Endometrioza: cauze, simptome, diagnostic și tratament
Ce este endometrioza?
Endometrioza este o afecțiune în care țesutul similar celui din cavitatea uterină (endometrul), se dezvoltă în afara uterului. Ea implică adesea ovarele, trompele uterine și peritoneul (foița care căptușește cavitatea pelvină) dar de asemeni poate afecta propriu zis si muschiul uterin, fiind denumita in acest caz adenomioza. În multe cazuri, țesutul endometriozic se extinde și în afara zonei pelvine, afectând organele învecinate. Endometrioza se poate regăsi la nivelul sistemului urinar, la nivelul intestinului. Ea a fost descoperită pe aproape toate organele din corp.
Stadializarea și clasificarea endometriozei
Stadializarea endometriozei se realizează în funcție de extensia leziunilor și poate fi cu afectare minimă sau severă, de la endometrioză de gradul I până la gradul IV:
- stadiul I - leziuni puține, mici și superficiale;
- stadiul II - leziuni mai multe și mai adânci;
- stadiul III - numeroase leziuni adânci; pot exista chisturi mici pe unul sau ambele ovare, precum și aderențe fine;
- stadiul IV - numeroase leziuni adânci, chisturi mari pe unul sau ambele ovare și numeroase aderențe dense.
Endometrioza este de mai multe feluri:
- superficială - afectează doar peritoneul, fără a pătrunde în profunzime;
- ovariană - reprezintă prezența unui chist endometriozic la nivelul ovarului;
- profundă - implică invazia spațiului retroperitoneal sau a organelor interne (rect, vagin, uter, vezică, ureter, intestin subțire etc.).
Adenomioza este o formă distinctă de boală ce reprezintă prezența țesutului endometriozic în peretele uterului. Simptomele adenomiozei includ menstruații abundente, spotting, secretii vaginalae persistente inainte sau dupa menstruatie cit și dureri severe.
Când endometrioza afectează ovarele, se formează chisturi numite endometrioame. Endometrioamele mai sunt numite și chisturi “de ciocolată”, din cauza lichidului maroniu pe care îl conțin. Aderențele reprezintă o consecință frecventă a endometriozei. Acestea sunt benzi de țesut fibros, care se formează între pereții cavității pelvine și organe sau între organele învecinate. Multe paciente cu stadiul avansat de boală prezintă ceea ce se numește „pelvis înghețat” (frozen pelvis). Organele devin aderente unele la celelalte.
Simptomul cardinal al endometriozei este durerea, fiind încadrată în top 20 cele mai dureroase boli. O caracteristică importantă a endometriozei este lipsa unei corelații directe între stadiul bolii (I-IV) și intensitatea simptomelor resimțite de pacientă. Prin urmare, o femeie cu endometrioză în stadiu incipient poate experimenta dureri severe, în timp ce o alta cu endometrioză profundă, extinsă (stadiu avansat), poate prezenta simptomatologie minimă.
Cauzele endometriozei
Deși cauza exactă a endometriozei nu este cunoscută, există mai multe teorii:
- menstruația retrogradă: această teorie afirmă că, sângele menstrual, care conține celule endometriale și care ar trebui să se elimine din organism sub formă de menstruație, se exteriorizează prin trompele uterine în cavitatea pelvină. Aceste celule aderă de pereții pelvieni și pe suprafața organelor, unde se divid și formează focare de endometrioză ce se îngroașă și sângerează la fiecare menstruație;
- teoria Mulleriozei: se referă la un defect de dezvoltare în timpul procesului de formare a organelor, respectiv a migrației componentelor celulare a ductelor Mulleriene. Acestea sunt ducte din care se formează organele genitale. Țesuturile Mulleriene pot migra în corp, în faza embrionară, iar ulterior se vor dezvolta sub influența hormonilor;
- influența mediului înconjurător;
- cauze genetice;
- implanturi chirurgicale: după o intervenție chirurgicală, cum ar fi histerectomia sau operația de cezariană, celulele endometriale pot migra în alte zone sau se pot atașa de cicatrice.
Factori de risc pentru endometrioză
Există câțiva factori de risc în dezvoltarea endometriozei:
- nici-o naștere;
- prima menstruație la o vârstă fragedă;
- menopauză instalată tardiv;
- cicluri menstruale mai scurte (mai puțin de 27 de zile);
- menstruații abundente, care durează mai mult de șapte zile;
- niveluri crescute de estrogen în organism;
- indice de masă corporală scăzut;
- antecedente familiale de endometrioză (mamă, bunica, mătușă, soră);
- afecțiuni medicale care împiedică exteriorizarea sângelui menstrual;
- afecțiuni ale tractului reproductiv.
Endometrioza debuteaza, de regulă, la câțiva ani de la debutul menstruațiilor. Semnele și simptomele se pot ameliora odată cu apariția unei sarcini și dispar la menopauză, cu excepția situației în care se urmează un tratament de substituție hormonală (estrogen).
Simptomele endometriozei
Principalul simptom al endometriozei este durerea pelvină, adesea asociată menstruației. Deși multe femei au dismenoree (durere la menstruație), cele care au endometrioză descriu o durere mai intensă care poate crește, cu timpul. De asemenea, în multe cazuri, durerile pelvine se manifestă și în afara menstruației, devenind permanente.
Semne și simptome comune ale endometriozei includ:
- dismenoree - durere la menstruație: durerea pelvină și crampele pot începe înainte de menstruație și se pot extinde pe o perioadă mai lungă; poate apărea, de asemenea, durerea lombară și abdominală;
- dispareunie - durere în timpul contactului sexual: durerea în timpul sau după contactul sexual este comună în endometrioză;
- durere la micțiune sau la mișcarea intestinelor (peristaltism intestinal): aceste simptome sunt posibile în timpul menstruației;
- infertilitate: endometrioza este o afecțiune cu frecvență mare la femeile tinere și este una dintre principalele cauze de infertilitate feminină;
- disconfort digestiv: balonare, alternare constipație/diaree, greață;
- dureri de spate;
- dureri care se lasă pe picior;
- durere la defecație sau la urinare.
Cum pot fi diferențiate simptomele obișnuite de cele care pot sugera endometrioză?
| Simptom | Menstruație obișnuită | Posibilă endometrioză |
| Durere menstruală | Apare în primele zile ale menstruației și răspunde, de regulă, la antiinflamatoare nesteroidiene obișnuite | Este foarte intensă, poate începe înainte de menstruație, persistă mai multe zile și afectează activitățile zilnice, raspunde cu dificultate la antiinflamatoare nesteroidiene obișnuite |
| Durere pelvină | De obicei, apare doar în timpul menstruației | Poate fi prezentă și între menstruații sau poate deveni cronică |
| Contact sexual | De obicei, nu provoacă durere | Poate provoca durere |
| Tranzit intestinal și urinare | Fără durere în mod obișnuit | Pot apărea dureri la defecație sau la urinare, mai ales în perioada menstruației |
| Fertilitate | În general nu este afectată | Poate fi afectată |
Severitatea durerii nu reflectă neapărat severitatea bolii. Poți avea endometrioză într-un stadiu moderat cu durere severă sau poți avea endometrioză în stadiu avansat cu durere minimă. Endometrioza este uneori confundată cu alte afecțiuni care produc durere pelvină, precum boala inflamatorie pelvină sau chisturile ovariene.
Cel mai des endometrioza este diagnosticată greșit drept colon iritabil, din cauza manifestărilor similare. Această suprapunere de simptome duce frecvent la o întârziere în diagnosticare. Mai mult, cele două afecțiuni pot coexista, endometrioza putând agrava simptomele sindromului de intestin iritabil ceea ce complică și mai mult tabloul clinic și managementul pacientei.
Pe lângă simptomele fizice evidente, endometrioza are un impact profund asupra calității vieții pacientei. Durerea cronică poate duce la absenteism școlar sau profesional, afectând cariera și stabilitatea financiară. De asemenea, durerea la contactul sexual (dispareunia) poate tensiona relațiile intime. Multe paciente se confruntă cu anxietate, depresie și un sentiment de izolare, adesea din cauza anilor de simptome neînțelese sau minimalizate înainte de a primi un diagnostic corect.
Când să mergi urgent la medic?
Mergi de urgență la medic în următoarele situații:
- durerea la nivel pelvin sau abdominal apare brusc și este foarte severă (nu cedează la analgezice obișnuite sau crește rapid în intensitate);
- durerea este însoțită de febră sau frisoane (pot indica o infecție);
- apar greață și vărsături persistente, mai ales dacă sunt asociate cu imposibilitatea de a elimina gaze sau scaun;
- sângerările vaginale devin foarte abundente (sunt necesare unul sau mai multe absorbante pe oră) și sunt însoțite de amețeală, slăbiciune sau stare de leșin;
- dificultăți acute la urinare sau defecare sau prezența de sânge în scaun sau urină;
- stare de leșin, amețeală severă sau confuzie.
Dacă prezinți astfel de simptome, nu aștepta o programare la un specialist în ginecologie. Mergi direct la cel mai apropiat spital cu serviciu de urgență sau sună la numărul de urgență 112!
Diagnosticarea endometriozei
Pentru a diagnostica endometrioza și alte tipuri de durere pelvină, medicul ginecolog va efectua o anamneză detaliată. În plus, pacienta va efectua o serie de alte investigații:
- examen clinic pelvin: doctorul va palpa toată zona pelvisului, pentru a detecta semne ale prezenței endometriozei, cum ar fi formațiuni chistice sau aderențe; zonele mici de endometrioză (implantele endometriozei) nu pot fi palpate;
- examen ecografic: ecografia cu sondă intravaginală permite vizualizarea organelor reproductive interne, a structurii lor, prezența unor formațiuni chistice la nivelul ovarelor și poate oferi informații legate de prezența aderențelor organelor genitale interne cu organele din jur;
- rezonanță magnetică nucleară: RMN folosește câmpul magnetic și undele radio pentru a crea imagini detaliate ale organelor și țesuturilor interne. Pentru diagnosticarea endometriozei se recomandă efectuarea unui RMN special, cu protocol de endometrioză, ce presupune instilarea de gel rectal și RMN-ul este foarte important în planificarea intervenției chirurgicale, deoarece oferă informații care pot decide abordul. Endometrioza cu afectare intestinală, urologică sau toracică necesită prezența unei echipe multidisciplinare. De aceea, RMN-ul va comunica specialistului componența echipei medicale;
- laparoscopie: este o intervenție chirurgicală care se realizează sub anestezie generală și permite vizualizarea organelor intraabdominale. Presupune efectuarea unor incizii mici la nivelul peretelui abdominal, prin care chirurgul introduce o cameră video și două instrumente chirurgicale, cu ajutorul cărora caută zone de endometrioză în afara uterului. Laparoscopia oferă informații despre localizarea, extinderea și mărimea implantelor endometriozice. După stabilirea unui plan chirurgical adecvat, medicul va exciza toate implanturile endometriozice.
Dacă investigațiile confirmă diagnosticul de endometrioză, este important ca planul de tratament să fie stabilit într-un centru cu experiență în această afecțiune. În formele complexe și în funcție de particularitățile cazului, endometrioza poate necesita implicarea unei echipe multidisciplinare, formată din medici ginecologi, chirurgi, urologi, imagiști și alți specialiști. O astfel de abordare este posibilă în cadrul Institutului de Management Integrativ al Endometriozei MedLife, unde diagnosticul și tratamentul sunt planificate împreună de o echipă cu experiență în această afecțiune, sub coordonarea dr. Voicu Simedrea.
Tratamentul endometriozei
Tratamentul endometriozei implică, de regulă, medicație sau intervenție chirurgicală. Abordarea tratamentului depinde de severitatea bolii și a simptomelor, de vârstă și de dorința de a obține sau nu o sarcină.
De regulă, inițial, se optează pentru tratament conservator și, ulterior, se ajunge la tratament chirurgical, dacă nu se obțin rezultate.
Tratament conservator pentru endometrioză
Medicația pentru durere
Medicul va recomanda medicamente din clasa antiinflamatoare nonsteroidiene pentru a reduce durerea la menstruație. Dacă pacienta nu dorește o sarcină, se pot administra contraceptive orale în combinație cu medicația antalgică.
Terapia hormonală
Suplimentele hormonale sunt uneori eficiente în reducerea durerii în endometrioză.
Tratamentul hormonal nu este curativ în cazul endometriozei, ci simptomatic. Singura formă de boală ce poate fi ținută sub control cu ajutorul tratamentului hormonal este endometrioza ovariană. În ceea ce privește endometrioza profundă, tratamentul hormonal nu poate stopa sau încetini evoluția acesteia. Variantele terapeutice hormonale în cazul endometriozei includ:
- contraceptive orale: sunt eficiente pentru endometrioza ovariană (endometrioame) și pentru adenomioză. Endometrioamele pot fi ținute sub control cu ajutor hormonal, iar simptomatologia adenomiozei este ameliorată;
- agoniști și antagoniști de hormon eliberator de gonadotropină (Gn-RH): aceste medicamente blochează producția de hormoni stimulatori ovarieni, scăzând nivelele de estrogen și prevenind menstruația, ceea ce duce la subțierea țesutului endometrial și creează o menopauză artificială; menstruațiile și posibilitatea de a rămâne însărcinată revin după încetarea tratamentului;
- terapia cu progestine: există o varietate de terapii cu progestine, inclusiv un dispozitiv intrauterin (sterilet), implanturi hormonale sau injecții și pilulă cu progesteron, care pot opri menstruațiile. Acest lucru poate ajuta la ameliorarea simptomatologiei endometriozei;
- inhibitori de aromatază: o clasă de medicamente care reduc cantitatea de estrogen din corp. Medicul va recomanda acest tratament în combinație cu doze mici de progesteron sau contraceptive orale, combinate în tratamentul endometriozei.
Tratament chirurgical pentru endometrioză
Chirurgia conservatoare
La pacientele cu endometrioză care încearcă să rămână însărcinate, chirurgia care presupune îndepărtarea implantelor endometriale cu prezervarea uterului și a ovarelor poate crește rata de succes în obținerea unei sarcini. De asemenea, chirurgia poate aduce un beneficiu major și în cazul în care durerea provocată de endometrioză este severă. Intervenția se realizează laparoscopic.
Histerectomia cu anexectomie bilaterală
Histerectomia cu anexectomie bilaterală este o intervenție chirurgicală prin care se îndepărtează uterul și ovarele. Până recent, a fost considerată cel mai eficient tratament pentru endometrioză. În prezent, această abordare nu este recomandată decât în cazuri selecționate și ca tratament pentru simptomatologia severă provocată de adenomioză, sau în cazul în care există o recurență frecventă a chisturilor endometriozice, iar pacienta nu mai dorește obținerea unei sarcini. Însă, histerectomia nu este un remediu pentru endometrioză. Îndepărtarea uterului fără excizia leziunilor de endometrioză profundă nu va avea niciun impact asupra îmbunătățirii calității vieții.
Îndepărtarea ovarelor duce la menopauză. Lipsa hormonilor produși de ovare duce la îmbunătățirea simptomatologiei endometriozei, dar menopauza precoce crește riscul de boli cardiovasculare, boli metabolice și alte afecțiuni.
Îndepărtarea uterului (histerectomia) poate fi folosită, uneori, pentru a trata simptomele endometriozei, precum menstruațiile abundente și dureroase, mai ales la femeile care și-au încheiat planificarea familială. Chiar dacă ovarele rămân, o histerectomie poate avea efecte pe termen lung asupra sănătății, mai ales dacă intervenția s-a efectuat mai devreme de 35 de ani.
Tratamentul infertilității
Medicul poate recomanda tratament pentru fertilitate, ce presupune mai multe metode, de la stimulare ovariană până la fertilizare in vitro, în funcție de stadiul bolii.
Este important de precizat că tratamentul endometriozei diferă de la o pacientă la alta și poate implica o echipă multidisciplinară, în funcție de localizarea leziunilor endometriozice și de severitatea bolii. Pentru o evaluare completă și tratament adecvat, te poți adresa Centrului de Endometrioză MedLife. În cadrul acestuia, fiecare caz este analizat individual în vederea stabilirii unui plan de tratament personalizat. Abordarea multidisciplinară se realizează într-un singur loc, pacientele au acces la servicii de chirurgie asistată robotic, iar rata de recidivă postoperatorie este redusă.
Complicațiile endometriozei
Endometrioza poate predispune la complicații severe, în funcție de localizarea leziunilor. Atunci când există implicare intestinală, cea mai severă complicație o reprezintă obstrucția intestinală. Situată la nivelul sistemului urinar endometrioza poate duce la hidronefroză. În endometrioza severă cu afectarea ureterului (tubul care face legătura între rinichi și vezica urinară), poate apărea afectarea rinichilor cu dilatarea căilor renale.
O altă complicație foarte frecventă o reprezintă infertilitatea.
Între 30 și 50% dintre femeile cu endometrioză au dificultăți în a obține o sarcină. Pentru ca sarcina să apară, ovulul trebuie eliberat de la nivelul ovarului, de unde traversează trompa uterină și este fertilizat de spermatozoid, după care se atașează de mucoasa uterină, unde va începe să se dezvolte.
Endometrioza poate afecta trompele uterine, împiedicând astfel fuzionarea ovulului cu spermatozoidul. De asemenea, endometrioza afectează fertilitatea și în alte modalități indirecte, cum ar fi eliberarea unor substanțe inflamatorii care afectează calitatea ovocitelor și pot chiar distruge spermatozoizii. De asemenea, aceste substanțe creează un mediu nefavorabil fertilizării și implantării ovulului fecundat.
Chiar și formele incipiente ale bolii pot da infertilitate. Pacientele pot avea indicație de operație în acest caz. Fertilitatea se îmbunătățește substanțial atunci când leziunile sunt excizate.
Mai rar, endometrioza poate afecta plămânii sau diafragmul, ceea ce poate duce la dificultăți în respirație și dureri la nivelul cutiei toracice în timpul menstruației.
Prevenția endometriozei
Nu există modalități specifice de a preveni endometrioza, însă cunoașterea simptomelor și a riscurilor poate ajuta pacienta în discuția cu doctorul.
Există câțiva factori care pot reduce riscul de a dezvolta boala, dar, în unele cazuri, endometrioza tot va apărea, pentru că poate fi vorba despre o predispoziție genetică.
Câțiva factori care pot reduce riscul de a dezvolta endometrioză sunt:
- sarcina;
- alăptarea;
- menținerea unei greutăți corporale normale;
- prima menstruație la o vârstă mai înaintată;
- scăderea nivelului de estrogen din corp, prin:
- administrarea de contraceptive orale sau alte metode contraceptive hormonale (patch-uri, inele vaginale);
- sport regulat (mai mult de patru ore pe săptămână) - ajută la menținerea unui procent scăzut de grăsime în corp, ceea ce scade cantitatea de estrogen circulant;
- evitarea cantităților mari de alcool, care crește nivelul de estrogen;
- evitarea băuturilor cu multă cofeină: studiile arată că un consum de mai mult de o băutură cu cofeină pe zi (în special, sucuri și ceai verde) poate crește nivelul de estrogen.
Întrebări frecvente despre endometrioză
Este normal să am dureri foarte mari la menstruație?
În general, nu. Multe femei au un oarecare disconfort în timpul menstruației, dar durerea severă, care te împiedică să mergi la școală, la serviciu sau să îți desfășori activitățile de zi cu zi, trebuie evaluată de un medic. Endometrioza poate provoca dureri puternice înainte și în timpul menstruației, dar și în afara acesteia.
Endometrioza se vede la ecografie?
Uneori, da. Ecografia transvaginală poate identifica anumite semne, cum ar fi endometrioamele ovariene sau aderențele. Totuși, unele forme de endometrioză nu pot fi observate la ecografie. În funcție de simptomele cu care te confrunți, medicul îți poate recomanda un RMN cu protocol de endometrioză sau alte investigații.
Pot rămâne însărcinată dacă am endometrioză?
Da, deși endometrioza este o cauză majoră de infertilitate, multe femei reușesc să obțină o sarcină fie natural, fie în urma chirurgiei conservatoare (care excizează leziunile și reface anatomia pelvină), fie prin tehnici de reproducere umană asistată, cum ar fi fertilizarea in vitro (FIV).
Dacă ai fost diagnosticată cu endometrioză și îți dorești să rămâi însărcinată, programează o consultație la MedLife pentru a afla care sunt cele mai potrivite soluții în cazul tău!
Endometrioza dispare după menopauză?
Deoarece endometrioza este o boală dependentă de estrogen, simptomele se ameliorează semnificativ și boala intră, de obicei, în remisie odată cu instalarea menopauzei (fie ea naturală sau indusă chirurgical prin scoaterea ovarelor). Nivelul de estrogen scade, iar leziunile nu mai sunt stimulate. O excepție o constituie femeile care urmează terapie de substituție hormonală cu estrogen după menopauză, caz în care simptomele pot persista sau reveni.
Endometrioza poate reveni după operație?
Da, endometrioza este considerată o boală cronică, iar recurența este posibilă chiar și după o intervenție chirurgicală. Rata de recidivă depinde de stadiul bolii, de cât de completă a fost operația și de urmarea unui tratament hormonal postoperator, dacă este cazul. Managementul pe termen lung este adesea necesar pentru a controla simptomele și a preveni reapariția bolii.
Există o dietă specială pentru endometrioză?
Deși nu există o dietă care să vindece endometrioza, multe paciente raportează o ameliorare a simptomelor (în special balonarea, inflamația și durerea) prin modificarea stilului alimentar. Este important ca fiecare pacientă să identifice alimentele care îi agravează simptomele și să discute opțiunile cu medicul sau cu un nutriționist.
Bibliografie
- „Endometriosis”, World Health Organization, 15 Oct. 2025, www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/endometriosis.
- „Endometriosis Stages: Understanding the Different Stages of Endometriosis”, Endometriosis Foundation of America, 15 July 2025, www.endofound.org/stages-of-endometriosis.
- „Endometriosis: Causes, Symptoms, Diagnosis & Treatment”, Cleveland Clinic, Sept. 2023, my.clevelandclinic.org/health/diseases/10857-endometriosis.
- Tsamantioti, Eleni S, and Heba Mahdy. „Endometriosis”, National Library of Medicine, 23 Jan. 2023, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK567777/.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Complicații endometrioză: tipuri, când trebuie să mergi la medic
Endometrioza este o boală ginecologică cronică în care țesut asemănător mucoasei uterine (endometrului) se dezvoltă în afara uterului, cel mai frecvent la nivelul ovarelor, trompelor uterine, peritoneului și ligamentelor pelvine. Deși multe femei asociază endometrioza doar cu menstruații dureroase, ...
Recidivă endometrioză: poate reveni endometrioza după operație?
Pentru multe femei diagnosticate cu endometrioză, intervenția chirurgicală reprezintă un moment de speranță. Reducerea durerii, îmbunătățirea fertilității și reluarea unei vieți normale sunt obiectivele principale ale tratamentului. Totuși, una dintre cele mai frecvente întrebări după operație este ...
Sindromul ovarelor polichistice (PCOS) și rezistența la insulină: ce analize trebuie să faci pentru a-ți confirma diagnosticul
Sindromul ovarelor polichistice (PCOS) este una dintre cele mai frecvente tulburări hormonale la femeile de vârstă reproductivă. Este o afecțiune complexă, care poate influența ovulația, ciclul menstrual, nivelul hormonilor androgeni și metabolismul.PCOS se poate manifesta diferit de la o femeie la ...