RUTINA DE VINERI
20% reducere la consultații și analize!
Despre furnicăturile în mâini și picioare
Furnicăturile resimțite la nivelul mâinilor și picioarelor sunt simptome extrem de comune pe care le experimentează oricine și care pot fi deranjante, dar de obicei de scurtă durată. Denumite medical parestezii, aceste simptome variază de la simple furnicături, la înțepături, amorțeală sau chiar senzație de arsură sub piele.
Senzația de furnicături în membrele inferioare și superioare este, cel mai adesea, o situație temporară și care nu ridică semne de întrebare legate de starea de sănătate. Frecvent, atunci când asupra unui membru este exercitată o anumită greutate sau presiune, ca de exemplu atunci când se doarme cu un braț sub cap, apare senzația de furnicătură. De asemenea, furnicăturile apar atunci când se exercită presiune asupra nervilor, de exemplu atunci când poziția picioarelor încrucișate sau pozi’ia ghemuit este menținută prea mult timp. În aceste cazuri, apare senzația înțepăturilor de ace, resimțite în membrul sau membrele supuse presiunii, senzație care se atenuează rapid prin îndepărtarea factorului cauzator.
Furnicăturile în mâini și picioare pot fi episodice sau cronice și, în funcție de ceea ce le cauzează pot deveni și severe. De asemenea, ele pot fi urmate și de alte simptome, cum ar fi durere, mâncărime, amorțeală și disconfort muscular. În astfel de situații, apariția acestor furnicături poate fi un semn de afectare a nervilor din alte cauze, care pot fi leziuni traumatice, infecții bacteriene sau virale, expuneri la substanțe toxice sau boli precum diabetul.
Cauze
Principalele cauze care determină apariția furnicăturilor în mâini și picioare sunt:
- probleme de circulație la nivelul mâinilor și picioarelor;
- presiune pe nervii periferici vulnerabili;
- înțepături de insecte, căpușe, acarieni și păianjen.
Dacă furnicăturile în mâini și picioare apar frecvent sau devin o senzație persistentă, care se agravează, atunci cauzele pot fi alte afecțiuni, care includ:
- leziuni ale nervilor datorate intoxicației cu plumb sau alcool;
- leziuni ale nervilor periferici datorate chimioterapiei;
- scleroza multiplă;
- anumite crize epileptice;
- accident vascular cerebral;
- traumatism;
- hipotiroidism;
- Sindromul Raynaud (îngustarea vaselor de sânge în mâini și picioare);
- deficiență a Vitaminei B12 sau alte deficiențe de vitamine.
Cea mai frecventă cauză a apariției furnicăturii mâinilor și picioarelor este diabetul, afecțiune care reprezintă aproximativ 30% din toate cazurile. Diabetul poate provoca polineuropatie diabetică, care poate afecta întregul sistem nervos periferic: picioarele, brațele, dar si nervi care reglează sistemul digestiv, temperatura și umiditatea pielii și tensiunea arterială.
Factori de risc
Factorii de risc care pot determina apariția furnicăturilor la nivelul mâinilor și picioarelor sunt:
- probleme neurologice - neuropatie periferică (afectarea nervilor periferici), boala autoimună scleroză multiplă sau compresii nervoase (Sindromul de tunel carpian, hernii de disc sau sindromul de compresie a nervului ulnar sau radial);
- probleme circulatorii - circulație deficitară sau boală arterială periferică;
- probleme metabolice și endocrine - diabet zaharat, hipotiroidism și deficiențe nutriționale (insuficiență de Vitamina B12, B6, B1 și Vitamina E);
- ingestie de toxine și medicamente - alcoolism cronic, expunere la metale grele, chimioterapie;
- alte cauze - infecții (Zona Zoster, boala Lyme, HIV), traumatisme, boli autoimune (Lupus, artrită reumatoidă, sindromul Guillain-Barré).
Simptome
Simptome evidente ale furnicăturilor la nivelul mâinilor și picioarelor sunt:
- furnicături, înțepături, senzație de ace;
- amorțeală;
- senzație de arsură ușoară sau căldură.
Simptomele asociate altor afecțiuni, mai puțin evidente și care pot însoți furnicăturile sunt:
- simptome senzitive - sensibilitate crescută la atingere, care poate fi percepută ca dureroasă, senzația de „curent electric”, starea de ”picioare neliniștite” (disconfort în repaus, mai ales noaptea);
- simptome motorii - slăbiciune musculară, tremurături ușoare sau lipsă de coordonare;
- tulburări de echilibru - apar când sunt afectate fibrele nervoase care răspund de sensibilitatea profundă (senzația de mers pe moale, impresia de slabă percepție a solului);
- durere neuropatică - arsuri, înțepături, pulsații sau durere surdă, greu de localizat;
- tulburări autonome - modificări de culoare sau temperatură a pielii, transpirație excesivă sau lipsa transpirației în zona afectată, uscăciunea pielii.
Există și alte semne care pot sugera o afecțiune mai gravă:
- furnicăturile sunt simetrice și progresive - poate semnala neuropatia;
- vorbire greoaie, paralizie - posibil accident vascular cerebral;
- dureri de spate sau gât - posibilă compresie de nerv (hernie de disc);
- asocieri cu probleme de vedere, echilibru, oboseală accentuată – semn de posibilă boală neurologică (scleroză multiplă).
Diagnosticare
Pentru a diagnostica o posibilă afecțiune semnalată și prin apariția furnicăturilor în mâini și picioare, medicul trebuie să efectueze un examen fizic și să analizeze istoricul medical extins care înglobează principalele simptome, mediul de lucru, obiceiurile sociale (inclusiv consumul de alcool), expunerea la toxine, dar și riscul de HIV sau alte boli infecțioase. Dacă există și un istoric familial de boli neurologice, medicul trebuie informat.
Dacă există suspiciunea unei afecțiuni mai grave, medicul va solicita și alte teste, cum ar fi:
- analize de sânge - teste pentru a detecta diabetul, deficiențe de vitamine, disfuncție hepatică sau renală, alte tulburări metabolice și semne de activitate anormală a sistemului imunitar;
- examinare a lichidului cefalorahidian - mai ales dacă se suspectează o polineuropatie autoimună sau infecțioasă;
- electroneuromiografie - testează conducerea nervoasă și activitatea electrică a mușchilor.
Alte teste recomandate pot include:
Tratament
Tratamentul furnicăturilor care apar în mâini și picioare depinde de afecțiunea de fond care le produce. Dacă există afecțiuni moștenite de polineuropatie periferică, acestea nu pot fi vindecate, dar ca și tipurile de neuropatii dobândite, cum ar fi diabetul, pot fi îmbunătățite cu tratament. Menținerea unui nivel corect al zahărului din sânge poate ajuta la prevenirea agravării polineuropatiei diabetice, iar administrarea unor suplimentele de vitamine poate corecta polineuropatia periferică, la persoanele cu deficiențe de vitamine.
În anumite cazuri în care este diagnosticată polineuropatia periferică, furnicăturile și alte simptome pot fi atenuate prin prescrierea de medicamente cu efect pe senzațiile neplăcute și durerile neuropate, din categoria anticonvulsivantelor și antidepresivelor.
În alte cazuri, medicul poate prescrie terapia fizică sau chiar intervenție chirurgicală, în caz de traumă sau leziune la nivelul nervilor, pentru a remedia problema de bază.
Există și anumite tratamente la domiciliu care pot atenua simptomele furnicăturilor în mâini și picioare:
- odihnă și repaus;
- comprese calde sau reci;
- analgezice fără prescripție medicală, orale sau topice;
- exerciții fizice specifice.
Complicații
Principalele complicații determinate de afecțiunile care provoacă furnicături la nivelul mâinilor și picioarelor sunt:
- pierderea sensibilității;
- ulcerații sau amputații în cazuri severe de polineuropatie diabetică;
- slăbiciune musculară, chiar atrofie musculară;
- tulburări de echilibru și coordonare;
- durere cronică;
- limitarea activităților zilnice;
- diverse complicații ale afecțiunii de bază.
Prevenție
Dacă există o afecțiune de bază, cum ar fi diabetul și polineuropatia periferică, care determină furnicăturile în mâini sau picioare, există metode care să protejeze nervii prin adoptarea unor modificări ale stilului de viață cum ar fi:
- menținerea greutății corporale sub control;
- dietă nutrițională echilibrată;
- evitarea sau limitarea consumului de alcool;
- program de exerciții supravegheat de medic;
- evitarea expunerii la toxine;
- oprirea fumatului din cauza efectului nociv pentru circulația periferică.
Bibliografie
- Seladi-Schulman, Jill. “25 Causes of Tingling in Hands and Feet.” Healthline, Healthline Media, 20 Mar. 2019, www.healthline.com/health/tingling-in-hands-and-feet
Burgess, Lana. “What Could Cause Tingling in the Feet or Hands?” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 30 Jan. 2020, www.medicalnewstoday.com/articles/321423 - Ansorge, Rick. “Tingling in Hands and Feet.” WebMD, 14 Sept. 2010, www.webmd.com/brain/tingling-in-hands-and-feet
Alte afecțiuni similare
Frica de oameni
Antropofobia este o frică irațională de oameni (sau de societate). Această condiție provoacă pacientului un disconfort sever atunci când se află în prezența unei alte...
Vezi detalii
Frica de șerpi
Ofidiofobia reprezintă frica intensă și irațională de șerpi. Este una dintre cele mai frecvente fobii specifice, un tip de tulburare de anxietate, care poate provoca o...
Vezi detalii
Frica de singurătate
Frica de singurătate, numită și autofobie, este o tulburare de anxietate caracterizată printr-o frică intensă și persistentă de izolare.Persoanele cu autofobie pot...
Vezi detalii
Furunculoză
Furunculoza constă în apariția unui abces dureros care se formează sub piele atunci când bacteriile infectează și inflamează unul sau mai mulți foliculi de păr....
Vezi detalii
Galactoreea
Galactoreea este o afecțiune caracterizată prin secreția spontană, persistentă și uneori excesivă de lapte din sâni, fără legătură cu alăptarea sau nașterea. Galactoreea...
Vezi detalii
Gastrita
Gastrita este un termen general pentru un grup mai mare de afecțiuni care au în comun inflamația mucoasei stomacului. Gastrita se poate instala brusc, caz în care vorbim...
Vezi detalii
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.
