Candidoza bucală

Cauze

Flora saprofită a cavității bucale, care este formată atât din bacterii, cât și din fungi, trebuie să se afle în echilibru. Când acest echilibru este perturbat sau apare un deficit imun local, Candida proliferează și poate duce la apariția unei infecții. Cel mai frecvent sunt afectate mucoasele, în special cea de la nivelul cavității orale, a esofagului, colțurile gurii și cea genitală (producând vulvovaginita, la femei și balanită, la bărbați).

La copilul nou-născut, candidoza orofaringiană este frecvent rezultatul trecerii prin tractul genital infectat al mamei. Imaturitatea sistemului imun și colonizarea incompletă a tractului oro-intestinal cu floră bacteriană saprofită sunt principalele motive pentru care Candida albicans se manifestă ca un agent patogen în perioada neonatală. Riscul de infectare a nou-născutului este mai mare în cazul femeilor cu infecție vaginală manifestă.

Alte surse de transmitere a Candidei albicans către nou-născuți sunt sânii colonizați (pentru sugarii alăptați), mâinile și/ sau tetinele de biberon curățate necorespunzător, ori prin sărut.

Simptome

De cele mai multe ori, pacienții cu candidoză bucală sunt asimptomatici și descoperă accidental prezența Candidei albicans la examenul exudatului faringian. Simptomele obișnuite includ:

• uscăciune a mucoasei bucale;
• scăderea sensibilității gustative;
• ușor disconfort în timpul masticației, mai ales a alimentelor acide.

Atunci când apare și dificultatea sau durerea la înghițire (odinofagie) și chiar imposibilitatea de a înghiți (disfagie), poate fi vorba de o extensie a infecției candidozice spre faringe și esofag.

Candidoza bucală se poate manifesta sub diverse forme:

• candidoză acută pseudomembranoasă (muguetul bucal): se manifestă clasic prin depozite alb-cremoase, localizate pe limbă, pe mucoasa bucală, pe cea orofaringiană și pe palat, pe fondul unei mucoase eritematoase (roșiatice); leziunile sunt tipic aderente, ca niște membrane, și orice încercare de a le îndepărta se soldează cu apariția unor ulcerații superficiale. Deși este frecvent ignorată, deoarece se poate remite spontan, lipsa unui tratament adecvat duce uneori la cronicizarea bolii, ce se manifestă prin disconfort și anorexie; rareori, infecția orofaringiană se poate complica cu o candidoză sistemică;
• candidoză cronică hiperplastică (leucoplazia candidozică): se prezintă sub forma unor plăci fine, albicioase, dispuse pe mucoasa bucală a obrajilor, buzelor, limbii, dar și la nivelul comisurilor labiale (cheilită angulară); aceasta formă are o evoluție îndelungată și poate constitui o leziune precanceroasă;
• candidoză acută eritematoasă: are aspectul unor pete roșiatice difuze, localizate preponderent pe palat; o variantă aparte este glosita reumatoidă, în care apar zone roșiatice discrete pe porțiunea posterioară a limbii;
• candidoză cronică atrofică (stomatită dentară): este o reacție inflamatorie cronică, ce rezultă din fixarea deficitară a protezei dentare şi care determină subțierea epiteliului de sub placa dentară și inflamarea lui cu aspect de arsură; zonele eritematoase pot fi foarte dureroase şi pot afecta mai mult de 65% dintre pacienții care poartă proteze dentare, mai ales pe cei care poartă set complet. Chiar dacă se incriminează fumatul drept cauză principală, studiile au arătat că stomatita dentară nu are legătură cu acest viciu; în schimb, are o legătură foarte strânsă cu cantitatea de salivă, deoarece aceasta este cea care protejează de obicei mucoasa orală împotriva Candidei, în timp ce gura uscată permite dezvoltarea fungilor;
• formă mixtă: poate asocia oricare dintre tipurile de mai sus.

Există, de asemenea, anumite afecțiuni care pot predispune la infecții cronice multifocale cu Candida, ceea ce poate declanşa sindromul de candidoză muco-cutanată cronică (CMC).

Candidoza bucală la copii se manifestă sub forma unor pete albe cu aspect perlat, localizate pe suprafața mucoasei bucale, a gingiilor și a palatului. În cazuri severe, ele se pot extinde spre limbă, faringe sau esofag. Dacă leziunile sunt răzuite, se evidențiază o bază eritematoasă (cu aspect sângerând). Pot progresa spre eroziune și chiar ulcerații intens dureroase ale colțurilor gurii.

Tratament

Tratamentul etiologic al candidozelor constă în utilizarea de medicamente antifungice sau antimicotice, care se pot administra topic (local) sau sistemic (oral sau injectabil).

Utilizarea locală este mai frecvent folosită pentru tratarea infecțiilor cutanate cu Candida albicans, dar există o îngrijorare serioasă în ceea ce privește creșterea rezistenței fungilor la aceste tratamente.

Pentru candidoza orală există forme farmaceutice cu administrare locală, precum soluții pentru badijonaj bucal, spray-uri, geluri sau colutorii.

Pentru candidozele orale extinse se preferă administrarea antimicoticelor orale, fie sub formă de tablete pentru supt, fie sub formă de comprimate ce se pot înghiți; în cazurile grave, la pacienții cu imunitate scăzută (HIV, cancere), se recomandă utilizarea antimicoticelor injectabile, sub strictă supraveghere medicală.

Probioticele au și ele un rol important în schema de tratament a candidozei bucale, deoarece reechilibrează flora saprofită și împiedică astfel proliferarea Candidei.

Complicații

De cele mai multe ori, Candida albicans determină infecții superficiale, autolimitate, ale pielii și mucoaselor. Mai rar, apar forme grave de candidoză, cum ar fi: esofagita, epiglotita, endocardita, peritonita, infecțiile de tract urinar și chiar septicemia severă cu insuficiență multiplă de organ.

Localizarea gastrică, în intestinul subțire sau în intestinul gros, apare îndeosebi la pacienții cu boli neoplazice, în timp ce localizarea în colecist a fost raportată și la pacienții fără antecedente de neoplazii.

Candidoza vulvo-vaginală este o afecțiune destul de frecventă la femeile cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, studiile indicând faptul că aproape 75% dintre femei experimentează cel puțin un episod de candidoză genitală de-a lungul vieții.

Balanita candidozică apare mai frecvent la bărbații cu diabet zaharat și la cei care nu au circumcizie. Se manifestă prin apariția unor vezicule pe penis, care se transformă în niște pete albicioase. Principalele simptome sunt senzația de arsură locală și cea de mâncărime.

Candidoza congenitală este o afecțiune foarte rară, ce poate fi dobândită de copil în timpul vieții intrauterine sau în timpul nașterii. În timp ce infecția sistemică este, de obicei, fatală pentru copil, infecția congenitală cutanată are o evoluție benignă, cu excepția cazului în care nu este tratată corespunzător.

Dermatita candidozică de scutec este frecvent rezultatul unei infecții orofaringiene cu Candida albicans. Alți factori care predispun la dermatita candidozică de scutec sunt: iritația locală a tegumentelor prin fricțiune de scutec, amoniacul rezultat din descompunerea ureei din urină, enzimele intestinale din scaun, detergenții, substanțele dezinfectante.

Intertrigo reprezintă o formă de candidoză cutanată, localizată la nivelul pliurilor, unde există o umezeală excesivă (axilă, șanț submamar, șanț interfesier sau spațiu interdigital).

Candidoza de decubit este o formă particulară de candidoză cutanată, care infectează tegumentele pacienților imobilizați la pat un timp îndelungat.

Paronichia este o infecție candidozică ce afectează zona periunghială și lunula (semiluna de la baza unghiei), fiind întâlnită mai frecvent la persoanele care stau cu mâinile frecvent în apă.

Sindromul de candidoză cutanată include următoarele:

• candidoza cutanată generalizată: în pliurile genito-crurale, regiunea anală, axile, palme și tălpi;
• eroziunea interdigitală blastomicetică: infecție a spațiilor dintre degete, cu tendință către macerare;
• foliculita candidozică: cel mai frecvent întâlnită la pacienții imunocompromiși și printre utilizatorii de droguri intravenoase.

Asocierea candidozei cu HIV trebuie luată în considerare atunci când apar infecții extinse cu Candida albicans fără o altă cauză aparentă. În aceste cazuri, infecția se manifestă sub forma unei erupții purpurice.

Infecțiile candidozice invazive sunt afecțiuni severe, care presupun diseminarea Candidei în zone ale corpului care sunt, în mod normal, sterile, precum: sânge, lichid peritoneal, lichid pleural, lichid intraaurticular sau lichid cefalorahidian. Acest tip de infecții asociază candidemia cu candidoză sistemică diseminată, precum și o afectare profundă a organelor (endocardită, endoftalmită, peritonită sau meningită).

Autor

Dr. Baciu Madalina

Medic Primar ORL