoarele clinici:

Sursa: WebMd

    A.C.

    Taguri Medlife: 

    Comentarii

    Este important, intr-adevar sa urmezi tratament, dar nu suficient. Tratamentul „te tine in viata”, adica iti tine in frau simptomele pe termen mai scurt sau mai lung (sunt multe persoane care recidiveaza chiar sub tratament, dar este necesar sa iti identifici cauzele bolii pentru a putea intr-un final sa faci pace cu propria-ti persoana si sa-ti intaresti „eu”-ul, asa incat la un moment dat sa ajungi sa fii stapana pe tine si sa nu mai depinzi atat de mult de medicamente. Poveste postata de „un TAB” este interesanta. El pare ca are boala sub control si probabil ca nu mai depinde atat de mult de medicamente. Ceea ce l-a facut pe el sa depaseasca cu succes simptomele bolii a fost faptul ca dupa depresie a reusit sa obtina de la viata ceea ce isi dorea cel mai mult (familie si copil) si asta l-a facut sa depaseasca depresia. Binenteles ca atat de bucuros a fost omul incat a intrat in maniacal. Este totusi de apreciat ca si-a analizat cauzele depresiei si ale maniacalelor, le-a identificat si a ajuns intr-un final sa-si tina boala in frau. Este posibil ca el sa ajunga la un moment dat sa nu mai depinda de medicamente. Se poate spune, insa, ca el a avut sansa ca i s-a schimbat viata in bine si astfel dupa problemele pe care le-a avut a ajuns sa tina boala sub control. Nu toti cei cu probleme psihiatrice au sansa pe care a avut-o el, aceea de a li se schimba viata in bine si de aceea nu reusesc sa-si tina boala sub control, ajungand sa se intristeze din nou de neajunsurile vietii. Daca depresia nu o poti controla, caci vine din necazuri, totusi episoadele maniacale ar putea sa ti le explici. Este de asemenea interesant ceea ce a spus „un TAB” cum că tulburarea bipolara este o afectiune a sufletului si de aceea el a ales sa se „trateze” cu credinta in Dumnezeu, rugandu-se la Mormantul Parintelui Arsenie Boca simplu „sa-i fie bine lui si familiei lui”, ulterior reusind sa-si gaseasca echilibrul sufletesc. Cred ca cei cu tulburare bipolara pot sa incerce sa urmeze exemplu lui. Suntem CEEA CE FACEM, iar Dumnezeu ii da fiecaruia viata pe care o merita. Sunt convins ca daca ne (re)intoarcem la Dumnezeu CU SUFLETUL DESCHIS si ne rugam cu sinceritate pentru BINE, Dumnezeu ne va asculta rugaciunea!

    Multumesc pentru sfat,Ionut,m-am convins ca nu se poate fara tratament.Am renuntat pentru 10 zile la tratament (cateva zile m-am comportat normal)...apoi am picat iar in starea de tristete...Am ajuns la concluzia ca este foarte important sa continui cu pastilele..:)

    Ca o intrebare la care sa reflectezi. Crezi ca psihiatrul tau ar lua asa ceva? Ar merge la un psihiatru. Sunt oameni si ei. Nu o sa vezi asa ceva.

    Am citit comentariul dumneavoastră cu foarte mare interes și mă bucură faptul că ați găsit un răspuns problemelor cu care v-ați confruntat. Cred că în '' tratarea'' sufletului răsunsul la întrebarea ''de ce?'' rezolvă jumătate din problemă. Psihologia/Psihiatria te ajută să definești științific anumite simptome, să îți cunoști problema în amăunt, iar asta e într-adevăr important. Însă adevărata terapie eficientă se află la Dumnezeu.

    Și eu m-am confruntat cu așa ceva. Nu pot să spun că am scăpat de problemă definitiv, deoarece odată instalată ea rămâne acolo gata să recidiveze într-o clipă de neatenție sau când mă confrunt iar cu situații dificile din viața mea. Partea bună e că pot să mă mențin sub control , că am învățat să îmi recunosc boala. La primele simptome îmi găsesc imediat tratament prin Biserică, la Dumnezeu.

    Personal, cred ca intrebarea "De ce?" nu este cea mai buna intrebare pe care poti sa o pui. Mintea umana functioneaza prin intrebare- raspuns, deci ne punem intrebari si cautam raspunsuri la ele. Numai ca intrebarile bune ne cresc calitatea vietii,cele neinspirate ne-o scad. In plus, daca esti in mijllocul raului si nu stii sa inoti, nu iti foloseste la nimic sa stii de ce ai ajuns acolo, ci mai degraba cum sa iesi. In loc de "De ce?" as intreba "Cum pot sa ies din aceasta situatie?", "Ce pot invata din asta?", "Ce este bun in aceasta situatie?"...Sunt alt fel de intrebari, care dau cu totul alt fel de raspunsuri.

    Eu spun sa iei tratamentul în cintinuare fara sa renunți la el
    Cunosc pe cineva care are aceiasi problema doar ca trebuie sa ia 800 și orfiril de 1000 de doua ori pe zi

    Sufar de tulburare bipolara.Tratamentul meu consta in Convulex 500mg de 3 ori pe zi si Seroquel 50mg,1 pastila seara.Cred ca pastilele ma zapacesc si mai mult si as vrea sa renunt la ele.Exista si alte modalitati de a te trata in afara de pastile?

    Foarte interesant ce ai relatat. Am citit totul cu placere . Ai dreptate in multe privinte si e bine ca , desi foarte tarziu , incepem sa ne dam seama ca am fost furati si indatorati de catre conducatori pentru interesele lor, iar copiii nostri vor trebui sa plateasca datoriile pentru prostia si lasitatea noastra. Sanatate.

    Draga un TAB,
    Ai postat un comentariu emblematic pentru o operatiune psihologica.
    Nefericirea ta este ca timpul nu se poate da inapoi si nici invia Impuscatul. Prezentul este asa cum trebuie iar individul are o singura optiune, adaptarea.
    Sa auzim numai de bine.

    De 10 ori mai intersant si mai informativ comentariul decat articolul.

    O POVESTE DE VIATA EMOTIONANTA, AM CITIT CU EMOTIE TOT CE AI RELATAT,MI-ESTE TEAMA CA SOTUL MEU AR PUTEA AVEA ACEASTA BOALA SI NU STIU CE SA FAC.

    Pai, tocmai ai pus botul la o minciuna a psihiatriei. Nu exista boli mintale. In loc sa te gandesti la asa ceva despre sotul tau, mai bine te-ai gandi cum sa il iubesti , cum sa aveti o relatie cat mai stransa si sa nu il vezi ca pe un strain.

    am ras , am plans si in final ti-am dat mare dreptate in tot ce spui!
    poate ai trecut prin aceste incercari tocmai ca sa intelegi in profunzime lucurile si ca sa o feri sprijin si protectie familiei tale si tie.
    bafta multa in tot ce faci!!

    Esti in on puternic bravo.ce a cost in sufletul tau so tot chinul print care ai trecut numai tu I'll stii. ...multa sanatate!

    Eu am avut o depresie si 2 episoade maniacale. In 2010, la implinirea varstei de 35 ani m-am trezit singur, fara familie, fara copil si fara o relatie stabila. Imi pusesem sperantele ca voi cuceri o fata pe care am asaltat-o cu avansurile timp de 2 ani. Bine, asaltat e mult spus, adica nu am fost chiar agasant cu ea. O sunam nu foarte des si o mai abordam pe yahoo messenger. Visam o familie armonioasa cu ea, dar in 2010, dupa 2 ani de "campanie", am realizat in mod definitiv ca de fapt fata NU MA VREA. Am sistat atunci orice legatura cu ea si am cazut in depresie. Pe fondul pierderii acestui "ideal", la agravarea starii mele de depresie au contribuit si... retelele de socializare. Am vazut pe pe aceste retele de socializare prieteni si colegi de-ai mei care erau (sau cel putin pareau) impliniti si fericiti, adica aveau postate poze cu familiile lor, cu copiii lor, cu prietenii lor, cu sejururile lor pe la mare, pe la munte, prin alte tari si isi prezentau care mai de care job-urile si starile. Am si eu un job bun, dar lucrez in alt oras decat cel natal, ceea ce iar ma nemultumeste. In fine, apogeul depresiei m-a facut sa inghit 40 de pastile de diazepam si 19 pastile de distonocalm pe care le-am dizolvat bine in prealabil, intr-o cana plina pe jumatate cu apa pentru a-si face mai bine si mai repede efectul din dorinta de a muri neaparat. Am fost gasit a doua zi de o vecina de-a mea, care mi-a facut o cafea tare sa ma trezeasca din somnolenta, dupa ce anterior dadusem semnatura la echipajul de pe ambulanta ca nu vreau sa merg la spital sa-mi faca spalaturi stomacale.
    A urmat bineinteles internare o luna la Obregia pentru tratarea depresiei.
    Depresia m-a tinut pana pe la inceputul anului 2012. Intre timp vecina mea a devenit sotia mea si am un copil cu ea, care s-a nascut in august 2012.
    Uite asa, am ajuns si eu sa ma simt implinit si fericit. Aveam si eu familie, copil, serviciu bun, statut social bun si mi-am luat si o masina buna. Din acel moment am inceput sa am un boom de personalitate, adica toate aceste schimbari in bine m-au facut sa ma cred cel mai tare din parcare si am intrat in episod maniacal. Mi se parea ca toata lumea e a mea si doream sa arat tuturor ca si eu sunt tare. Risipeam banii, ma plimbam prin oras fara rost cu masina cu muzica la maxim (favorita era Ro-mania - "Calusul"), opream masina si luam oameni care faceau autostopul ducandu-i in localitatea lor fara ca eu sa am treaba in acea localitate si fara sa le iau bani pentru transport. La un moment dat am intalnit in drum un om cu un acordeon. Am oprit masina langa el si i-am dat 10 lei sa-mi cante "primirea la nunta". Am mers la un restaurant de unde cu un vocabular de smecher, dar decent am cumparat o sticla de vin de 750 ml cu 1 milion de lei, pe care ulterior i-am facut-o cadou unui batran pe care l-am luat la ocazie. Am mai mers la un restaurant de unde am cumparat o plasa de pulpe de pui la cuptor pe care le-am dat cersetorilor. Si multe astfel de fapte.
    Epatam, dar n-o faceam intentionat. Subconstientul meu imi dicta sa ma comport asa, adica imi dicta "sa ies in fata", ca destul fusesem "necajit".
    Binenteles ca am ajuns din nou la Obregia de data asta cu TBA, internat non-voluntar pe declaratia sotiei mele. M-au sedat aia acolo cu haloperidol de m-au facut carpa. Asta se intampla la sectia 15 unde sefa era o distinsa expirata doamna doctor Nastase Rodica, care “omora” pacientii cu tratamente invechite si naucitoare. In niciun caz sa nu ajungeti pe mana ei.
    Cand m-am externat, potolit, am realizat ca se intamplase ceva rau cu mine, imi aduceam aminte de toate faptele de epatare pe care le facusem si mi-am dat seama ca fusesem lipsit de ratiune. Nu intelegeam pe atunci de ce ma comportasem asa si imi era teama sa nu fac alt episod, pentru ca riscam sa pierd serviciul si se alegea praful de tot.
    Am renuntat la haolperidol, pentru ca imi dadea o stare de moleseala si imi curgeau balele. Am urmat tratament cu Ketilept si Depakine, care au fost mai bune, adica nu ma mai simteam ca o carpa.
    In iunie 2013 am facut din nou episod maniacal. De data asta cauzele si simptomele au fost altele, acelea de indignare fata de "sistemul" care ma internase anterior. Nu mai risipeam bani aiurea, nu mai ascultam muzica la maxim, nu ma mai plimbam fara rost cu masina. Pur si simplu eram suparat pe "sistem" si vroiam sa demonstrez ca de fapt eu nu am nicio boala psihica si fusesem internat anterior degeaba. M-am dus la tara unde n-am dormit trei nopti la rand si mi-am tot pus intrebari mie insumi, incercand sa aflu ce e in neregula cu mine si de ce am TBA. N-am reusit sa ma lamuresc complet din dialogul cu mine insumi si la insistentele sotiei si ale celor din jur m-am internat din nou, de data asta hotarand singur sa ma internez ca sa ma tratez. Repet: imi era teama sa nu-mi pierd serviciul. De data asta am avut parte de un tratament modern si eficient, cu Seroquel si Depakine, care nu imi dadeau stare de moleseala. Am fost la Sectia 7 Obregia la doamna doctor Cumpata, care e o doctorita priceputa, merge pe tratament modern si sta de vorba deschis cu fiecare pacient. O alta doctorita foarte buna de la Obregia este doamna doctor Gabriela Marian, sefa sectiei 8. Dansa merge tot pe tratament modern si e de parere ca daca subiectul nu mai face niciun episod timp de 3 ani, atunci subiectul este vindecat si se poate intrerupe medicatia treptat pana la zero.
    Dupa externare am realizat ca am doua variante pentru a-mi lamuri si rezolva problema: sa merg la un psihoterapeut sau sa ma (re)intorc la credinta adevarata in Dumnezeu. Ambele dau rezultate, dar eu cred ca este mai eficienta credinta in Dumnezeu intrucat parerea mea este ca tulburarea bipolara este o afectiune a sufletului.
    Asadar, eu am ales varianta cu credinta in Dumnezeu si am mers la Manastirea Prislop din Hateg, la mormantul Parintelui Arsenie Boca, unde m-am rugat sa-mi fie bine mie si familiei mele. Acolo m-am simtit ca intr-un colt de rai cu energie pozitiva, lumina si liniste. Pelerinajul la mormantul Parinteleui Arsenie Boca m-a linistit sufleteste si m-a echilibrat. De atunci am inceput usor, usor sa imi pun intrebari despre ce se intamplase cu mine si sa gasesc raspunsuri. Mi-am gasit raspunsuri dupa cum am prezentat mai sus.
    Acum, dandu-mi seama de cauzele si simptomele episoadelor mele maniacale, am devenit constient de ele si pot sa garantez in proportie de 99,9 % ca eu nu voi mai face niciun episod maniacal, chiar fara medicamente.
    Observ pe net ca in Romania foarte multe persoane sufera de TBA. E de inteles. In Romania se traieste prost si foarte prost. Majoritatea tinerilor pana in 30 de ani si chiar peste aceasta varsta nu au o familie, un serviciu satisfacator si stabil care sa le aduca venituri suficiente pentru a desfasura o viata sociala normala, avand deci mai multe nemultumiri. Numeroasele facultati de stat si particulare, care au rasarit in Romania ca ciupercile dupa ploaie, le-au luat banii si i-au "mintit" pe tinerii care le-au absolvit ca vor deveni oameni cu job-uri bune si vor lucra la birou. Sa fim seriosi: probabil ca nici macar nu exista suficienta padure (mai ales dupa defrisarile in masa care s-au facut) din care sa se faca birouri pentru zecile (poate chiar sutele) de mii de absolventi ai numeroaselor facultati din Romania. E plina Romania de taximetristi si vanzatoare de magazin cu licente de diferite facultati. Acesti tineri isi pierd ani din viata si ajung pe la vreo 30-35 de ani fara sa realizeze mai nimic, traind totusi cu speranta ca vor avea la un moment dat o viata mai buna. Si cand se trezesc la o varsta mai inaintata (cum a fost cazul meu la 35 de ani), si cand se mai uita si pe retelele de socializare si vad vietile unora cu realizarile lor, da depresia in ei. Apoi, dupa o perioada de tratament, se imbarbateaza si in momentul cand se intampla un lucru bun in viata lor (cat de mic) se produce efectul invers: maniacalul care se manifesta dupa cum am prezentat mai sus (uite cine sunt eu: cel mai tare din parcare).
    Aceasta cauza nu trebuie generalizata. Exista si alte multe cauze producatoare de depresie sau TBA. Spre exemplu am aflat de poveste unei femei, casatorite, cu 2 copii si cu venituri in familie de circa 10.000 RON, dar care a cazut in depresie severa, din cauza faptului ca era neglijata si ignorata total de sotul sau, care de cand venea de la serviciu si pana se culca, statea cu o tableta in mana si naviga pe internet. Femeia a mers la psihoterapeut care i-a identificat cauza depresiei si a ajutat-o sa depaseasca criza, bineinteles si cu medicamente. A fost chemat si sotul femeii in fata psihoterapeutului, care sot nu intelegea ce cauta acolo, ca cica el n-are nimic, fara sa realizeze berbecul de el ca de fapt el era cauza depresiei sotiei sale.
    In fine, este de retinut ca exista cauze diverse provocatoare de astfel de boli.
    Ele pot fi identificate si combatute, asa cum am spus, prin psihoterapeut sau prin credinta adevarata in Dumnezeu.
    Referitor la traiul oamenilor mai fac urmatoarele precizari:
    Nu se poate spune care doctrina e mai buna: comunista sau capitalista. Teoretic ambele sunt facute pentru oameni si ambele sunt eficiente, cu conditia sa nu fie aplicate prost.
    Comunismul a avut pacatele lui, dar macar atunci diviziunea muncii era bine definita (nu erau pacaliti tinerii cu numeroase facultati de stat si particulare), tinerilor li se ofereau case si servicii. Oamenii se casatoreau de tineri si faceau imediat copii, asa cum este normal si sanatos (nu ca mine care la 38 de ani am copil de 1 an jumate).
    Nu exista internet sau bombardament media care sa le strice mintile cu tot felul de prostii: manele, pornografie, pacanele, jocuri diverse cu impuscaturi, cu monstri, cu bomboane sau bilute, cu ferme de animale sau orase virtuale, pe care se castiga puncte (le ce-or folosi punctele acumulate?!), videochaturi cu femei care se dezbraca (fac aici o paranteza si zic ca nu-i inteleg pe cei care platesc bani multi ca sa vada femei goale pe videochat, atata timp cat internetul e plin de site-uri pornografice unde pot sa vada toate felurile de femei si toate stiulurile de sex), retele de socializare care pot provoca efecte negative de genul “iarba din gradina vecinului pare intotdeauna mai verde si mai frageda” etc.
    Copiii si adolescentii nu se mai joaca in fata blocului, jocuri gen: de-a v-ati ascunselea, flori, fete, filme sau baieti, coarda, tenis de picior, coarda etc, ci stau in fata unui calculator, necontrolati de parinti (care la randul lor au treaba pe alt calculator sa dea de mancare la animalele de pe ferma virtuala sau sa castige cat mai multe puncte pe jocurile cu bomboane sau bilute, ori sunt plecati in alta tara la munca, iar copiii sunt in grija bunicilor care habar nu au ce fac copiii pe calculator) si isi strica mintea.
    Neexistand toate aceste prostii in vremea comunismului toata lumea traia fericita. Familiile erau armonioase, fiind celulele de baza ale societatii in adevaratul sens al cuvantului. Se faceau petreceri frumoase, adevarate cu rudele, cu prietenii.
    Restaurantele erau putine, frecventate de adulti, “oameni seriosi” si se inchideau la ora 22:00. Acum e plin pamantul de tot felul de restaurante, birturi, bodegi si cluburi unde oamenii (si mai ales minori de 15-17 ani) beau de-si pierd mintile si comit fapte penale.
    Ma rog, pe vremea comunismului exista inconvenientul ca se intrerupea curentul, ca nu se gaseau alimente prin magazine (nimeni n-a murit insa de foame), ca nu exista libertatea expresiei, ca militia si securitatea speriau oamenii etc, dar punand in balanta, cred ca era mai bine asa, intrucat nu existau atat de multi oameni cu tulburari psihice.
    Militia si securitatea, cu toate pacatele lor, au avut si o latura buna in sensul ca tineau oamenii sub control, nu-i lasau sa-si strice mintile si asigurau siguranta oamenilor. Copiii mergeau singuri la scoala cu cheia la gat si se jucau in fata blocului, fara sa fie paziti de parinti. Nu existau atat de multe rapiri, talharii, violuri, escrocherii si omoruri ca acum.
    Si capitalismul e bun, dar numai daca este aplicat in litera teoriei si nu prost aplicat cum este acum.
    Ce au facut conducatorii tarii din ’89 si pana acum? Au pus pe butuci industria, se stie in ce conditii de asa-zise privatizari, lasand oamenii fara locuri de munca, au “supt” tara prin diverse “inginerii”, au indatorat crunt tara cu miliarde de euro de la fondurile monetare internationale si au saracit tara in ultimul hal.
    Observ totusi ca actualmente oamenii au inceput sa tipe ca nu mai pot, ca televiziunile vorbesc tot mai vehement despre starea proasta a tarii.
    In fine, se vede cu ochiul liber. Sau cum ar zice Sebastian Papaiani in filmul “Cu mainile curate”: “Nu se vede si fara binoclu?”.

    SA TRAITI BINE!

    Intr-o oarecare proportie ma regasesc in cele relatate de tine. Tind sa cred ca puteai face pasul inspre biserica direct, fara sa apelezi la medicamente.

    Foarte folositor si biunevenite cele postate. In cea ce priveste vremea comunismului te cotrazic pt ca am trait pe pielea mea. Diferenta de clasa era fooooaarte adainca, marcata de ca tata e ingineri, pt ca erau putini, taiau si spanzurau si ca mama era profesoara, pt ca taia la note. Ca sa repeti anul erai considerat schizofrenic, retardat si clar parintii dadeau spagi si plocone ca sa aibe un copil normal. Copilul vazand ca asa merge treaba s-a transformat in shmeker, care, ajungand la maturitate tragand dupa el trauma repetentelor...

    Felicitari pt sinceritate si gandirea echilibrata si curata de acum. Si mult success in mentinere. Subscriu celor scrise despre vremurile traite acum.. asta e adevarata cauza a tuturor tulburarilor noastre de orice fel.

    Vad ca inca nu te-ai prins. TAB e in realitate foarte rara. Explozia de TAB se justifica prin dorinta psihiatrilor de a da un neuroleptic ca sa fie siguri ca te linistesc. Mai mult, in loc ca populatia sa devina mai sanatoasa, psihiatrii inventeaza boli si prin discursul si prestigiul dat de titulatura de medic, te conving ca suferi de o boala sau alta. Inainte nu existau atatia bolnavi psihic pentru ca nici nu existau psihologi si nici psihiatrii ca si acum. Inainte daca aveai o perioada mai grea, nu era nimic, trecea. Acum nu mai trece: ti se pune eticheta, esti privat de drepturi, de facto si ti se spune ca trebuie sa iei tratament toata viata. Pricepe ca ai avut o perioada mai proasta si ar fi trecut daca nu aveai deaface cu psihiatria. Psihiatria nu e medicina. E un agent de control al comportamentelor nedorite din societate. Psihiatria nu are lege.

    Depresia e boala secolului, dar nu vad de ce nu mi-as lua mandrie in faptul ca am reusit sa salvez trei coechipieri de la `moarte` intr-un mediu virtual supus unor termene si conditii pe care de multe ori ezit sa le citesc, vorbesc strict de jocurile PC. Esti un pic ciudat daca nu suferi de o tulburare psihica la randul tau. Ce`i drept gheara mandriei te trage in bratele nefericirii, dar n`am vazut un om mai plin de sine sa faca gestul de a se arunca in gol. Cer scuze pentru ambiguitatea in scriere. Da, am 28 de ani si da, am mers multa vreme fara servici, prieteni, batand campii pe retelele de socializare. Ma uit adesea in gradina altuia, dar ma gasesc de multe ori fericit, fie ca am o bucata de tort in frigider, fie ca am gasit o scama pe covor, avand mereu in vedere ca asta poate sa fie tot o tulburare psihica. La sfarsitul zilei in general imi iau un pic de timp de gandire si mandrie, va sfatuiesc sa faceti la fel si sunt de parere ca depresiile contribuie la progresul si succesul unui individ, atat doar sa nu fie vreun soi de depresie seculara si genul de episod tulburator de proportii legendare sau mai stiu eu cum ii mai zice. Semnat -prietenosul bipolar- P.S. Urasc sa fiu bipolar pentru ca e marfa...

    Suntem oameni si avem voie sa fim tristi sau veseli, abatuti sau exuberanti... Nu orice schimbare de dispozitie e o tulburare bipolara.
    Ma gandesc ca relatiile se schimba, oamenii se schimba, noi ne schimbam. In jurul nostru vin oameni noi, pleaca prieteni vechi, Toate aceste modificari pot sta sub semnul unui progres sau dimpotriva, al regresului. Uneori putem controla ce ni se intampla, alteri nu.
    E bine insa sa acceptam schimbarile cu incredere in destinul nostru si in planul Divin, cu seninatate si liniste. Sa daruim iubirea noastra copiilor, parintilor, rudelor, animalelor... Sa multumim pentru ca respiram, gandim si mergem... Sa cerem iertare pentru greselile facute si sa ne exprimam regretele pentru neplacerile cauzate....
    Sa ne bucuram!

    Dragi TABi, ca orice om (sau oamana) care ma numar si eu printre voi, observ ca nu numai sindromul acesta il avem in comun, dar si nevoia de a comunica intre noi este de asemenea prezenta.
    Probabil ca impartasindu-ne experientele mai mult sau mai putin triste pe care le-am trait si le traim in viata de zi cu zi, ne-ar ajuta sa ne cunoastem si sa ne sfatuim unii pe altii cum sa trecem peste probleme "ca gasca prin apa", fara sa fim afectati din punct de vedere psihic, deci fara sa ne lasam daramati de tristete si neputinta.
    Vad ca unii se plang de leneveala .... are si asta un nume stiintific ;
    eu sufar, mai ales in week-end, de lene cronica acuta, pentru ca in timpul saptamanii lucrez de imi sar capacele, asa ca nu am timp nici de lene, nici de boala ....
    Dar ce este lenea ? o definitie trasnet ar fii aceasta : lenea este obiceiul unui om de a se odihnii inainte sa oboseasca.
    Dat fiind faptul ca ne lasam invinsi de tristete, ajungem sa fim depresivi, apoi inactivi si in final, cand ne mai surade putin soarta, zambim si spunem ca am avut o perioada in care am fost tare lenesi incat nu am facut altceva decat am dormit ....
    Concluzia mea : din cauza ca traim precum o barca pe oceam purtata de vanturi si de valuri in orice directie fara ca sa o putem controla, traim agitati, panicati, speriati, infometati, insetati, arsi de soare sau batuti de vanturi, etc si bla, bla, bla .... si cand realizam ca timpul trece si imbatranim in timp ce altii sunt realizati, fericiti, impliniti, le merge bine si nu le pasa de nimeni si de nimic .... atunci BUUUUUM !!! explodam fie de durere, fie de altceva, dar exploziile acestea launtrice ne deterioreaza interiorul emotional si psihic atat de tare incat toate functiile organismului sunt afectate si ne mai intrebam de ce devenim TAB-isti ????
    "Pacea Lui Dumnezeu care intrece orice pricepere, sa locuiasca deplin in inimile voastre si multumiti Domnului pentru toate lucrurile !" este un verset biblic de care avem toti nevoie in vremurile acestea tulburi.
    Nu suntem decat victimile acestor vremuri tulburi si tulburarea isi spune cuvantul in fiecare dintre noi .....
    De aceea va indemn cu toata dragostea, intoarceti-va la Dumnezeu si faceti din EL refugiul sufletelor voastre, iar EL va da fiecaruia linistea si pacea de care avem nevoie, ca sa ne putem bucura si noi de viata, fara droguri (medicamente), fara oscilatii din acestea, acum bine, maine rau si tot asa ....

    Dragã Mira,

    Dacã lucrezi de-ti sar capacele, ai gãsit solutia!
    Eu m-am lãsat dus de inertie si am continuat sa conduc propria firmã timp de nouã ani dupã accidentul cu comã declansator al bolii.
    Acum nu numai cã am pierdut firma pe care am creat-o pentru familie, dar, am pietrdut si familia si m-am inglodat în datorii.
    As vrea un job, dar mi-am erodat la maximum credibilitatea.
    Cred cã la complexitatea bolii se impune o solutie complexa!
    Da! Dumnezeu este mereu prezent in gândul majoritãtii bipolarilor, dar, in perioadele de depresie severã, nu te rogi, si atunci apare mustrarea constiintei. In perioada de manie brei sã recuperezi si devii o povarã pentru cei din jur, atât ca raportare la Dumnezeu cât si ca activitãti pe care vrei sã le recuperezi pentru toatã perioada depresiei.
    De aceea cred cã este foarte important sã ne gãsim un loc de muncã ce obligã la un ritm liniar care sã îndulceascã tendinta de oscilatie manie-depresie.
    Dacã nu cer prea mult, te rog sã precizezi ce lucrezi.
    Ar fi interesant de stiut meseriile pe care le putem asimila în ciuda bolii sau ce-o fi asta ce trãim cu totii.
    Ideea unui loc unde ne putem împãrtãsi experientele e bunã cu conditia de-a fi convinsi cã ne expunem.

    Nu stiu de ce dar am impresia ca noi suntem mai educati si inteligenti ca oamenii...asa zisi...normali...sau..liniari..sau plati...cum te exprimi tu.Nu cred ca o meserie de genul...plat ne-ar ajuta orea mult...mai degraba o ocupatie care sa permita sincope in perioade de depresie...si sa potentete capacitatea creativa din asa zisele ...manii.

    Ma bucur sa aud ca anumite probleme pot sa fie rezolvate.

    Am fost un om de succes as putea spune, cu rele si cu bune ca oricare dintre noi, cu defecte si calitati.Sufar de depresie grava si adancita. Tulburare bipolara - clar. Inceput accentuat de schizofrenie. Stiam. Banuiam, de ani de zile. Nici una dintre astea nu au fost tratate. Testele psihologice, vizitele la psiholog mi-au confirmat. Ideea NU este ca nu ma pot face bine si NU este ca nu am puterea sa infrunt. Ideea este ca nu mai vreau sa o fac.

    Poti sa o faci!lupta si treci peste.Si eu sufar de depresie bipolara si ma omoara chestia asta.Mi-am pierdut multi prieteni din cauza asta si inca o fac pentru ca ei nu inteleg.Dar o sa continui sa lupt.Te rog,fa-o si tu

    sunt sigura ca sufar de depresie, mi e teama sa merg la un specialist.

    si eu lupt cu aceasta boala , din anul 2003 ,vreau sa spun ca nu mai am nici un prieten ,mi-am pierdut toti pritenii , bataie , mi-am luat la geau , sunt cu mana in gips , m-am ferit sa nu-mi dea in cap si mi-a rupt mana , au intrat peste noi in casa niste talhari cu bite de baseball , si ne-au rupt cu bataia , boala asta cred ca este din cauza singuratatii ,sau din cauza izolarii , foarte indelungate , eu am lucrat foarte mult pe taxi , se poate trage si de la statia de emisie receptie , boxe , muzica (tinnitus ), am fost internat de 4 ori la obreja , si tot nu mi-a trecut , imi tiuie urechile foarte tare , si nu stiu cum sa trec de boala asta cumplita , aveam zile cand mergeam zeci de kilometri pe jos , doar , doar sa scat de tiuit , dar tot nu mi-a trecut , nu stiu de la ce se trage , daca poate sa-mi dea si mie cineva un sfat ce sa fac , multumesc .

    Elimina glutenul din alimentatie si fa o cura de argila.

    Nu prea cred ca vreti cu adevarat sa iesiti din depresie, sa stiti si voi ca Dumnezeu nu a lasat lucru pe pamant sa nu poata fii rezolvat de om inclusiv sa se vindece singur de depresIe.... am gasit un film foarte interesant , scrieti pe youtube 'cum sa iti vindeci viata'.

    Am ajuns si eu pe aceasta pagina din curiozitatea de a afla ce inseamna tulburare bipolara pt ca apare tot mai des in vocabularul romanilor si am fost uimita sa descopar aceasta lectie de viata....Inca o data concluzia este ca primul pas in tratarea problemelor de natura psihica este, in primul rand, acceptarea lor....Felicitari domnule!Ma gandesc ca ai dus o adevarata lupta si nu a fost deloc usor.Parerea mea este ca daca ati reusit sa scapati de aceasta problema, chiar nu mai conteaza "tratamenul".Mult succes pe mai departe!

    Am dat un search pe google din pura curiozitate. Ma uitam la un serial si am auzit cuvantul "bipolar" si am fost interesat sa aflu mai multe. Tin sa specific ca am atacuri de panica de circa 2 ani si o nevralgie intercostala tot asa de circa 1-2 ani, acum de vreo 3 luni am inceput si tratament medicamentos insa unul foarte lejer, este vorba de niste pilule compuse din 3 medicamente printre care si rivotril, insa cum spuneam cantitatiile sunt foarte mici 0,0024 mg rivotril, iau o astfel de pilula de obicei odata pe zi, rareori de doua ori. Insa am observat in ultimul an ca sunt foarte trist, am renuntat la doua facultati, sunt foarte paranoic, nu lucrez, am inceput sa ma si interiorizez foarte tare si sa nu mai socializez, eram genul care daca nu iesea o zi din casa o lua razna, dar acum petrec foarte mult timp in casa, chiar si o saptamana fara sa ies deloc. Dupa toate cele spuse mai sus, s-ar putea sa fii devenit o persoana bipolara?
    Va multumesc!

    Buna tuturor.
    Si eu tot asa am auzit de TBP prima data la televizor si azi mi-am facut timp si am cautat.Intr-adevar, ca bine zicea cineva mai sus, articolul nu a fost atat de interesant , cum a fost comentariul domnului.
    La mine nu stiu daca e neaparat TBP desi unele simptome, mai ales faza cu depresia , apar destul de des.
    Episoadele tristete-fericire sunt foarte dese la mine, fara a avea excese, am fost si sunt rationala, si nu m-am gandit niciodata la sinucidere, pentru ca nu stiu ce e dincolo, daca e mai bine sau mai rau, si de ce le-as provoca celor pe care ii iubesc din tot sufletul asa o durere fara rost.Ii iubesc prea mult si vreau sa ii am alaturi mereu.La mine episoadele de depresie apar din grija excesiva fata de familia mea, fiind sufficient sa aud o salvare pe strada si sa trag concluzia ca ar putea fi in ea cineva dintre ai mei.
    Episoade maniacale nu am avut niciodata, cum am spus , sunt rationala, tin la imaginea mea dar cand sunt fericita am tendinta sa fac cumparaturi, ceva cat de mic pentru sufletul meu, dupa care ma macina vina ca am cheltuit banii pe care asa greu ii muncesc.
    De multe ori am zis ca as merge la un psiholog , caruia sa ii explic starile mele,din pacate insa locuiesc intr-un oras mic, iar cei de aici nu imi inspira incredere.
    Am fost la psihologul scolii cand am implinit 18 ani, avand atunci la fel un episode de grija excesiva.
    Probabil ca ceva mi-a declansat problema asta , ceva din trecut, dar nu pot sa leg ceva anume de aspectul asta.
    II vad pe altii din jurul meu relaxati, sau prea agitate sa castige bani..eu is realista si ma gandesc mereu ca doar o viata am de trait, ca nu merita sa ma chinui doar ca sa agonisesc, ca prefer sa imi traiesc viata.
    Din ultimul comentariu a nu se intelege ca nu fac nimic, am un job stabil, bine platit, o familie frumoasa..insa punand in balanta...cand vad cat alearga unii ca sa castige bani sa isi ia o masina, eu consider ca momentele alaturi de familie intr-un concediu sunt mai importante decat masina in sine.Si referitor la ce spunea Adrian in mesajul de mai sus, faptul ca s-a izolat..si noi ne-am izolat in casa, dar pun lucrul asta pe seama faptului ca am selectat prietenii, avem prieteni putini, cu care ne vedem constant si nu ne deranjeaza faptul ca nu iesim o saptamana.Preferam timp de calitate decat in fiecare seara sa iesim si sa pierdem aiurea timpul.
    Cred cu tarie ca totusi fiecare an fiecare saptamana ne afecteaza, ne maturizeaza, ne schimba modul de a fi si de a gandi..si poate pentru unii aceste schimbari sunt mai greu de suportat, pentru altii mai usor..
    Eu cumva sunt impacata cu mine, doar ca episoadele cu depresia ma afecteaza cel mai tare..cam stau terorizata de frica de a nu se intampla ceva..si asta ma face sa ma gandesc ca as putea avea o problema ..

    Buna!
    Poti face sedinte de psihoterapie si pe skype.Eu sunt din galati si aici nu am gasit pe nimeni competent.Fac de 7 luni cu o doamna psih.din Bucuresti si sunt foarte multumita.E un proces lung, uneori destul de dureros dar descoperi cu adevarat cine esti si cel mai important inveti sa te iubesti si sa te accepti,

    e prima oara cand comentez ceva pe net dar nu m-am putut abtine. foarte, foarte interesant si de foarte mare actualitate totul, articol si comentarii

    Buna seara,

    Am ajuns si eu pe acest site in cautarea unor raspunsuri. Am 24 ani si cred ca si eu sufar de aceasta boala, prima depresie am avut-o acum 2,5 ani, aveam ganduri sinucigase si credeam ca nu sunt in stare de nimic, asta in contextul in care cu cateva luni inainte chiar ma simteam realizat din toate punctele de vedere. Am avut mai multe crize in perioada aceea dar nu am vrut sa consult un doctor. pe parcursul acestor 2,5 ani am mai avut depresii/euforii dar nu la o intensitate asa mare.
    In urma cu cateva luni m-am simtit foarte euforic, ma credeam in stare sa mut muntii din loc (chiar imi placea starea) aveam f multa incredere in mine, nu stateam 30 min in casa si dormeam foarte putin. Problema este ca dupa 2 luni de euforie am cazut intr-o depresie de 2 luni in care au inceput sa imi vina toate gandurile ciudate in minte si nu vorbeam cu nimeni, dormeam foarte mult, nu iesam din casa, nu ma mai interesa de nimic, iesam cu prietenii doar ca sa nu ii pierd (aveam experienta din trecut stiam ca starea o sa treaca). Si toate aceste lucruri fara sa patesc ceva sau sa am probleme. Aceasta stare m-a tinut pana acum 2 zile cand am inceput sa imi revin inesplicabil. Ma sperie toate aceste schimbari bruste de comportament. Acest mesaj este scris azi cand sunt intr-o stare f buna, daca il scriam acum 2 zile nu stiu cum era formulat. Mentionez ca am un job bun, multi prieteni, imi mai trebuie o iubita :)
    Pareri?

    Buna!
    Ma bucur ca am intrat pe acest site.Am o sora ce are diagnostic TBA.In acest moment este internata in spital-sectia de psihiatrie de 2zile.Citind acest articol am inceput sa imi fac sperante ca se poate vindeca intr-o zi.Sunt vreo 10 ani de cand au inceput episoadele maniacale si cele de depresie.Are 37 de ani,necasatorita,fara un job.A avut job-uri bune in strainatate dar pe care le-a pierdut din cauza afectiunii.E singura si spera ca intr-o zi va intalni omul care sa o iubeasca si sa o accepte asa cum e si sa o inteleaga.Abia astept sa-i spun de voi.Poate voi o sa o intelegeti mai bine atunci cand noi nu mai putem.Poate nu se va mai simti atat de singura.A fost una dintre cele mai frumoase fete ale generatiei ei,mandretea parintilor,,Miss-ul liceului",sora mea frumoasa si descurcareata ce e acum de nerecunoscut din cauza tratamentului.Sper sa fie cineva acolo care citeste ce scriu eu acum...si care aude ,,strigatul" ei mut.

    buna, o poti vizita zilnic pe sora ta ? poti macar tine legatura prin telefon cu ea ?
    are internet la spital ? poate comunica cu cineva ? cu mine spre exemplu, m-as bucura sa ii fiu de ajutor, dar daca nu este posibilitatea comunicarii, nu stiu cum sa ajung la sufletul ei
    oricum e bine de stiut ca frumusetea omului trece ca si iarba de pe camp ; mie nu mi-a spus nimeni ca imbatranesc, si am luptat cu viata pana intr-o zi cand m-am speriat, am realizat ca am imbatranit si ma intrebam cand asa de repede ?!
    dar raman amintirile, multe din ele cu tristeti si dureri ; astea ne macina noua nervii si sanatatea ! si normal ca nu putem scapa de ele
    Daca Dumnezeu m-ar fi dezamagit vreodata, nu as fi indraznit sa va vorbesc despre EL ca singura speranta, dar pentru ca ramane Singurul alaturi de noi in necazuri, in nevoi, in incercari, in suferinte, am decis sa va spun si voua cu toata increderea si indrasneala, ca EL este Medicul Suprem, Salvatorul si Mangaietorul, iar toti aceia care se incred in EL, nu vor ramane de rusine si pot sa marturiseasca toata viata lor binele care l-au primit si Cine este Binefacatorul ..... gustati si vedeti ce BUN este Domnul !!!

    Bună. Am 20 de ani şi primul episod de depresie l am suferit la 17 ani. Nu am vb cu nimeni despre starea mea de atunci. A trecut brusc. În urmă cu un an am suferit primul episod maniacal serio . A durat cam o luna, până a reusit familia să mă interneze la psihiatrie. Am stat o săptămână. Am făcut tratament cu convulex,olanzapina de 5 mg şi rivotril 2 mg. Am renunţat la tratament pt că nh făceam faţă la şcoală. Toate astea au avut urmări,am rămas repetent deşi nu sunt tâmpit Şi am renunţat la şcoală. Asta s a întâmplat anul trecut. Peste vară ieşeam vu prietenii şi ne program. Acum am renunţat la droguri. După ce s a terminat vara m am izolat în casa şi s a instalat depresia. Stăteam toată ziua în casa şi nu făceam nimic. Stăteam foarte mult în pat şi nu dormeam nopţi la rând,mă simţeam că un nimic,am avut gânduri sinucigaşe. Pur si simplu doream să pun capat agoniei dar nu am făcut-o. Am început să mai iau pastile care cred că m au ajutat puţin. Episodul asta a durat 4 luni foarte lungi. Nici acum nu mi am revenit complet. Toata leneveala pe parcursul celor patru luni si a spus ferm cuvântul. Am slăbit foarte mult,aveam scobituri în obraji,nişte cearcăne de zombi si masa musculara mi a scăzut foarte mult.Acum,de la multele nopţi nedormite am rămas cu nişte pungi sub ochi permanente de care nu ştiu cum să scap si îmi simt capul plin de oboseală mereu,parcă mintea mi e dosita undeva adânc. Nimeni nu m a ajutat câtuşi de puţin,doar Dumnezeu mi a dat putere să mă ridic si să ies cumva din starea aia deşi nu mi am revenit complet. Singurul ajutor adevărat este Dumnezeu,Dumnezeul ortodocşilor,nu al sectantilor. Singura mea şansă cred că este călugaria. Doar aşa mă văd ajuns la mântuire,care ar trebui să fie ţelul principal al tuturor pentru că chiar există o viaţa viitoare,în rai s au iad,depinde de fiecare dintre noi.Va veni ziua în care vom fi nevoiţi să spunem ce am făcut cu timpul nostru pe pământ. Viaţa aceasta nu îşi are rostul în ea însăşi ci în cea viitoare. Dumnezeu să vă ajute si să vă călăuzească pe calea cea dreaptă !

    Draga Bogdan, nu exista alt Dumnezeu, doar Unul Singur !!!
    Citeste Cuvantul Lui lasat in Biblie, aceasta carte care este UNICA !
    doar oamenii o interpreteaza diferit si de aceea sunt diferite religii,
    dar Dumnezeu este Unul si Acelasi, citeste in Biblie despre EL si
    EL te va calauzi acolo unde EL stie ca iti este locul !!!
    Fii credincios LUI Dumnezeu
    si nu nesocoti pe cei care se incred in EL la fel ca si tine,
    dar care L-au inteles si cunoscut in mod diferit de cum L-ai inteles si cunoscut tu personal ! .... fii binecuvantat de Domnul Isus !!!

    salut, tot din acelasi motiv sunt si eu pe aici, si Dumnezeu stie cati or fi in situatia noastra ; cred ca ar trebui sa infiintam o asociatie intre noi, pentru ca fiecare are o poveste in spate, pe care o purtam si care la un moment dat devine o povara de care ar fii mult mai bine sa ne debarasam, altfel ne doboara ;
    nu am putut sa citesc decat jumatate din postarile voastre, nu dorm nopti intregi si caut raspunsuri pe internet la miile de intrebari ce-mi rascolesc mintea necurmat,
    asa se face ca am dat de paginile acestea .... toti depresivii ca mine si ca voi, suntem doar niste victime ale sistemului, dar ideal ar fii sa ne intoarcem la Dumnezeu cu toata inima si sa ne lasam calauziti de EL
    am fost si eu internata de 3 ori la psihiatrie, sub haloperidol si alte otravuri pe care nu le mai tin minte, stiu doar ca am intrat in spital ca un om bolnav si am iesit de acolo ca o leguma expirata ....
    cand am inceput sa imi revin dupa tratament, am decis ca orice ar mai venii peste mine in viata, indiferent cat de greu mi-ar fii, sa caut refugiu in Biblie si la Dumnezeu
    stiu ca nu prea place asta, dar va spun sincer, e singura solutie, pentru ca Dumnezeu care a creat omul, este Singurul care il poate re-crea, in asa fel incat sa nu recurgem la solutii care ne distrug ca oameni ; este o inselaciune satanica sa credem ca trebuie sa ne dereglam creierii mai intai, pentru ca apoi sa fie reasezati la locul lor ;
    ce se incearca acolo, este de a ne face sa uitam trecutul, ne indoapa cu pastile care ne fac sa vedem viata in roz si sa radem ca prostii din orice, dupa care, cand ne trezim din betia acelor medicamente, ne dam seama ca defapt problemele noastre sunt tot acolo si se agata din nou de noi, iar noi trebuie sa le reluam sau nu, cadem din nou sau nu, sau poate altceva intervine intre timp in viata noastra si cadem in alta extrema, pentru ca in final, dupa cateva zeci de ani sa intelegem defapt ca am fost prea tineri si prea naivi si ca nu am inteles viata, nu am stiut cum sa ne rezolvam problemele, nu am avut si noi parte de niste persoane "coapte la minte si serioase" care sa ne vrea binele, sa ne ajute cu sfaturi, sau sa ne ajute oricum, numai sa depasim frumos si elegant aceste probleme, fara sa devenim carpe, sa ne rezolvam problemele si sa depasim greutatile vietii in asa fel incat sa nu fie nevoie sa ne imbatam cu chimicale o vreme si apoi sa o luam de la capat de cateva ori pana, ori innebunim, ori ne sinucidem, ori invatam din greseli in cel mai fericit caz si nu mai trecem pe acolo, ne luptam lupta cea buna, asa cum ar trebuii sa facem, pentru ca viata este o lupta, si cine nu lupta, cade invins, lovit din toate partile.
    Si de ce sa nu lupti ? ai alta obtiune ? ai alta viata ? esti sigur ca "dincolo" dai de ceva mai bun si mai frumos ? astept sa imi spuneti ca sunteti interesati sa infiintam o asociatie aici pe net, sa vorbim, sa ne plangem, sa ne ajutam ....
    ce mare filozofie a viata asta ?! dar ce mare paguba e moartea !!!....
    sunt Mira, am o experienta de o viata ca invinsa, nu ca invingatoare, am fost lovita din toate partile, biruita de multe ori, doborata, trantita la pamant cu nervii, cu moralul, financiar, familial, social, etc, cu toate, dar continui sa ma lupt desi ma intreb de multe ori de ce si pana cand, dar asta este viata, o lupta cu cei din jur, o lupta cu cei din casa, o lupta cu tine insuti pana la urma, si ma tem ca lupta cu tine insuti este cea mai grea lupta pentru ca multe sunt in tine si in mine care se razvratesc impotriva eu-lui .....
    haideti, curaj ! astept vesti pe adresa mirona-simcea@hotmail.fr
    stiu ca e o nebunie, adica sper sa nu fie pana la urma, dar incerc sa ajut si eu daca pot cu ceva sfaturi, pentru ca bine mi-ar fi prins si mie cateva vorbe intelepte daca s-ar fi gasit cineva sa imi spuna ce sa fac cand eram doborata de depresie ; o vorba buna, o mangaiere, un sfat sanatos, daca il dai cuiva la un moment de rascruce, poate salva o viata sau un suflet, sau poate mai multe daca e vorba de o casnicie, sau de copiii unei persoane/familii ......
    va doresc multa sanatate si numai bine,
    cu drag, cineva ca voi

    Buna! Voi cei ce constientizati boala si urmati din convingere un tratament sunteti aproape vindecati si ati putea sa-i indrumati si pe cei mai grav decat voi, care nu constientizeaza boala, refuza un tratament -nu pot sa duca o viata normala- cum am si eu o fiica bolnava de 8 ani, dar refuza sa mergem la psihiatru. Are 29 de ani, si a cazut psihic in facultate, in anul 2. Nu si-a terminat studiile, nu lucreaza, si nici macar nu ar putea sa isi tina un serviciu, nu stiu cum sa procedez. Va rog sa-mi dati un sfat. Are toate simptomele TBA.

    Ioan, din cate vad sfatul meu nu a ajuns la tine, asa ca mai scriu o data
    cand eu aveam 24 de ani m-am imbolnavit foarte tare si pana dupa 32 de ani am fost internata deseori in spitale printre care si la psihiatrie am ajuns
    nu mai recomand nimanui sa ajunga acolo, dar este nevoie de multa vointa personala si de ajutor din partea celor din jur (daca exista)
    dar mai de pret decat oricine si orice, nu ezitati sa chemati ajutorul Lui Dumnezeu, pentru ca EL este Singurul Medic care poate vindeca toate bolile si pe orice om care Ii cere Lui ajutorul prin credinta
    asadar, va doresc sa aveti credinta in Dumnezeu si EL va lucra

    Multumesc pentru raspuns.
    Vreau sa adaug ca a avut o internare, in urma cu 4 ani, dar am scos-o dupa o saptamana, la cererea noastra, si am rugat doctorul sa nu-i puna diagnostic sa nu o stigmatizam, sperand ca va vrea sa faca tratament individual pe cont propriu, dar am gresit. Nu am realizat ce inseamna o tulburare de personalitate.
    Dupa doua saptamani de la externare a refuzat sa mai faca tratamentul cu 200mg seroquel / zi.
    Atunci am internat-o pt ca intr-un moment de criza s-a incuiat in casa si a amenitat ca da foc.
    Acuma, nu mai avem cu cine sa vorbim, s-a izolat de lume, inclusiv de noi. mai nou nu mai mananca aproape nimic, produse de origine animala, nu mai consuma de 3 ani. Este foarte slaba si fara puteri. Nu vrea sa asculte de sfaturile noastre. Nu vrea sa merga la nici un medic, nici macar la stomatolog - desi i-au aparut carii dentare.
    Ne rugam la Dumnezeu, dar sunt de parere ca daca nu facem nimic lucrurile nu merg in bine, si este nevoie de tratament pt constientizarea bolii.
    Acuma nu avem cu cine discuta.

    "Acuma nu avem cu cine discuta." FALS !!!

    asemenea afirmatie este falsa ! Cand TOATA lumea ti-a intors spatele, cand ai tai din casa nu te mai asculta, sa sti ca UNUL SINGUR sta si asteapta ca tu sa ii vorbesti si EL sa te asculte !
    Daca nu-ti raspunde, asteapta ! asteptarea ta face parte din planul LUI ....
    ti-as spune mai multe daca as putea fii sigura ca ai urechi de ascultat !!!

    @mira, cred ca si tu ai nevoie de psihiatru, foarte urgent!
    Ce sa asculte "ai tai din casa" aberatiile si psihozele tale?!
    Atata timp cat "ei" lucreaza si te intretin -ca tu nu poti- cat ei au o viata, socializeaza, si tu nu poti asta, cine-i bolnav?! Cine sa asculte de cine?

    Pagini

    Adaugă comentariu nou

    Alte articoleVezi toate articolele

    Cafeaua, benefica pentru inima / Foto: StockXchange Cateva cesti de cafea sau ceai baute pe zi protejeaza organismul impotriva bolilor de inima, arata un studiu realizat pe o perioada de 13 ani de...
    Calculi biliari Vezica biliara (colecistul sau “fierea” popular) este un organ de mici dimensiuni, de forma saculara care se gaseste sub ficat, cu  rolul de a depozita bila secretata de acesta....