Zona Zoster

Despre Zona Zoster

Herpes Zoster sau Zona Zoster este o boală infecto-contagioasă determinată de virusul Varicella Zoster. Varicela reprezintă prima manifestare a infecției, iar după vindecarea ei virusul migrează de-a lungul fibrelor nervoase senzoriale către celulele satelit ale ganglionilor rădăcinii dorsale, unde devine latent. Pe fondul reducerii imunității gazdei, poate avea loc o reactivare și astfel apare afecțiunea denumită Zona Zoster.

După 2-3 zile de la instalarea simptomelor, apare erupția caracteristică zonei zoster pe o arie cutanată delimitată, fiind de cele mai multe ori unilaterală și nedepășind linia mediană a corpului, adică de la mijloc în sus. Inițial apar macule congestive (pete roșii) care devin papule (mici ridicături la nivelul pielii) și apoi, în 1-2 zile, vezicule care apar în valuri, timp de 3-4 zile, concomitent fiind prezente toate tipurile de leziuni.

La 4-5 zile de la declanșarea bolii se formează crustele care se desprind în ziua 14-15 lăsând cicatrici, depigmentate central şi care pot persista mai mult timp.

Erupția durează 3-5 zile, însă revenirea la normal poate dura până la 1 lună. La nivelul mucoaselor se formează ulcere eritematoase superficiale.

De reținut este faptul că zosterul se poate prezenta la nivelul mai multor nervi (dermatoame) și, eventual, bilateral (adică Zoster multiplex). Frecvența zosterului multiplu, diseminat (generalizat) și visceral este crescută la populația imunocompromisă. Ocazional, pacienții prezintă parestezii și dureri într-o distribuție dermatomală fără erupție cutanată (adică, zoster sine herpete).

Cele mai frecvente zone unde afecțiunea poate apărea sunt:

• zonele rahidiene (intercostale, cervico-brahiale, sacrate, lombo-abdominale);
• zonele cefalice (oftalmică, otică, buco-faringiană);
• zoster sine herpete ( este o afecțiune rară fără rash veziculos, dar cu dureri nevralgice, al cărui diagnostic este susținut de probele serologice efectuate în dinamică);
• Zona Zoster diseminată (erupție de tip varicelos, generalizată, ca urmare unei imunități scăzute; pacienții cu Zona Zoster diseminată trebuie supravegheați cu atenție din cauza riscului ridicat de a dezvolta pneumonie sau encefalită, boli ce pot pune viața în pericol);

Deși, de obicei, este o erupție cutanată autolimitată care provoacă durere, cazurile acute duc adesea la nevralgie postherpetică. Tratamentul este îndelungat şi costisitor. Zona Zoster apare sporadic și, de obicei, la adulți și la bătrâni (în peste 90% din cazuri afecțiunea se manifestă după vârsta de 20 de ani). La copii, Zona Zoster apare foarte rar, în doar 5% din totalul situaţiilor.

Factori de risc

Factorii de risc cunoscuți pentru dezvoltarea herpesului Zoster se referă la starea imunității față de virusul varicelo-zosterian. Vorbim așadar, despre:

• imunitatea specifică față de virusul varicelo-zosterian și imunitatea mediată celular care, în general, scade odată cu vârsta;
• imunosupresie (de exemplu, prin infecție cu HIV sau SIDA);
• terapie imunosupresoare;
• infecția primară cu virusul varicelo-zostrian în viața intrauterină sau în copilăria timpurie, când răspunsul imun normal este scăzut;
• tratament cu agenți anti-factor de necroză tumorală (anti-TNF-alfa);
• sindromul inflamator de reconstituire imunitară (IRIS);
• leucemie limfocitară acută și alte afecțiuni maligne;
• reactivare ambilaterală a herpesului Zoster după operații de cataractă la ambii ochi;
• artrită reumatoidă;
• boală inflamatorie intestinală;
• boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC);
• astm bronșic;
• boala renală cronică;
• depresie.

Cel mai mare risc de Zona Zoster a fost observat la pacienții cu afecțiuni imunosupresoare severe (de exemplu, limfom și mielom), iar vaccinurile actuale sunt contraindicate la această categorie de pacienți.

Transmiterea bolii

Majoritatea celor care dezvoltă Zona Zoster prezintă un singur episod în timpul vieții, dar sunt situaţii când afecţiunea poate apărea de mai multe ori.

Contactul direct cu lichidul din veziculele erupțiilor cutanate poate răspândi virusul la persoanele care nu au avut niciodată varicela sau care nu au fost vaccinate. Acestea, dacă se infectează, vor face mai întâi varicelă, nu Zona Zoster și rămân cu riscul de a dezvolta afecțiunea mai târziu în viață.

Riscul de răspândire a virusului scade dacă erupţia este acoperită, iar persoanele care au boala, dar la care nu au apărut încă veziculele sau sunt în stadiul în care s-au format crustele, nu mai sunt contagioase.

De altfel, pacienţii cu varicelă sunt mai predispuşi să răspândească virusul decât cei cu Zona Zoster. Așadar, ceea ce se transmite nu este afecțiunea, ci doar virusul care se activează în funcție de imunitatea gazdei.

Diagnosticare

Stabilirea diagnosticului de Zona Zoster se face de medicul infecţionist şi se realizează, în primul rând, pe baza simptomatologiei descrisă de pacient în cadrul unui context epidemiologic sau nu. De asemenea, dacă este necesar, medicul va cere şi investigaţii suplimentare, precum:

• test PCR;
• imunofluorescență directă sau indirectă;
• detectarea anticorpilor specifici virusului varicelo-zosterian sau culturi de cellule, cu rolul de a evidenția prezența virusului în sânge sau în secreția de la nivelul veziculelor;
• prezența anticorpilor care oferă protecție;

Prevenție

Pentru a preveni răspândirea virusului varicelo-zosterian luați în calcul următoarele măsuri de protecție:

• acoperiți erupția;
• evitați să atingeți sau să zgâriați erupția cutanată;
• spălați-vă des pe mâini;
• evitați contactul cu alte persoane până când vă apar cruste cutanate (mai ales cu femeile însărcinate care nu au avut niciodată varicela sau nu au fost vaccinate împotriva varicelei, sugari prematuri sau cu greutate mică la naștere, persoanele cu sistem imunitar slăbit, cum ar fi persoanele care primesc medicamente imunosupresoare sau care urmează chimioterapie, primitorii de transplant de organe și persoanele cu infecție cu HIV).